Săptămâna Mare

,,Ci te deşteaptă strigând; Sfânt, Sfânt, Sfânt Eşti Dumnezeul nostru, pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi" (vers din tropar). 
Această Săptămână Mare cuprinde Cerurile şi Pământul şi se întâlneşte iarăşi Dumnezeu cu omul, dar în alte condiţii! Cum am putea vedea, dacă nu s-ar face lumină? Slujba Deniilor este o priveghere de seară pentru ,,zorii" zilei.
Nu este o simplă recapitulare şi trebuie să ştim că sunt Sfintele Patimi: ,,Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan III,16).



Dacă asculţi Evangheliile nu ai cum să te împiedici de întuneric, deoarece eşti cu El, care este Lumina lumii. Şi astfel în apăsarea veacurilor vei simţi Sfânta Jertfă, când Sfatul Ceresc al Treimi Sfinte hotăreşte să izbăvească o lume plină de răutate. Ce poţi reproşa Bunătăţii, Milei, Iubirii, aduse de acest Divin Învăţător? Unii şi-au dorit un Dumnezeu răzbunător şi El nu a fost de acord cu ei, căci cochetau cu răutăţile. Alte filozofii în loc să aprecieze răbdarea Lui, l-au acuzat de neputinţă şi slăbiciune. Când creştinismul mărturiseşte o Zi a Judecăţii şi Dreptăţii sunt nemulţumiţi, dacă vor vedea pe Hristos venind pe norii Cerului cu putere multă!
Destui liber-cugetători răzvrătiţi pe Pronia dumnezeiască, râd de creştini că şi-au asumat un asemenea Mântuitor, batjocorit pe lemnul Crucii.
Dar ,,povestea" Scripturilor nu s-a încheiat! Şi auzind ce s-a ,,întâmplat”, nu le mai convine nici Săptămâna Patimilor, nici Duminica Învierii şi ce a urmat în Săptămâna Luminată.
Ar fi preferat să se termine la Golgota... şi s-au spălat pe mâini ca şi Pilat.
Dacă nu era Dumnezeu adevărat, zadarnic ar fi mai propovăduit Învierea nişte Apostoli amărâţi şi câteva femei mironosiţe...Putem răscumpăra timpul pierdut şi toţi ne regăsim în Evangheliile ce se citesc în această Sptămână Mare, la Sfintele slujbe.
Am auzit  la Denie că Dumnezeu a flămânzit şi pe drum vrea să mănânce din roadele unui smochin, care nu făcuse decât frunze...Şi s-a uscat dintr-odată, încât ucenicii s-au minunat. Omule, îţi trebuie credinţă! Au înţeles Apostolii că fără credinţă şi rugăciune păţeşti întocmai...A încetat mila şi a venit deodată răzbunarea? Nu smochinul e problema, ci omul! Chemării de Sus i se răspunde: Iată-mă şi iartă-mă! Un filozof, plimbându-se printr-o grădină, impresionat de podoaba arborilor  se adresează unei crengi: ,,Vorbeşte-mi, despre Dumnezeu!” Şi în loc de răspuns ea a înflorit. Cât timp îţi mai trebuie? Să nu fim indiferenţi, sau trecători obosiţi, plictisiţi, stresaţi, care nu am înţeles nimic de la Viaţă. Nu ne putem scuza la infinit, vrem îngăduinţă, dar ne purtăm la fel! Vremea deja ,,trecuse”, dar acolo era Veşnicia. Totul trebuie făcut la timp, ca dragostea pentru Dumnezeu să nu se usuce. Timpul este acum.... Oricând, se poate vorbi... la trecut. Cel puţin să-şi fi plecat crengile! Era o ,,îngenunchere”, ce pregătea Taina spovedaniei. Dumnezeu iartă, dar nu se lasă păcălit! Iar căpeteniile preoţilor şi bătrânii poporului au întrebat: ,,Şi cine Ţi-a dat puterea aceasta? (Matei XXI,23).
Şi ca să-i lămurească, le-a spus pilda lucrătorilor Viei, care s-au făcut stăpâni pe lumea care nu le aparţine.  Şi l-au omorât pe Fiul Moştenitor, crezând că au încheiat socotelile. 
,,Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători? Au răspuns: Pe aceşti răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor”. În sfânta şi Marea zi Luni de pe Muntele Măslinilor  privind la măreţia Templului, le spune că nu va rămâne  piatră peste piatră.
Şi aşa a fost! Tot acum ucenicii pun o întrebare răscolitoare, care frământă omenirea: ,,Spune nouă când vor fi acestea şi care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului? Matei evanghelistul în capitolul XXIV, păstrează răspunsul.Vor veni hristoşi mincinoşi care vor încerca să zdruncine dreapta credinţă prin soroace şi calcule apocaliptice. Vor fi războaie, foamete, boli molipsitoare, cutremure, dar acesta este doar începutul durerilor, drepţii vor fi prigoniţi şi dragostea pentru credinţă a multora se va răci. Păcatul va deveni virtute, omul fărădelegii va fi găsit cinstit şi urâciunea pustiiri îşi va face de cap. Semne mari vor fi în cer şi pe pământ. 

Venirea Fiului Omului va fi pe neaşteptate, ca pe vremea lui Noe şi se salvează doar cei care vor avea înţelepciunea fecioarelor ce şi-au luat undelemnul faptelor bune în candelele lor.  Într-o clipă uşa se va închide, deci; ,,Privegheaţi, căci nu ştiţi în care zi va veni Domnul vostru”.
Nu vor şti nici îngerii şi va fi Universală;,,Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul”.
Sfânta Cruce este Semnul Fiului Omului şi  va brăzda universurile, îngerii îşi vor face datoria şi toţi vor înţelege că Dumnezeu nu a glumit: ,,Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu”.
În Sfânta şi Marea Zi de Marţi au venit irodiani şi saducheii cu întrebări iscoditoare;,,Învăţătorule, ştim că eşti omul adevărului şi întru adevăr înveţi calea lui Dumnezeu şi nu-Ţi pasă de nimeni, pentru că nu cauţi la faţa oamenilor 
Spune-ne deci nouă: Ce Ţi se pare? Se cuvine să dăm dajdie Cezarului sau nu? Ştia domnul că sunt făţarnici şi voiau să-I răstălmăcească Cuvintele, ca să atragă asupra Lui mânia stăpânirii romane. Le-a cerut un dinar, banul dajdiei şi le-a arătat efigia de pe amândouă părţi ale monedei;  Templul şi chipul împăratului. Şi le-a spus doar să aleagă. ,,Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu”.
Iar saducheii care nu credeau în înviere au vrut şi ei să-L încurce. ,,Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Căci la înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer” (Matei XXII, 30).
Tot acum Mântuitorul  caracterizează tagma cărturarilor şi fariseilor prin Vaiurile adresate lor: ,,Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi. Că mâncaţi casele văduvelor şi cu făţărnicie vă rugaţi îndelung; Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei şi îndoit decât voi. Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi. Aşa şi voi, pe din afară vă arătaţi drepţi oamenilor, înăuntru însă sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege. Dar voi întreceţi măsura părinţilor voştri! Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de osânda gheenei? (Matei XXIII).
Şi ca să înţeleagă ,,ei” că omul nu este o întâmplare şi este înzestrat de Creator cu daruri, le-a spus şi pilda Talanţilor, aducându-le doar aminte că suntem răspunzători de felul cum vor cheltui această zestre. Să nu fim ca şi sluga leneşă şi vicleană, care nemulţumită te talantul primit, s-a lenevit şi l-a îngropat: ,,Luaţi deci de la el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi.Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară”. (Matei XXVIII, 28-30).
Împărăţia ne aşteptă încă de la întemeierea lumii şi vor avea parte numai cei care fac faptele milei creştine ,,Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici,  nici Mie nu Mi-aţi făcut” (Matei XXV,35-37,40).

Cămara Ta, Mântuitorule, o văd împodobită, şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa; luminează-mi haina sufletului, Dătătorule de lumină, şi mă mântuieşte (luminânda).