Mehmet Ismail Niyazi, simbol al rezistenţei tătarilor şi al spiritului crimeean (galerie foto)

Mehmet Niyazi reprezintă un adevărat simbol al rezistenţei tătarilor de-a lungul vremurilor şi al vicisitudinilor care le-au marcat existenţa. Anul acesta se împlinesc 140 ani de la naşterea sa şi 87 de ani de la trecerea acestuia în eternitate. „Să conlucrăm fără prejudecăţi de religie, de rase sau de alte mofturi”, spunea marele poet tătar, fiind adeptul unei toleranţe religioase şi etnice, între multitudinea de rase stabilite pe pământul Dobrogei.
 

 
Despre profesorul şi poetul Mehmet Niyazi se ştie că purta pălărie, că era glumeţ şi că îi plăcea să bea un pahar cu vin, la ocazii speciale. Era un altfel de intelectual, un altfel de tătar. Era un cosmopolit. Era un om dârz, un naţionalist şi un iubitor al naţiei sale. Căuta să mişte lucrurile şi să-i adune pe fraţii săi risipiţi pretutindeni pentru „a construi ceva durabil”.
 
Cel mai important poet de limbă tătară şi cel mai iubit de comunitate s-a născut la Vânători (Aşcilar), în anul 1878, când Dobrogea revenea statului român. Se stabileşte ulterior la Istanbul, cu familia sa. După terminarea studiilor normale (Darul Muallima) va pleca în Crimeea, în anul 1898, unde va profesa ca dascăl, dar foarte curând va intra în conflict cu autorităţile ţariste, fiind nevoit să se întoarcă în Istanbul, după numai doi ani. În anul 1904, va deveni director al Gimnaziului de limbă turcă din Constanţa şi profesor de limba turcă. Din anul 1920 va ocupa Catedra de Limba turcă din cadrul Seminarului Musulman de la Medgidia. Până în anul 1931, la moartea sa, la numai 53 de ani, avea să fie un model pentru membrii comunităţii musulmane din Medgidia şi din Dobrogea. Creaţiile sale au fost adunate, deşi nu integral, într-un volum numit „Sagiş” (Lupta).             
 
Prezentat de I. Valerian ca erou principal în romanul său „Cara-su” şi având ca trăsătură de caracter dârzenia, cartea a fost socotită „primul roman al islamismului nostru pontic“, după cum menţiona criticul literar George Călinescu.
A iubit necondiţionat Dobrogea,  lucru care reiese şi din minunatele versuri:
Ey, Dobruca, şanli vatan!           
Ei, Dobroge, patrie vestită!
Canlar sana olsun feda    
Sufletele noastre pentru tine se jertfesc
Dobruca evladiyiz!        

Suntem copiii Dobrogei!
 
Apartenenţa la lumea tătară a expus-o ca nimeni altul:
 
TATAR BAR MI, DEP SORAĞANLARĞA
(CELOR CARE ÎNTREABĂ DE TĂTARI)
 
Tatar bar mı, dep kim soray? Men barman!
Atın, şanın bek tanılğan yaş Tatarman.

Türkten özge tuwğanım yok dünyada
Türkniñ özi, öz kardaşı şonğarman.
Millet adım Türk bolsa da... tarihte
Şanlı adım TATAR…. şay dep yazarman.
 
Eu sunt tătar, le răspund celor care întreabă......
Sunt un tânăr tătar care-şi cunoaşte bine gloria străbună
Ruda mea de sânge, în lume este neamul turc,
Sunt şongar, sunt frate, sunt turcul pur.
Ca popor turc mă numesc, dar în istorie,
Numele meu e cunoscut ca TĂTAR, aşa îl scriu.
 
A publicat şi ziarul Hakses (Vocea dreaptă) în  perioada în care se stabilise în Crimeea. Poezii a scris şi în volumul Ithâfat (Dedicaţii, 1912), publicat la Istanbul şi care era dedicat unor personalităţi româneşti şi otomane. Alte poezii au apărut în volumul  Kök Kitabi ( Cartea albastră, 1919), apărută în capitala otomană.
 
În calitatea de profesor la Seminarul Musulman din Medgidia, a contribuit la formarea unei generaţii de lideri tătari dobrogeni precum Müstecep Ülküsal (1899-1996), ce a fondat revista Emel (Năzuinţa) în anul 1930, alături de fratele său Necip Hagi Fazâl, erou al comunităţii tătare,  juristul Selim Abdulachim (1877-1944), ziaristul Fevzi Ibrahim Ismail (1890-1960), muftiul Halil Fehmi (1888-1933) şi a multor alţi tineri tătari. A fost căsătorit cu Şefika, sora lui Kiazim Abdulakim, ce murise în confruntările de la Mărăşeşti şi a avocatului şi parlamentarului Selim Abdulakim. Cei doi soţi au avut împreună patru fete şi doi băieţi.
 
Este înmormântat la Medgidia în Cimitirul musulman, iar pe piatra sa mortuară stă scris parcă pentru a sfida timpul: „Trecătorule, nu trece călcând. Opreşte-te şi gândeşte-te că aici nu doarme orice mort. Aici se ascunde soarele care împrăştie lumina asupra «ţinutului verde»“. Monumentul ridicat în 1935 la căpătâiul acestuia a fost ridicat de grupul Emel şi de Mustegep Hagi Fazâl. La inaugurarea acestuia au luat parte 400 de persoane, mulţi dintre elevii şi colaboratorii săi.
 
Scrierile sale vor reprezenta o adevărată sursă de inspiraţie pentru naţionalismul tătar. Ideea unei patrii a tătarilor l-a urmărit toată viaţa, idee care a împărtăşit-o şi elevilor săi de la Seminarul Musulman din Medgidia.
 
În onoarea sa, medgidienii au ridicat un bust în parcul central, iar din data de 2 septembrie 2006, a fost declarat cetăţean de onoare al oraşului. Anual se atribuie un premiu unor personalităţi care se implică în promovarea literaturii, artei şi culturii tătare şi care poartă numele poetului naţional al tătarilor.
 
În prezent, activităţi care scot în evidenţă viaţa şi activitatea marelui poet, precum şi a altor personalităţi tătare, sunt organizate de Asociaţia Culturală „Mehmet Niyazi" din Medgidia. Asociaţia promovează valorile autentice, se implică în organizarea unor activităţi cu caracter cultural, publicarea unor cărţi şi participă la cele mai importante evenimente culturale ale oraşului,  prin vocea distinsului profesor Ekrem Gafar, unul dintre fondatorii acesteia şi a preşedintelui Erol Murad.

Surse biografice:

***Anuarul Seminarului musulaman din Medgidia pe anul şcolar 1930-1931
I.Valerian, Cara-su, Bucureşti, 1969
Mehmet Niyazi, Sagis (Dorul), Editura Kriterion, Bucureşti, 1998
Adrian Ilie, Personalităţi marcante ale Medgidiei, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2017
Idem, Medgidia. Istoria oraşului de la 1918 până în prezent, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2012
 
Surse foto:
Colecţia Adrian Ilie
Colecţia C. Marinescu

Despre Adrian Ilie

Licenţiat şi masterat în istorie - Universitatea „Ovidius” Constanţa, şef de promoţie.
Doctor în istorie şi cursuri postuniversitare - Universitatea din Bucureşti. 
Director adj. - Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi” Medgidia.
Metodist, responsabil Cerc pedagogic şi membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanţa).
Autor al mai multor lucrări şi studii despre Medgidia şi Dobrogea. 
Autor al unor studii şi cărţi de metodică şi management.
Membru în Comisia Naţională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România.
Membru al Asociaţiei Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor şcolare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie/Istoria minorităţii turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice - Medgidia.
Realizator emisiune istorică - Repere Istorice - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obţinute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman“ pe anul 2017, conferit de Societatea de Ştiinţe Istorice din România. 

Citeşte şi: 
 
Comunități etnice alogene stabilite în Dobrogea și la Medgidia. Turcii (II) (galerie foto)