Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:43 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pr. Iulian Zisu 20 iulie-Sfântul şi slăvitul Prooroc Ilie Tesviteanul

ro

20 Jul, 2018 05:47 3846 Marime text
Proorocii au păstrat credinţa monoteistă, Într-un singur Dumnezeu, ca să pregătească Calea pentru venirea lui Hristos.


Paginile Sf.Scripturi ne amintesc că ,,Aşa grăieşte Domnul,” iar acest Adevăr îl păstrează Biserica care este ,,Stâlp şi temelie a Adevărului”. (I Tim III, 15)
,,Prooroc din mijlocul tău şi din fraţii tăi, ca şi mine, îţi va ridica Domnul Dumnezeul tău: pe Acela să-L ascultaţi”. (Deut. cap.18)

 
Şirul proorocilor începe cu Moise şi se termină cu Ioan Botezătorul, primul profet al Noului Testament.

Au răspuns la întrebarea care frământă omenirea:

,,Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu care faci minuni!” (Psalmul 76, 14-15)

 
Profeţilor Mari şi Mici din Biblie le datorăm credinţa şi cunoaşterea lui Dumnezeu.

Cărţile lor au putere convingătoare şi  poartă pecetea dreptăţii şi adevărului care  aduce libertatea.

India cu trăitorii ei au căutat nemărginirea.

China cu înţelepţii ei au învăţat pe popor şi împărat moralitatea.

Grecia cu filozofi la umbra Panteonului au gândit armonia sistemelor.


Roma cu legiuitori  au dăltuit  în bronz litere  cu legile dreptăţii, după care tânjea lumea.

Evul Mediu cu misionari a trezit omenirea, vorbind despre Rai şi iad.

Poporul ales şi noi avem parte de ei, ca să ne amintească despre

Dumnezeul părinţilor care a făcut Cerul şi pământul.
 

Au trecut mai mult de 3000 ani de când ,,Omul lui Dumnezeu”

Proorocul Ilie, a strigat către popor ca să se întoarcă la Dumnezeu.

Citiţi din Scripturi (Cartea II Regi XVII-XXI) această istorie şi vedeţi cum au primit semne din cer şi poporul a îngenuncheat şi rostit, văzând  minunea:

,,Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă. Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului” (Psalmul 117)
 
Profetul Ilie era din Teba Galadului şi provenea din seminţia lui Aron, iar tatăl se mumea Sadoc (sec IX.î.Hr)
 

Cartea Sfântă ne spune că la naşterea lui 4 bărbaţi îmbrăcaţi în veşminte albe l-au înfăşurat în scutece de foc, iar tatăl speriat a alergat la Templul din Ierusalim ca să povestească cele întâmplate.
 
,,Nu te teme, omule, că vedenia pe care ai văzut-o pentru pruncul tău este spre slava lui Dumnezeu, căci acest prunc va fi locaş al luminii darului lui Dumnezeu şi cuvîntul lui va fi ca focul de puternic şi lucrător"
.


Numai un înger în trup ca Ilie, mai are puterea de a înfrunta nelegiuiţi ca regele Ahav şi soţia sa Izabela.


,,Şi a ridicat un jertfelnic în templul lui Baal, pe care îl zidise în Samaria. A făcut Ahab şi o Aşeră (stâlp făcut din lemn, sfinţit în cinstea zeiţei Astarte), încât Ahab, mai mult decât toţi regii lui Israel, a săvârşit fărădelegi, prin care a mâniat pe Domnul Dumnezeu şi şi-a pierdut sufletul său.”


Cerul sticlea ca arama iar pământul se uscase şi era tare ca fierul.

,,Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel înaintea Căruia slujesc eu; în aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie, decît numai cînd voi zice eu!“

Au secat izvoarele şi doar la pârâul Cherit profetul era hrănit de corbi şi s-a adăpostit în Sarepta Sidonului în casa unei văduve, unde uleiul şi făina acum prisoseau, dar fiul acesteia deja murise.

 
,,Apoi a strigat Ilie către Domnul şi a zis: Doamne Dumnezeul meu, să se întoarcă sufletul acestui copil în el! Şi suflând de trei ori peste copil l-a înviat şi l-a dat mamei sale, zicând: Iată, copilul tău este viu!”

Vorbeşte cu Dumnezeu pe muntele Horeb, ca într-o adiere de vânt. Mânia reginei îl urmărea peste tot căutând să-i ia  viaţa, pentru că a îndrăznit să apere proprietatea  şi via luată lui Nabot.

Văzănd Domnul că suferă poporul şi dobitoacele din cauza unor nelegiuiţi care încalcă jurământul înaintaşilor, l-a trimis din nou pe Ilie, ca să le spună că vor plăti cu viaţa dacă nu vor asculta.

Învărtoşarea le-a fost mare şi aşa au şi sfârşit.

,,Nu am tulburat eu poporul, ci tu şi casa tatălui tău, pentru că au părăsit poruncile lui Dumnezeu”.


Pentru a se  convinge au adunat 800 de popi idoleşti pe muntele Carmel, în faţa unui jertfelnic pe care au pus un viţel.

Atunci s-a apropiat Ilie de tot poporul şi a zis: "Până când veţi şchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmaţi Lui!

Apoi voi să chemaţi numele dumnezeului vostru, iar eu voi chema numele Domnului Dumnezeului meu.

Şi Dumnezeul Care va răspunde cu foc, Acela este Dumnezeu".
 
Şi a răspuns tot poporul: "Bine ai grăit!" "Baale, auzi-ne!"
Dar n-a fost nici glas, nici răspuns.
Iar pe la amiază, Ilie a început să râdă de ei şi zicea: "Strigaţi mai tare, căci doar este dumnezeu! Poate stă de vorbă cu cineva, sau se îndeletniceşte cu ceva, sau este în călătorie, sau poate doarme; strigaţi tare să se trezească!"
Şi văzând poporul s-a apropiat de Ilie  să vadă dacă pe el Cerul îl ascultă.
Şi a săpat şanţ, a pus 12 pietre şi a turnat apă peste jertfă. ,,Şi a zis Auzi-mă, Doamne, auzi-mă, ca să cunoască poporul acesta că Tu Doamne eşti Dumnezeu şi că Tu le întorci inima la Tine!".
Şi s-a pogorât foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot şi lemnele şi pietrele şi ţărâna şi a mistuit şi toată apa care era în şanţ.
Popii mincinoşi au fost pedepsiţi  şi tot poporul a căzut cu faţa la pământ şi a zis: ,,Domnul este Dumnezeu!"
S-au întâlnit pe muntele Carmel două lumi antagoniste reprezentând: Adevărul şi Minciuna.

Numai pe adevăratul slujitor Dumnezeu îl ascultă. Proorocul Ilie reprezentantul binelui, înfruntă nelegiuirea venită din palatul care avea menirea ca poporul să nu sufere.

Altarul lui Ilie este Altar de jertfă, iar pietrele sunt cele 12 seminţii.

Lemnele sunt  ca şi mucenicii aruncaţi în foc pentru credinţă, iar apa turnată prevestea revărsarea Duhului Sfănt peste lume, întemeind Biserica.

Cerul s-a descuiat după trei ani şi junătate şi a început să răcorească pămăntul şi oamenii. Râvna şi credinţa lui Ilie a înduplecat pe Domnul care a deschis cerurile.

,,Ai ucis şi vrei încă să intri în moştenire? Aşa zice Domnul: În locul unde au lins câinii sângele lui Nabot, acolo vor linge câinii şi sângele tău!",

Şi a zis Ahab către Ilie: "M-ai aflat, duşmanule, şi aici!"

Iar el a zis: "Te-am aflat, căci te-ai încumetat să săvârşeşti fapte nelegiuite înaintea ochilor Domnului şi să-L minţi. Iată voi aduce peste tine necazuri şi te voi mătura şi voi stârpi din ai lui Ahab ...”

Faptele petrecute sunt istorie şi le putem citi şi azi.

Profeţii rămân oamenii sfinţi trimişi la timp pentru a salva poporul. Ucenicul său Elisei după ce are încuviinţare  de la părinţi, este ales de Domnul şi sfăntul îl ia ca ucenic.

A văzut minunile şi ridicarea la cer a profetului: "Părinte, părinte, carul lui Israel şi caii lui!"

Şi apoi nu l-a mai văzut.  A luat mantia lui Ilie care căzuse peste el şi a lovit apa Iordanului cu ea, zicând: ,,Unde este Domnul Dumnezeul lui Ilie?"

Şi lovind, apa s-a tras la dreapta şi la stânga şi a trecut Elisei.

Cererea ucenicului Elisei e minunată: ,,Duhul care este în tine să fie îndoit în mine”.


Kerem-El (Carmel) se traduce: livada sau frumuseţea lui Dumnezeu.  Pe urmele proorocului  în Carmel au călcat călugări şi călugăriţe, pustnici şi schivnici ce au căutat acolo liniştea sufletescă.


Din 1282 ordinul Carmeliţilor zideşte deasupra Peşterii unde se adăpostea Sfântul, o Biserică.Sub Altar ridică o Cruce, însemnând locul unde corbii aduceau hrană proorocului, iar pe sfânta Masă este o statuie a Maici Domnului.

Sfânta Familie împreună cu dreptul Iosif când se întorc din Egipt (Materich) după prigoana lui Irod, locuiesc în această peşteră. Acest loc este cinstit de creştini, evrei şi musulmani.

Pe Tabor, la Schimbarea la Faţă a Domnului, Apostolii îl văd pe Moise şi Ilie. Evanghelistul Matei vorbeşte despre Ilie:

,,Ilie, în adevăr va veni şi va aşeza la loc toate“. (Matei 17, 11) 

 
În viziunea  Apocalipsei din insula Patmos, evanghelistul Ioan povesteşte de lupta sf. Ilie şi a lui Enoh  cu antihrist.
Profeţiile sunt  stări speciale şi nu confuze, având precizie şi claritate. Sunt deasupra prevederilor omeneşti şi ştiinţifice şi nu pot fi întâmplătoare sau interpretate: precum prezicerea imprecisă sau ambiguă a  oracolelor sau catremelor lui Nostradamus.

 
Profetul nu tălmăceşte după interes sau câştig şi astfel se face şi mai uşor diferenţa.

Toate profeţiile se împlinesc pe când tot ceea ce este cotrafăcut eşuează, nu are autenticitate, deoarece augurul şi vrăjitorul sunt în tabăra impostorilor imorali şi corupţi.
 
Idealul profetului este slava lui Dumnezeu şi întărirea credinţei, chiar dacă-şi primejduieşte viaţa.

Profeţia trece peste veacuri şi milenii, pe când telapatia se transmite ici-colo între persoane, natural şi psihic şi nu poate fi harismă şi nici supranaturală.

Astrologia nu este profeţie ci doar prevederea probabilă ca apariţie a unor fenomene cereşti.

Ghicitoria, chiromanţia, necromanţia, sau cei căzuţi în transă cataleptică sau hipnotică, se încadrează în ocultism.

Doar profetul este perfect conştient de legătura sa reală cu Dumnezeu.

Cercetaţi profeţiile vechi şi cele Mesianice şi veţi vedea exactiatea lor.

Aceştia sunt prooroci pentru lume. Biserica îi are în calendare şi sinaxare, ca lumea să cunoscă mesajul.

,,Profeţiile să nu le dispreţuiţi şi Duhul să nu-l stingeţi”. (I Tes.VI,19/20)

Prin puterea dată profetul vede binele, anticipeză dezastrul şi propune pocăinţa ca mijloc de îndreptare.

Desfrânaţilor le aminteşte de osânda Sodomei şi Gomorei, iar celor trufaşi le vorbeşte de smerenie.
 
Proorocia este acel dar primit prin care se vede viitorul, desluşind trecutul dar şi prezentul: lămurind faptele.

Toate se petrec cu exactitate, pentru că proorocia vine din Atotştiinţa Sf.Treimi, iar cel trimis deja este ales.

,,Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui. Eu sunt Alfa şi Omega, cel dintâi şi cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul’.(Apocalipsă XXII,12-13)

Rugăciune


,,Prin rugăciunile tale, preamărite, întărește poporul nostru binecredincios și ajută-l în toate faptele lui bune. Mijlocește, proorocule al lui Dumnezeu, păstoriților noștri râvna fierbinte către Dumnezeu, purtare de grijă pentru mântuirea sufletească a păstoriților, înțelepciune în purtare și învățătura, cucernicie și tărie în ispite; judecătorilor dăruiește-le nepărtinire și lepădare de pofta câștigurilor, dreptate și milă față de cei obijduiți; tuturor cârmuitorilor purtare de grijă față de supuși, milă și dreaptă judecată, iar dreptcredincioșilor supunere și ascultare față de cârmuitori, cum și îndeplinirea cu sârguință a tuturor îndatoririlor lor; ca astfel, în pace și cucernicie, să petrecem veacul acesta”.
Bucură-te, Ilie, mărite prooroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos! (Acatistier)

 
Despre preotul Iulian ZISU
 
Iulian ZISU este preot slujitor la Parohia Sfinții Împărați Constantin și Elena din Constanța, Cartierul Km 5.
 
Pe pagina oficială de internet a parohiei scrie:

”De mic copil am urmat calea Bisericii in localitatea Agigea, mergand la slujbele bisericutei din Eforie Nord.
Pomenesc pe dascalul Baciu Gheorghe şi Pr. Stanei Dumitru, indrumatorul meu.

Nici bunicii şi nici parintii nici socrii nu au fost membrii P. C. R., Dimpotriva, bunicul din partea mamei Gheorghe, socotit cheabur cu 40 ha de pamant, primar la vremea aceea, a avut mult de suferit.

Bunicul din partea tatalui Vasile, era din Kato Ydrusa Florina-Grecia, de la care am început să învăţ limba greacă Am iubit Biserica si pe Dumnezeu,.Mi-a placut foarte mult sahul, tenisul de masa si voleiul. Inca din clasa a-VI-a generala eram campion judetean la sah reprezentand judetul Constanta in tabara nationala Pauleasa-Arges.

Am urmat Seminarul Teologic de la Buzau, numiti fiind si Promotia Cutremurului ’77, apoi stagiul militar de 9 luni de la Piatra-Neamt.

Si aici am castigat concursul de sah pe jud. Neamt, pe care l-am reprezentat in Concursul National „Daciada” la Alexandria in anul 1978.
 
Am absolvit Institutul Teologic la Bucuresti si datorita rezultatelor am fost repartizat ca preot in Constanta, Parohia „Sf. Imparati II” – la 1 februarie 1983, dupa o asteptare de aproape un an.

Cu ajutorul lui Dumnezeu am zidit o Biserica Catedrala, o casa parohiala, 1 asezamant pentru copii orfani, 1 cladire P+1 administrativa, 1 studio tv parohial, am repictart Bisericii Capela am pardosit-o cu marmura, clopotnita noua si alte dependinte…. Am adus cu aprobarea consiliului parohial într-una din case o familie care acum are 12 copii.

Am fost preot misionar al Arhiepiscopiei Tomisului si timp de 4 ani inspector scolar in cadrul Inspectoratului Scolar Constanta.(3 ani munca gratuita)
Am prezentat emisiuni religioase pe cele trei posturi de Televiziune locale timp de 9 ani fara sa fiu renumerat cu ceva.

Clipă de neuitat ramâne pelerinajul la Ierusalim si Muntele Athos, la Locurile Sfinte si primirea la reşedinta din Elveţia de către Majestatea Sa Regele Mihai.

Am avut onoarea sa fiu duhovnicul parintilor presedintelui Romaniei, Traian Basescu.timp de aprox. 29 de ani

Slujesc lui Dumnezeu şi oamenilor, sunt un patriot şi nu am făcut compromisuri colaboraţioniste.

Pentru binele Bisericii am cedat parohiatul,……dar pastrez in suflet această CTITORIE
Dincolo, dacă o voi primi înapoi înseamnă că am avut dreptate!

Rog pe Bunul Dumnezeu sa mă învrednicească să slujesc Biserica Ortodoxa si ţara.

Acesta sunt şi Îi mulţumesc că încă exist!

Pr. Zisu Iulian
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii