Paştele la români Vluisiti zboarî pi armâneaşti

            În aste vremuri pan-endemice de izolare – nu şi spirituală! –, în Săptămâna Luminată sfinţite cuvente den bătrăni ajunse sub ochii şi la inimile dreptcredincioşilor de azi se pot constitui, este de crezut, în reflecţiuni asupra existenţei umane şi îmbărbătare întru biruinţa asupra celui rău...   
 
            Primul text, Paştele, aparţinând unui intelectual aromân – semnătura este un pseudonim –, cu asumată conştiinţă şi identitate românească, din Macedonia Otomană de la începutul veacului trecut; scris în dialectul aromân – uşor de înţeles pentru un cititor în limba literară – este publicat într-o revistă din 1907, „a românilor din Imperiul Otoman” („Lumina” /1903-1908/), redactată la Monastir/Bitolia, de către profesorii Liceului Român de Băeţi din acest oraş balcanic (tipărită la Bucureşti). În această revistă mai fuseseră publicate, pe teme religioase, mai multe articole, între care şi: Coe N. Adam /„Licenţiat în theologie, Director al Liceului Român din Bitolia”/, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (nr. 4, aprilie 1906, pp. 87-92); N. Macedoneanu [Nicolae Baţaria], Paştele în Macedonia (nr. 4, aprilie 1904, pp. 100-102).
            Al doilea text conţine extrase din Apostolul, transliterat „tu limba arumânească”, în 1912, de către „preftul” aromân Ioan G. Murnu (1848-1921) (tatăl savantului român şi ales literat dialectal George Murnu) – autorul unui nepublicat, încă (se păstrează în manuscris la Biblioteca Academiei Române), Dicţionar macedo-român – român – francez.
___
 
PAŞTELE
 
Maş graiulu: Paştele ajumse! façe să-ļĭ saltă inima omuluĭ de içi vârstă s’hibă.
Tri çi ahântă hârauă? îmĭ fac singur întribarea. Că înṽie Hristolu, ascâpitorlu a lumiļei de pecatul al Adam?
Tri fanatiçĭļi creştiñĭ poate s’hibă şi aista ună itie. Numerlu açelor fanatiçĭ discriscu şi discreşte curându, di cara di fanatismu nu poate s’ṽină vârnă amintatic.
Ma şi tri nefanatiçiļi iară hârauă easte. Nu maş creştîñiļi au Paşte, ma şi alte ginse, carĭ nu se ’ncļină al Isus.
Vedem că mohametañĭiļi şi uvreiļi, cu carĭ bânăm de-adun, ţăn sărbătoarea Paştelui. Tot aşi făçeau şi romañĭļi, streauşĭļi a noştri, cu sute a añi înainte de venirea Ascăpătoruluĭ tru aistă lume.
Va să zâcă, Paştele easte ună sărbătoare a cuĭ vecļime s’chearde tru întunericlu a timpului, a chirollui.

Paştele este sărbătorirea a înṽierăļeĭ a naturăļeĭ, a primăvearâļeĭ. Şi cum primăveara easte ma muşată de tute alante treĭ anotimpurĭ, veara, toamna şi iarna, triaçea şi sărbătorirea ļeĭ este ma pre’n sus de alântor.
Păgăñĭļi, ginsele, çe aduçeau încļinăciune la ma mulţî zei, sărbătoria tri Paşte pre nai ma marele de eļĭ, pre domnul de cuĭ comandă ma ñiçiļi zeĭ lipsea s’ascultă.
La aistă sărbătoare se-aduçea curbane de açele marele, ca un ḿiel i un berbec, după putearea omuluĭ.
Di avuţĭiļi se-aduçea curbane de ună sută de birbeçi, i boi, açea çe s’cļimă hecatombă. Cându domnia agunusoasa varvariļie se aduçea curbane şi de oameñĭ, tăļiaţĭ i de ṽii îngrupaţĭ, nu maş de acseñĭ, ma până şi părintele şi-u făçea curbane pe fumeļia lui. Şi oameñĭļi  varvarĭ, ma Dumnizaziļĭ a lor nică ma varvarĭ. Nu se ’mbună decât cu sănze.
Sămta scriptură nu nă spune cum Abram vru să-ļi facă al Dumniză curbane pe hiļi-su Isac, ma, cându sculă cuţîtul să-ļĭ taļie guşa, fu îmbudusit de anghellu a Domnului­?! Tot aşi Agamemnon a greçilor vru să-şĭ taļie pe hiļia sa Ifigenia la Aulis, ca s’da Domnul zeu vintu tra s’umplă pănzile a ghimiilor şi s’poată s’ḿeargă Troia. Cum am spusă şi altă oară tru aistă revistă, urmaşiļi a Hristolluĭ nu le scoaseră sărbătorile păgâneştĭ, că neçi că eara cu puteare, ma tru loclu a zeilor şi a zeiţelor ică a zănelor bâgară sămţi şi sămte. Aşi că tru loclu a înṽiareļeĭ a naturăļeĭ, după cum tru loclu a façerei a focului (Ignat), çe se serba tri Crăciun, creştinismul bâgă façerea a Hristollui. S’este că nu le păstră vecļile sărbători cu aistă murafete, biserica creştinească nu putea s’naintează.
Vecļile adeţĭ nu s’lasă cu ună cu dauă. Noĭ astă-zĭ acumpărăm ḿiel tri Paşte, ma neçi că ştim çe însemnare are. Aşi arămase adetea creştinească, răspundu părinţiļĭ anoştri. Părinţiļi a bisericăļeĭ spunea, că-ĭ tri aduçere aminte cum Isus ḿiellu al Dumniză, s’feçe curbane şi fu băgat pre cruce tri ascâparea noastră.
•
Hârauă şi bucuriļie ne aduçe Paştele di cara loclu se ’nveaşte primăveara cu verdeţĭ şi muşuteţĭ, după cum s’hărisescu tute ṽieţile tru aistu anotimpu; din care şi oameñiļi lasă de ună parte strañile açeale greale şi ’nviclite, învescănda strañie nale.
Mi-aduc aminte de cându earam ficior cu çe neḿilă lu ’mpărñiam feslu, cându ne-ajucam coşcapa, de cara tri Paşte părinţîļĭ va s’nă-acumpără călipuşe nale.

Ma ninte Paştele se-aşteptă cu ună hârauă de ună ḿilie de orĭ ma mare de a noastră şi aista nică di dauă itiĭ.
Prima. Şapte septămâñĭ di păresiḿĭ nu easte ḿică lugurie. Li-arsar ocļi a omuluĭ până s’veadă carne tru câţăn. Stucheaştĭ omlu pri loc şi da tru lângoare, nică de açeale făr de vindecare.
Păresimļii nu suntu legate de Hristollu şi neçi că Ascăpătorlu le-are ţinută, după cum ţănea sămtul Ioan Botezărtorlu. Şi tru vecļile pisti avea păresiḿi. Părinţîļĭ a bisearicăļeĭ, ică paterañĭļi, le ligară, ma nu cu greauă legătură aşi că açeļi çe nu ţăn păresimi s’nu hibă lugurghisiţĭ tri creştini. Eļi legară că açeļi carĭ trag cale, carĭ suntu lănziţĭ şi căţĭ nu lî easte tru puteare ca s’le ţănă, s’nu le ţănă.
Cându vezĭ că stomahul nu ţî aproache ma multu mârsenituri, însemnează că lipseşte ş’te purinţî ca s’nu te lânzâzăşti. Lipseşte omlu di ma ninte  s’ļia misurĭ ca s’nu lu-ajungă arăuluĭ îndreapta judecată aşi dimăndă. Ca vai care nu u ascultă: sănătatea easte înainte de toate. Tri açea numerlu a ţănitorilor de păreasiḿĭ discreşte din an an şi nu este diparte zua, cându şi di tru biserica ortodoză va s’hibă scoase păresiḿile după cum fură scoase ditru açea catolică. Neţinătorlu de păreasiḿ façe a vârnuĭ arău cu aista? Legea a Hristollui se poate spune cu puţăne graie: s’nu façi a vârnuĭ arău şi s’ul vreĭ pre aproapele a tău cum te vreĭ pre tine singur.
Açel, care ascultă aiste dimăndăciunĭ, easte omlu a Hristollui şi bun om; iar care nu le ascultă, neçi cu Hristollu nu easte, ne om bun nu poate s’hibă.
Di cara hiiul al Dumniză s’ dipuse din çer şi s’tiranisi tri ascâparea noastră este ananghe s’ne tiranisim şi noĭ cu păreasiḿile?
A doua itie. Di zămane oameñiļi avea alte idei şi credinţe tri loclu pri care se află ahănte ginse de oameñi şi de nenumărate vieţĭ.
Să lăsăm de ună parte sănta scriptură, ică biblia, după care lumea açea făr de marzine şi cu toate çe are tru năsă şi pre năsă se are faptă maş tru şase zăle. Înviţaţĭļi nă spun că lumea cum este astă-zi nu putea să se facă nu maş tru 6 zăle ma neçi tru 6 ḿiļi de añi şi ma multu. După ştirea lor, loclu easte ună bucată aruptă de truplu a soarelui. Tru zămanea, căndu se arupse, eara aprimtu şi luçea ca soarele. Cu cât arâçea îļĭ se învârtuşea coaja. Aburĭļi, çe s’feaçiră de a nvăļiga lui ca nuorĭ groşĭ, di cara arăçiră, s’feaçiră ploaie şi aşi coaja a locluĭ s-ea ’nvăļi cu un petur ică învelitură de apă. Stri apă arămase aerlu, ca unlu, care este ma lişor. Ma nâpoi coaja locluĭ se-acoperi cu erghi şi prăvzi, până şi stri ape crescu erghi, nu maş pre açele, cari stau, ca bălţi, ma până pre mărĭ şi pri oceane.
Noljuca de loc easte încļis foclu. Di itia lui s’fac cutrimburările de loc. Di itia lui s’feaçiră munţiļĭ şi mările.
După înviţaţĭ, loclu easte arucutos ca ună purtucală şi se învârteaşte nu soarele de a ’nvărliga-ļi, ma el de a ’nvărliga soarelui tru 365 de zăle şi 6 ore. Eļĭ ul misurară cu mintea lor cât mare este şi cât îngreacă. După socoteala lor faţa a loclui, cu uscat şi apă de-adun, are 510 chilometre patrate. S’duseră çiva ma diparte cu ştirea. Misurară şi cântăriră nu maş loclu, ma şĭ luna, şi soarele şi alte steale. Soarele easte de ună milioane şi jumitate mai mare di loc şi ma greu de 355.000 de ori. Pot s’află şi dipărtarea di tru dauă steale. După spusa şi probele a lor au îndreptate.
Ma ninte nu maş că credea oamiñĭļi că nu-ļi se-află marzinea loclui şi că nu putea s’hibă arucutos, ma credea că çerlu ca ună cubee se’ndupura pri loc şi loclu se’ndupăra pre un stur ică direc gros căt un munte. De açel stur eară ligat s’ul măncă luplu, draclu, cu şingir făr de arupere. Aşă ul pedepsi Dumnizăulu. Di inate, necuratul zuă şĭ noapte lu àrudea sturlu ca s’cheară lumea. Pân aperindu Paşte sturlu ajunzea subţăre căt paļiul; ma căt striga preftul Hristollu înṽie (Hristos anesti) tru minută s’făçea gros cum şi-eara. Draclu cu lâiaţa şi blăstemlu, çi-ļĭ se dease, nu s’lâsa de aroaderea a sturluĭ şi tri açea oameñiļi cu frica în cheptu s’napu se-amănă şi se-agrăşeaşte zua, tru care care cade Paştele, mâraţĭļi prefţî, ca ma cu maļiŭ în cap, îmna cu buboaļie de făsuļĭŭ în gepe şi de cathe zuă scutea căte un bubolĭŭ până căndu nu arămănea neçi un di açele 365 buboaļie şi atumçea eara Paştele¹.
Dilihea noĭ nu-avem frică di partea aistuĭ lucru şi neçĭ credem că se-află draçĭ, vurcolaţĭ, lămni, strizi şi alte ahtărĭ de carĭ trimburară streauşĭļi; ma se-avem curagiul să spunem, că noĭ trimburăm de altu çiva cându s’aproache Paştele: de frica lucsuluĭ, care easte ma arău de sufletele necurate şi înfricuşitoare, çe le adusem aminte.
Lumeanu
  ¹ Cutrimburarea loculuǐ, după eļi, s’fâçea căndu draclu lu-acâţa turbarea açea marea şi-’şǐ băga tute puterǐle se-arupă gingirlu, ică catena, aşă că de trazerea luǐ ajunzea să se leagănă sturlu şi să se cutreambură loclu.
 
Publicat în revista lunară:
            ● „Lumina” [Monastir/Bitolia, Bucureşti], V, nr. 4, aprilie 1907, pp. 97-100.
            ● Republicat în „Picurarlu de la Pind”. Publicaţie de istorie şi civilizaţie aromânească [Constanţa], I, nr. 1, mai 1994 /XXIV pp./, pp. I-II. Supliment al revistei „România de la Mare”. Revistă de istorie şi civilizaţie românească [Constanţa], III, nr. 3-4, 1994 /64 pp./.
 
Despre publicaţiune:
● Од историjата на ароманскиот печат во Македониjа. Списаниjата „Братсво” и „Светлина”. The History of the Aromanian Press in Macedonia. The Brotherhood/Frăţilia and the Light/Lumina Magazines. Превод: Димо Н. Димчев (Dina Cuvata) и Горан Костов (Goran Pushuticlu) (Unia di Culturã-a Armãnjlor dit Machidunii. Biblioteca Natsionalã Armãneascã „Constantin Belemace”. Editsiea Moscopoli 18), Scopia-Скопjе, 2007 /200 pp./.
          ●Însemnătatea naţional-culturală a revistei aromâne („a românilor din Imperiul Otoman”) „Lumina” (1903-1908), în Robert Stănciugel, Emil Ţârcomnicu (coord.), În căutarea adevărului pierdut. In Memoriam prof. Gh. Zbuchea, Editura Etnologică, Bucureşti, 2009, pp. 50-142.
___
 
 
[Apostulul]
 
Sâmta şi marea Dumînică di Paşti.
-
Prochimin, boaçea 8.
Aestă easti ḑua çe u feaçi Domnul; să nă hărsim şi să nă arăsbănăm, tu nâsă!
Stih. – Alăvdaţĭ Domnul, că easti bun, că mila lui easti tră etă!
 
Di faptili Apostulilor aleagiri. – Cap. I, 1-9
          Grailu açel di năinti lu am faptă, o Theofile, tra să spun tuti faptli şi înviţăturĭli a Hristoluĭ dit apârnita lor până tu ḑua çe s’anălţă, după çe lă dimăndă cu Duhlu Sâmtu Apostulilor çe şi-lĭ avea aleaptă. Aiştor lă si spusi nâsŭ viŭ după moartea luĭ cu multi seamni, şi-l videa elĭ patruḑăçĭ di ḑîle sburândaluĭ di amirărilĭa al Dumniḑăŭ. Şi când s’adună cu elĭ, lă dimăndă să nu si dispartă di la Ierusalim, ma s’aşteaptă sborlu a Tatălui çe lu avḑît di la mini; că Ioan pătiză cu apă, ma voĭ va să vă pătizaţĭ cu Duhlu Sâmtu după născânti ḑîli. Elĭ, dicara, când s’adunară, lu întribară ḑiçêndaluĭ: «Doamne, nacă est-an va s’aşeḑĭ amirărilĭa al Israil?» Şi el lă ḑîsi: «Nu-ĭ a vostru lucru să ştiţĭ anĭli, ică ḑîlili çe li băgă Tatăl cu putearea luĭ; ma va să luaţĭ puteari când va să vină Duhlu Sâmtu pisti voi şi va să-mĭ hiţĭ martirĭ tu Ierusalim şi tru tută Iudea şi Samaria şi până tu marginea locluĭ».
Aliluia!
_____
 
Lunĭ, a doaua Ḑuă di Paşti.
-
Prochimin, boaçea 8.
Tru tut loclu işi namea lor.
Stih. – Çerurĭli spun mărilĭa al Dumniḑăŭ.
 
Di faptili Apostulilor aleagiri. Cap. I, 12-26
          Tru ḑîlili açeali si turnară Apostuliĭ la Ierusalim di la muntili çe s’aclĭema a masinĭlor, cari easti aproapea di Iersusalim cali di ună Sâmbătă. Şi când intrară, si alinară pi cămara din sus, iu si afla Petru şi Iacov şi Ioan şi Andreĭ, Filip şi Toma, Vartolomeŭ şi Mateĭ, Iacov al Alfeu, Simon Zilotilu şi Iuda al Iacov. Aeşti tuţĭ de-adun si deaderă pi rugăciune şi părăcălii cu mulĭerĭli şi cu Maria, muma lui Isus, şi cu fraţĭli a luĭ. Şi tru ḑîlili açeali si scoală Petru nolgica di ciraçĭli Apostulĭlor (şi era mulţi de-adun, ca ună sută vinghiţi di inşĭ) şi ḑîsi: «Bărbaţĭ şi fraţĭ, lipsea să si’mplinească aestă scriitură çe avea ḑîsă di ma năintea Duhlu Sâmtu cu gura al David tră Iuda çe si feaçi călăuz açilor çe acăţară Isus, că şi nâsŭ era numirat cu noĭ şi-lĭ căḑu şi a luĭ şcurtiţa aiştei diaconie». Aest Iuda, dicara, acumpără un loc di plata nindriptatilĭei şi căḑundaluĭ pri dinţi, cripă tu pântică şi-lĭ si virsară tuti maţâli; şi se feaçi aestu lucru cunoscut la tuţĭ açelĭ çe şed Ierusalim, di s’aclĭemă açel loc, tu limba lor, Acheldamà, care va să ḑîcă loclu a sângiluĭ; că easti scriată tu Psaltiri: «să si facă pondă casa luĭ şi să nu hibă çine să şadă tu nâsă», şi: «episcopia luĭ, altu să lĭ-u lĭa». Lipseaşti, dicara, di bărbaţili çe s’aduna cu noĭ tru tut chirolu, când intrà şi işea la noĭ Domnul Isus apârnindaluĭ di la pătizarea al Ioan până tu ḑua çe s’anălţă di la noĭ, să hibă cu noĭ dipriună martir a înviarĭlĭeĭ a luĭ un di aeştĭ. Şi aleapsiră doĭ, unlu Iosif çe s’aclĭemă Varsavà şi apoi î-lĭ deadiră numa di Iust, şi alantu Mathia, şi feaçiră rugăciune ḑîcêndaluĭ: «Tini, Doamne, çe cunoştĭ inimĭli a tutulor, spuni-nă unlu di aeştĭ doĭ çe lu aĭ aleaptă, să lĭa şcurtiţa aeşteĭ diaconie şi apostulie di care işi Iuda, şi să intră tu loclu a luĭ». Şi arucară şcurtiţĭli a lor şi căḑŭ şcurtiţa pri Mathia, şi si numiră cu alanţĭ unsprăḑaçi Apostulĭ.
Aliluia!
_____
 
Marţi, a treia Ḑuă di Paşti.
-
Prochimin, boaçea 3.
Suflitlu a meŭ, măreaşti Domnul!
Stih. – Că nâsŭ şi-arucă oclĭ pri micşuramea sclavălĭeĭ a luĭ.
 
Di faptili Apostulilor aleagiri. Cap. II, 124-21
          Tru ḑîlili açeali stândaluĭ Petru cu açelĭ unsprăḑaci Apostulĭ, î-şĭ sculă boaçea şi ḑîsi a lor: «Voĭ, bărbaţĭ Iudeĭ, şi câţĭ vă aflaţĭ tu Ierusalim, să ştiţĭ aestu lucru şi ascultaţĭ sboarili a meali; că năşĭ nu sunt îmbitaţĭ cum vă si pari a voauă, că tora easti a treia oară di ḑuă, ma aistă easti açea çe gri profitlu Ioil: Şi va să hibă tru ḑîlili di apoĭ, ḑîçi Dumniḑăŭ; va să versu di duhlu a meŭ pisti tut omlu; şi va să profitipsească hilĭ a voştri şi hilĭeli a voastri, şi gionĭli a voştri va să veadă viderĭ şi auşli a voştri va s’înviseaḑă visi, şi pisti sclavĭli a meĭ şi sclavili a meali va să versu di duhlu a meŭ, şi va să profitipsească; şi va să daŭ nişenĭ în sus, în çer, şi seàmni în ghios, pri loc, sângi şi foc şi fum; soarili va să si toarnă tu întunearic şi luna tu sângi ma năintea di să vină ḑua Domnuluĭ açea mari şi luminată; şi va să hibă carĭ-çido va să clĭamă numa Domnuluĭ, va s’ascapă».
Aliluia!
_____
 
Dumînica Sâmtuluĭ Toma.
-
Prochimin, boaçea 3.
Mari easti Domnul a nostru şi mari easti putearea lui!
Stih. – Alăvdaţi-lu Domnul, că easti bun!
 
Di faptili Apostulilor aleagiri. – Cap. V, 12-20.
          Tru ḑîlili açeali, cu mânĭli Apostulilor si făçea seamni şi ciudiĭ multi în populu (şi era tuţî de-adun cu ună inimă tu cămara al Solomon, ma di açeli alanţî vêr’nu nu cutiza să s’aproachi di nâşĭ, ma populu î-lĭ preamăria, şi ma mult s’adăvga açelĭ çe credea în Domnul, mulţimi di bărbaţi şi di mulĭerĭ); aşi că pri călĭurĭ scutea niputuţĭli şi-lĭ băga pri paturĭ tra să vină Petru şi umbra luĭ barim să umbrează vre un di elĭ; si aduna şi mulţimea di la çităţili di’nvêrliga-luĭ la Iersusalim, aducêndaluĭ lângiţĭ şi oaminĭ cărtiţĭ di duhurĭli nicurati, şi să vindica tuţĭ. Şi cara si sculă Arhiereulu şi tuţĭ açelĭ çe era cu nâsŭ di eresea Saducheilor, si umplură di pizmă, şi ’nciupară Apostuliĭ şi-lĭ băgară tu hapsi. Ma un Anghil a Domnuluĭ noaptea dişclisi uşili a hapsilĭeĭ şi, după çe li scoasi, lă ḑîsi: «meargiţĭ şi stândaluĭ griiţî tu băsearică a populuĭ tuti grairĭli aişteĭ bană».
Aliluia!
_____
 
Dumînica a treia di după Paşti, a miroforilor.
-
Prochimin, boaçea 2.
Virturea şi alăvdarea mea easti Domnul.
Stih. – Vêrghindaluĭ mi vêrghi Domnul.
 
Di faptili Apostulilor aleagiri. – Cap. VI, 1-7.
          Tru ḑîlili açeali, dicara si mulţîră ciraçĭli Apostulilor, si cărtiră Elinĭli cu Uvreĭli că veduĭli a lor nu si mutrea la împărţirea agiutoarilor di tută ḑua. Şi atumçea açeli dosprăḑaçĭ aclimândaluĭ mulţimea ciraçĭlor, ḑîseră: «Nu-ĭ lucru muşat s’alăsăm noĭ grailu al Dumniḑăŭ şi să façem huzmeti pri la measi. Di açea, fraţĭ, căftaţĭ dintră voĭ şapti barbaţĭ mărtirisiţĭ împlinĭ di Duh Sâmtu şi mintimenĭ, şi aeştĭ să-lĭ băgăm pri aestu lucru; noĭ iară vă să nă ţînem di rugăciunĭ şi di huzmetea graiuluĭ». Şi fu arisit aestu sbor di năintea tutălĭei mulţimĭ; şi aleapsiră Stefan, bărbat împlin di credinţă şi di Duh Sâmtu, şi Filip şi Prohor şi Nicanor şi Timon şi Parmenà şi Prosilitlu Nicolau din Antiohia. Aeştĭ lĭ-adusiră d’inăintea ciraçĭlor şi după çe si rugară, î-şĭ pusiră mânĭli pri nâşĭ. Şi grailu al Dumniḑăŭ criştea şi si mulţia vîrtos numirlu a ciraçĭlor în Ierusalim, şi multă mulţimi di prefţi apruchea la credinţă.
Aliluia!
 
Extras din:
            ● Apostulul tră tuti Dumîniçĭli şi sĕrbătorĭli di anul întreg. Tu limba arumânească scriat di preftul Economlu Ioan G. Murnu Aromân di Veria (Karaferia) şi stămpusit tru ḑîlili a Majestăţilor Lor Carol I, Amirălu a Românielĭeĭ şi Mehmed Reşad V, Sultanlu Turchielĭeĭ, [Aestă carti si stămpusi tu Tipografia Regatuluĭ Românielĭeĭ], Bucureştĭ, 1912, pp. 1-6.
 
Text republicat şi în:
            ● Texte aromâne din perioada modernă (1867-1914), în Constantin Buşe, Ionel Cândea (editori), Studii de istorie (Academia Oamenilor de Ştiinţă din România – Secţiunea de ştiinţe istorice şi arheologie. Muzeul Brăilei), II, Editura Istros a Muzeului Brăilei, Brăila, 2013, pp. 117-206.