O călătorie prin oraşul Tulcea (1878 -1918) (IV) - viaţa culturală şi religioasă

Aspecte ale vieţii culturale tulcene - Asociaţii Culturale. Până în anul 1878, viaţa culturală a românilor din Dobrogea se încadrează în trăsăturile spirituale ale poporului român. Deşi sub ocupaţie otomană, Dobrogea s-a bucurat de toleranţă din partea Porţii din punctul de vedere al permisiunii de a avea şcoli proprii, cât şi de a ridica biserici creştine - cu condiţia de a nu fi mai înalte decât moscheile şi geamiile.
 

 
Centrele importante ale vieţii culturale româneşti dobrogene erau Tulcea, Silistra şi Turtucaia.
 
La sfârşitul secolului al XIX-lea, în cultura românească apar o serie de tendinţe ideologice care generează grupări ale intelectualilor în jurul unor curente literare cu program nu numai artistic, ci şi social şi politic: socialismul, poporanismul, semănătorismul etc. Ca o reacţie la pătrunderea socialismului internaţionalist şi ateu, mai ales în porturile dunărene, se configurează o mişcare naţionalistă care să combată străinismul, iredentismul, socialismul, care să pună accent pe valorile naţionale, pe educarea poporului, mai ales a tineretului în cultul familiei, al valorilor creştine şi al românismului.
 
Viaţa culturală a oraşului Tulcea era animată de numeroasele societăţi, asociaţii şi cercuri culturale înfiinţate de elitele oraşului, acestea contribuind la susţinerea, răspândirea şi dezvoltarea culturii în rândul populaţiei urbane şi rurale. Dintre acestea menţionăm „Liga Culturală“ şi „Societatea pentru emanciparea femeilor“, la care se adaugă contribuţiile aduse de comunităţile ebraică şi greacă, care organizau sărbători şi baluri în beneficiul bisericii sau al elevilor. Societăţile tulcene au activat fie independent, cu sau fără statut propriu, fie ca filiale ale unor societăţi la nivel naţional, aşa cum este cazul societăţii „Avântul“, înfiinţată în Brăila în anul 1896.
 
„Asociaţia de Educaţie şi Cultură Naţională şi Socială - Avântul“ se dezvoltă şi se ramifică repede, apărând filiale: 1897 în Galaţi, 1898 în Tulcea, apoi şi în alte oraşe ale ţării. Deoarece regulamentul şcolar interzicea elevilor asocierea, „Avântul“ funcţionează, la început, în clandestinitate, dar scoate publicaţii discrete şi are totuşi o activitate culturală bogată în cadrul bibliotecilor din şcoală, care devin publice.
 
Fondatorul Asociaţiei „Avântul“, Vasile Panaitescu, medic militar, ajunge la gradul de general, secretar general în Ministerul Sănătăţii şi inspector general sanitar în Comisiunea Europeană a Dunării pentru spitalele din Tulcea şi Sulina. După ce participă, în 1898, împreună cu elevul Panait Stanciof (viitorul poet dobrogean Panait Cerna), la întemeierea filialei din Tulcea, Vasile Panaitescu va sprijini activitatea acesteia şi de pe poziţia funcţiilor menţionate mai sus, dar şi ca datorie de onoare faţă de prietenul său de liceu, Panait Cerna, în care generaţia sa vedea o mare speranţă a literaturii române.
 
Activitatea asociaţiei era complexă, avea caracter naţionalist, dar nu şovin. Documentele sunt puţine. Multe s-au pierdut în timpul celor două conflagraţii mondiale sau au fost distruse după aceea. Există însă mărturii sporadice despre participarea „avântenilor“ la diferite comemorări ale poetului Panait Cerna, mobilizaţi mereu de sufletul acestei asociaţii, generalul Vasile Panaitescu, ales preşedinte de onoare pe viaţă până la desfiinţarea ei în 1948, odată cu schimbarea regimului politic.

 
Biserica şi viaţa sa în societatea tulceană
 
Despre cum arătau vechile biserici şi primele şcoli româneşti înainte de 1877 multe ştiri nu avem. Cele existente provin din cercetările lui Apostol D. Culea, care descrie în cartea sa „Dobrogea“ aspecte ale activităţii şcolii şi bisericii înainte de 1877. Acesta spune că Dobrogea la acea vreme era un lagăr de oşti turceşti şi tătărăşti şi vremurile nu erau prielnice culturii şi nici casei lui Dumnezeu. Musulmanii nu permiteau ca bisericile creştine să fie mai mari şi mai arătoase decât geamia. Mărturie despre cum arătau bisericile s-a păstrat de la un călugăr rus, pe numele său Partenie, care a vizitat acum 100 de ani satele nord-dobrogene şi a văzut trei biserici foarte sărace. Bisericile arătau „ca nişte hambare, fără cruce, fără altar, cu icoane de hârtie, iconostasul lipsea, doar preoţi erau câte unul sau doi în fiecare sat“.
 
În afară de Mitropolia Silistrei, pentru toţi creştinii din partea locului, existau doi episcopi: unul de origine bulgară - cu rangul de mitropolit, având scaunul în Rusciuc, şi unul de origine greacă, în Tulcea. Amândoi erau consideraţi ca fiind o concurenţă politică, având rolul de a întărâta pe creştinii din Balcani împotriva Turciei. Aceşti episcopi, urmărind scopuri politice deosebite, iscau tot felul de intrigi, iar pe români nu-i vedeau cu ochi buni. Astfel că nu o dată comunitatea bisericească română s-a aflat „între ciocan şi nicovala turcească“.
 
Fiindcă bisericile s-au organizat înaintea şcolilor, locuitorii români de mult au simţit nevoia să se adune în obşti (în comunităţi) creştine, alegându-şi conducători care să strângă contribuţia locuitorilor pentru clădirea şi întreţinerea bisericilor. Astfel, în Tulcea anului 1830 se înfiinţează o nouă Mitropolie, aflată sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol. Primul ei mitropolit fiind Panaret, venit din Anatolia, acesta sfinţeşte în anul 1839 biserica românească din Nalbant. Cu ocazia înfiinţării acestei mitropolii, între 1835 şi 1845, românii creştini din Beştepe au construit Biserica din lemn „Sf. Nicolae“ şi Biserica „Schimbarea la faţă“. După Panaret, scaunul mitropolitan a fost ocupat de Ieronim, urmat de Dionisie. În anul 1870, bulgarii îşi aleg ca episcop pentru Dobrogea pe mitropolitul Grigorie. Acesta rupe relaţiile cu episcopul grec Dionisie din Tulcea, provocând astfel o serie de controverse în rândul credincioşilor români.
 

Existenţa numeroaselor etnii locuitoare ale oraşului a făcut posibilă ridicarea bisericilor de diferite religii şi rituri. Astfel, în cartierul locuit de o anumită etnie, comunitatea acesteia îşi va ridica biserică. Aceasta este una dintre trăsăturile - şi, de ce nu, farmecul - oraşului Tulcea.
 
Între anii 1848-1854, la poalele dealului Babadag a fost construită, în stil neoclasic grecesc, Biserica grecească cu hramul „Buna Vestire“. Concepută şi construită de către arhitectul Ştefan Dopron, biserica a fost împodobită cu elemente sculpturale în anul 1857.

 
 

 
Un moment important din istoria şi viaţa populaţiei bulgăreşti îl constituie inaugurarea, pe 20 mai 1857, a Bisericii „Sf. Gheorghe“: în stil neoclasic, construită pe malul răsăritean al lagunei centrale. Între 1859 şi 1862, comunitatea bulgarilor ridică, lângă biserica amintită, un local de şcoală secundară pentru fete.
 
Între anii 1857-1867, lipovenii bespopovi (fără preot) construiesc Biserica „Sf. Treime“ la intersecţia a două străzi din mahalaua lipovenească (strada Gloriei cu strada Surorilor).

 
 
 
 
Între anii 1864 şi 1868, lipovenii construiesc o biserică cu hramul „Sf. Ioan Teologul“ pe strada Mihai Eminescu, iar românii şi grecii stabilesc locul unui cimitir ortodox, care a fost transformat în Cimitirul Eroilor după 1919.
 
În 1872, comunitatea germană din Tulcea construieşte o biserică catolică cu hramul „Sf. Mihail“ pe actuala stradă Traian.

 

 
Comunitatea ruşilor îşi construieşte propria biserică în 1875. Este vorba despre biserica cu hramul „Schimbarea la Faţă“, iar comunitatea evreiască construieşte templul Meseriaşilor, în capătul sudic al străzii Mărăşeşti.
 

 
 
Mărturii despre actuala Catedrală „Sfântul Nicolae” avem tot din cercetările lui Apostolul Culea, care relatează că în anul 1860 românii din Tulcea au ridicat o biserică cu hramul Sfântul Nicolae. În anul 1867, Carol I a donat bisericii 100 de galbeni de aur.
 

Tot în Tulcea, şi tot înainte de 1877, românii din mahalaua Prislăvenilor şi Beştepenilor şi-au ridicat a doua biserică, cu hramul „Sfinţii Împăraţi“. Cel mai darnic român pentru biserică era bogatul negustor, venit din Transilvania, V. Nedelcu Gâscă.
 
Multitudinea de biserici ale diferitelor etnii este constatată şi de căpitanul M.D. Ionescu, în 1904. Acesta menţionează „biserica catedrală cu hramul Sf. Nicolae, biserica elenă cu hramul Buna-Vestire, biserica rusească cu acelaşi hram, biserica românească Acoperământul Maicii Domnului, biserica rusească cu hramul Schimbarea la faţă; biserica bulgărească cu hramul Sf. Gheorghe, o geamie fondată în 1847, trei sinagogi, o biserică a lipovenilor popovi, una a lipovenilor bespopovi, una catolică, una luterană, o casă de rugăciune a nămoliacilor, una a anabaptiştilor, un schit lipovenesc de călugăriţe şi o biserică armeană“.
 
Citeşte şi:
 
"Tomi - Constanta" , de colonelul Ionescu M. Dobrogianu (1931)
 

 

 

 
În ansamblu, viaţa culturală şi religioasă a oraşului Tulcea era relativ bogată. Aceasta s-a caracterizat printr-o explozie de construcţii de şcoli şi biserici şi prin racordarea învăţământului şi culturii, în general, la legislaţia şi realităţile din plan naţional.
 
Sursă foto: Imaginile fac parte din arhiva ICEM Tulcea şi au ilustrat un capitol din cartea bazată pe teza de doctorat Progresele oraşului port Tulcea între anii 1878 - 1948.
 
Despre Ligia Dima 
 
Licenţiată a Universităţii „Ovidius“, specializarea Istorie (2002-2007).
Doctor - Şcoala doctorală din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa - cu teza „Istorie Contemporană, Progresele oraşului şi portului Tulcea 1878 - 1948“.
Din august 2017 este şef Birou Laboratorul de Restaurare - Conservare a Patrimoniului Mobil şi Imobil. Se ocupă de coordonarea activităţii de restaurare - conservare, restaurator metale în formare, la Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion“ Tulcea. Anterior, timp de opt ani, a fost conservator, 2001-2009, apoi, între 2009 şi 2017, conservator expert.
Este autoarea lucrării „Progresele oraşului port Tulcea între anii“ 1878-1948, Editura StuDis Iaşi, Tulcea, 2015, bazată pe teza de doctorat, dar şi a monografiei „Compania de apă Tulcea 1897-2016. Trecut, prezent şi viitor“, Editura StuDis Iaşi, Tulcea, 2016. A participat la campania arheologică finalizată cu raport ştiinţific de specialitate ce a fost publicat. 
Autoarea a 17 articole în reviste şi publicaţii de specialitate, la care se adaugă alte cinci articole publicate în urma participării la sesiuni naţionale şi două articole în urma unor sesiuni din străinătate. 
 
Citeşte şi: 
 
O călătorie prin oraşul Tulcea (1878 -1918) (I)
 
O călătorie prin oraşul Tulcea (1878 -1918) (II) - economie, administraţie şi populaţie (galerie foto)
 
O călătorie prin oraşul Tulcea (1878-1918) (III) - activitatea edilitară şi dezvoltarea economică (galerie foto)