Istoria Dobrogei - populație - popoare Cultura Hamangia din epoca neoliticului mijlociu (galerie foto)

Epoca neolitică sau epoca pietrei şlefuite a fost cea de-a treia şi ultima epocă a pietrei, din cadrul preistoriei, fiind caracterizată de producerea hranei prin cultivarea plantelor şi creşterea animalelor. Prima cultură neolitică din Dobrogea a fost cultura Hamangia, originară din vestul Turciei asiatice, a cărei creaţie artistică reprezentativă este statueta „Gânditorului”, descoperită în 1956 pe şantierul arheologic din Cernavodă condus de profesorul bucureştean Dumitru Berciu.
 
1.Terminologie
Termenul istoric „preistorie” derivă din asocierea cuvântului latin pre/„înainte de” şi a celui grecesc istoria/„cercetare scrisă a trecutului” şi este denumirea dată epocii din istoria omenirii situate înainte de apariţia scrisului, corespunzând societăţii primitive.
Termenul arheologic „neolitic” derivă din asocierea cuvintelor greceşti neos/„nou” şi lithos/„piatră”.
 
Termenul arheologic „chalcolitic” derivă din asocierea cuvintelor greceşti khalko/„cupru” şi lithos/„piatră” şi este o denumire recentă a celei de a treia faze a neoliticului.
Termenul arheologic „eneolitic” derivă din asocierea cuvântului latin aeneus/„din cupru” şi a celui grec lithos/„piatră” şi este o altă denumire recentă a celei de a treia faze a neoliticului.
 
Termenul arheologic „cultură” reprezintă totalitatea vestigiilor materiale şi spirituale de acelaşi tip descoperite într-un ansamblu de aşezări de pe un anumit teritoriu.
Expresia „gintă matriliniară” derivă din cuvintele latin gens şi mater şi reprezintă comunitatea primitivă bazată pe înrudirea pe linie maternă.
 
Termenul geologic „holocen” derivă din asocierea cuvintelor greceşti holos/„tot” şi kainos /recent” şi reprezintă a două epocă a cuaternarului, care continua şi astăzi.
Termenul „boreal”=nordic provine din cuvântul grec antic Boreas/„vântul din nord”.
Termenul arheologic necropolă desemnează cimitirele din preistorie şi antichitate.

Termenul arheologic „sincronism” derivă din ascoeirea cuvintelor greceşti syg/„acelaşi” şi hronismos/„timp” şi desemnează contemporaneitatea a două culturi.
 
Termenul arheologic „slip” desemnează un amestec de argilă fină şi apă cu care se acopereau vasele de ceramică neolitice înainte de a fi arse, pentru scăderea porozităţii lor.
Termenul arheologic „aceramic” derivă din asocierea cuvintelor greceşti a/„fără” şi keramikos/„de argilă”.
 
Termenul „osteologie” desemnează ramura anatomicei care se ocupă cu studiul oaselor.
Termenul arheologic „stratigrafie” derivă din asocierea cuvântului latin stratum/„strat” şi a celui grecesc graphos/„scriere” şi desemnează o metodă de cercetare a arheologiei prin studiul succesiv al straturilor terenului.
 
Termenul „paiantă” derivă din cuvântul turc payanda şi desemnează metoda de construcţie a unei case al cărei schelet de lemn este umplut sau acoperit cu diferite materiale: împletituri de nuiele, şipci tencuite cu lut, chirpici.

Termenul arheologic „tell” este un cuvânt de origine arabă şi desemnează o movilă rezultată din acţiunea îndelungată a omului.
 
2. Neoliticul
 
a. Cronologie şi periodizare
Neoliticul este datat, cu aproximaţie, în anii 5.500 î. H. - 2.000 î. H., fiind foarte scurt în raport cu lunga epocă paleolitică, când a apărut omul şi mai scurt decât mezoliticul.
Iniţial, istoricii au periodizat neoliticul după modelul paleoliticului: timpuriu (vechi sau inferior), mijlociu (dezvoltat) şi târziu (superior). Apoi, s-a constatat că numărul obiectelor de aramă descoperite în ultima fază a crescut şi aceasta a fost redenumită eneolitic sau chalcolitic, iar întreg ansamblul celor 3 faze neo-eneolitic.
 
b. Caracteristici socio-economice
Spre deosebire de paleolitic şi mezolitic, caracterizate prin aşezări temporare, vânătoare şi culesul hranei, neoliticul este caracterizat de stabilitatea populaţiei în teritoriu prin construirea unor locuinţe solide de suprafaţă, producerea hranei prin cultivarea primitivă a plantelor şi domesticirea şi creşterea animalelor, şlefuirea uneltelor de piatră, inventarea ceramicii şi a războiului de ţesut. Aceste schimbări esenţiale în viaţa comunităţilor primitive au determinat folosirea de către istorici a expresiei „revoluţie neolitică”, pentru a sublinia că nu mai este vorba de o evoluţie treptată, ci de un mare salt calitativ în dezvoltarea societăţii omeneşti.
Bărbaţii erau de talie mijlocie, iar femeile de talie mijlocie şi mică. Vârsta medie era de 30 de ani la femei şi 35 de ani la bărbaţi, descoperindu-se multe schelete de copii şi puţine de bătrâni.
 
Îmbrăcămintea era confecţionată din ţesături realizate la războiul de ţesut vertical din fibre de lână şi vegetale. Femeile purtau fote şi fîşii late de ţesătură trecute peste umeri, iar iarna un fel de rochii lungi şi largi. Bărbaţii purtau vara un brâu de ţesătură largă legat la mijloc, cu capetele atârnând în faţă şi spate. Purtau încălţăminte în perioadele reci, când foloseau un fel de opinci sau chiar cizme.
 
Spre sfârşitul epocii, ginta matriliniară va fi înlocuită de marea familie patriarhală, ca urmare a creşterii rolului bărbatului în societate şi înlocuirea descendenţei pe linie maternă cu cea pe linie paternă.
 
c. Originea neoliticului din România
Iniţial, istorici ca germanul Carl Schuchhardt (1859-1943), francezul Eugen Pittard (1867-1962) şi românul Ioan Andrieşescu (1888-1944) au susţinut teza potrivit căreia neoliticul din România ar fi fost creat de traci sau daci.
Ulterior, alţi istorici, printre care Vasile Pârvan (1882-1927), au acceptat ideea că neoliticul din spaţiul carpato-danubian este rezultatul asimilării de către populaţii venite din afară a localnicilor supuşi prin lupte.
 
d. Absenţa neoliticului timpuriu în Dobrogea
Lipsa neoliticului timpuriu în Dobrogea a fost explicată în 1978 de Alexandra Bolomey (1932-1993/Institutul de Arheologie „V. Pârvan”) prin apariţia la sfârşitul mezoliticului a fenomenului transgresiunii marine, care ar fi ridicat brusc nivelul Mării Negre cu 9 m, inundând astfel o mare parte teritoriului dintre Dunăre şi mare. Dar, în 2002, pe baza unor sondaje geologice recente, Valentina Voinea şi Cătălin Dobrinescu au infirmat parţial această ipoteză, susţinând că amplitutidinea fenomenului a fost mai mică şi explicând, momentan, absenţa neoliticului timpuriu prin conservatorismul (continuitatea) populaţiilor mezolitice dintre Dunăre şi Marea Neagră.
De asemenea, cei doi au respins existenţa unui neolitic timpuriu aceramic susţinut doar pe baza descoperirilor osteologice din peştera „La Adam” de la Târguşor, din cauza problemelor de stratigrafie şi a dificultăţii de a deosebi speciile domestice de cele sălbatice.
 
Stabilirea datării descoperirilor arheologice a devenit mai precisă în secolul XX prin aplicarea metodei carbonului radioactiv C14 în laboratoarele de fizică atomică.
 
e. Clima, flora şi fauna
În neolitic continuă holocenul, caracterizat prin încălzirea climei. Denumit şi postglaciar, epocă recentă sau aluvium, holocenul a fost împărţit în cinci perioade, dintre care a treia şi a patra corespund neoliticului: atlantic (5.500-2.500 î.e.n.) şi subboreal (2.500-800 î.e.n.).
Ca urmare a încălzirii climei, au avut loc schimbări în floră şi faună: vegetaţia de tundră şi animalele mari s-au retras spre nord sau au dispărut, fiind înlocuite de păduri unde trăiau păsări şi animale mici.
 
Conform paleontologului Marin Cârciumaru (n. 1941) de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, în România erau identificate în 1976 cinci faze de vegetaţie ale holocenului, dintre care a treia şi a patra corespund neoliticului: faza molid cu alun şi stejăriş (9.000-10.000 ani) şi faza molid cu carpen (3.000-5.000 ani).

Încălzirea climei și îmbunătățirea condițiilor de trai au condus la creșterea vârstei medii de deces la 35 de ani.

3. Scurt istoric al cercetărilor culturii Hamangia  

Cercetările au fost începute de academicianul Vasile Pârvan, întemeietorul şcolii româneşti de româneşti, care a descoperit în 1925, în satul Hamangia (azi com. Baia/sud jud. TL), material ceramic, pe care l-a datat în epoca bronzului, . (Numele corect este „Hamamgia”, de la turcescul hamam/„baie”.) În 1928, însă, Ioan Andrieşescu (1888-1944), fondatorul Muzeului Naţional de Antichităţi (ulterior Institutul de Arheologie „V. Pârvan”), a susţinut o datare mai veche decât epoca bronzului, adică din epoca pietrei.
 
După al Doilea Război Mondial, cercetarea preistoriei Dobrogei a devenit sistematică prin organizarea de şantiere arheologice. Astfel, prof. univ. Dumitru Berciu (1907-1998) a început săpături în 1952 la Baia-Goloviţa, Ceamurlia de Jos şi, împreună cu Sebastian Morintz, în necropola de la Cernavoda (după o mare surpătură de pământ), Doina Galbenu în 1962 la Hârşova, în acelaşi an Eugen Comşa (1923-2008/I.A. „V. P”) la Techirghiol, Elena Lăzurcă în 1980 la Baia, Puiu Haşotti (n. 1953/Muzeul de istorie şi arheologie Constanţa) în 1986 la Medgidia-”Cocoaşă” şi Târguşor şi în 1987 la Medgidia-Satu Nou.
În stânga Dunării, la Grădiştea-Coşlogeni (jud. Călăraşi), a întreprins cercetări E. Comşa în 1982.
 
În nord-estul Bulgariei, la Durankulak, în anii 80 au fost efectuate cercetări de către T. Dimov, H. Todorova şi I. Vaisov.
Prin înălţimea sa de 12 m, tell-ul de la Hârşova este o excepţie pe teritoriul României, unde înălţimea obişnuită este de 3-4 m. Aici au fost documentate culturile Boian, Hamangia, Gumelniţa (7 m) şi Cernavoda I. Din 1993, aici a început un program de colaborare româno-francez, ale cărui rezultate sunt reflectate în expoziţia din 1997 de la Paris şi un website trilingv al Ministerului Culturii din Franţa (culture.fr/culture/arcanat/harsova/fr.)
 
În august 2006, cercetătorul Sorin Colesniuc de la Muzeul „Callatis” din Mangalia a organizat o expoziţie cu piesele descoperite în zona Dobrogea I, unde se realizaseră mai multe descărcări de sarcină arheologică: fragmente ceramice, idoli, unelte de piatră şi bordeie.

4. Originea şi difuziunea culturii Hamangia 

Plastica culturii Hamangia arată că purtătorii săi au fost originari din sudul Turciei asiatice (Hacilar şi Catal Huyuk în Anatolia), unde intraseră deja în faza neoliticului şi de unde au ajuns în Dobrogea în urma unei migraţii forţate în jurul anului 5220 +- 134 î.H. Această opinie a fost susţinută atât de istorici străini, ca britanicul John Nandriş/1969, sârbul M. Garasanin/1974 şi D. French/1985, cât şi români, ca D. Berciu/1966, Vladimir Dumitrescu (1902-1991)/1974, prof. univ. Mircea Petrescu-Dîmboviţa (1915-2013)/1971 şi E. Comşa/1977.
 
În urma studierii a circa 100 de schelete descoperite în 1956 în necropola de la Cernavoda, s-a constatat existenţa unei populaţii predominant mediteranoide, dar şi prezenţa elementelor protoeuropoide, atlante, mediteraneene vechi şi egeice.
Anatolienii au migrat de-a lungul litoralului vestic al Mării Negre, de unde s-au răspândit în Dobrogea, nord-estul Bulgariei şi zona Călăraşi. Între Popina/lacul Razelm (extremitatea nordică) şi oraşul bulgar Burgas (extremitatea sudică) au fost descoperite 64 de aşezări, din care 4 la Călăraşi.
 
Preferinţa pentru această zonă de stepă a fost explicată de V. Voinea şi C. Dobrinescu prin fptul că migratorii erau crescători de oi şi capre.
Prof. univ. ieşean Nicolae Ursulescu/2001 (n. 1943) sublinia că această curent migrator s-a încadrat într-un val mai larg de migraţii dinspre sudul mediteranean neolitizat spre nord.
Dunărea a reprezentat o frontieră naturală pentru cultura Hamangia, care a oprit în mare măsură influenţele externe, ceea ce explică şi conservatorismul sau autarhismul acestei culturi.
 
5. Cronologia şi periodizarea culturii Hamangia
 
Cultura Hamangia a fost datată între sfârşitul mil. VI î.H. (cca 5000 î.H.) şi începutul mil. II î. H. (cca 2000 î. H.), în neoliticul mijlociu.
În anii 50- 60, D. Berciu a periodizat cultura Hamangia în 5 faze şi o fază preliminară, pe care a numit-o Protohamangia.
 
V. Dumitrescu a susţinut sincronismul acestei culturi cu cultura Boian din Muntenia.
În 1997, P. Haşotti a restructurat formula lui Berciu şi a împărţit evoluţia culturii Hamangia în 3 faze, faza a doua având două etape şi faza a treia trei etape. De asemenea, el a susţinut sincronismul cu sfârşitul culturii ceramicii lineare (Europa centrală inclusiv Transilvania şi Moldova), începutul culturii Precucuteni (Moldova), sfârşitul culturii Dudeşti-Vinca (Muntenia- Oltenia) şi cultura Boian.
 
Acad. M. Petrescu-Dâmboviţa (2001) a fixat la 4 numărul fazelor: Medgidia, Goloviţa (lac/est jud. TL), Ceamurlia şi Mangalia. În faza Goloviţa se mai foloseau încă unelte microlite mezolitice şi apar podoabe de aramă.
Deoarece comunităţile Boian au ocupat zona dunăreană, faza Mangalia s-a dezvoltat în sudul şi centrul Dobrogei, evoluând organic într-o variantă pontică a culturii Gumelniţa. Astfel, în opinia lui M. Petrescu-Dâmboviţa, cultura Hamangia a contribuit la geneza culturilor Boian şi Gumelniţa şi a influenţat cultura Precucuteni.
Și arheologul bulgar T. Dimov susţinea în 1992 existenţa unei faze Varna şi a culturii Varna.
 
6. Locuinţe şi aşezări
 
Iniţial, hamangienii au continuat să locuiască în bordeie şi apoi au început să construiască locuinţe de suprafaţă în sistem paiantă. Densitatea acestora a crescut paralel cu evoluţia culturii, un exemplu fiind aşezarea de la Târguşor-„Urs” cu 10 locuinţe pe 700 mp.
S-a constatat că numărul gropilor menajere era mai mare decât cel al locuinţelor.
Specifice erau gropile rituale, în care s-au găsit ceramică, statuete, unelte, oase de animale şi chiar o vatră. Astfel de gropi s-au descoperit la Medgidia-„Cocoaşă” (2R=4 m, h=1 m), Baia-Goloviţa, Ceamurlia de Jos, Limanu şi Tîrguşor „Urs”.
 
Săpăturile din apropierea lacului Goloviţa (satul Ceamurlia de Jos) au dus la descoperirea unei construcţii rectangulară de mari dimensiuni, probabil religioasă, în care au fost găsiţi patru idoli antropomorfi.
 
Aşezările erau deschise (nefortificate) şi dispersate, fiind situate pe terase joase, lângă ape curgătoare sau stătătoare, cu excepţia peşterii de la Gura Dobrogei.
 
7. Necropole
 
Iniţial, morţii erau îngropaţi în interiorul aşezării neolitice şi apoi au fost înhumaţi în spaţii special amenajate în exterior, înhumaţia fiind procedeu caracteristic tuturor culturilor neolitice din România.
 
Numărul necropolelor este mai mic decât numărul aşezărilor culturii Hamangia.
Cea de la Durankulak, cu peste 1.000 de morminte cercetate în perioada 1979-1997, este şi cea mai mare necropolă eneolitică din Europa de sud-est.
 
În Dobrogea, cea mai mare este necropola de la Cernavoda, cu peste 400 morminte de înhumaţie în poziţie chircită pe o parte sau întinsă pe spate, aceasta din urmă specific acestei culturi. Echipa condusă de D. Berciu a găsit bogate inventare funerare, fiind depuse ca ofrande: oase de animale, unelte piatră şlefuită nefolosite, vase ceramică fină nedecorată, idoli din lut ars, pandantive, brăţări şi mărgele din scoica Spondylus. Inventarul funerar pune în evidență concepția „mortului-viu”, conform căreia decedatul continua să trăiască în mormânt cu toate cele necesare vieții, aspect care reliefează originea mediteraneană a culturii Hamangia.
 
Alte necropole cercetate sunt cele de la: Mangalia, distrusă de săpăturile edilitare din 1952 (Mihai Irimia şi Vanda Volschi), Limanu, distrusă de îndiguirea lacului Mangalia (V. Volschi, M. Irimia, D. Galbenu), Ivrinezu Mare (P. Haşotti şi E. Mihail) şi Corbu de Jos (P. Haşotti). La Limanu s-au găsit figurine din marmură albă, perle şi vase din acelaşi material.
În opinia lui P. Haşotti, necropole ar putea fi descoperite lângă aşezările neolitice de la Zarguzan, Varna-„Batareiata”, Păcuiul lui Soare, Adamclisi, Grădina, Panduru şi Seimeni.
 
8. Unelte
 
În funcţie de materia primă folosită, uneltele descoperite în aşezările culturii Hamangia se impart în patru categorii:
1.Piatră şlefuită (majoritatea la Cernavoda): topoare şi dăltiţe din granit şi tesle din calcar, neperforate deoarece erau destinate inventarului funerar.
2.Piatră neşlefuită: râşniţe (dublă la Medgidia-Satu Nou), frecătoare/zdrobitoare şi percutoare (puţine/smajoritatea din calcar, rar din gresie şi silex).
3. Silex (silex balcanic cafeniu, microlitism de influenţă mezolitică): numeroase gratoare pe vârfuri de lame, răzuitoare pe aşchii şi piese geometrice.
4.Os şi corn (puţine, majoritatea la Ceamurlia de Jos): plantatoare, harpoane, spatule, împungătoare şi săpăligi.
Au fost descoperite şi două obiecte atipice: o greutate pentru războiul de ţesut la Târguşor-„Urs” şi un vas mic şi ou din marmură de Egeea la Limanu.
 
9. Ceramica 
 
Ceramica este cel mai bine reprezentat aspect material al neoliticului. În studierea olăriei se iau în consideraţie: compoziţia pastei, modul de modelare, forma, decorarea şi modul de ardere. Calitatea pastei folosite a crescut prin amestecarea cu scoică pisată sau nisip fin.
Toată olăria neolitică a fost lucrată cu mâna.
Decorul vaselor se executa, de obicei, înainte de ardere, fiind o ocupaţie a femeilor.
 
Cele mai numeroase tipuri de vase sunt: piriformă (pară), cu pântecul bombat şi gâtul cilindric, strachina şi cupa. În cazul culturii Hamangia, deosebirile între faze sunt mici, acesta fiind un indiciu al conservatorismului său.
 
Există trei tipuri de ceramică Hamangia:
1. de uz comun (acoperită cu barbotină sau cu slip lustruit);
2. grosieră cu slip negru şi decorată cu benzi de triunghiuri excizate (fructiere cu picior plin şi capace în formă de căciulă);
3. fină cu slip negru, element de analiză pentru evoluţia, cronologia internă şi sincronisme (strachina şi paharul).
Calitatea ceramicii hamangiene a fost reflectată în lumea contemporană şi de decizia Filialei Constanţa a Uniunii Artiştilor Plastici de a da numele acestei culturi Simpozionului internaţional de ceramică organizat în oraşul de la malul Mării Negre. Prima ediţie a avut loc în 1993, iar cea de a X a în 2002.
 
10. Arta plastică
a. Plastica antropomorfă 
Este caracterizată de un realism primitiv, fiind unitară şi originală.
Figurinele sau idolii reprezintă divinităţi şi concepte religioase.
Există 3 tipuri de figurine:
A) feminină în picioare, din marmură, os, calcar şi gresie, găsite în aşezări şi necropole;
B) feminină şezând, mai numeroase decât tipul A);
C) „Gânditorul”, care era un zeu al vegetaţiei în opinia lituaniano-americancei Marijei Gimbutas/1989 (1921-1994) şi „un motiv” în spaţiul neolitic din Turcia, Grecia, Moldova şi URSS în viziunea Silviei Marinescu-Bîlcu/1985 (n. 1935/I.A.„V.P.”) şi un element de practică rituală pentru P. Haşotti. Este posibil să fie şi rezultatul unor influenţe din insulele greceşti Ciclade şi Grecia continentală pe drumul migraţiei anatolienilor spre Dobrogea.
S. Marinescu-Bîlcu (1974), o specialistă a culturii Precucuteni, şi V. Dumitrescu (1968) au remarcat influenţe ale culturii Hamangia în cultura Precucuteni în ceea ce priveşte figurinele antropomorfe.
 
„Gânditorul” şi perechea sa feminină, descoperite la Cernavodă în 1956 şi deţinute în condiţii de securitate de Muzeul de Istorie Naţională a României, impresionează prin fineţea execuţiei: bărbatul stă pe un scăunel, cu mâinile la tâmple, sprijinindu-şi coatele pe genunchi, iar femeia şezând îşi cuprinde cu mâinile genunchiul drept, uşor ridicat. În descrierea regretatului istoric tulcean prin adopţie Iosif Colcer (1934 Tg. Mureş-2014), „pântecul şi şoldurile dezvoltate simbolizează fecunditatea, iar capul mic susţinut de gâtul înalt, sugerează, ca şi în cazul perechii sale masculine, un moment de odihnă şi cugetare”. Celebra statuetă, evaluată la 5 milioane de dolari („Gândul”, 2004), a fost expusă în muzee din marile oraşe ale lumii: expoz.: Paris, Londra, Tokyo, Praga, Sevilla, Frankfurt, Stockholm, Atlanta (J. O. din 1996), Olten/Elveţia (2008) şi Bruxelles (2008).
Statueta „Gânditorului”, aflată pe lista UNESCO a celor mai importante 10 artefacte ale culturii mondiale, a fos aleasă ca logo al reuniunii la nivel înalt a statelor francofone de la Bucureşti din 28-29 septembrie 2006.
 
De asemenea, în 2004, primarul Cernavodei, Gheorghe Hansa, a inițiat includerea „Gânditorului” în stema orașului.”

b. Podoabe 
 
Majoritatea podoabelor au fost găsite în morminte, fiind clasificate în 4 tipuri: brăţări, coliere, pandantive şi inele. Cele mai multe brăţări au fost confecţionate din scoica Spondylus şi au fost descoperite la: Limanu, Mangalia, Agigea, Cernavoda, Durankulak, Ceamurlia de Jos şi Medgidia-Satu Nou.
Colierele erau lucrate din scoicile Dentalium şi Spondylus, os, lut, marmură şi aramă şi au fost găsite la: Limanu, Cernavoda, Durankulak, Ceamurlia de Jos şi Medgidia-„Cocoaşă”.
Pandantive au fost găsite la: Ceamurlia de Jos (asemănătoare celor din regiunea Tesalia din Grecia centrală), Cernavoda, Agigea (Spondylus) şi Medgdia-„Cocoaşă” (colţ mistreţ).
 
Inele au fost descoperite Limanu (Spondylus), Medgidia-„Cocoaşă” (os) şi Durankulak (os).
O categorie specială o reprezintă cele câteva podoabe din aramă găsite la Cernavoda şi Durankulak.
 
11. Economia
 
Descoperiri de oase de animale şi de peşte s-au făcut în aşezările neolitice de la: Baia-Goloviţa, Ceamurlia de Jos (TL), Cernavoda, Techirghiol, Urluchioi, Limanu (CT), peşterile „La izvor”/Cheia (CT) şi Gura Dobrogei (CT).
Pescuitul în Dunăre, M. Neagră şi lacuri procura pentru hrană următoarele specii de peşte: somn, avat, babuşcă, plătică, şalău, ştiucă şi doradă (Techirghiol/M. Neagră).
La vânătoare erau urmărite specii de animale ca: mistreţ, cerb, pisică sălbatică, măgar sălbatic, castor, jder, vulpe, vidră, antilopă, bour şi iepure.
 
Cele mai numeroase animale domestice erau oile şi caprele, alături de care se creşteau vaci, porci şi cai. Numărul mare de oase de animale domestice în raport cu cele sălbatice este explicabil prin suprafaţa mica a pădurilor.
În cadrul ritualurilor religioase se aduceau ofrande animale.

NOTĂ: Fotografiile au fost realizate de ZIUA de Constanţa cu acordul conducerii MINAC.

Bibliografie cronologică 

DUMITRU BERCIU, Une civilisation neolithique recemment decouverte en Roumanie: la civilisation de Hamangia, „Nouvelles etudes d histoire”, I, Bucureşti, 1955.
 
DUMITRU BERCIU & SEBASTIAN MORINTZ, Șantierul arheologic Cernavoda, „Materiale şi cercetări arheologice”, III, 1957, p. 85.
 
OLGA NECRASOV & MARIA CRISTESCU & CONST. MAXIMILIAN & DARDU NICOLĂESCU-PLOPȘOR., Studiu antropologic ae scheletelor neolitice descoperite în cimitirul preistoric de la Cernavoda, „Probleme de antropologie”, Centrul de cercetări antropologice al Academiei RPR, Bucureşti, IV, 1959, p. 21-45.
 
DUMITRU BERCIU, Deux chefs d'oeuvre de l'art néolithique en Roumanie: le „couple” de la civilisation Hamangia, „Dacia”, serie nouă, IV (1960), p. 423-441.
 
DUMITRU BERCIU, Contribuţii la problemele neoliticului în România, în lumina noilor cercetări, Ed. Acad. RPR/seria Biblioteca de Arheologie vol. V, Bucureşti, 1961, 594 p., 14 pl., il., h., 27 cm.
 
SILVIA MARINESCU- BÎLCU, Reflets des raports entre les civilisations de Hamangia et Precucuteni. dans la plastique Precucutenienne de Tîrpeşti, „Dacia”, nouvelle serie, VIII, 1964.
 
DIONISIE M. PIPPIDI & DUMITRU BERCIU, Din istoria Dobrogei, vol. I, Bucureşti, 1965.
 
DUMITRU BERCIU, Cultura Hamangia: Noi contribuţii, Ed. Acad. RSR, Bucureşti, 1966, 323 p., 4 f. pl., 23 cm.
DUMITRU BERCIU, Zorii istoriei în Carpaţi şi la Dunăre, Bucureşti, 1966, 320 p., fig., h., 16 f. pl., 20 cm.
VLADIMIR DUMITRESCU, Arta neolitică în România. Album, ed. Meridiane, Bucureşti, 1968, p. 64.
 
VANDA VOLSCHI & MIHAI IRIMIA, Descoperiri arheologice la Mangalia şi Limanu, aparţinînd culturii. Hamangia, „Pontice” (website), Muzeul de Istorie şi Arheologie Constanţa, II, 1968, p. 45-87, 59 fig.
DOINA GALBENU, Aşezarea şi cimitirul de la Limanu, „Materiale şi cercetări arheologice”, Instititul de Arheologie, Ed. Acad. RSR, IX, 1970, fig.
VLADIMIR DUMITRESCU, Cu privire la cea mai veche cultură neolitică de pe teritoriul României, „Studii şi cercetări de istorie veche”, Bucureşti, XXI, (2) 1970.
VLADIMIR DUMITRESCU, În legătură cu vechimea culturii Hamangia, „Peuce” (website), Muzeul Delta Dunării, Tulcea, serie veche, I, 1971, p. 3-9.
GHEORGHE LAZAROVICI, Difuziunea unor civilizaţii neolitice în regiunea Dunării de Jos, ” „Pontica” (website), Muzeul de Istorie şi Arheologie Constanţa, IV, 1971, p. 31-40.
EMIL CONDURACHI & VLADIMIR DUMITRESCU & MIRCEA D. MATEI, Harta arheologică a României, Meridiane, Bucureşti, 1972, pp. 10-18 (Com. prim./V. D.)
 
SILVIA MARINESCU-BÎLCU, Cultura Precucuteni pe teritoriul României, Ed. Acad. RSR, Bucureşti, 1974, pp. 84, 90, 91, 92, 94, 98, 101.137, 138.
D. M. PIPPIDI (coord.), Dicţionar de istorie veche a Românie. Paleolitic - sec. X, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, p. 209-210, 319-321, 388, 423, 424-429, 488.
ALEXANDRA BOLOMEY, Why no Early Neolithic in Dobrogea, „Dacia”, s. n., XXII, 1978, p. 5-8.
 
RADU FLORESCU & ION MICLEA, Strămoşii românilor. Vestigii milenare de cultură şi artă, vol. I (Preistoria Daciei), Meridiane, Bucureşti, 1980, pp. 18-35 (Introducere – Neoliticul. Societate agrară în mil. VI-III/R. F.; fig. 119-135 = Cultura Hamangia/I. M.)
 
EUGEN COMȘA, Neoliticul din România, Ed. Știinţifică şi Enciclopedică/col. Știinţa pt. toţi nr. 187, Bucureşti, 1982, p. 14, 16, 17-19, 24, 29, 30-31, 33-34, 39, 39-40, 42, 42-43, 47, 50, 51, 58, 62, 63, 65, 68, 71, 73, 74, 77-78, 79, 89, 91-94, 98, 103-104.
I. SCURTU (coord.), România: Evoluţie în timp şi spaţiu. Album, ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1996, il., tab., facs., 34 cm, p. 27.
 
PUIU HAȘOTTI, Epoca neolitică în Dobrogea, Muzeul de istorie şi Arheologie Constanţa/seria Bibliotheca Tomitana, Constanţa, 1997, pp. 15-62.
MARIN NICA, Unitate şi diversitate în culturile neolitice de la Dunărea de Jos, „Pontica” (website), Muzeul de Istorie şi Arheologie Constanţa, vol. 30 (1997), pp. 105-116.
IOSIF COLCER & VIOREL MĂGUREANU, File din istoria Dobrogei, Inspectoratul pentru cultură Tulcea, 1998, 250 p., 21 cm, ISBN 973-0-00732-2. (I.Din adînc de vremuri/I. C.)
 
AD. RĂDULESCU & I. BITOLEANU, Istoria Dobrogei, Ex Ponto, Constanţa, 1998, pp. 18-20 (II. Comunităţi gentilice de agricori şi păstori din epoca neolitică/A. R.)
 
M. PETRESCU-DÎMBOVIŢA & A. VULPE (coord.), Istoria românilor, vol. I (Moştenirea timpurilor îndepărtate), ACADEMIA ROMÂNĂ / SECŢIA DE ŞTIINŢE ISTORICE ŞI ARHEOLOGIE, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001, pp. 135, 151. (e. Neoliticul dezvoltat târziu/N.U.; f. Eneoliticul timpuriu/M.P.D.)
VALENTINA VOINEA & CĂTĂLIN DOBRINESCU, Secvenţe preistorice în Dobrogea, „Tomis”, Constanţa, serie nouă, an VII, iun.-aug. 2002, p. 20.
 
A. P., Tabăra de ceramică de la Hamangia, „Ziua de Constanţa” (website), 10.09.2002.
 
CRISTINA MODREANU, Gânditorul de la Hamangia. Un bibelou de 5 milioane dolari, „Gândul”, Bucureşti, an I, nr. 1, 4.05.2005, p. 13.

VLADIMIR DUMITRESCU, Arta preistorică în România, București. 1974, p. 59-61; 195-200.

EUGEN COMȘA, Neoliticul județului Tulcea, „Peuce”, Muzeul Delta Dunării, Tulcea, serie veche, II, 1971, p. 11-18.
EUGEN COMȘA, Silexul de tip „balcanic”, „Peuce”, Muzeul Delta Dunării, Tulcea, serie veche, IV, 1973-1975, p. 11-18.
EUGEN COMȘA, Considerații cu privire la unelte de piatră șlefuită din aria de răspândire a culturii Hamangia., „Peuce” (website), Muzeul Delta Dunării, Tulcea, serie veche, VI, 1977, p. 5-11.

SILVIA MARINESCU-BÎLCU, Cîteva observații asupra sculpturii în lut a culturii Hamangia și influența ei asupra plasticii culturii Precucuteni, „Peuce” (website), Muzeul Delta Dunării, Tulcea, serie veche, VI, 1977, p. 13-17.

ELENA LĂZURCĂ, Raport  asupra noilor cercetări arheologice de la Baia (Hamangia), județul Tulcea, „Peuce” (website), Muzeul Delta Dunării, Tulcea, serie veche, VIII, 1980, p. 7-36.

MIRCEA PETRESCU-DÂMBOVIȚA, Scurtă istorie a Daciei preromane, Iași, 1978, p. 55-57.
 
MIHAI RĂZVAN ROTARU & DORU COPOT, Peştera idolilor gânditori de la Hamangia zace în mizerie şi uitare, „Descoperă” (website), Constanţa, 28.11.2005. („Graiul Dobrogei”, Medgidia, 1-15.IX.2006.)
 
VLADIMIR SLAVCEV, Monuments of the final phase of Cultures Hamangia and Sava on the territory of Bulgaria, „Pontica”, Muzeul de Istorie şi Arheologie Constanţa, vols. 37-38 (2004-2005), pp. 9-20.

ROXANA CLINCIU, Piese din cultura Hamangia, prezentate publicului larg, „Cuget Liber”, Constanţa, 11.08.2006, p. 12.
ADRIAN ONICESCU, „Gânditorul” de la Hamangia se va întâlni cu extratereştri, „România liberă” (website), 26.09.2006.
 CONSTANTIN NICOLAE/Muzeul de istorie şi arheologie Constanţa, Monumentele Hârşovei. Ghid album, Primăria oraşului Hârşova, 2015, pp. 16-25.

MIHAELA STOICA, Unde a dispărut de mai bine de nouă ani Gânditorul de la Hamangia, „Historia” (website).

MARIANA IANCU, Enigma de pe chipul Gânditorului de la Hamangia, nedezlegată de 5.000 de ani. Cum a fost descoperită celebra statuetă, „Adevărul”/Constanţa (website), 13.01.2016.

Despre Marius Teja 

Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.

Citeşte şi:
 
Colaborare ZIUA de Constanţa
Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja

Istoria Dobrogei - oameni, popoare Cultură tardenoaziană din epoca mezolitică