„Linguşeala când îmi vine, numai miere scot din mine”

Cel linguşitor (sau, cum îi spune tot vulgul, pupincuristul) e genul care zice mereu „Da, şefu'!”, „Să trăiţi, şefu'!”, „Vai, tu, ce bine arăţi azi” şi alte asemenea ploconeli până în pământ, de-ţi vine să vomiţi de atâta miere adunată în vocea lui. Te derutează cu complimentele lui şi nu-ţi prea vine să-l dai în mă-sa pentru că, practic, nu ţi-a spus nimic aiurea şi nici n-a făcut ceva rău. Deocamdată. E cel care vine primul şi-ţi dă la o parte firele invizibile de praf de pe umăr atunci când ai mâncat o muştruluială de la şeful. Nu te lăsa păcălit, vrea doar să-ţi distragă atenţia de la faptul că tocmai ţi-a pus „o vorbă bună” la sus-pusul. E un fel de Iago modern, umblă pe două fronturi şi are tendinţa de a încâlci treburile în aşa hal, că nu mai ştii de unde a pornit totul. Este expert în a-i întoarce pe unii împotriva celorlalţi, fără să lase urme, fiind astfel varianta mai soft a intrigantului, fiindcă nu are la îndemână nici inteligenţa, nici metodele acestuia din urmă.
 
Din păcate, linguşitorului îi cad pradă foarte multe persoane, pentru că majoritatea este sensibilă la complimente, iar uneori, din cauza altor „atacatori toxici”, e greu să-ţi dai seama cât adevăr sau câtă minciună se ascunde în spatele unui compliment.
 
Linguşitorul e acolo să ne distragă atenţia, să ne facă să ne simţim bine timp de cinci minute, iar noi cădem pradă comportamentului său servil şi aparent umil. Nu vă lăsaţi păcăliţi! În spatele acestei servilităţi se ascunde o persoană foarte puternică, foarte rezistentă la stimulii de orice fel, conştientă uneori că ne putem da seama de transparenţa complimentelor sale, dar şi mai conştientă de faptul că nu ne putem împotrivi. Partea interesantă este că acest gen de personaj se urăşte pe el însuşi că nu-şi poate atinge obiectivele decât dându-se pe lângă alţii, iar la modul inconştient proiectează o ură domoală asupra celui pe care este nevoit să-l linguşească. Astfel că, mânat de aşa acumulări emoţionale sedimentate în timp, la un moment dat va izbucni (şi de-abia aşteaptă să se întâmple asta) într-o rafală de sinceritate. Abia atunci vei afla ce gândeşte cu adevărat despre tine. Îţi asumi riscul acesta sau iei o distanţă considerabilă faţă de el? Și nu e vorba numai de o răbufnire emoţională ce te-ar putea da peste cap, ci de faptul că, până să ajungă el la răbufnirea aceea, tu deja ţi-ai distrus nervii în preajma lui şi nu ştii de ce.

Cum te poţi apăra de o astfel de persoană şi, mai ales, cum poţi scăpa de ea

Partea bună cu linguşitorii este că şi ei sunt oameni şi au, la rândul lor, nevoie de complimente. Dacă eşti sătul de linguşeala zilnică a colegului de slujbă, e foarte simplu să-l faci să înţeleagă că nu apreciezi asta. De fiecare dată când îţi spune „Ce bine arăţi azi!”, i-o poţi întoarce: „În schimb, tu arăţi ca dracu', zici c-ai săpat prin morminte toată noaptea!” Ți-a spus o prietenă linguşitoare „Ce pantofi deosebiţi ai azi!”, după ce, zile la rând, s-a legat de „fusta nemaipomenită”, „eşarfa cea mai elegantă din oraş” şi „pantalonii care-ţi vin cel mai bine”? Contracarează şi spune-i: „În schimb, pantofii tăi arată de parcă i-ai fi găsit în lada de zestre a bunicii”. Dacă n-ai scăpat din a doua încercare, continuă. De obicei, la a patra se înregistrează şi un succes răsunător. Vei şti asta atunci când linguşitorul pe faţă se va transforma într-un bârfitor pe la spate, dar cel puţin ştii de cine trebuie să-ţi aperi spinarea.