Scriitorii de budoar versus scriitorii profesionişti

N-ai ce să faci, acum toată lumea e scriitor. Trei lulele, trei surcele, te sărut, la revedere, foaie verde mărăcine, răcoreşte-te mai bine. Şi cam asta ar trebui să fie toată însemnarea. Dacă există o etică în tagma aceasta scriitoricească, eu n-am găsit-o. Ar trebui să se scrie un „Cod al bunelor maniere în discuţiile despre literatură”, presupunând că ai cu cine să discuţi despre literatură fără să te înfoi că ai citit 1.000 de tomuri pe săptămână şi nu te blochezi în aere de madama de Pompadour, care, nu ştiu de ce, dar sunt convinsă că nu avea atâtea aere şi iubea sincer literatura. Pentru că doar atât îţi trebuie ca să discuţi despre literatură: iubirea de lectură.
 
De o săptămână, întruna, o amică îmi sălta în slăvi o altă amică (de-a ei) a cărei carte mi-a băgat-o pe gât şi în geantă s-o promovez. Am crezut-o din prima că e minunată, nu era nevoie să insiste atât, că nu-s grea de cap. Nu contează că i-am zis că n-am timp să-i citesc cartea în trei zile, că necitite nu le recomand şi că n-am cum să vin nici la lansare, pentru că sunt într-o şedinţă. Trebuie să existe şi varianta mea aici, pentru că varianta ei e împânzită pe tot litoralul, de la plaja Vega încolo, spre stânga şi spre dreapta şi pe Facebook-ul personal pe care şi-l activează doar când are mesaje de transmis cu direcţie, ceva gen perversa de Târgu Ocna dată la temelie de s-au cutremurat toate like-urile tuturor iubitoarelor de dramolete. Pe urmă, hop, şi-l dezactivează iar, să n-o invidieze careva, Doamne fereşte!
 
În multele discuţii telefonice, întinse ca pelteaua, după ce-o întreb ce tiraj o avea proaspăta scriitoare, în loc să zică frumos că nu ştie, îmi răspunde că nu e frumos să pui astfel de întrebări de budoar, că aşa ceva denotă lipsă de educaţie şi alte bălării (tipa e expertă în intrat în păpuşoi, bătut câmpii aparent cu graţie, ea fiind un exemplu de comportament moral, cinste şi onoare de te îndoi), moment în care răbdarea mea de înger scapă o înjurătură. Bă, să dea dracii! Ce vrea asta de la mine, în definitiv? Să mă pună la punct, să-i dau cartea înapoi - pe care oricum i-o dădeam, că nici nu dorisem s-o iau - sau să mă enerveze definitiv?
Să-i spun totuşi doamnei începătoare într-ale literaturii (şi amicei ei, o somitate în absolut toate domeniile) că e de bun augur să-ntrebi în ce tiraj a ieşit o carte, asta dacă nu cumva ţi-e jenă că ai scos 100 de exemplare pentru prieteni şi familie, caz în care nu te poţi numi scriitor profesionist, ci doar unul de budoar. Că asta înseamnă budoar, ceva intim, ma chérie. O chestie aşa, între ai tăi, să nu spună c-ai trecut degeaba prin viaţă şi nu ţi s-a împlinit visul de scriitor.
 
Să-i mai spun amicei scriitor că ăştia, aşa, care mai ştiu cu ce se mănâncă felia asta de literatură îi privesc pe începători cu îngăduinţă, fiindcă ştiu ce-i aşteaptă de-a lungul timpului dacă nu vor să se limiteze doar la o carte şi dacă vor să depăşească literatura de budoar. Şi că ar fi bine să nu se culce pe o ureche şi nici să se ia aiurea în tramvai, după spusele unor tipese bine-cunoscute în târg ce poame amare sunt atunci când li se pune pata pe cineva, de cele mai multe ori din senin. Mai bine să facă un pas în spate şi să analizeze situaţia cu capul lor, dacă vor să rămână pe felie. Fiindcă întrebarea a fost pusă doar ca să vezi câtă nevoie de ajutor are să depăşească cercul budoarului. Ori dacă deja orgoliul a ieşit din bojoci, pot deja să fac predicţii sumbre, dar nu e treaba mea viitorul scriitoricesc al altora.

Şi când lucrurile or scăpa de sub control cu tipesa lor, să-şi aducă aminte de mine.