Minunata stare de greaţă a femeilor

Vine un moment în viaţa fiecărei femei pe care nu are voie să-l rateze. Un moment mai special decât prima menstruaţie sau prima noapte de amor. Şi mai special decât ziua când devine mireasă, mult mai special decât cea în care-şi ţine în braţe singurul copil. O femeie adevărată ştie deja câţi copii va avea până când moartea o va despărţi de următorul orgasm, aşa că nu mă contraziceţi. Momentul în care renunţă pentru câteva luni la întâlnirile cu bărbaţii. De fapt, o succesiune de momente ratate duc la o atare stare de greaţă în care nimic nu-i mai convine decât timpul petrecut cu ea însăşi în faţa unei pungi cancerigene cu chipsuri, mult mai inofensive pentru psihicul ei decât întâlnirea cu o prelungire de penis pe care cineva a pus eticheta bărbat. Există şi aşa ceva, nu vă grăbiţi să aruncaţi cu pietre.

Cum se împart partenerele de greaţă

Să presupunem însă, pentru o mai amănunţită descriere a acestei stări de greaţă metafizică şi imposibil de oprit, că mai multe femei se întâlnesc undeva, în centru, unicul liant dintre ele fiind că sunt libere de angajamentele pe care oricum şi le iau singure în faţa bărbaţilor. Aţi observat că măritatele se strâng de 8 Martie prin vreun colţ de cafenea şi fac un grup compact de flori, fuste ocru şi broşe în piept, coafuri de cartier şi eşarfe de la butic, schimbă reţete culinare şi râd zgomotos spre hienic, de parcă ar fi fost scăpate din cuşcă, iar celibatarele, un alt grup separat risipit prin cluburi, cu topuri viu colorate, sâni obraznici, scăpaţi de sub control şi coafuri la modă, în funcţie de abonamentele la revistele fashion, nu?
 
Oricum, un lucru e clar, aceste două grupuri funcţionează ca două entităţi separate, cu propriile reguli şi în cadrul cărora până şi bârfele diferă. Nu e ca la bărbaţi, care se strâng toţi odată să savureze un meci de fotbal şi ciugulesc alune din acelaşi bol, aleargă după aceleaşi femei şi găsesc o plăcere sadică în a se înjura unul pe altul. Gagicile sunt mult mai rasiste decât bărbaţii, ce, fată, vrei să zici că nu-i aşa? Păi zi şi mie ce-ai putea discuta cu una căsătorită, dacă nu cumva vrei să-i încerci câteva nopţi la rând bărbatul şi să le revigorezi mariajul? Doar nu vrei să cred că te-ai împrietenit cu ea pentru că-ţi place să asculţi cum te penetrează jalnic sfaturile ei. Haida deh, să fim serioşi, că nu mai suntem de mult copii!
 
Într-un singur caz este admisă prietenia dintre două femei cu staturi maritale diferite: atunci când stările lor de greaţă se întâlnesc bine-mersi în jurul aceleiaşi ceşti de cappuccino şi nici nu e prea mare efortul de a se pune de acord în privinţa orei şi locului de întâlnire, fiindcă nimic nu te împinge mai tare afară dintr-un birou sau de sub umbrela unui acoperiş decât certitudinea că o altă surată de-a ta suferă de aceleaşi simptome clare de respingere organică a celeilalte jumătăţi sexuale a globului, oricât de măritată sau de celibatară ar fi una dintre ele.

Dispari, mă, boule?!

Starea de greaţă a unei celibatare vine din diversele întâlniri mai mult sau mai puţin întâmplătoare cu diverşi bărbaţi mai mult sau mai puţin însuraţi, care vor s-o vâre într-un pat mai mult sau mai puţin neutru. De la individul de 27 de ani, fără slujbă şi fără păr, căruia îi joacă ochii în cap că aproape îi ghiceşti gândurile venale şi pe care-l întâlneşte zilnic pe scara blocului, la individul de 34 de ani, rotofei, minion şi păros, semi-însurat, cu copil care-i seamănă perfect inclusiv în modul greblat cu care-şi poartă bretonul, greaţa unei femei singure se cronicizează pe măsură ce este nevoită să meargă zilnic la slujba unde şeful ei de 38 de ani, însurat, un pic bolnav de feminită, îşi alege angajatele în funcţie de circumvoluţiunile sutienului, nu ale competenţei, iar un alt individ, fost coleg de facultate, 35 de ani, sociopat prin educaţie şi abstinent de câteva luni, trage de timpul pe care-l petrec împreună la realizarea unui proiect, gândind astfel că femeii respective îi va face într-un final plăcere compania lui de care ea e oricum de mult sictirită.
 
De cealaltă parte, starea de greaţă a femeii măritate vine din simplele observaţii făcute pe parcursul a câţiva ani buni de căsnicie, în urma cărora adeseori îşi surprinde bărbatul mult mai interesat de alte femei, cu nimic mai prejos din punct de vedere fizic şi intelectual ca ea, singura cruntă şi de netăgăduit calitate fiind că sunt altele decât ea. Cursul firesc al vieţii, am putea zice.
 
Totuşi, dacă pe parcursul unei luni, vecinul de 27 de ani, fără slujbă şi fără păr, a făcut avansuri promiţătoare într-un lift jegos şi a speriat-o de moarte pe sărmana celibatară cu perspectiva unei căsnicii cu un loser, dacă semi-însuratul păros de 34 de ani i-a promis că nu se lasă până nu pune laba pe ea, deşi de doi ani tot încearcă performanţa asta, doi ani în care numai de draci a trântit lumii ăsteia un copil cu acelaşi breton ca al lui, dacă şeful o ameninţă că numai după o operaţie de îndesare a siliconului în sutien ar mai putea să-şi păstreze slujba şi dacă celălalt mascul abstinent i-a promis aproape în genunchi că renunţă la masturbare special pentru ea, nu este de mirare că subiectul în discuţie preferă să se refugieze în acea stare de greaţă pomenită mai sus, ca acoperire diplomatică, başca un surâs nelipsit peste toate acestea, căci nu se face să fii şi singură din proprie voinţă, să şi înjuri printre dinţi un dispari, mă, boule! şi apoi să-ţi stingi ţigara în şliţul deschis al cuiva, numai pentru că doar ţi s-a părut asta. În ochii tuturor o femeie singură este una disponibilă şi punct.
 
Toate aceste situaţii ipotetice devin şi mai grave în cazul unei femei măritate, a cărei acoperire ar trebui să fie soţul, singurul legitimat cu un pumn bun de strivit mutra oricui cu acel DISPARI, MĂ, BOULE!  Numai că, de cele mai multe ori, pe considerentul că femeia e de vină şi că dacă nu saltă coada, cocoşul nu aleargă în jurul ei, tipele măritate preferă să tacă întru evitarea unor certuri domestice ce se pot întinde pe ani la rând ca plăcintele nereuşite ale fetei babei. Şi asta în timp ce există posibilitatea de unu la un milion ca soţul să-i strângă într-o seară pe toţi aceştia ca să urmărească împreună un meci de fotbal şi să răcnească până se sparg ferestrele un „GOOOOL!” cu ochii ieşiţi din orbite.

Cum se vindecă de greaţă două femei, una pe cealaltă…

Cele câteva perspective prezentate mai sus sunt mai mult decât suficiente pentru ca două femei din tabere diferite să se împrietenească şi cel puţin la nivel experimental de situaţii aproximativ comune să-şi împărtăşească soluţiile pe care şi le-ar da una alteia. Fiindcă niciun sfat nu e mai bun decât ăla dat în starea de greaţă, cu fix alte două situaţii pe care viaţa e pe cale să le vomite. Şi-atunci, trebuie să fii pregătit, se cere o şedinţă, se doreşte o alianţă, asta dacă nu cumva cele două încep să se placă atât de mult, încât devin lesbiene, spre mulţumirea venală a tuturor, căci niciun bărbat nu are ceva împotriva acestei situaţii, oricât de soţ sau semi-soţ ar fi el.
 
Între timp, vecinului nici nu i-a crescut părul, nici slujbă nu şi-a luat, rotofeiul păros nici nu s-a însurat, nici nu şi-a renegat plodul, ce dracu', prea semănau la breton, afemeiatul şef a întrerupt şedinţele de angajare după ce i-a explodat un sân în palmă şi-a crezut în prietenia ta sexuală cu o femeie măritată, drept pentru care şi-a îndreptat atenţia către prietenele soţiei, iar sociopatul fost coleg de clasă a scuipat cu nădejde în palma dreaptă şi şi-a reluat activitatea onanistă. Toată lumea mulţumită? Credeţi-mă pe cuvânt, când o femeie e fericită, totul în jurul ei înfloreşte.


Dar când sunt două? Altfel, fugiţi cât mai aveţi cum din calea lor!
 
Sursă foto: drrichswier.com