Poveste de iarnă

Într-un sătuc mic, uitat de lume, parcă la capătul pământului, unde ningea neîncetat și era frig mereu, trăiau niște copii care nu credeau că vor primi vreodată jucării de la părinții lor, fiindcă erau foarte săraci și nu își permiteau să le cumpere cadouri niciodată. Ei auziseră de la bunicii lor despre Moș Crăciun, care vine la copiii cuminți în fiecare iarnă, cu daruri minunate și bunătăți. Și cu toate că erau foarte cuminți, la ei niciodată Moșul nu sosea.
 
Într-o zi, toți copiii din sat se strâng la joacă, formând un om mare de zăpadă, apoi, încercuindu-l, se pun la vorbă, povestind întâmplări auzite de la părinți, despre Moș Crăciun.
- Oare la noi de ce nu vine Moșul? întreabă Cătălin, un băiat frumos, cu ochi mari, căprui și părul castaniu.
- Poate nu suntem suficient de cuminți?, spune și Marian.
- Dar eu am ajutat-o pe bunica la curățenie și am pregătit și masa, răspunde Sorina.
- Iar eu am dat zăpada din toată curtea, făcând o potecă până la hambarul cu fân, ca tatăl meu să poată merge la animale să le hrănească, spune și Mihai.
- Nu acesta e motivul pentru care Moșul ne ocolește. De mai mulți ani încoace, lui Moș Crăciun i s-a întâmplat ceva, pentru că eu, după cum îmi amintesc, când eram copil primeam multe jucării de la el.
 
După ce stau mai multe ore de vorbă, cei patru pleacă supărați pe la casele lor, deoarece nu peste mult timp avea să fie din nou Crăciunul, o zi feerică, magică, pe care toți copiii trebuie să o sărbătorească cu drag, iar ei, ca de obicei, se vor uita la un brad frumos împodobit, dar fără să aibă cadouri sub el, lucru care îi va întrista pe toți.
 
Lângă acest sătuc mic și vesel, plin de copii frumoși și cuminți, se afla o pădure mare, unde, de nenumărate ori, braconierii vânau fără să aibă permisiunea satului, ucigând urși, căprioare, vulpi și reni, pe care îi mâncau, iar din blana lor își făceau căciuli și haine călduroase. Aici, copiii se jucau în voie, nestingheriți de nimeni, ocolind cu grijă capcanele pădurarilor, și aducând mâncare pentru vietățile pădurii.
 
Într-o zi, Cătălin îi cheamă pe cei trei prieteni, și vine cu o idee, să meargă împreună mai adânc în pădure, ca să desfacă toate capcanele puse de braconieri și să scape toate animalele prinse în ele.
- Să mergem să le dăm drumul! spune Sorina, veselă. Să le desfacem lăbuțele din capcană și să le eliberăm. În felul acesta vom face o faptă bună și îi vom învăța minte pe braconieri, să nu mai vâneze în pădurea noastră.

- E păcat să facă rău animalelor nevinovate.
 
Cei patru se îmbracă gros, își iau săniuțele și pleacă prin pădurea albă, unde copacii sunt îmbrăcați în gheață, iar în locul frunzelor atârnă țurțuri grei și mari. Ninge liniștit, iar pe jos este un strat foarte mare de omăt, în care piciorușele copiilor se afundă până la genunchi. Prietenii cercetează atent pădurea, sperând să găsească vreo vulpe sau vreun ren, cărora să le dea drumul din capcană.
 
Mergând ușurel, Sorina vede o vulpe mare și roșcată prinsă într-un laț, ce dă din urechi, speriată. Are lațul în jurul unei lăbuțe și nu poate scăpa din strânsoare, oricât de mult s-ar zbate. Cătălin se apropie ușor, cu teamă să nu fie mușcat, dar Mihai o prinde de după gât și o ține pe loc, lăsându-l pe Cătălin să se apropie de lăbuță, și, desfăcându-i lațul, acesta o eliberează pe frumoasa roșcată, pentru a nu-și face braconierii căciuli din blana ei. Vulpea se uită îndărăt cu ochii mari, parcă mulțumindu-le copiilor, și o zbughește, făcându-se nevăzută în zăpada albă.
 
Cei patru se iau în brațe de fericire și țopăie râzând fiindcă au făcut o faptă bună, au eliberat o vulpe și au distrus și capcana braconierilor.
- Să mergem mai departe, spune Marian. Poate mai găsim ceva.
- Ce bine ar fi! spune Cătălin fericit, țopăind într-un picior.

 
După ce au eliberat roșcata, merg mai departe printre tufișuri și nu mare le este mirarea când dau peste o codiță mică și pufoasă și două urechi lungi, mari și albe, ce tremură de frică. Doi ochi mari și negri se văd prin blănița albă și un năsuc mic și roz, moale și pufos scâncește drăgăstos. Este un iepuraș prins de lăbuța lui mică în capcana cea mare a braconierilor. El tremură atât de tare, încât zăpada ce cade din pomi se scutură instantaneu de pe el, iar copiii îl dezmiardă, desfăcându-i lăbuța din lațul nemilos.
 
Cătălin îl pune pe săniuță, urmând să îl ducă acasă, pentru a-i vindeca rana.
- Să mai căutăm, spune Mihai, fiind convins că în pădure sunt mai multe capcane decât au găsit ei până acum.
 
Dar seara se lasă și cei patru copii nu își dau seama că s-au afundat din ce în ce mai mult în pădure și bezna îi cuprinde încet-încet, pe nesimțite. Vrând să se întoarcă spre casă, mai mult dibuind poteca ce era plină de omăt, aceștia se rătăcesc și intră într-un desiș al pădurii, plin de crengi uscate, unde le este imposibil să mai vadă în stânga sau în dreapta. Fiind cuprinși de teamă, ei rămân pe loc, dar un zgomot se aude din mijlocul desișului, copiii nereușind să vadă ce este.
 
Cătălin, fiind un băiețel curajos din fire, înaintează ușurel, făcându-și loc printre crengile uscate. Încurajându-se singur și întinzând mâinile, pipăie o blăniță moale și călduroasă și un botișor umed, ce mugește încet, asemeni unui scâncet de copil.
- Sorina, Mihai, veniți repede! Aduceți lanterna! Am găsit ceva, dar nu îmi dau seama ce este.
 
Cei doi se apropie cu lanterna în mână, făcându-și loc printre tufișuri, înlăturând zăpada de pe ele, ce se scutură pe ei, îmbrăcându-i în omăt din cap până în picioare.
 
- Este un ren! strigă Marian fericit. Este un ren prins de picior într-o capcană. Cine știe de când stă aici, săracul! Și uite și un clopoțel, alături de el. Cred că i-a căzut de la gât.
- Pesemne că e nemâncat de mult timp, spune Sorina. Să îl punem pe săniuță, și să îl ducem acasă! Acolo îi vom putea obloji rana și îl vom putea hrăni și îngriji.
 
Copiii se chinuie ore în șir să desfacă capcana, prinzând în ea fel de fel de bețe pentru a elibera piciorul renului, ce este plin de sânge. Cei patru își dau seama că de jur împrejurul lor se adună o haită de lupi, care au venit mirosind sângele proaspăt, cu gândul de a-l mânca pe ren, și acum nici ei nu mai pot scăpa din cercul lupilor. Stau pe gânduri speriați, fiindcă lupii nu dau semne că ar vrea să plece din cauza unei lanterne mici, iar cei patru copii sunt de-a dreptul înfricoșați.
 
Cătălin își cercetează buzunarele de la canadiană și își dă seama că are un chibrit mic, pus acolo de tatăl său, care se gândise că el va putea face un foc în pădure în cazul în care îi va trebui. Înfrigurați și speriați, cei patru năzdrăvani aprind chibritul și, adunând vreascuri uscate pe lângă ren, le dau foc, speriind în acest fel lupii, care fug înspăimântați care încotro. Ei sunt fericiți că au reușit să alunge lupii, dar oare ce vor face în continuare?
 
Au mânuțele mici și înghețate de viscol, iar capcana braconierilor este extrem de mare și de puternică, piciorul renului rămânând în continuare înăuntru și sângerând din ce în ce mai tare. Mihai vine cu o idee:
- Să aducem un lemn mare, să încercăm să forțăm cu el capcana și să îl punem în locul piciorului renului, scoțându-l pe acesta de acolo.
 
Zis și făcut! Planul este bun, renul este eliberat și pus ușor pe săniuță, alături de iepuraș, pentru că nu mai poate să pășească și să fugă. Copiii trag pe rând săniuța, încet-încet, deoarece renul este greu, viscolul a început și vizibilitatea e redusă, iar mâinile lor mici îngheață pe săniuță. Dar cei patru voinici nu se lasă și căutând cu greu drumul prin viscol, ajung în cele din urmă la căsuța lui Cătălin, unde lasă în hambar animalele rănite pentru a le hrăni și îngriji.
 
În fiecare zi, băiatul merge cu mâncare și pansamente la ren, înfășurându-i cu grijă lăbuța zdrobită de capcană. Acesta îl aduce și pe tatăl său, care îi dă sfaturi și îl ajută să îl îngrijească. Zilele trec, iar renul se însănătoșește văzând cu ochii, căpătând putere datorită mâncării bune pe care băiatul i-o aduce zi de zi.
 
Marian, Sorina și Mihai vin zilnic la Cătălin, unde, împreună cu el, dezmiardă renul, îl hrănesc, punându-i chiar și clopoțelul la gât. Mai este o săptămână până la Crăciun, iar copiii se întreabă grijulii dacă acest ren este al Moșului și din cauza lui acesta nu i-a mai vizitat de mulți ani. Ca din senin, renul începe să vorbească cu glas omenesc, povestindu-le copiilor că el vine din Laponia, țara lui Moș Crăciun, și face parte din renii ce trag la săniuța lui. A fost captivul braconierilor, a fugit de ei tocmai când aceștia voiau să îl omoare, a căzut din nou în capcana lor și a stat acolo mai mult timp, până când copiii l-au salvat. Acum trebuie să ajungă neapărat în țara lui, fiindcă de mulți ani Moșul nu a mai putut să împartă darurile fără el.
 
Cei patru rămân uimiți și îl eliberează pe ren pentru ca acesta să se poată întoarce în Laponia:
- Aș dori să veniți cu mine, toți patru, în țara lui Moș Crăciun, să vedeți cu ochii voștri cum se pregătesc cadourile și cum Moșul se urcă în săniuța pe care noi o tragem cu drag până la casele copiilor. Numele meu este Comet și alături de cei opt prieteni ai mei, Rudolph, Dasher, Dancer, Prancer, Vixen, Cupid, Donder și Blitzen, tragem din greu la săniuța Moșului, pentru a urni cadourile din loc.
- Sigur, venim cu plăcere! spun cei patru într-un glas.
- Atunci suiți-vă repede în spatele meu, mai este doar o săptămână până la Crăciun. Să zburăm ca vântul și ca gândul!
 
Și spunând acestea, renul zboară cu copiii în spate, peste văi și munți, prin zăpezile eterne ale Polului Nord, printre viscole și sloiuri de gheață. După zile și nopți de mers, el îi atenționează pe copii că au ajuns, în final, în Laponia, la casa lui Moș Crăciun, care aștepta trist și îngândurat, cu ochii plini de lacrimi, crezând că renul lui este mort și că nici de data aceasta nu va putea ajunge la copiii drăgălași și cuminți ce îl așteaptă lângă brazii lor de Crăciun, pentru că la sania Moșului trebuie să fie înhămați toți renii.
 
Renul le spune celor patru să coboare ușor din spatele lui și să meargă pe jos până văd un brad mare, plin cu globuri și beteală sclipitoare. Copiii merg ce merg, iar deodată în fața lor se înalță ceva măreț! Bradul este așa de înalt, încât vârful lui intră în nori, nemaivăzându-se, iar în jurul lui, o mulțime de spiriduși, omuleți mici asemeni piticilor, stau aliniați, dând din mână în mână cutiile cu jucării, pe care urmează să le urce în sania Moșului. Ele sunt scoase din magazii mari unde sunt fabricate de spiridușii ce muncesc de zor, fără încetare, de luni întregi. Ei primiseră multe scrisori din partea tuturor copiilor de pe glob, în care aceștia le spuneau dorințele lor legate de jucării.
 
Fericirea Moșului nu mai are margini când își vede renul aterizând în zbor, la picioarele lui, viu și nevătămat. Îi sărută cu drag botișorul umed:
- Bine ai venit înapoi, frumosul meu ren! Fără tine nu am putut face nimic ani întregi. Toți copiii au plâns și ne-au așteptat în zadar, dar acum, anul acesta, vom merge la fiecare în parte bucurându-le inimile și viața.
 
Și renul Comet se aliniază lângă frații săi, zdrăngănind vesel din clopoțelul pe care îl avea la gât. Când copiii dau cu ochii de Moș Crăciun, pentru o clipă inimile li se opresc, încetând parcă să mai respire, de frică să nu îl necăjească cumva. Apoi înaintează cu grijă până la picioarele Moșului, care îi felicită și îi sărută cu drag, fiindcă i-au salvat renul preferat de la moarte, renul ce face parte din echipa lui, cu ajutorul căruia va înconjura pământul într-o singură seară.
 
Moșul îi ia de mână și îi duce pe copii înăuntrul magaziilor mari, să le arate cum sunt construite jucăriile de către spiriduși, cum sunt împachetate în cutii mari cu funde frumoase și puse pe o bandă rulantă, sortate după preferințe, la cererea copiilor.
 
Într-o cameră se află numai păpuși, cu rochițe frumoase, colorate, ursuleți de pluș de toate mărimile, cu papioane multicolore la gât, precum și jucării de lemn, frumos pictate, lucioase, având diferite forme și modele. În altă cameră, totul este plin de bomboane și ciocolată, caramele, dropsuri, jeleuri, ce sunt împăturite cu mare grijă în hârtii de către spiriduși, ca acestea să nu se topească, fiind făcute de spiridușii cofetari. Ele vor merge alături de jucării pe la casele copiilor cuminți, pentru a fi savurate în noaptea de Crăciun.
 
În altă cameră, copiii văd hăinuțe frumoase, elegante, pentru fetițe: rochițe, pulovărașe, pantofiori, ciorăpei, pe care ele le vor purta cu mult drag pentru că și le-au dorit foarte mult. Hăinuțele au fost croite cu atenție de către spiridușii meșteri croitori ai Moșului. Pentru băieții cuminți din întreaga lume, ajutoarele Moșului au făcut biciclete, trotinete, patine, rotile, skateboarduri, mingi, toate atent asamblate de către spiriduși, meșteri în toate.
 
Aceștia au, de asemenea, și liste cu copiii care sunt cuminți, mai puțin cuminți sau răi. Cei care au făcut năzdrăvănii i-au scris degeaba Moșului, fiindcă nu vor primi ce au cerut, ci cadouri mai puține și mai simple, pentru ca anul următor să învețe mai bine și să fie mai cuminți.
 
Cătălin, Marian, Sorina și Mihai sunt cei mai fericiți copii pentru că numai lor li s-a oferit șansa să vină chiar în mijlocul pregătirilor de Crăciun și să îl întâlnească pe însuși Moșul! Acum sunt convinși că, din cauza renului, el nu putuse să sosească anii trecuți în casa lor, cu toate că ei fuseseră cuminți și ascultători și îi ajutaseră pe părinți la treabă. Acum se vor putea bucura din nou și se vor juca cu minunatele cadouri pe care acesta avea să le pună sub brad, dându-le drumul încetișor pe hornul casei.
 
Sorina strigă fericită:
- Ia uitați-vă, băieți! Pe această cutie e scris numele meu și adresa de acasă! Aici este cadoul meu. Oare ce o fi înăuntru?, spuse, plină de uimire.
 
Dar Moșul îi face semn dând din cap să nu deschidă cutia până în Ajunul Crăciunului, când va apărea sub brad, iar aceasta se conformează imediat, murind în sinea ei de curiozitate. Acum mult timp îi ceruse Moșului o păpușă mare, o carte și creioane colorate. Să fie aceste lucruri înăuntru?
 
Timpul trece pe nesimțite și Moșul le face semn copiilor să urce alături de el în sania magică trasă de reni, ca să îi ducă și pe ei înapoi pe la casele lor.
- Urcați-vă în săniuță, dragii mei! Nu mai avem prea mult timp, spune Moșul, mulțumindu-le încă o dată că l-au adus înapoi pe Comet.
 
Cătălin și Marian se așază lângă Moș Crăciun, iar Sorina și Mihai pe băncuța din spate, lângă cadouri. Sania Moșului se mișcă cu greu fiindcă este plină de daruri.
- Ce frumos este! strigă copiii într-un glas. Zburăm!
- Ho, Ho, Ho, dragii Moșului! La drum cu noi!
 
Renii zboară ca vântul și ca gândul, pornind la drumul lung ce avea să dureze până în seara de Ajun. Cei patru copii se gândesc că sunt într-un vis frumos din care nu ar vrea să se mai trezească, fiindcă îl iubesc mult pe Moș Crăciun și pe cei nouă reni și sunt convinși că seara de Ajun este cea mai minunată și mai magică seară din întreg anul. Ei ar vrea ca aceasta să nu se mai termine niciodată și să dureze viața întreagă.
Dar sania este foarte grea, se dezechilibrează, iar cei patru aproape sunt aruncați din săniuța Moșului. Cătălin și Marian se apucă cu o mână de sanie, plutind în aer, iar Sorina și Mihai alunecă ținându-se de un săculeț de jucării, însă cad din sanie, ajungând în vârful unui brad din pădurea întunecoasă.
 
- Aoleu! Moșule, oprește! Vom muri cu toții, iar cadourile se vor pierde!
- Ho, ho, ho! Stați pe loc, renilor! îi oprește Moșul din fuga lor pe cei nouă reni.
 
Cătălin și Marian se urcă înapoi în sanie, iar Comet se oferă să plece după Sorina și Mihai, să îi ia din pădure din vârful bradului. Este rândul lui să îi salveze acum pe copii. Le este dator cu viața. Și Comet zboară pe deasupra pădurii, căutându-i pe cei doi copii, care stăteau chinuiți în vârful bradului.
 
După câteva ture în depărtare, Comet îi zărește și ușor-ușor se lasă pe lângă brad ca cei doi să îl poată încăleca.
- Suiți-vă în spatele meu, copii! Moșul ne așteaptă pe toți. Nu vă fie teamă, vă voi salva viața, spune renul.
- Ce spaimă am tras! zice Sorina plângând. Am crezut că voi rămâne aici, pierdută.
 
Mihai o apucă de mână și amândoi se țin de gâtul renului, care, cu viteza vântului, se întoarce la sania lui Moș Crăciun.
- Ho, ho, ho, să pornim degrabă la drum, țineți-vă bine, copiii! Suntem așteptați!
 
În drumul lor, cei patru rămân uimiți de ceea ce văd. Toate orașele prin care trec sunt împodobite cu brazi frumoși, mari și luminoși, ce scânteiază, iar din căsuțe se aud cântecele copiilor ce stau pe lângă brazi. Luminile sunt aprinse peste tot, luminând feeric, ca și cum ar fi zi, iar stelele sclipesc în noapte atât de frumos, de parcă ar fi niște nestemate aruncate cu pumnul pe cer. Lumea forfotește pe străzi, făcând ultimele cumpărături pentru masa de Crăciun, de sărbătoare, iar cei mici își ajută fericiți părinții, sperând că de data aceasta Moșul nu îi va mai ocoli ca în ceilalți ani.
 
Încet-încet, sania coboară pe acoperișul casei lui Cătălin, de unde Moșul dă drumul ușor pe horn unui săculeț mare și roșu plin cu jucării pentru băiat, lăsându-l totodată și pe el în fața casei. Apoi merge spre casa lui Marian, care primește și el la rândul său cadouri pentru că a fost un băiat tare cuminte, la fel și Sorina primește un sac plin cu jucării din partea Moșului, iar Mihai este lăsat cel din urmă în fața casei sale, împreună cu săculețul lui cel mult visat.
 
Renii își iau la revedere de la copii și se înalță în văzduh pentru a merge și în alte orașe, la alți copii care așteaptă la fel de nerăbdători cum au așteptat ei.
- Mamă, tată! strigă Cătălin entuziasmat. Veniți repede lângă brad! Avem aici sub el un mare săculeț plin de bunătăți!
 
Băiatul desface fericit și roșu în obraji săculețul în care găsește tot ce și-a dorit și pe care, împreună cu Moșul, l-a adus personal acasă. Este așa cum și-a închipuit. Înăuntru se află o minge, o bicicletă și nenumărate dulciuri pe care le va împărți cu bunicii și părinții săi, fericiți să își vadă băiatul din nou vesel.
 
La casa vecină se aud strigăte de bucurie, iar Marian țipă cât îl ține gura:
- Tată, vino repede! Am o surpriză pentru tine! Să ne uităm sub brad!
Băiatul găsește rotile, un skateboard și multă ciocolată, pe care o împarte cu bunicii săi. Apoi Sorina e cea care deschide larg ușa la casă și strigă:
- E adevărat! Moșul ne-a lăsat la toți cadouri! Mergeți în casă, copii, la toți a venit Moșul anul acesta!
 
Ea desface cadoul de sub brad cu ochii plini de lacrimi de fericire, își desface cutia ce are o fundă frumos colorată și găsește înăuntru o păpușă mare, precum și o rochiță drăguță pentru ea și foarte multe bomboane.
 
Acum este rândul lui Mihai să își desfacă săculețul:
- Ura, ura! A venit Moș Crăciun! spune Mihai, trăgând de pachetele de sub brad cât poate de tare și scoțând la iveală un ursuleț mare cât el, patine și multe prăjiturele și dulciuri.
 
Tot orașul vuiește de bucurie că Moșul nu i-a ocolit și îi felicită pe copii că l-au dus pe renul Comet până în Laponia, unde l-au predat în siguranță Moșului. Și astfel sătucul în care trăiesc se umple din nou de hărmălaia copiilor fericiți, de bunăstare și de veselie, urmând ca de acum, an de an, în Ajunul Crăciunului, Moșul să vină la ei negreșit, cu daruri multe și bucurii.
 
Despre Cristina Gabriela Covaliu
 
Născută în București, Cristina Gabriela Covaliu este absolventă a Liceului Teoretic „Matei Basarab“, secția Filologie - Istorie, și a Facultății de Psihologie. Din dragoste pentru copii și încercând să le bucure viața, a scris mai multe cărți ai căror eroi sunt cei mici, precum și romane.
 
Anul trecut a debutat cu o carte pentru copii la Editura Coresi, „Aventurile lui Petrică“.
Alte apariții editoriale:  
- „Aventurile lui Petrică“, Ed. Coresi
- „Întâmplări cu Iulia și Dorin“, Smashwords.com
- „După cinci decenii“, ed. Sf. Ierarh Nicolae
- „Doi frați viteji“, Smashwords.com
- „În lumea vrăjilor“, Smashwords.com
- „Povești cu sirene“, Smashwords.com
- „Vocea Africii“, Smashwords.com
- „Între prezent și trecut“, Smashwords.com
- „Dincolo de vise“, Smashwords.com