Proiectul de țară, în Dobrogea Orizontul utopic trebuie conservat

La 26 ianuarie a.c. am moderat lucrările Întâlnirii publice anuale cu tema “România și convergențele viitorului” (eveniment organizat de Asociația Strategia Dezvoltării României - Regiunea Dobrogea și Consiliul Mondial Român, director executiv Dezideriu Dudaș).


 
Principalul obiectiv al întâlnirii l-a reprezentat dinamizarea dezbaterii publice privind elaborarea unui “proiect de țară” de către mediile academice și științifice din România, care ar putea deveni parte a celui aflat în momentul de față în discuție la nivelul Comisiei Prezidențiale sau care l-ar putea înlocui chiar pe acesta, în condițiile în care activitatea Comisiei va fi și pe mai departe blocată. Ambiția declarată a organizatorului evenimentului (Dezideriu Dudaș) este ca proiectul de țară al mediilor academice să pornească din Dobrogea.
 
La prima vedere, teza unui proiect de țară care să fie inițiat în Dobrogea pare utopică. Dobrogea nu a fost capabilă să genereze, cel puțin în ultimele decenii, inițiative și proiecte de impact care să fie asumate la nivel național. Există în Dobrogea un nivel redus de coeziune a mediilor academice și universitare și un nivel științific mai degrabă modest al acestora comparativ cu produse academice de înaltă performanță precum cele din București sau Cluj. Dobrogea nu are experiența inițierii sau managerierii unor produse/programe științifice de viziune sau impact și nici (măcar) o elită academică și/sau administrativă locală capabilă să înțeleagă anvergura unui proiect de acest gen și aptă să își asume un rol de “locomotivă” a unor inițiative cu viziune.
 
Însă simpla relansare a proiectului de țară (proiect aflat la periferia interesului autorităților centrale) este extrem de utilă (cu atât mai mult în Dobrogea, regiune inertă și “rezistentă” la inovări), mai ales că aceasta se produce pe un zgomot de fond foarte puternic care narează noi mituri despre rolul geopolitic providențial al României în contextul prăbușirii ideii europene și generează periodic tonuri ditirambice privind “succesul” președinției rotative semestriale a Consiliului Uniunii Europene.
 
Neadecvarea Dobrogei la proiecte de impact s-a probat, de altfel, chiar și sâmbătă, prin absența cvasi-totală de la discuții a reprezentanților mediilor științifice, administrative și academice locale. Au lipsit (ca de obicei) edilii, decanii facultăților de profil din Universitatea “Ovidius”, cercetătorii științifici locali etc, iar dezinteresul (și, în fond, incapacitatea) lor pentru proiecte științifice cu viziune și impact a confirmat încă o dată pauperitatea “elitei” administrative și academice locale (pentru conformitate, consemnăm aici următoarele prezențe de marcă: dr. Ion Dănuț Jugănaru, președinte în exercițiu al CCINA Constanța; Mariana Gâju, primar al comunei Cumpăna, președinte al Asociației Comunelor din România; prof. univ. dr. Adrian Papari, rectorul Universității “Andrei Șaguna” Constanța; dr. Daniela Țurcanu Caruțiu, conf. univ. dr. la Universitatea “Ovidius” Constanța, director al Centrului CEOAMIA al Institutului de Știință, Cultură și Spiritualitate al Universității, fost director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură; dr. Doina Păuleanu, critic de artă, director al Muzeului de Artă Constanța etc).
 
În absența acestora, interesul pentru Dobrogea și pentru proiecte de țară care pot fi generate aici a fost punctat de somități și experți din afara regiunii (tocmai acolo de unde “patrioții noștri dobrogeni” pretind în mod ipocrit că ar lipsi înțelegerea și grija pentru regiune) – care au venit la Constanța atrași de seducția ideii și de conceptul curajos al acesteia: Emil Constantinescu (fost președinte al României, președinte al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului / ISACCL), Sorin Antohi (istoric al ideilor, specializat în discursul utopic), Alexandru Mironov (redactor-șef al publicației “Știință și Tehnică”), prof. emerit dr. Dan Alexandru Grigorescu (directorul științific al ISACCL), prof. univ. dr. Dumitru Borțun (președintele Asociației Române de Relații Publice), Silviu Molnar (funcționar public, Parlamentul European), dr. ing. Daniel Crișan (director executiv al Asociației Strategia Dezvoltării României) etc.
 
În vederea facilitării procesului de elaborare a proiectului de țară de către mediul academic și științific românesc, fie el și din Dobrogea, trecem în revistă, sumar/sintetic, mai jos, câteva dintre ideile utile prezentate în cadrul întâlnirii publice menționate.

 
Este nevoie de un proiect de țară mai ales în contextul globalizării – „globalizarea nu elimină agendele naționale”; proiectul de țară trebuie inițiat de către mediile academice, nu de către autoritățile centrale; acesta trebuie să includă o viziune privind contextul mondial/global, cu predicții privind viitorul lumii, pe o perioadă de 40 de ani, precum și o strategie de dezvoltare a țării, pentru o perioadă de 20 de ani; trebuie obținut acordul principalelor formațiuni politice pentru elaborarea unor programe de guvernare subsecvente Strategiei de dezvoltare din proiectul de țară; proiectul trebuie să inventarieze resursele naționale existente (resursele minerale / ale subsolului, resursele solului, resursele umane și resursele financiar-economice); un inventar complet al resurselor minerale ale României a fost realizat recent, în 3 volume, de către Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului / ISACCL; autorii proiectului de țară trebuie să își asume metode, proceduri și instrumente de lucru de tip științific (Emil Constantinescu, președintele ISACCL).
 
Elaborarea unui proiect de țară nu este o practică actuală/curentă în Europa și “ține mai degrabă de orizontul utopic al comunității românești, orizont altfel necesar comunității”; pe de altă parte, „există o nevoie socială reală, în România, de a vorbi despre viitor”; trebuie evitate inițiativele care au la bază proiecte demagogice sau populiste; singurele proiecte care pot produce inițiative de valoare pot veni din partea unor medii idealiste; până în prezent, avem numeroase inițiative privind elaborarea unor modele de proiect de țară, iar cele mai multe sunt colecții de banalități sau “mecanisme de repetiție infinită” (inclusiv cele promovate de Academia Română, unele partide politice etc.); autorii proiectelor de țară promovate până în prezent pun în lucru un discurs epidictic, festiv, bazat pe complicitatea cu cititorii/societatea (gestionează mesaje, idei, teze, teorii în care nimeni nu crede); este utilă crearea unei biblioteci/arhive a proiectelor de țară eșuate, pentru a se evita promovarea unor teze/idei datate; în faza inițială, este nevoie de o diagnoză a nevoilor sociale ale României (marea majoritate a proiectelor actuale sunt rupte de realitate; „ne sunt propuse fragmente de viitor în ciuda tuturor evidențelor”), precum și de stabilirea unui proiect consensual de viitor („ce fel de societate vrem să fim?”); „proiectul de țară trebuie construit pentru o țară populată”, ca atare este imperios necesară identificarea unor soluții la exodul actual al resursei umane; “spațiul de imaginare a viitorului este redus, îngust” – este nevoie astfel de asumarea unor predicții și a unor viziuni pe termen mediu și lung; din echipele de lucru nu trebuie să lipsească experți în teoriile sociale – în absența acestora, putem avea numai strategii sectoriale, nu un proiect de țară exhaustiv (Sorin Antohi, istoric al ideilor).  
 
Mai multe idei, propuneri și recomandări urmează a fi discutate într-o întâlnire de lucru separată, de la care așteptăm alte sugestii și inițiative folositoare “temerarilor” care se vor încumeta să propună un proiect de țară, fie și în formă incipientă.
 
În cadrul întâlnirii publice “România și convergențele viitorului” au mai fost formulate o serie de recomandări interesante, precum crearea unei Camere regionale a profesiilor și meseriilor (ca posibil proiect pilot transversal în spațiul european), consolidarea aparatului de consiliere profesională în învățământul pre-universitar, inițierea unor proiecte științifice care să inventarieze și să valorifice resursele naționale sectoriale etc.
 

Dan Grigorescu, directorul științific al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului / ISACCL, a prezentat în detaliu proiectul “Dobrogea – martor al civilizațiilor milenare ale Levantului”, lansat în 2018 de către Institut. Proiectul este singurul de acest gen dedicat unei regiuni istorice a României și își propune cercetarea holistică a patrimoniului natural și cultural al Dobrogei. Amploarea și anvergura obiectivelor acestui proiect (în care sunt implicați și o serie de cercetători și instituții din Dobrogea) confirmă încă o dată că mediile academice și științifice din Dobrogea nu au capacitățile de gestionare a unor programe integrate care să valorizeze potențialul regiunii – pare că am avea, aici, în Dobrogea, mereu nevoie de programe și inițiative din afara regiunii, în absența unei resurse umane calificate și responsabile care să preia și să gestioneze local, la standarde ridicate, sarcina valorizării acestui potențial.
 
În context, am solicitat invitaților să facă lobby, la București, pentru înființarea, în Dobrogea, a unui Institut de dobrogenistică, eventual în subordinea Academiei Române, care să inițieze și să gestioneze proiecte integrate de valorizare a potențialului cultural, social, economic, politic, științific, geopolitic al Dobrogei.
 
Aș risca următoarele concluzii ale întâlnirii: societatea românească percepe ca fiind vitală și urgentă nevoia elaborării și implementării unui proiect de țară / unei strategii de dezvoltare a României; actualele inițiative nu sunt convingătoare (nici măcar cea demarată de către Administrația Prezidențială); tema “proiectului de țară” reprezintă prioritar expresia nevoii unei/unor generații (persoane de peste 45 de ani, care au trăit entuziasmul noii construcții statale de după 1989) care simt că noile generații cresc fără ideal, într-o țară fără contur, fără viitor previzionat și profund tulburată de geopolitici distructive (în afara și în interiorul ei), într-o țară jucată la ruleta rusească de către clasa ei politico-administrativă; există o serie de factori perturbatori care periclitează șansele procesului de elaborare a unui proiect de țară credibil și funcțional: interesele de grup și de castă care prevalează asupra celor naționale în administrația românească și în mediile de decizie; nivelul redus de etică și responsabilitate al clasei politico-administrative românești; gradul redus de motivație și participație a societății civile la proiecte civice pe termen lung; nivelul redus al capacității clasei administrative românești de a gestiona potențialul și resursele naționale; exodul forței de muncă și al resursei umane în general, depopularea țării; absența coeziunii sociale și a “coagulanților sociali” (d.e. încrederea în instituții); absența unui sistem meritocratic în România, absența viziunilor și proiectelor pe termen lung, precum și a mecanismelor de coordonare interinstituțională; etica “șubredă” a clasei politico-administrative și pasivitatea de reacție și de construcție a societății civile etc.
 
Într-un context de acest gen, pare că elaborarea unui proiect de țară ține de orizontul utopic sau mai degrabă himeric al unei societăți “în derivă”. Însă “acest orizont utopic trebuie conservat” (Sorin Antohi), iar o probă solidă de coeziune poate fi chiar viitorul proiect de țară.
 
Rămân “neclare” doar întrebările esențiale: cine îl construiește; cine și-l asumă; care este radiografia României și a (vieții socio-culturale a) românilor în momentul de față, diagnoza nevoilor lor sociale; care este modelul de evoluție pe care și-l doresc românii înșiși; care sunt obiectivele, principiile, resursele și mecanismele proiectului; cum se obține o participație cât mai largă a mediilor analitice românești la elaborarea acestuia; care sunt factorii de risc pe termen scurt, mediu și lung; cum se evită redundanțele, populismul, demagogiile care au marcat inițiativele similare până în prezent; care sunt garanțiile preluării proiectului de către factorii de decizie; care sunt garanțiile asumării și continuării pe termen lung a acestuia (etc.).
 
Chiar și dacă vom rata sarcina etică de a elabora un proiect de țară credibil și funcțional pentru România copiilor noștri, cred că două vor rămâne totuși certitudinile prezentului: teama generației noastre că am ratat șansa de a fi importanți pentru țară va fi învinsă; vom putea conserva astfel, prin inițiative de coeziune vitale pentru copiii noștri (care nu mai cred în nimic, decât poate în fuga din țară), un “orizont utopic” care a făcut mereu din această țară una fascinantă și seducătoare...
 
Sursa foto: Facebook Ion Ciucur
 
Despre Dorin Popescu 
 
S-a născut la Tufeni, judeţul Olt, la 18 aprilie 1970, într-o familie de dascăli. 
Este fost diplomat (cu misiuni diplomatice efectuate în Serviciul Exterior al Ministerului Afacerilor Externe al României - la Moscova, Cernăuţi şi Sarajevo), analist politic, eseist, critic literar şi cadru universitar (a fost lector la Universitatea „Andrei Şaguna“ Constanţa, Facultatea de Ştiinţele Comunicării şi Ştiinţe Politice, unde a predat cursuri din ariile curriculare Comunicare şi Relaţii Internaţionale). 
A absolvit Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ şi Facultatea de Litere şi Teologie a Universităţii „Ovidius“ din Constanţa (profilul Litere, specializarea Limba Română - Limba Latină) şi este doctor în Filologie, din 2012, cu teza „Paradigma constituirii discursului literar la Constantin Noica“ (conducător de doctorat: prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava; primul conducător de doctorat, la Universitatea din Bucureşti, a fost Marin Mincu). 
Este autorul cărţii „Noica. Bătălia continuă“ (Editura Ideea Europeană, Bucureşti, 2013, debut în volum) şi al volumului „Figuri ale textului anteic“ (antologie de eseuri, texte critice şi articole, publicată la aceeaşi editură, 2016 - autor unic). 
A publicat peste 100 de lucrări, studii, eseuri, recenzii, articole tematice, în diferite reviste culturale şi ştiinţifice din România şi din străinătate şi peste 30 de lucrări ştiinţifice în domeniul teoriei şi criticii literare, este coautor de programe tematice şi cursuri universitare în domeniul relaţiilor publice şi al istoriei şi discursului presei româneşti, la Universitatea „Andrei Şaguna“ din Constanţa şi deţine premii naţionale de eseu şi critică literară (premii ale revistelor Timpul, Contrapunct, Dacia Literară, Marele Premiu pentru critică literară şi eseu al Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi etc). 
A fost membru al Cenaclului de Marţi din Constanţa şi al Cenaclului Mihail Sadoveanu. A lucrat ca jurnalist în presa locală (Constanţa) şi naţională, scrisă şi audiovizuală.
Este preşedintele Asociaţiei Casa Mării Negre / Black Sea House Constanţa.
 
Citește și:
 
Bilanțul activității Asociației Casa Mării Negre / Black Sea House pe anul 2018 (document)