Invitaţie la ceai

Când te gândeşti la ceaiul de după-amiază (un obicei destul de rar întâlnit în România, dar asta nu înseamnă că nu poate fi adoptat), probabil că-ţi vin în minte tot felul de aere britanice, decupate din cărţi sau din filme, unde trei-patru madame din înalta societate se pun la curent cu ultimele bârfe, bând ceai cald şi aromat din ceşcuţe de porţelan şi servind, oarecum afectate, prăjituri mici cât un degetar şi pufoase ca un fulg de nea. Nu e tocmai o imagine rea, aş îndrăzni să spun. Numai că ideea ceaiului de la amiază a apărut în clasa muncitoare a populaţiei britanice şi, de fapt, ţinea loc de cină. Cu timpul însă, obiceiul a evoluat şi a devenit o rutină plăcută în rândul tuturor britanicilor. Mai mult decât atât, fenomenul a luat amploare peste tot în lume, l-au adoptat americanii în joacă şi ca spirit de frondă şi l-au ridicat la rang de artă asiaticii. La noi, se organizau cândva ceaiuri dansante, în care tinerii aveau ocazia să se cunoască, să danseze şi să se îndrăgostească.

Recunosc că acest obicei m-a cucerit în cele două luni cât am locuit în Anglia. Seară de seară, gazda mea avea invitaţi la ceai, de fiecare dată alţii, ori mergea în vizită la ceai, de fiecare dată la altcineva. De fapt, ce m-a sedus cu adevărat a fost ritualul pregătirii prăjituricilor pentru ceai. În timp ce-o ajutam sau mă uitam la ea (îmi place să stau în bucătăriile oamenilor şi-n timp ce ei pregătesc masa, să-i ascult), îmi povestea despre fiecare invitat în parte, ce face, ce meserie are, cum a hotărât să se căsătorească, unde învaţă copiii lui, ce fel de caracter au, astfel încât, atunci când apăreau la uşă cu bomboane sau flori, aveam impresia că-i cunosc deja. Gazda mea, Mrs. Rose, îşi dădea interesul întotdeauna ca prăjiturelele de ceai să iasă perfect de pufoase, perfect de dulci, perfect de crocante, să nu se facă de râs în faţa oaspeţilor ei. De asemenea, era foarte atentă cu aromele de ceai alese. Bucătăria ei era un fel de ceainărie sofisticată, cu tot felul de minuni.
 
Mă rog, nu e ca şi cum nu mai văzusem niciodată cum arată un ceai. Îl serveam mai mereu la micul dejun în copilăria mea, cu dulceţuri de casă şi pişcoturi tot de casă sau cu miere de albine şi faguri proaspăt scoşi din cuptor ori simplu, cu pâine prăjită, unt şi marmeladă (ciocolata turcească la borcan era un alt deliciu). Dar, de obicei, când voiam să mă încălzesc cu un ceai în vreun bistrou din Bucureşti, mi se aducea unul oarecare, eventual la pliculeţ, cu o neglijenţă maximă, care nici măcar nu mă deranja, pentru că nu ştiam cum se serveşte un ceai ca la carte. Tot de obicei trebuia să cer zahăr în plus, o linguriţă mai mică sau din nou meniul, în care mă uitam după ceva snacksuri, dar în afară de papanaşi şi clătite altceva nu există în meniurile bucureştene.

It's Party Time

Observ două tendinţe cu criza asta voit interminabilă. Oamenii nu mai ies aşa des în bistrouri şi nu mai dau petreceri. Ceaiurile dansante şi-au închis şi ele taraba. Nimeni nu mai e interesat să facă lipeli de când a apărut new-media, iar mătuşile care se ocupau pe vremuri de asta preferă să-şi piardă timpul cu tanti Gherghe Scorpioanca de la Acces Direct.
 
Probabil că nu vom înţelege niciodată frumuseţea unei petreceri dacă nu vom începe să bem ceai mai mult. Petrecerea poate fi organizată şi pentru cele mai bune cinci prietene ale tale ale căror soţi n-au apucat încă să se cunoască şi să schimbe cărţi de vizită sau glume între ei. Iar când zic organizată, nu înseamnă că trebuie să arunci într-un ceainic cele mai ieftine pliculeţe de la Plafar.
 
Iată cum arată o după-amiază fericită de ceai sub formă de petrecere:
* Orice motiv e bine-venit pentru o astfel de invitaţie: sărbătorirea unui an de muncă, ieşirea la pensie, prima zi de şcoală a fetiţei tale sau chiar fără motiv, doar o întâlnire amicală cu un prieten/o prietenă cu care ai vrea să ai o discuţie tête-à-tête.
* Mâncarea se prepară, fireşte, înainte de venirea invitaţilor şi constă în mini-sandvişuri, prăjiturele (neapărat făcute de mâna gazdei), brioşe, cornuleţe sau plăcinţele umplute cu dovleac, brânză sau mere şi fie este aşezată stil bufet, fie aşezată pe un platou supraetajat.
* Singurul lucru pe care îl vei servi în timpul micuţei tale petreceri va fi ceaiul. Restul gustărilor, precum şi ceştile, tacâmurile şi şerveţelele vor fi deja aranjate pe masă cu un sfert de oră înainte de sosirea invitaţilor. Ai grijă ca toate acestea să fie de bună calitate, astfel încât să nu lipsească petrecerii tale eleganţa şi rafinamentul. O gazdă bună va avea mereu invitaţi de calitate.

Ghidul unei invitaţii reuşite la ceai

* Stabileşte data şi trimite invitaţii personalizate! Asta îi va face pe musafirii tăi să ia petrecerea în serios sau cel puţin să le stârnească interesul. Adaugă invitaţiei tale un pliculeţ de ceai ca amuzament, dar şi ca să stabileşti tematica petrecerii!
* Cumpără-ţi din timp cele mai interesante arome de ceai şi vezi ce accesorii sunt pe piaţă! Verifică şi completează, dacă e nevoie, setul tău de ceşcuţe şi cumpără încă vreo două ceainice ca să serveşti arome diferite oaspeţilor tăi!
* Verifică reţetele pentru prăjiturici, brioşe, sărăţele etc. şi ai grijă să ai cel puţin trei feluri pe masă, pe lângă mini-sandvişuri, astfel încât să combini gusturile de sărat cu dulce, pentru toate poftele!
* Nu uita ca oaspeţii să aibă la îndemână zahăr (preferabil cubuleţe de zahăr), lapte, frişcă şi bucăţele de lămâie, ca să se poată servi singuri!
* Acestea fiind puse la punct, aşază-te confortabil şi bucură-te de musafirii tăi!
 

Încearcă acest gen de relaxare timp de o lună, măcar o dată pe săptămână, şi povesteşte-mi apoi cum şi dacă ţi s-au îmbunătăţit relaţiile cu oamenii dragi.
 
Sursa foto: www.theinspiredrom.net