Mărturia unui Sfânt ascet

• „Ioan era un om ales, care îi îndemna pe iudei să cultive virtutea şi să fie drepţi unul faţă de altul, arătându-și evlavia faţă de Dumnezeu" (Iosephus Flavius 30-100).

 
În Liturgică termenul Odovanie înscris după-prăznuirea unei Sărbători în Calendarul Creștin-ortodox, încheie cu anunțul ἀπόδοσις (apodosis-sfârșit), o perioadă dăruită credincioșilor care s-au bucurat de o Sfântă Sărbătoare.
 
Astfel se păstrează  profunzimea momentului și a Evenimentului Sfânt în tot acest interval, când după Bobotează credincioșii gustă după rânduială din Aghiasma Mare, cu dorința ca Sfințenia să rămână în sufletele și casele lor. Cântările sunt specifice, praznicare și arată însemnătatea, iar acest timp prelungit are un scop pedagogic și duhovnicesc pentru omul evlavios, care primește binecuvântarea dumnezeiască.
 
După-prăznuire bunul creștin mulțumește divinității, că l-a făcut părtaș clipei, și se roagă cu nădejdea că Domnul îi împlinește rugăciunea. Credința dă curajul mărturisirii Evangheliei și astfel încredințat, cel ce slujește Bine, nu se mai teme de împresurare sau încercare, fiindcă păstrează Taina lui Dumnezeu în sufletul său curat. Omul trece prin cumpene și necazuri și are Nădejde în ajutorul lui Dumnezeu, precum ne încredințează Biserica ,,stâlp și temelie a adevărului" (1 Timotei III, 15).
 
,,În acest timp a venit Iisus din Galileea la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el. Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuință să fiu botezat de Tine, și Tu vii la mine? Și răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că așa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea..."
(Matei III,13-14).
 
Sfântul Ioan este convins că Mântuitorul,,ridică păcatele lumii", altfel nu ar fi avut curajul și puterea să binevestească Împărăția lui Dumnezeu, cu mucenicie! Împotrivitorii fățarnici, fariseii mincinoși și cărturarii iscusiți în meșteșugul vorbelor viclene cu filozofii înșelătoare,, înfierați în cugetul lor", având tupeu și mârșăvie, pândesc mereu la colțuri pe cei care cred că Cerurile sunt deschise.
 
Apostolul Pavel fără descoperirea dumnezeiască rămânea prigonitor și nu abandona Legea Veche în care era instruit, nu-și schimba viața, renunțând la poziția sa socială și să moară pentru Hristos:,,Şi cu adevărat, mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă" (I Timotei III,16).
 
În Istoria biblică, cu vreo 700 de ani înainte prorocul Isaia vorbește despre Ioan Botezătorul: ,,În pustiu gătiţi calea Domnului, drepte faceţi în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru. Şi se va arăta slava Domnului şi tot trupul o va vedea căci gura Domnului a grăit" (Isaia 40,3-4).

 
Printre Manuscrisele de la Qumram - Marea Moartă - găsite de niște copii beduini lângă Qhirbet înȚara Sfântă, s-a descoperit în anul 1947 și Cartea lui Isaia, care confirmă Biblia. Aceasta dovedește autenticitatea prorociei împlinite aievea, așa cum spune Fiul lui Dumnezeu:,,Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul. Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea" (Matei XI,11-12).
 
Părinții Zaharia și Elisabeta erau oameni cuviincioși, țineau rânduielile credinței cu temere de Dumnezeu și aveau rădăcină preoțească. Domnul la bătrânețe le-a dăruit un copil, împlinind rugăciunile, ridicându-le povara și ocara lumii. Într-adevăr, precum îi este numele, Ioan-Dumnezeu s-a milostivit!
 
,,Şi să facă milă cu părinţii noştri, ca ei să-şi aducă aminte de legământul Său cel sfânt;Prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus, Ca să lumineze pe cei care şed în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii" (Luca I,72,77,79).
 
Erau vremuri mesianice, Fiul lui Dumnezeu venise printre oameni și așteptarea acelei ,,fărâme" credincioase se împlinise cu toată îndărătnicia multora:,,Şi a fost în pustie până în ziua arătării lui către Israel".
În arșița deșertului care ,,pârjolea" și sufletele, a încolțit sacralitatea prin acest monah, reazămul și Icoana celor 2 Testamente.

 
Cei care se bucurau de nașterea lui Ioan, au priceput că îngerul a avut dreptate, căci i s-a dezlegat limba lui Zaharia dintr-odată, și a binecuvântat pe Dumnezeu: ,,Şi, cerând o tăbliţă, el a scris, zicând: Ioan este numele lui"
Toți s-au înspăimântat de acest semn și întrebau: ,,Ce va fi oare acest copil? Căci mâna Domnului era cu el" (Luca I,63).
 
Ținuta lui de pustnic și viața schivnică împlinea cuvintele: ,,Şi Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele în jurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică" (Matei III,4).
 
Lumea alerga la Iordan convinsă că s-a împlinit profeția acelor zile:,,Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, ca să găteşti căile Lui, Să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor...Şi a fost în pustie până în ziua arătării lui către Israel" (Luca I,76-77,80).
 
Înfățișarea lui impune vorba, mesajul, crezul, încât toți se îmbulzeau, ca să nu piardă momentul pocăinței. Este socotit ca un,,înger în trup"și iconografia bisericească îl zugrăvește cu aripi purtătoare. O misiune sfântă pentru a trezi conștiințe, fără să menajeze pe cineva, pentru că  Împărăția Cerurilor este aproape! La Iordan vin nu doar curioșii sau cei săraci: ,,Atunci a ieşit la el Ierusalimul şi toată Iudeea şi toată împrejurimea Iordanului" (Matei III,5).
Conștiințe apăsătoare, pervertite, îngreunate de sarcina grea a păcatelor, și voiau o altfel de viață. Fariseii, preoții și leviții știau profețiile, erau inteligenți și cunoșteau Tora:,,dar iudeii din Cetatea Sfântă a Ierusalimului îi trimit să-l interogheze: ,, Cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce spui tu despre tine însuţi?" (Ioan I,22 ).
 
Aici în Betabara au vrut să afle de ce botează și dacă el este Hristos! Sunt trimiși la cuprinsul Sripturii Sfinte.
„Botezul lui Ioan de unde a fost? Din cer sau de la oameni? Iar ei cugetau întru sine, zicând: De vom zice: Din cer, ne va spune: De ce, dar, n-ați crezut lui? Iar de vom zice: De la oameni, ne temem de popor, fiindcă toți îl socotesc pe Ioan de prooroc” (Matei 21:25-26).
 
Glasul Înaintemegătorului răzbește prin negura vremurilor și este ascultat de mulțimile care coborau la Iordan să primească pocăința, mărturisindu-și păcatele. ,,Vine în urma mea Cel ce este mai puternic decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor. Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt" (Marcu 1, 7-8).
 
Încep să se lămurească, se limpezezc ca și Cerurile, iar oamenii disting și întrezăresc Adevărul, vâzându-l pe Mântuitorul. Aici, Ioan îl întâlnește pentru prima oară pe Iisus și aude Glasul Părintelui, așa cum l-a auzit odinioară Moise pe Muntele Sinai, când a primit Tablele Legii: ,,dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt (Ioan I,33).
 
Bucurie, nedumerire, întrebări și așteptare! Mulțimile alergau să vadă pe ultimul profet al Legii la Iordan, ca la un firicel din apa primordială a Vieții și are parte de Preasfânta Treime:Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Nu și-au închipuit  vreodată că vor vedea această ,,secvență" dumnezeiască.,,Şi după ce s-a botezat tot poporul, botezându-Se şi Iisus şi rugându-Se, s-a deschis cerul...Şi glas s-a făcut din ceruri: Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit" (Luca III,21:Marcu I, 10).
 
Botezul este Epifania dăruită umanității ca Icoană, în mod Minunat! Paradigmă și plan dumnezeiesc pe care Atotștiutorul îl împlinește, deoarece este deasupra timpului. Evangheliștii povestesc și consemnează cele petrecute întocmai și aduc și mărturia lui Ioan: ,,Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu" (Ioan I,34).
Mulți erau temători, însă veneau cu dorința de a-și schimba viața păcătoasă, dar printre ei se înfiltrau și ispititori vicleni, care știau Talmudul și se făleau cu trecutul lor. Simulau că nu înțeleg acest ,,fenomen”:
 
,,Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie? Faceţi deci roadă, vrednică de pocăinţă, Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc (Matei III,7-8-10).
 
Și toate aceste se întâmplau pe vremea arhiereior Ana și Caiafa, despre care știm cui,,slujeau"! Îndemnurile Sf.Ioan sunt sfaturi evanghelice, pe care mulțimile le auzeau. Erau sufocați de prescripții și litera stearpă și voiau o adevărată Credință, pornită din suflet:,,Cel ce are două haine să dea celui ce nu are şi cel ce are bucate să facă asemenea (Luca III,11).
 
Doreau normalitatea, ca să fie împliniți! Și vameșii simțeau povara nedreptăților, pe care le suporta poporul: ,,...noi ce să facem? El le-a răspuns: Nu faceţi nimic mai mult peste ce vă este rânduit" (Luca III, 12-13).
Țara era sub ocupație romană, și ostașii erau sfătuiți: ,,Să nu asupriţi pe nimeni, nici să învinuiţi pe nedrept, şi să fiţi mulţumiţi cu solda voastră" (Luca III,14).
 
Virtutea trebuie așezată la locul pe care îl merită, deoarece destrăbălarea era ,,fruntașă", motiv pentru care mustră fărădelegea lui Irod și este întemnițat. ,,Şi Iisus, răspunzând, le-a zis: Mergeţi şi spuneţi lui Ioan cele ce auziţi şi vedeţi: Orbii îşi capătă vederea şi şchiopii umblă, leproşii se curăţesc şi surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte " (Matei XI,4-5).
Ioan ne duce la Hristos, știind că fără El, nu ne Mântuim, iar Glasul Tatălui nu  poate fi oprit, este universal și rămâne poruncă dumnezeiască:Cuvântul Vieții!  
 
,,Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L" (Matei XVII,5).
 
Imaginea cu care este ilustrat materialul a fost pusă la dispoziție de autor