Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
Poetul și publicistul Octavian Georgescu – discret trecut, și petrecut, Dincolo…
Poetul și publicistul Octavian Georgescu – discret trecut, și petrecut, Dincolo…
29 Dec, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
2050
Marime text
2050
Marime text
- În zilele din preajma Nașterii Mântuitorului, urbea noastră a pierdut (joi, 22 c.), într-un anonimat asurzitor (la depunerea în cripta din Cimitirul Central, în Ajunul Crăciunului, alături de îndurerată soție s-au aflat câteva rude apropiate, un fost coleg muzeograf, și nici un membru al breslelor uvrierilor cu condeiul/tastatura) pe unul dintre cei mai valoroși poeți și publiciști ai săi – Octavian Georgescu.
Nativ tomitan (s-a născut în orașul relegării lui Ovidius la 23 mai 1937), regretatul om de cultură (a 85-a aniversare a trecut nebăgată în seamă în mediul cultural local...) a înnobilat peisagiul literelor cu o sumă de creații, apreciate ca atare, la vremea lor, de numeroși comentatori – precum Eugen Barbu, Ștefan Cucu, Mihu Dragomir, Lucian Dumbravă, Geo Dumitrescu, Ovidiu Dunăreanu, Dan Laurențiu, Ion Lungu, Dumitru Micu, Luana Moina, Nicolae Motoc, Virgil Nistor, Ion Oarcăsu, Enache Puiu, Mirela Roznoveanu, Vladimir Streinu, Petru Vălureanu ș.a.
Constanțeanul (prin adopție) – trecut și el pe tărâmul umbrelor – Ștefan Cucu (19 mai 1943-28 august 2017; va fi împlinit în anul ce-l așteptăm opt decenii...), avea să-i fixeze astfel personalitatea acestui sensibil, și însingurat conviv, creator:
„În chip paradoxal, scriitorul și publicistul Octavian Georgescu este unul dintre ei mai retrași și, în același timp, dintre cei mai comunicativi oameni din urbea tomitană. Având o remarcabilă cultură umanistă, cu osebire filosofică, el este înzestrat cu «ars loquendi», «ars cogitandi» și «ars scribendi».. Deși este unul dintre cei mai vechi membri ai Uniunii Scriitorilor din spațiul dobrogean, Octavian Georgescu s-a retras de multă vreme în carapacea sa, într-al său «tour dʼivoire», strălucind doar prin absență la întrunirile scriitoricești. Când îl întâlnești însă, destul de rar, pe stradă sau în alt loc, e copleșește cu verva, cu spiritul său voltairian, cu spontaneitatea replicilor sale scăpărătoare, cu zâmbetul și râsul său atât de elocvent.Retragerea din viața literară s-a produs și la nivelul activității editoriale, scriitorul știind să tacă frumos foarte multă vreme, căci de la publicarea ultimului său volum de versuri, din 1974, până la apariția volumului antologic din 1999 s-a scurs exact un sfert de veac”.
Acest ultim volum – o antologie de versuri – face parte, însă, dintr-o suită de cărți, ce au definit personalitatea „poetului autentic” – cum l-a socotit a fi profesorul și istoricul literar Enache Puiu (18 aprilie 1928-15 martie 2005), în Istoria literaturii din Dobrogea, sub titlul tematic Poezia descriptivă: Octavian Georgescu –, respectiv: Peisaje pontice. Publicistică (Colecția „Patria noastră”) (1966), Silabele străzii (1968), Anemone (1969), Ora epavelor /Proză/ ( 1970), Ochiul iubirii (1974).
Creațiile sale au văzut lumina tiparului în însemnate reviste de cvltvră din Țară – „Tribuna” (prima dintre poeziile publicate aici este Amintire 1919, în noiembrie 1959) și „Steaua” (Cluj), „Scrisul bănățean” și „Orizont” (Timișoara), „Cronica” (Iași), , „Luceafărul” și „România literară” (București) ș.a.; respectiv din Constanța – „Dobrogea nouă” (aici a debutat, cu versuri, la începutul anului 1958 – poeziile 16 februarie 1933 și Pe străzile orașului meu natal) și „Tomis”; după cum au fost incluse într-o sumă de volume de creație colective, apărute la Constanța – Trepte (1960), Cântare ogoarelor înfrățite, Miniaturi dobrogene (1962), Epistole de pe malul mării (1963), Dialoguri de pe malul mării (1964), Inscripții de pe malul mării (1965), Flori de mai (1966), Împliniri solare (1969), Numele patriei (1975) –, dar și în Capitală (Poezia artelor frumoase, 1989).
Sunt creații poetice care l-au îndrituit pe profesorul Enache Puiu, fin degustător – și creator, el însuși, nu mai puțin –, de literatură bună, să-i aprecieze astfel opera literară:
„Un lirism cu o morfologie cu totul aparte, de aceea foarte valoros, a propus în anii postbelici Octavian Georgescu”; primul volum de poezie, Silabele străzii, a avut parte de „cronici favorabile. Între accentele reflexive și vibrațiile patetice din acel volum s-a putut observa încercarea de osmoză a elementelor naturii și orașului, poetul fiind, cum s-a mai spus, un «citadin din interior», care refuză singurătatea printre tentaculele existenței și reflectă realitatea în viziuni adesea tonifiante”.
Iar celălalt valoros critic contemporan, regretatul Ștefan Cucu, avea aprecieze:
„În volumele sale de versuri, ca și în publicistică și proză, Octavian Georgescu manifestă o puternică «thalassofilie», este îndrăgostit până în măduva oaselor de universul marin, acesta devenind o condiție «sine qua non» a existenței sale.Deși este pe alocuri modernist, Octavian Georgescu rămâne, în ansamblu, un poet profund tradiționalist – simbolist, parnasian și totodată neoromantic –, retrăind, la sfârșit de secol și de mileniu și la începutul unui alt secol și unui alt mileniu, experiențele poetice parcurse de înaintașii săi mai apropiați sau mai îndepărtați în timp”.
Ziarist – a lucrat la „Dobrogea nouă” /1963-1969/ și revista „Tomis” /1969-1976/) –, bibliograf – la Biblioteca Județeană /1976-1979/, unde a ordonat fișele existente ce au dus la publicarea prețiosului instrument de lucru Presa dobrogeană (1879-1980) –, muzeograf /din 1979 până la pensionare/ – la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, unde s-a ocupat, în principal, cu coordonarea editorială a publicațiilor instituției –, Octavian Georgescu a fost dincolo de latura creativă a personalității, deopotrivă un profund om cu vastă cvltvră (nicicând afișată ostentativ), dar și un conștiincios și prob serv al funcțiunilor pe care le-a îndeplinit (nu de puține ori, practic reajusta unele din materialele de istorie modernă-contemporană din volumele apărute sub egida Muzeului), ori sarcinilor de serviciu specifice pe care le primea.
Cu dispariția sa, autenticii oameni de cvltvră și creație ai Dobrogei ultimei jumătăți de veac rămân din ce în ce mai puțini...
Fie-i țărâna ușoară!
P.S.
Ultimele versuri (din ultimul volum), testament credițional:
Secolul următorO, toți au crezut/ că secolul celălalt e un început,/ că va fi mai bun și mai mult./De fiecare dată secolul dinainte/ avea prea dese morminte./ Secolul următor/ părea un tărâm plin de flori./ În fine, venea o liniște grea/ și fiecare inventa ceva.A urmat secolul nostru paradoxal/și teribil/ cu confetti de bal/ și hecatombe de explozibil.../ Acum fiecare inventează ceva/ desigur pentru secolul ce va urma.Unii îl așteaptă în ploaie/ ca pe o oală cu smântână în odaie./ Alții îl prevăd nebulos și feroce/ plin de lighioane stafilococe./ Arhitecții îi descriu geometriile/ peste stepe./ Ce e sigur? Că va începe/ de data aceasta fără iepe.Cei ce vor avea de el parte/ ne vor bârfi mai departe...
Citește și:
Sărbătoarea creștinătății marcată pe larg în presa interbelicăNașterea Mântuitorului. „Crăciunul - sărbătoarea speranței și păcii” (N. Batzaria)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
_thumb2.jpg)
