Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
Mărturia unui freelancer
Mărturia unui freelancer
13 Sep, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
2473
Marime text
2473
Marime text
Plecând de la realitatea că oamenii nu mai cumpără cărți și ziare, am auzit mereu două explicații în funcție de încadrarea intervievatului (consumator sau producător). Astfel, pe de o parte, cărțile sunt prea scumpe, salariile prea mici, presa nu este liberă, sau simplu, cealaltă opinie, oamenii sunt inculți, comozi și preferă emisiunile lui Dan Negru. Adevărat, dar nu suficient. Însăși calitatea ofertei mass-mediei este slabă, și aici trebuie aruncată o privire asupra celor care lucrează în branșă, adică profesioniștii presei. Foarte puțini dintre jurnaliștii actuali ar avea intrare într-o redacție reală din Marea Britanie.Este de înțeles, pe de altă parte. Și mai puțini jurnaliști din redacțiile autohtone sunt angajați în funcție de diploma în jurnalism. Ți se spune din start că „jurnalismul se fură, nu se învață în facultăți”, e adevărat și asta, dar numai pentru scriitorii care nu țin neapărat să primească Pulitzerul, ci se antrenează pentru Nobel. În rest, ceilalți trebuie să învețe pe de rost măcar codul deontologic, altfel vor reține doar că „în jurnalism se fură” (subiecte, texte, poze...).
O premisă banală: să presupunem că ești în căutarea unui loc de muncă sau a unui loc de muncă mai bun și mai bine plătit (e clar că ești începător dacă ai astfel de pretenții) și ai vrea să lucrezi în mass-media. Totuși, până aici, nimic neobișnuit. De ce să nu-ți dorești asta? După o serie de telefoane date, de cele mai multe ori, unor cunoștințe întâmplătoare, nu angajatorilor, căci nu are sens să consumi credit aiurea, ajungi la un interviu, să spunem la casa de producție a unui oarecare infatuat, un individ care, pe la 25-26 de ani, era deja însurat și avea o firmă ce se numea pretențios „fabrica de emisiuni”. Se ocupa cu producerea unor emisiuni gen „Esenzze” de pe B1 TV sau „Clubbin'” de pe Prima TV și cu alte numeroase organizări de evenimente prin cluburile bucureștene, unde se strâng ciorchine vedetuțele României, întru propria lor distracție și acupleală și ca să mai audă presa de ele. Claaar!
Că proiecte de senzație puține au sau chiar nici una, de-aia și sar așa de poponeț în sus atunci când le întreabă vreun ziarist „ce-ați mai făcut, măi VDT, în ultimul timp?”. Au făcut pe dracu´ sau mâncare în cel mai stângaci mod cu putință la „Cireașa de pe tort”, semn că n-au nici gusturi culinare, nu numai vestimentare. Ce mare șmecherie, unde să-și mai arate ultimul răcnet din garderoba de ultima fiță, ultima coafură, ultima extensie de păr? Capilar, nu pubian... deși ar fi interesant să dea cineva zvon că asta e ultima modă, extensia de păr pubian, să vedem dacă o urmează cineva.
Odată ajuns în anticamera Fabricii de Emisiuni, un hol sinistru, dacă vreți detalii picante, patronul, împreună cu doi angajați (pe termen scurt), adică două sau trei zile, și o nevastă (măcar asta e în siguranță să nu fie dată afară din fabrică) te vor invita într-o încăpere dintre cele câteva disponibile.
Ai grijă să ai la tine un pachet de țigări neînceput, iar dacă nu ești fumător și stai prost cu nervii, orientează-te repede-repejor spre altă meserie, pentru că-ți spun un secret: vei avea parte de cel mai lung interviu din viața ta, unde vei fi testat mai ceva decât dacă ai fi aplicat pentru MAI. În funcție de cum răspunzi la întrebări, vei fi angajat. Nu-ți trebuie diplomă nici de scenarist, nici de jurnalist, nici de redactor, totul se fură din zbor, important e să fii băiatul bun la toate, adică să alergi inclusiv după ziarele de dimineață ale patronului sau după cafeaua de la Starbucks a nevesti-sii.
„Tu ești un produs, eu cumpăr un produs” (Edi Dumtrașcu, patron Fabrica de Emisiuni)
Debutul interviului este tardiv și leneș, la o oră după prezentări. Nu se știe de ce asta, pentru că, în definitiv, el te-a căutat și a insistat să vii acolo, că dacă ar fi fost după tine, tu ai fi frecat-o pe Messenger, și rău ai făcut că nu ți-ai ascultat instinctul de a nu te deplasa. Ai pierdut o grămadă de discuții inutile cu prietenii. Oricum, e ciudat să te cheme cineva că are nevoie de tine, când tu ești obișnuit să alergi singur pentru slujba ta și s-o alegi. De-aia, când te duci la această nouă experiență, te aștepți ca lumea să fie mai promptă. Nu neapărat să te primească rânjind cu brațele deschise, Doamne ferește, atunci ai intra și mai tare la bănuieli.După 40 de minute, în sfârșit, Edi, fabricantul de emisiuni pe bandă rulantă, te cheamă la vorbitor. Tu deja ești enervat, fiindcă pe holul unde-ai așteptat nu sunt scaune. Intri și patronul se uită mirat la tine, ca și cum ai venit să-i vinzi un bidon de doi litri gol, apoi își aduce aminte că el a insistat să vii. Începi să bănuiești că ori e nebun, ori e o tactică, un test psihologic, ceva. Omite cu desăvârșire să-și prezinte firma și obiectivele, drept pentru care schimbi și tu tactica în mintea ta și-l crezi suferind de amnezie pe termen scurt. Totuși, două întrebări sunt cheie și nu întâmplător alăturate: Cum se face o emisiune TV de la zero? e prima întrebare pe care don Dumitrașcu i-o pune viitorului angajat și Care sunt trei calități personale?, a doua.
Răspunzi cum dorești, firește, mai ales că habar n-ai cu ce se mănâncă o emisiune TV, apoi te prinzi că nici el, de-aia te și întreabă, că poate îl înveți tu, mai fură și el ceva idei, le pune în aplicare, ce știm noi? Însă acum urmează schepsisul, combinația ultimei întrebări, împreună cu cea firească pe care o vei formula, adică despre partea financiară și cerințele postului, care aduce o lămurire esențială: „Mă, tu ești un produs! Eu cumpăr un produs!” Deja intri în trepidații când, în sfârșit, după atâta analiză psihologică, realizezi că individul e doar un alt mic tâmpițel ce s-a pumn în barbă sau în burtă, că acolo are ce-i mai bun. Gata, te-ai plictisit deja, ești sigur că vei putea face oricum emisiuni bune în fabrica lui, chiar dacă ești începător, numai că asta e și el. Și-n timp ce tu treci la următorul nivel, strângi pumnul gata-gata să-l pocnești că te-a făcut un tâmpițel să aștepți 40 de minute.
Nu apuci, pentru că imediat individul îți va explica cum scrumiera din fața lui are tot trei calități, vezi, de-aia am cumpărat-o. E de sticlă, e rotundă și poți să strivești țigara în ea. Cât despre cum participă scrumiera aceea la fabricarea unei emisiuni, și cu ce triplă, fără să ceară vreo remunerație, e un mister. Dar, oricum, era visul unui proprietar de fabrici de emisiuni din București.
Și când îți pune și ultima întrebare-capcană, Care-i obiectivul tău principal în viață?, nu-ți rămâne decât să-i răspunzi în sictir: Să salvez lumea de carii!
Sursa foto: www.jobstreet.com.my
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
_thumb2.jpg)
