Istoriografia moldavă la ceas de sărbătoare Profesorul Anatol Petrencu - Septuaginta Annis!

Astăzi, pentru istoricii din Republica Moldova – și, în nu mai mică măsură, pentru noi, ceștia de dincoace de Prutul cel despărțitor de Țară –, este prilej de omagiere și praznic: președintele Asociației Istoricilor „Alexandru Moșanu”, din Chișinău, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România, împlinește șapte decenii de viață!
            Prezență dintre cele mai active în spațiul universitar, științific și social-civic de pe malul Bâcului, profesorul habilitat Anatol Petrencu reprezintă, fără îndoială – prin întreaga sa multiplă activitate –, filonul de aur al Istoriografiei moldave de astăzi.
            Omul de știință de la Chișinău (născut în orășelul Căușeni – atestat documentar la 6 iunie 1455; astăzi are 16.000 de locuitori; o sumă de intelectuali constănțeni participă, regulat, la manifestări național-culturale ce au loc aici –, la 22 mai 1954)este unul dintre cei mai cunoscuți, prolifici și respectați cercetători în domeniul Istoriei din Republica Moldova:
            –  cu o susținută activitate științifică, materializată în numeroase cărți și sute de studii și articole (este și conducător de Doctorat; fondator și director al Institutului de Istorie Socială „ProMemoria”);
            –didactică (profesor la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat a Moldovei, decan în perioada 1990-1992);
            – social-civică (participant la viața politică națională, președinte, în 2006-2010, și din octombrie 2021, a Asociației Istoricilor „Alexandru Moșanu”);
            –publicistică social-istorică și culturală (este semnatarul a numeroase materiale pe propriulblog – cu incisive articole și pertinente exprimări de atitudini cu o relevanță național-culturală atât de necesare în întreținerea românității transprutene și a drumului ei spre integrarea în spațiul Uniunii Europene).
            Spirit tonic, prețios conviv și întotdeauna gazdă primitoare (prin recomandarea sa am putut susține, de pildă, anul trecut, la 28 martie, o conferință în fața studenților de la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, eveniment moderat de profesoara Lidia Pădureac, prorector al Universității),cu afabilitate antrenantă și animat de un patriotism propriu moldovenilor ce s-au adăpat la izvoarele conștiinței și istoriei naționale a românilor, profesorul Petrencu este, cred, cel mai prezent Senior al Muzei Clio de dincolo de Prut la reuniuni și manifestări cu caracter (național-)științific organizate în Țară; și nu numai la București, ci și în multe alte orașe și localități mai mici – inclusiv din Dobrogea (la Constanța, respectiv la Sfânta Mănăstire Dervent).
            Personalitatea sa este reținută în reprezentativaEnciclopedia reprezentanților scrisului istoric românesc(5 vol., 2022; coord.: Victor Spinei și Dorina N. Rusu), apărută sub egida Secției de Științe Istorice și Arheologie a Academiei Române: „Specialist în istoria contemporană. Cercetări privind istoria contemporană a țărilor europene, deportările din R.S.S. Moldovenească în perioada sovietică, istoria celui de-al Doilea Război Mondial. Autor de monografii, culegeri de documente, culegeri de studii, manuale universitare și școlare și a peste 600 de articole științifice și de publicistică” (vol. IV (O-R),pp. 152-153: v o c ePETRENCU Anatol; elaborată de G.P. [Gheorghe Postică]).


Cărțile publicate, toate tipărite la Chișinău (cu excepția Enciclopediei..., apărută la București), sunt:
            (unic autor): Învățământul istoric în România (1948-1989 (1991, 112 pp.); Istoria universală. Epoca contemporană, 1939-1993(Europa, SUA, Canada). Prelegeri (1995, 272 pp.) (ediția a II-a completată, 1995, 346 pp.; ediția a III-a completată, 1995; ediția a IV-a, anastatică, Iași, 2010); Basarabia în al Doilea Război Mondial: 1940-1944 (1997, 346 pp.); România și Basarabia în anii celui de-al Doilea Război Mondial (1999, 176 pp.); În serviciul zeiței Clio (2001, 816 pp.); Polonezii în anii celui de-al Doilea Război Mondial. Istoria politică (2005, 246 pp.); Basarabia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial: 1939-1945 (2006, 224 pp.); Varșovia văzută de un istoric basarabean (2006, 144 pp.); Istoria contemporană. Studii, materiale, atitudini (2011, 580 pp.); Un scurt popas necesar drumului (2014, 328 pp.);Rusia, 2019: „Acesta a fost un an greu…” [“этобылтяжелыйгод...”] (2020, 296 pp.); A fi profesor de istorie  în Republica Moldova. Cu prilejul conferirii înaltului titlu de DOCTOR HONORIS CAUSA de către Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (2021, 236 pp.);
            (coautor, coeditor): Relațiile româno-italiene: de la confruntare la colaborare. 1945-1985 (1993, 216 pp.); Crestomație la Istoria românilor. 1917-1992) (coeditor: 1993, 295 pp.); Istoria universală, 1939-1944: manual experimental pentru clasa IX-a a școlii de cultură generală (1995, 176 pp.); Istoria universală. Epoca contemporană. Manual pentru clasa a XII-a (2002 /2 ediții/); În apărarea istoriei și demnității naționale. Culegere de documente (coeditor: 2003, 96 pp.); Mareșalul Ion Antonescu și Basarabia. 1941-1944. Culegere de documente (coeditor: 2008, 350 pp.); Teroarea stalinistă în Basarabia. Studii, documente, memorii (coeditor: 2013, 360 pp.); O istorie a Basarabiei(coord. și coautor: două ediții: 2015, 424 pp.; 2018, 424 pp.); Românii în Gulag: memorii, mărturii, documente (coeditor: vol. I, 2014, 352 pp.; vol.  II, 2015, 362 pp.); Republica Moldova în căutarea identității.Materialele Conferinței Științifice Internaționale 30 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova, 23-24 august 2021 (coeditor și coautor: 2021, 760 pp.); Enciclopedie. Centenarul Războiului de Reîntregire și al Marii Uniri (2014-2020) (coautor: 2022 /București/, 1712 pp.).

 
            Iată, pentru cetitorii nefamiliarizați cu cărțile și opiniunile sale,și câteva gânduri și aprecieri:
            4 februarie 2015. Dialog al „Europei Libere” pe tema: 70 de ani de la o conferință care a schimbat lumea: Ialta, 4-11 februarie 1945:
            „Conferinţa de la Ialta stârneşte până astăzi controverse. Unii istorici consideră că la Ialta a fost împărţită lumea. Vă spun foarte succint ce a avut loc. Germania pierdea războiul. Asta a avut loc în februarie, în mai 1945 Germania va capitula. Cei trei mari au discutat în primul rând viitorul Germaniei. Aici au fost mai multe probleme. S-o împartă în cinci state, englezii spuneau în două state.
            După care s-a pus problema reparaţiilorşi atunci s-au întrebat: dar reparaţiile cine să le plătească? Este mai bine să fie luate aceste reparaţii de la o singură Germanie. Şi în aşasituaţie Germania a fost împărţităiniţial în trei zone de ocupaţie, după care s-a insistat ca şiFranţei să i se dea o zonă, deci în patru zone de ocupaţie. După care Germania a fost obligată să plătească 20 de miliarde de dolari, la cursul valutar din 1939, dintre care 50% reveneau URSS.
            Revin la subiectul dumneavoastră: cine a fost mai tare: Stalin care a jucat la masa de negocieri sau cei care au cedat. La mijloc trebuie căutat adevărul, pentru că Stalin a fost abil, este adevărat, a fost puţin obraznic, asta tot este adevărat, pentru că el era pe cal alb, trupele sovietice deja luptau în centrul Europei, el era stăpânul situaţiei, el a venit cu întârziere la întâlnirea celor trei mari, ca puţin să-i umilească pe cei doi parteneri de negocieri. Stalin a dorit să fie păstrat status quo-ul Mongoliei, Mongolia care formal era independentă, dar în realitate era supusă Uniunii Sovietice. A mai cerut insulele Kurile, a mai cerut peninsula Sahalin şi alte momente, la care occidentalii au cedat.
            Stalin a insistat ca ceea ce s-au înţeles ceva mai devreme, în octombrie 1944, cu referire la Europa Centrală şi de Est, cum ar fi: influenţa în România, în Bulgaria, Polonia deja era sub control sovietic şi aici occidentalii nici n-au pus problema, în ceea ce priveşte Iugoslavia 50% la 50% influenţă, în ceea ce priveşte Grecia 75% influenţă pentru occidentali, 25% pentru URSS. Sigur că a fost insistența lui Stalin şi sigur că a fost, poate, slăbiciunea, în special, al lui Roosevelt.
            Forţa a contat foarte mult, pentru că Uniunea Sovietică era în ascensiune militară. Occidentul întotdeauna a căutat o posibilitate cumva să se înţeleagă cu Stalin, ca să nu ajungă el până la LaManche cu trupele lui. Şi atunci în octombrie 1944, Winston Churchill a făcut o vizită pe neaşteptate a venit la Moscova ca să se înţeleagă cumva, să-l oprească pe Stalin. Şiasta lui i-a reuşit să facă. Occidentul a fost nevoit să intervină în mod diplomatic ca să oprească acest tăvălug militar al lui Stalin”.



11 august 2022. Interviu acordat Agenției de Presă IPN:
            „Să nu uităm că basarabenii au trecut printr-o foamete cruntă, în 1946-1947, mai ales în februarie 1947, au murit cei mai mulți oameni, în toate localitățile, 200 de mii, în total, asta e 10% din numărul populației. Istoricii demonstrează, cu acte în regulă, că aceasta a fost o politică bine gândită și bine pusă la punct, ca să înfometeze și să disciplineze, să-i umilească pe oameni, prin înfometare. În 1946-1947, Uniunea Sovietică, care avea un teritoriu de la Kamceatka și până în Berlin, nu putea să găsească câteva vagoane de grâu ca să le dea oamenilor din Moldova? Putea! Secete au mai fost și ani grei au mai fost, dar lumea întotdeauna găsea niște rezerve. Or, politica promovată de sovietici era de a rechiziționa produse alimentare – carne, grâu și asta a dus, sigur, la înfometare. 
            Al doilea val al deportărilor care a avut loc la 15-16 iulie 1949, când lumea deja ieșise din foame, fiind deportate 12860 de persoane. Și aici s-a impus ideologia și politica Partidului Comunist, care conducea Uniunea Sovietică, față de care concetățenii noștri au nostalgie, cu toate că a fost un stat bazat pe frică, pe șantaj. Factorul politic și ideologic dicta colectivizarea agriculturii. Ce s-a întâmplat aici în Basarabia? În perioada interbelică, țăranii noștri au fost împroprietăriți cu câte 6 hectare de pământ și mai mult. Iată că a venit puterea sovietică, pământul a fost naționalizat, dar lăsat țăranilor pentru a fi lucrat, în continuare.
            După război, în 1949, sarcina pe care a pus-o Partidul Comunist aici, în Moldova, era să unească acești săteni în colective de muncă, să le ia uneltele de muncă, să le ia vitele și să formeze așa-numita infrastructură. Infrastructură înseamnă localuri pentru școli, pentru primării, pentru sediul colhozului, pentru grădinițe, pentru puncte medicale. Și atunci a fost gândit al doilea val al deportărilor, sub pretextul luptei cu exploatatorii, chiaburii. Eu am un caz din raionul Șoldănești, când doi oameni în vârstă, care, deși nici nu aveau pământ, au fost trecuți în lista deportaților. Nenorocul lor a constat în faptul că aveau o casă de piatră în centrul satului. Și comuniștii din sat au pus ochiul pe casa asta, pe care au transformat-o în sediul colhozului. Scopul acestui de-al doilea val al deportărilor a fost de a întări baza materială a viitoarelor colhozuri, imediat după acest val oamenii s-au dat în colhoz, de frică să nu fie deportați.Uniunea Sovietică a fost un stat bazat pe frică, șantaj, înfometare.
 
 
 
            Ca istoric vă spun: rușilor întotdeauna le-a mers bine atunci când au avut relații bune cu Occidentul. Și, dimpotrivă, când aceste relații au fost rele, atunci economia lor rămânea în urmă. Și acum Federația Rusă este blocată de toată lumea civilizată. Am putea să le dăm dreptate nostalgicilor mai tineri, care spun că vor să trăiască într-o țară mare, dar această țară mare trebuie să fie bazată pe dreptul democratic, pe libertățile omului. Uitați-vă ce se întâmplă în Rusia de astăzi, de exemplu, nu există surse alternative de informare, există doar cele oficiale, aceasta nu poate fi atractiv pentru oamenii care gândesc”.
 
            1 decembrie 2023. Blog:
            „Astăzi se împlinesc 105 ani de la încheierea procesului de reîntregire a provinciilor românești și de formare a României contemporane întregite. Principiul naționalităților – «fiecare popor în propria lui țară»–, a triumfat și la români.
            În efortul de constituire a unei țări în care să se regăsească toți românii Basarabia a fost prima provincie care, la 27 martie 1918, prin votul majoritar al Parlamentului de atunci (Sfatul Țării), a decis să se unească cu Patria-mamă România. În condițiile în care mai continua Marele Război (ceva mai târziu numit Primul Război Mondial), iar forțele militare ale aliatului României, Rusiei țariste, deveniseră de necontrolat, anarhizate, oamenii politici ai Basarabiei de atunci – Constantin Stere, Ion Inculeț, Pan Halippa, Pantelimon Erhan, Ion Pelivan, Gherman Pântea, Vasile Țanțu, mulți alții, au decis să unească Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) cu România.
            Exemplul Basarabiei a fost urmat de Bucovina și Transilvania, astfel întemeindu-se România întregită în frontierele ei firești.
            Dar soarta nu a fost blândă cu românii. În iunie 1940 regimul totalitar sovietic a anexat Basarabia, nordul Bucovinei, Ținutul Herța, insule românești de la Gurile Dunării. În condițiile celui de-al Doilea Război Mondial, pe teritorii românești cotropite, Kremlinul a creat numita RSS Moldovenească (astăzi – Republica Moldova/RM).
 

Deși Federația Rusă a recunoscut independența RM în frontierele moștenite de la URSS, Kremlinul continuă să controleze orașul Tighina cu împrejurimile și raioanele de est ale RM și să amenințe Chișinăul cu o nouă cotropire.
            Chiar ieri, 30 noiembrie 2023, în cadrul ședinței Consiliului de Miniștri al Afacerilor Externe al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), ministrul de externe al Rusiei Serghei Lavrov a declarat: «De fapt Moldova este destinată să fie următoarea victimă în războiul hibrid declanșat de Occident împotriva Rusiei».
            Reacția Chișinăului a fost: vicepremierul Nicu Popescu a cerut din nou Federației Ruse să-și retragă trupele de pe teritoriul RM; odată retrase trupele rusești, «vor fi create condiții favorabile pentru rezolvarea „exclusiv pașnică” a conflictului transnistrean». Este stranie această poziție: de parcă ceea ce numește dl Nicu Popescu «conflict transnistrean» ar fi un antagonism intern al RM (apropo, ce trupe rusești sunt staționate pe teritoriul controlat de Tiraspol? Cum au ajuns ele acolo dacă prin Ucraina nu pot trece, iar RM nu le dorește?).
            Atât timp cât există RM ca stat independent el (statul RM) are nevoie de modificarea Constituției în care, la recomandarea Rusiei, ni s-a impus statutul de «țară neutră» (de exclus această inepție) și de exprimarea clară de admitere a RM în NATO.
            Felicitări tuturor românilor cu Ziua României!
            Sănătate și succes tuturor”.
 

10 mai 2024. Dezbatere publică organizată de Agenția de Știri IPN, cu tema Extinderea UE după destrămarea URSS: cauze și efecte. Lecția Moldovei:
            „Cu referire la destrămarea Uniunii Sovietice, știm că Putin consideră că aceasta a fost cea mai mare catastrofă geopolitică, fapt ce nu este adevărat. Destrămarea Uniunii Sovietice a fost un triumf al popoarelor anexate cu forța militară la Uniunea Sovietică în diferite etape. În 1991 țările baltice s-au dezis de propunerile, ofertele făcute de Federația Rusă. În decembrie 1991, la Alma-Ata, a fost constituită Comunitatea Statelor Independente, atunci era ideea creării unei comunități de state care să facă o concurență Uniunii Europene. Dar repede s-au observat ambițiile lui Elțîn, președintele de atunci al Federației Ruse. Țările foste comuniste Polonia, Ungaria, țările baltice, aceste state de mai multe ori s-au ridicat împotriva comunismului și dominației sovietice. De aceea, proclamându-și independența, sigur că Uniunea Europeană a fost un obiectiv atractiv pentru ele, pentru că aici drepturile omului sunt respectate, statul servește cetățeanul, nu cetățenii servesc statul.
            Republica Moldova trebuie să facă față nivelului economic al Uniunii Europene. Noi trebuie să avem o economie competitivă cu țările Uniunii Europene. Țările baltice au avut această competitivitate. Ele și în Uniunea Sovietică aveau un grad de dezvoltare și nivel de trai mai ridicat. Aceste state erau mai dezvoltate decât metropola Rusia. Din acest motiv nu trebuie să ne mire că ele rapid au fost acceptate în UE, statul de drept funcționează în țările baltice, iar dacă se îndeplinesc aceste anumite criterii, țările sunt acceptate în UE.
            Războiul agresiv al Rusiei împotriva Ucrainei schimbă mult lucrurile. S-a constatat că dependența Europei de gazul rusesc este foarte primejdioasă pentru existența Uniunii Europene. În ultimii ani suntem martori la o distanțare de sursele de energie din Rusia, căutarea altor surse alternative schimbă situația Uniunii Europene, iar Republica Moldova care dorește să se integreze trebuie să țină cont de aceste schimbări”.
 
            Dela Marea cea Mare – unde a poposit de atâtea ori –, slujitori tomitani ai Muzei Clio adresează distinsului proaspăt septuagenar transprutean urări de sănătate și noi realizări științific-editoriale în folosul științei moldave, a Istoriografiei românești de astăzi!
 
Vivat, Crescat, Floreat!