Istoria Dobrogei - Geografie - Localități Transmarisca (galerie foto)
Istoria Dobrogei - Geografie - Localități: Transmarisca (galerie foto)
09 May, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
2433
Marime text
Transmarisca/Turtucaia/Tutrakan (Bulgaria) a fost o localitate romană dezvoltată în jurul unui castru din cadrul limes-ului fluviului Danubius/Dunărea.
Castrum (latină/„fortăreață”) = Tabără fortificată romană construită la graniță de-a lungul căilor de comunicație și în puncte strategice din provincii. Avea o formă pătrată, cu dimensiuni variabile și patru porți, în centru aflându-se clădirea comandantului (praetorium). Zidul de piatră era dublat în exterior cu un șanț (fossa), iar în interior cu un val de pământ (agger), cele temporare din timpul campaniilor erau construite din pământ.
Cohors (latină/„cohortă”) = 1.Subunitate tactică a legiunii, care era compusă din 10 cohorte. 2.Unitate auxiliară de infanterie formată din provinciali fără cetățenie romană, înarmați conform tradiției. Cohortele de 500 de soldați (quingenariae) erau comandate de un praefectus, iar cele de 1000 de ostași (miliariae) de un tribunus. 3.Cohortele pretoriene, în număr de 10 a câte 500 de militari, constituiau garda imperială, fiind recrutate din Italia.
Legio (latină/„legiune, armată) = Unitate militară tactică și strategică formată din cetățeni romani, care, după un serviciu de 20-25 de ani, primeau recompense financiare și funciare, formând colonii de veterani. Împăratul Augustus (30 î. H. – 14 d. H.) a stabilit numărul lor la 28, iar Septimius Severus (193-211) a crescut numărul lor la 30. Până în sec. II era alcătuită din 5600 de soldați, organizați în 10 cohorte împărțite în 6 centurii de câte 80 de oameni. Hadrianus (117-138) a crescut numărul infanteriștilor la 6800 și a adăugat 726 de călăreți. În epoca imperiului era condusă de un legatus augusti de rang senatorial.
Limes (latină) = Linie defensivă construită pe o frontieră naturală (ripa), ai cărei soldați se numeau ripenses, sau pe o frontieră artificială, ai cărei ostași se numeau limitanei. Era alcătuit dintr-un val de pământ (vallum), un șanț în fața valului, castre și castele (la distanțe de 5-10 km) și turnuri de observație (burgi, turris), toate legate printr-un drum militar (via). Zona din fața șanțului era defrișată, iar comunicațiile se făceau cu foc și fum.
vexilatio (latină) = Detașament format din cei experimentați soldați (uneori veterani) și destinat unei misiuni.
Inițial, literatura academică a acreditat ipoteza că numele localității ar fi fost compus din cuvântul trans/dincolo și Marisca, ca nume al rîului Argeș.
În 1995, cercetătorii bulgari Bakardjiev și Todorov au respins această etimologie, deoarece numele antic al Argeșului era Ordesos. Todorov a susținut că Marisca era numele mlaștinii de pe malul opus al Dunării (Oltenița), astfel că romanii care veneau din această direcție vedeau așezarea ca fiind dincolo de mlaștină.
Transmarisca este menționată de grecul Klaudios Ptolemaios/ Ptolemeu în celebra lucrare Geographia (sec. II), cu o remarcabilă exactitate a coordonatelor geografice.
Fortăreața este amintită de istoricul Procopius din Caesareea Palestinei, contemporanul împăratului Iustianian I cel Mare (527-565), dar istoricul prezintă Transmarisca doar pentru a localiza vecina Constantiana Daphne.
Localitatea este prezentată și în documentul administrativ roman Notitia Dignitatum (sec. V), emis după împărțirea definitivă a imperiului în 395 de împăratul Teodosius I cel Mare (381-395).
Existența așezării este împărțită de istorici în trei etape: sec. I- sf. sec. III, sf. sec. III-înc. IV și înc. sec. V- înc. sec.VII.
La începutul sec. VII, în anul 602 a avut loc marea invazie a slavilor la sud de Dunăre, în urma căreia aceștia s-au așezat în provinciile balcanice ale Imperiului Roman de Răsărit/Bizantin.
La sfârșitul sec. VII, în anul 681, bulgarii turcici, veniți tot de la nord de Dunăre, s-au așezat în estul Peninsulei Balcanice, întemeind primul lor stat (681-1018) sub conducerea hanului Asparuh.
Rezultatele săpăturilor din sec. XXI, care continuă, arată că Transmarisca a fost întemeiată în prima jumătate a sec. I.
Castrul acoperea o suprafață de 65.000 mp, fiind înconjurat de un zid cu o lungime de 1 km.
Au fost cercetate zidurile de nord (două turnuri și poartă) și sud.
În prima etapă se disting patru straturi culturale.
În primul strat s-au găsit vase tracice lucrate manual cu amestecuri de minerale, oase de animale și lemn ars.
Al doilea strat conține ceramică tracică târzie și romană și pereți văruiți. Castroanele italice subțiri datează din timpurile împăraților Claudius (51-54) și Nero (54-68), dar momentul distrugerii nu a putut fi încă stabilit.
În stratul trei s-a descoperit ceramică de culoare deschisă și fragmente de ceramică tracică. Monedele mărunte emise în timpul dinastiei Severilor (193-235) la Pautalia/Kiustendil (Bulgaria V), Nicopolis ad Istrum (20 km de Veliko Târnovo în Bulgaria N) și Marcianopolis/Devnea (Bulgaria), localități în provincia Moesia Inferior (Dobrogea și Bulgaria dintre Dunăre și Balcani) arată un comerț intens. Monedele bătute în cursul domniei lui Severus Alexander (222-235) reprezintă momentul unei nou incendiu.
Ultimul strat conține ceramică tracică lucrată manual, majoritatea fiind neagră-cenușie. Momentul distrugerii este datat în timpul împăratului Claudius II Goticul (268-270). În etapa a II a localității, împăratul reformator Diocletianus (284-305) a inspectat lucrările de refacere a limes-ului Danubian la 18 octombrie 294 , așa cum rezultă din inscripția de la fundației fortăreței de la Transmarisca, a cărei construcție s-a încheiat în 299.
Un alt incendiu este databil în 309-310. O nouă distrugere este atribuită goților germanici în 367-378, când au fost ascunse în zidul de apărare 15 monede emise în 364-378. Apoi, a fost rândul hunilor să devasteze fortificația în perioada 408-423. Reconstruirea cetății s-a realizat în timpul împăratului Teodosius II (408-450), conducător al Imperiului Roman de Răsărit/Bizantin,.
În pofida alunecărilor de teren și a construcțiilor moderne, s-au realizat descoperiri și din ultima etapă a localității (nivelul de suprafață), căreia îi aparțin patru monede, dintre care una emisă în aug. 591 – noi. 592 de împăratul Tiberius (590-602) și una bătută de succesorul său, Focas (602-610). În 1968, autoritățile bulgare au declarat cetatea „monument cultural de importanță națională”.
Transmarisca aparținea provinciei Moesia Inferior (Dobrogea și Bulgaria dintre Dunăre și Balcani), creată în 86 de împăratul Flavius Domitianus (81-96) prin divizarea provinciei Moesia.
Provincia Moesia fusese întemeiată în 46 de Claudius (41-54) prin desființarea regatului clientelar/vasal al tracilor odrisi.
Construcția limes-ului Danubian/Scythic/Moesic a fost începută de împăratul Vespasianus (69-79) și încheiată de Traianus (98-117), în contextul războaielor dacice (101-102; 105-106). La începutul sec. II aici a fost detașată unitatea auxiliară de infanterie cohors I Thracum Syriaca.
Au fost descoperite trei sigilii ale Legio XI Claudia, cu comandamentul la Durostorum/Silistra/Bulgaria: cel de tip H este datat în sec. II și prima jumătate a sec. III, iar cele de tip C și A la începutul sec. II. Aceste piese confirmă prezența la Transmarisca a unei vexilatio a respectivei legiuni, indicată și de inscripția din 394.
De asemenea, a fost găsit un sigiliu timpuriu al Legio I Italica, ceea ce conduce la ipoteza ca o vexilatio a acestei unități să fi fost prezente aici încă de începuturile așezării și înaintea Legio XI Claudia. În sec. II-III la Transmarisca a fost cantonată o cohorta equitata cu un efectiv de 600 de soldați. După ce împăratul Constantin I cel Mare (306-337) a rămas singur conducător al Imperiului Roman în 324, a reorganizat limes-ul danubian. El a detașat în localitate pedaturae inferioris (jumătate) a Legio XI Claudia, respectiv cinci cohorte cu un efectiv de 1250 de militari. De asemenea, aici a fost instalată și unitatea provincială Milites Noves. Aici a construit împăratul Valens un pod peste Dunăre în 366, în timpul războiului cu goții.
Religie
Transmarisca este menționată și în Listele eparhiale, și chiar dacă aceste documente se refereau la o situație anterioară, se poate avansa ipoteza că localitatea a fost reședință episcopală cel puțin până în timpul domniei lui Iustianian I, momentul de apogeu al Imperiului Roman de Răsărit/Bizantin.
Bibliografie cronologică
VELIZAR VELKOV, Die Stadt Transmarisca (Moesia Inferior), „Archaeologia Polona”, 1973, XIV, 263–8.
DIONISIE PIPPIDI (coord.), Dicționar de istorie veche a României. Paleolitic – sec. X., Ed. științifică și enciclopedică, București, 1976, p. 137, 138-139, 368-370, 373-374, 613. (castru/Cristian VLĂDESCU; cohors/C. V.; legio/Emilia DORUȚIU-BOILĂ & D. T.; limes/C. V; vexillatio/E.D.B.)
ADRIAN RĂDULESCU & ION BITOLEANU, Istoria Dobrogei, ed. II rev., ed. Ex Ponto, Constanța, 1998, p. 143 (cap. VII. Dobrogea sub dominație romană/A. R.).
ZAHARIA COVACEF & CONSTANTIN NICOLAE & GH. PAPUC & IVAN BACHVAROV & GEORGI ATANASOV & DANA MIHAI & LIVIA BUZOIANU, Cetatea Transmarisca, „Introducerea în circuitul turistic aunor cetăți antice dobrogene”, PHARE CBC 2006 RO-BG (http://www.cjc.ro/ictcad/index.php?lg=1&s=1)
MIKE C. BISHOP, Handbook to Legionary Fortresses, Penn & Sword, Barnsley/UK, 2012. (http://legionaryfortresses.info)
INSTITUT FUR GESISCHTE/UNIVERSITAT WIEN, Tutrakan-Transmarisca, „Danube Limes Band. Extension of the Danube Limes UNESCO WORLD Heritage in the Lower Danube” (http://danubelimesbrand.org)
***,Transmarisca Fortress – Tutrakan, Bulgaria, „Archeology in Bulgaria” (http://archaeologyinbulgaria.com)
Despre Marius Teja
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
Citeşte şi:
Terminologie
Castrum (latină/„fortăreață”) = Tabără fortificată romană construită la graniță de-a lungul căilor de comunicație și în puncte strategice din provincii. Avea o formă pătrată, cu dimensiuni variabile și patru porți, în centru aflându-se clădirea comandantului (praetorium). Zidul de piatră era dublat în exterior cu un șanț (fossa), iar în interior cu un val de pământ (agger), cele temporare din timpul campaniilor erau construite din pământ.
Cohors (latină/„cohortă”) = 1.Subunitate tactică a legiunii, care era compusă din 10 cohorte. 2.Unitate auxiliară de infanterie formată din provinciali fără cetățenie romană, înarmați conform tradiției. Cohortele de 500 de soldați (quingenariae) erau comandate de un praefectus, iar cele de 1000 de ostași (miliariae) de un tribunus. 3.Cohortele pretoriene, în număr de 10 a câte 500 de militari, constituiau garda imperială, fiind recrutate din Italia.
Legio (latină/„legiune, armată) = Unitate militară tactică și strategică formată din cetățeni romani, care, după un serviciu de 20-25 de ani, primeau recompense financiare și funciare, formând colonii de veterani. Împăratul Augustus (30 î. H. – 14 d. H.) a stabilit numărul lor la 28, iar Septimius Severus (193-211) a crescut numărul lor la 30. Până în sec. II era alcătuită din 5600 de soldați, organizați în 10 cohorte împărțite în 6 centurii de câte 80 de oameni. Hadrianus (117-138) a crescut numărul infanteriștilor la 6800 și a adăugat 726 de călăreți. În epoca imperiului era condusă de un legatus augusti de rang senatorial.
Limes (latină) = Linie defensivă construită pe o frontieră naturală (ripa), ai cărei soldați se numeau ripenses, sau pe o frontieră artificială, ai cărei ostași se numeau limitanei. Era alcătuit dintr-un val de pământ (vallum), un șanț în fața valului, castre și castele (la distanțe de 5-10 km) și turnuri de observație (burgi, turris), toate legate printr-un drum militar (via). Zona din fața șanțului era defrișată, iar comunicațiile se făceau cu foc și fum.
vexilatio (latină) = Detașament format din cei experimentați soldați (uneori veterani) și destinat unei misiuni.
Nume
Inițial, literatura academică a acreditat ipoteza că numele localității ar fi fost compus din cuvântul trans/dincolo și Marisca, ca nume al rîului Argeș.
În 1995, cercetătorii bulgari Bakardjiev și Todorov au respins această etimologie, deoarece numele antic al Argeșului era Ordesos. Todorov a susținut că Marisca era numele mlaștinii de pe malul opus al Dunării (Oltenița), astfel că romanii care veneau din această direcție vedeau așezarea ca fiind dincolo de mlaștină.
Izvoare scrise
Transmarisca este menționată de grecul Klaudios Ptolemaios/ Ptolemeu în celebra lucrare Geographia (sec. II), cu o remarcabilă exactitate a coordonatelor geografice.
Fortăreața este amintită de istoricul Procopius din Caesareea Palestinei, contemporanul împăratului Iustianian I cel Mare (527-565), dar istoricul prezintă Transmarisca doar pentru a localiza vecina Constantiana Daphne.
Localitatea este prezentată și în documentul administrativ roman Notitia Dignitatum (sec. V), emis după împărțirea definitivă a imperiului în 395 de împăratul Teodosius I cel Mare (381-395).
Periodizare
Existența așezării este împărțită de istorici în trei etape: sec. I- sf. sec. III, sf. sec. III-înc. IV și înc. sec. V- înc. sec.VII.
La începutul sec. VII, în anul 602 a avut loc marea invazie a slavilor la sud de Dunăre, în urma căreia aceștia s-au așezat în provinciile balcanice ale Imperiului Roman de Răsărit/Bizantin.
La sfârșitul sec. VII, în anul 681, bulgarii turcici, veniți tot de la nord de Dunăre, s-au așezat în estul Peninsulei Balcanice, întemeind primul lor stat (681-1018) sub conducerea hanului Asparuh.
Cercetări arheologice
Rezultatele săpăturilor din sec. XXI, care continuă, arată că Transmarisca a fost întemeiată în prima jumătate a sec. I.
Castrul acoperea o suprafață de 65.000 mp, fiind înconjurat de un zid cu o lungime de 1 km.
Au fost cercetate zidurile de nord (două turnuri și poartă) și sud.
În prima etapă se disting patru straturi culturale.
În primul strat s-au găsit vase tracice lucrate manual cu amestecuri de minerale, oase de animale și lemn ars.
Al doilea strat conține ceramică tracică târzie și romană și pereți văruiți. Castroanele italice subțiri datează din timpurile împăraților Claudius (51-54) și Nero (54-68), dar momentul distrugerii nu a putut fi încă stabilit.
În stratul trei s-a descoperit ceramică de culoare deschisă și fragmente de ceramică tracică. Monedele mărunte emise în timpul dinastiei Severilor (193-235) la Pautalia/Kiustendil (Bulgaria V), Nicopolis ad Istrum (20 km de Veliko Târnovo în Bulgaria N) și Marcianopolis/Devnea (Bulgaria), localități în provincia Moesia Inferior (Dobrogea și Bulgaria dintre Dunăre și Balcani) arată un comerț intens. Monedele bătute în cursul domniei lui Severus Alexander (222-235) reprezintă momentul unei nou incendiu.
Ultimul strat conține ceramică tracică lucrată manual, majoritatea fiind neagră-cenușie. Momentul distrugerii este datat în timpul împăratului Claudius II Goticul (268-270). În etapa a II a localității, împăratul reformator Diocletianus (284-305) a inspectat lucrările de refacere a limes-ului Danubian la 18 octombrie 294 , așa cum rezultă din inscripția de la fundației fortăreței de la Transmarisca, a cărei construcție s-a încheiat în 299.
Un alt incendiu este databil în 309-310. O nouă distrugere este atribuită goților germanici în 367-378, când au fost ascunse în zidul de apărare 15 monede emise în 364-378. Apoi, a fost rândul hunilor să devasteze fortificația în perioada 408-423. Reconstruirea cetății s-a realizat în timpul împăratului Teodosius II (408-450), conducător al Imperiului Roman de Răsărit/Bizantin,.
În pofida alunecărilor de teren și a construcțiilor moderne, s-au realizat descoperiri și din ultima etapă a localității (nivelul de suprafață), căreia îi aparțin patru monede, dintre care una emisă în aug. 591 – noi. 592 de împăratul Tiberius (590-602) și una bătută de succesorul său, Focas (602-610). În 1968, autoritățile bulgare au declarat cetatea „monument cultural de importanță națională”.
Administrație
Transmarisca aparținea provinciei Moesia Inferior (Dobrogea și Bulgaria dintre Dunăre și Balcani), creată în 86 de împăratul Flavius Domitianus (81-96) prin divizarea provinciei Moesia.
Provincia Moesia fusese întemeiată în 46 de Claudius (41-54) prin desființarea regatului clientelar/vasal al tracilor odrisi.
Armata
Construcția limes-ului Danubian/Scythic/Moesic a fost începută de împăratul Vespasianus (69-79) și încheiată de Traianus (98-117), în contextul războaielor dacice (101-102; 105-106). La începutul sec. II aici a fost detașată unitatea auxiliară de infanterie cohors I Thracum Syriaca.
Au fost descoperite trei sigilii ale Legio XI Claudia, cu comandamentul la Durostorum/Silistra/Bulgaria: cel de tip H este datat în sec. II și prima jumătate a sec. III, iar cele de tip C și A la începutul sec. II. Aceste piese confirmă prezența la Transmarisca a unei vexilatio a respectivei legiuni, indicată și de inscripția din 394.
De asemenea, a fost găsit un sigiliu timpuriu al Legio I Italica, ceea ce conduce la ipoteza ca o vexilatio a acestei unități să fi fost prezente aici încă de începuturile așezării și înaintea Legio XI Claudia. În sec. II-III la Transmarisca a fost cantonată o cohorta equitata cu un efectiv de 600 de soldați. După ce împăratul Constantin I cel Mare (306-337) a rămas singur conducător al Imperiului Roman în 324, a reorganizat limes-ul danubian. El a detașat în localitate pedaturae inferioris (jumătate) a Legio XI Claudia, respectiv cinci cohorte cu un efectiv de 1250 de militari. De asemenea, aici a fost instalată și unitatea provincială Milites Noves. Aici a construit împăratul Valens un pod peste Dunăre în 366, în timpul războiului cu goții.
Religie
Transmarisca este menționată și în Listele eparhiale, și chiar dacă aceste documente se refereau la o situație anterioară, se poate avansa ipoteza că localitatea a fost reședință episcopală cel puțin până în timpul domniei lui Iustianian I, momentul de apogeu al Imperiului Roman de Răsărit/Bizantin.
Bibliografie cronologică
VELIZAR VELKOV, Die Stadt Transmarisca (Moesia Inferior), „Archaeologia Polona”, 1973, XIV, 263–8.
DIONISIE PIPPIDI (coord.), Dicționar de istorie veche a României. Paleolitic – sec. X., Ed. științifică și enciclopedică, București, 1976, p. 137, 138-139, 368-370, 373-374, 613. (castru/Cristian VLĂDESCU; cohors/C. V.; legio/Emilia DORUȚIU-BOILĂ & D. T.; limes/C. V; vexillatio/E.D.B.)
ADRIAN RĂDULESCU & ION BITOLEANU, Istoria Dobrogei, ed. II rev., ed. Ex Ponto, Constanța, 1998, p. 143 (cap. VII. Dobrogea sub dominație romană/A. R.).
ZAHARIA COVACEF & CONSTANTIN NICOLAE & GH. PAPUC & IVAN BACHVAROV & GEORGI ATANASOV & DANA MIHAI & LIVIA BUZOIANU, Cetatea Transmarisca, „Introducerea în circuitul turistic aunor cetăți antice dobrogene”, PHARE CBC 2006 RO-BG (http://www.cjc.ro/ictcad/index.php?lg=1&s=1)
MIKE C. BISHOP, Handbook to Legionary Fortresses, Penn & Sword, Barnsley/UK, 2012. (http://legionaryfortresses.info)
INSTITUT FUR GESISCHTE/UNIVERSITAT WIEN, Tutrakan-Transmarisca, „Danube Limes Band. Extension of the Danube Limes UNESCO WORLD Heritage in the Lower Danube” (http://danubelimesbrand.org)
***,Transmarisca Fortress – Tutrakan, Bulgaria, „Archeology in Bulgaria” (http://archaeologyinbulgaria.com)
Despre Marius Teja
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
Citeşte şi:
Colaborare ZIUA de Constanţa Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja
Istoria Dobrogei - Geografie - Localități Durostorum (galerie foto)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii