Porfirie slujitor neostenit

• Vrând să dezlege datoriile celor rău datornici, Domnul te-a trimis pe tine în loc de diavoli spurcat, ca să-l curățești și să-i înveți pe cei ce nu știu să cânte: Aliluia!

 
Gaza cetate a Palestinei din Vechiul Testament a căzut pradă nelegiuiților, fiindcă poporul l-a uitat pe Dumnezeu, care i-a adus în Țara Sfântă.
 
Filistenii au ridicat capiște idolești în cinstea zeilor și în tot ținutul colcăiau idolii lui Dagon. Istoria biblică poveștește de judecătorul Samson rânduit de Duhul Domnului 20 de ani conducător peste aceste meleaguri binecuvântate, ca să poată îndura asuprirea și necazurile ce-i pândeau.
Ademenit de Dalila desfrânata căreia i-a ,,descoperit toată inima sa”, puterea s-a depărtat de la el când i-a tăiat cele 7 șuvițe de păr, pentru că și-a călcat legământul de nazireu (Cartea Judecătorilor XVI,21,23).
 
Vrășmașii erau speriați, căci a luat în spinare porțile încuiate, dar prin trădare l-au prins, batjocorit... ,,i-au scos ochii şi l-au dus la Gaza şi l-au legat cu două lanţuri de aramă şi râşnea în temniţă...ca să aducă jertfă marelui Dagon, dumnezeul lor, şi să se veselească...”
 
Pe vremea lui Samuel tot acești filisteni au furat Chivotul Legii și l-au dus în Gaza la casa idolului Marnas, astfel toți sau umplut de bube.
 
Aflată la întretăierea drumurilor din Orient ce legau Egiptul de Babilon, cetatea Gaza a fost asediată de asirieni, hitiți și cucerită de Alexandru Macedon: astfel s-au împlit cuvintele profeților Amos (I,6-7), Sofonie II,4 (2:4) şi Zaharia (IX,5).
 
Cotropitorii elini și romani prăduiesc cetatea milenară, despre care Cartea Faptele Sf. Apostoli VIII,26 spune ,,pe calea care coboară la Gaza: aceasta este pustie!”
 
Cine nu a auzit astăzi despre ,,Fâșia Gaza”, această regiune zbuciumată a Orientului Mijlociu, în care doar 0,7 din populație mai este creștină!

 
Bucură-te. Sfinte Ierarhe Porfirie, luminătorule al Gazei!
 
În anul 347 se naște în Tesalonic din părinți creștini înstăriți acest trăitor al Evangheliei cu numele Porfirie. Simțind chemarea monastică, împlinește și el Cuvântul Sf. Scripturi: ,,Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă...(Matei XXVIII,19). 
 
Ajunge la o mănăstire în Egipt sub ascultarea și povățuirea Sf. Macarie cel Mare, unde capătă înduhovnicirea și are bucuria de a-l întâlni pe Fericitul Ieronim.
 
Avea doar vârsta de 25 de ani și purta haina luminoasă a nevoințelor, pentru a dobândi Împărăția Cerurilor. Se ostenește cu asprime în deșertul pustietății și după aceea se închină la Locurile Sfinte, apoi  aproape 5 ani de zile își face Canonul pocăinței în pustietatea Iordanului... Boala l-a țintuit tot atâta timp, încât mergea cu greu, dar s-au găsit binevoitori, care l-au adus la Ierusalim, să se vindece!
 

Își făcea pravila cu lacrimi și văzându-i osteneala, suferința, un călugăr tânăr pe nume Marcu, s-a înduioșat nespus și mila l-a cuprins, că i-a fost în preajmă zilnic. Și cunoscându-i viața în amănunt, a scris despre Porfirie, prezentându-l ca pe o pildă de slujire, dăruire, mărturisire și pentru ca sfințenia să fie recunoscută de lume.
 
După plecarea părinților la cele Veșnice, Porfirie îl trimite pe ucenicul său la casa părintească, ca să vândă bogăția moștenită, pe care o împarte săracilor și împodobește Bisericile din Ierusalim și Egipt.
 
Încrezător în minunile Domnului a pornit târâș, să-și facă rugăciunea în Biserica Învierii, iar toate cele petrecute s-au consemnat în scris, aievea: ,,Fiind eu la privegherea de Duminică cea din toată noaptea, în biserica cea mare, am căzut bolnav şi, neputând răbda, am mers şi m-am culcat lângă Golgota..”
 
La porunca Domnului tâlharul de pe cruce, îndată l-a vindecat pe Porfirie care avea pe buze cuvintele: ,,Pomenește-mă, Doamne, când vei veni în împărăția Ta”.
 
L-a sărutat și îl ridică de la pământ, zicându-i: ,,Vino la Mântuitorul!”. 
 
Domnul coboară de pe Cruce, se apropie și îi zice: ,,Primeşte lemnul acesta şi-l păzeşte. Iar eu, primindu-l, am început a purta Crucea lui Hristos şi venindu-mi în fire, m-am făcut sănătos, ca şi cum n-aş fi fost niciodată bolnav”. 
 
Nu a fost doar vedenie, deoarece după câteva zile, la anul 392 Patriarhul Ierusalimului îl preoțește și ca drept mulțumire pentru viața lui plină de sfințenie și dragoste întru cele Sfinte, îi încredințează paza Cinstitului Lemn al Sfintei și de viață făcătoarei Cruci a Domnului.
 
Între timp Enea  episcopul ținuturilor Gaza a murit și creștinii îngrijorați l-au rugat pe Mitropolitulu Ioan să le trimită fără întârziere ,,om sfânt” și rugându-se toți cu Priveghere, au ajuns la Porfirie, care nu are încotro: ,,Voia Domnului să fie! Era în anul 395 și l-a luat cu el la drum doar pe Marcu și pe Varuh, un copil găsit printre gunoaie, pe care l-a tămăduit. Mergea să păstorească turma mică a creștinilor din Gaza, căci persecuțorii Dioclețian (303-313) și Iulian Apostatul (362-363), le-au ars Bisericile și omorât, pentru a renaște păgânismul.  
S-a închinat și a sărutat Sfânta Cruce, iar Iisus Hristos în vis i-a zis: ,,Dă-mi Mie visteria – adică lemnul Crucii – pe care am adus-o la tine, pentru că voiesc să te însoţesc cu o mireasă cu adevărat săracă, însă bună de obicei. Iar tu, luând-o pe ea, să o împodobeşti, ca să-şi uite sărăcia cea dintâi”.
 
Locuitorii se împotriveau Evangheliei și zvonul că sosește Porfirie, s-a răspândit îndată, iar nelegiuiții cetății și poporul din Gaza au săpat gropi, au pus mărăcini pe cale și dădeau cu fum înecăcios și orbitor, ca să nu ajungă episcopul la ei, pentru că urau Adevărul! Numaidecât l-au învinuit, că zeii au trimis secetă și foamete și s-au adunat în capiști, oftând din rărunchi la idolul lor. A pornit și Sfântul în procesiune cu cei 280 de creștini și s-au rugat în Biserica Sf. Timotei unde aveau Moaște ale Sf. Mucenici.
 
După rugăciune s-a stârnit vânt și ploaie îngrozitoare, încât locuitorii înspăimântați implorau Mila: ,,Hristos este unicul Dumnezeu adevărat” și se botezau... „Minunile Sf. Porfirie ,,însângerat” de necredința locuitorilor a potolit seceta care a cuprins ținuturile și a mișcat sufletele, dar a ațâțat și înfuriat pe fruntași care se hrăneau din jertfele idolești și nu aveau cum să  priceapă bunătatea.
 
L-au bătut cumplit pe Varuh, ca să-l omoare, dar creștini l-au găsit aruncat ca pe un mort și aducându-l la Sf. Porfirie, pe loc l-a tămăduit. Văzând minunea, i-au împovărat și mai mult cu nedreptăți, munci silnice și creștinii deabia își mai duceau traiul.
 
Sfântul pornește în căutare de ajutor la Constantinopol împreună cu mitropolitul Cezareei Capadociei Ioan, pentru că poruncile împârătești pentru închiderea templelor păgânești nu erau respectate.
-Apărător al creștinilor și Credinței Înveșmântat cu viață preasfântă, împodobit ai fost cu veșmânt preoțesc, dumnezeiescule Porfirie, binecuvântate; ca cel vădit prin minunate vindecări, neîncetat roagă-te pentru noi toți! În anul 401-402 Bizanțul era condus de Arcadie, iar arhiepiscop era Sf. Ioan Gură de Aur și au cerut împăratului să restabilească Sfânta și Dreapta credință. Soldații imperiali trimiși pun pe foc cărțile de vrăjitorie și dărâmă templele zeităților antice Apolon, Afrodita, Fortuna,Venera.
 
Pe Mamas care reprezenta întruchiparea lui Dagon, l-au ars cu pucioasă, ca să-i șteargă definitiv urmele, dârele negre din sufletele oamenilor și au ridicat aici ,,Biserica Eudoxia” căci a fost ctitorită de împărăteasa Bizanțului și sfințită de Paște în anul 404.
 
Aceasta a mijlocit pe lângă Basileu și s-a împlinit întocmai făgăduința făcută Sfântului Porfirie.
 
Teolog neîntrecut și rugător nestrămutat, Sfântul apară credința de rătăcirile maniheilor și minunile nu mai conteneau, iar creștini au găsit liniștea alături de păstorul lor sufletesc, care trece la Domnul în anul 420, și ortodoxia îl sărbătorește cu slujbă pe 26 februarie!
 
,,O, preabunule Părinte Porfirie, cel ce cerți duhurile necurate și dărâmi idolii acestei lumi răzvrătite, noi, smeriții și păcătoșii robii tăi, alergăm la al tău sprijin și la al tău ajutor și cu credință te rugăm: depărtează de la noi toată lucrarea viclenilor demoni și ne mântuiește... cu rugăciunile tale” (acatist).
 
Sursa foto: Ziuarul Lumina (pusă la dispoziția redacției de autor)