Șefi, şefuţi şi... slugoi

S-ar schimba cu adevărat ceva numai în momentul în care fiecare om în parte ar conştientiza pentru el însuşi cât este de preţios. Pe el trebuie să se iubească în primul rând, de el trebuie să aibă grijă în primul rând, şi mă refer aici la hrană, sănătate, îmbrăcăminte, siguranţă.
 
Să ceară toate astea pentru el şi să nu accepte să-şi pună viaţa în pericol dintr-un motiv tâmpit, ca cel „pentru că aşa a zis şefu'”. Dacă şefu' vrea cancer, n-are decât să fumeze până-şi scuipă plămânii, dacă şefu' vrea să muncească peste program, n-are decât să stea la muncă până-i ies ochii din cap (dar n-o va face, de asta poţi să fii sigur/ă, cel puţin nu şefii din România. Ăştia au înrădăcinată în cap ideea că şef înseamnă să ai slugi care-ţi dau raportul, te pupincuresc puţin (până la următorul şef, că după aceea n-o să mai exişti) sau că rolul unui angajat e să-ţi aducă ceaiul sau cafeaua), dimpreună cu nişte zâmbete false plus lăudăroşenii, pentru variaţie.
 
A fi şef nu presupune să fii şi lider. În fapt, mulţi n-au nici cea mai mică idee ce presupune a fi un lider. Dacă acest popor ar fi înţeles rolul culturii, al educaţiei şi al cărţii în general, n-ar mai fi trebuit să batem atât în tastatură pentru nişte lucruri lesne de înţeles. Șefii unşi ar fi înţeles rolul modelelor, la rândul lor, ar fi citit despre alte modele de oameni care au fost urmaţi în diverse acţiuni chiar şi fără să le fie promise beneficii băneşti sau alte funcţii pe hârtie, cu care poţi să te ştergi la cur în ziua de salariu, când nu e nici o diferenţă între cel care împinge cafeaua şi cel care o bea.
 
Măcănelile unora despre importanţa unei slujbe sunt egale cu zero dacă nu e şi eficienţă acolo. Și dacă asta nu se reflectă în viaţa ta de după serviciu. Slujba este o sursă de venit, nu de nervi. Atât timp cât lucrurile sunt clare acolo, de la program la ziua de salariu, n-ar trebui să apară problema. Și angajatorii, şi angajaţii au atât drepturi, cât şi obligaţii. Cât timp se respectă şi unele, şi altele, n-ar trebui să fie probleme.
 
Când nu se respectă, cel care are cel mai mult de suferit este angajatul. Aduceţi-vă aminte de cazul Giuleşti, când la maternitate au murit arşi bebeluşi dintr-o neglijenţă de serviciu. Închisoare face doar asistenta care a fost chemată de-acasă să suplinească lipsa de personal, chiar dacă nu era ea de serviciu. Managerul care trebuia să asigure linia de personal, cu schimburi pertinente, a primit doar o amendă. Gândiţi-vă la asta de fiecare dată când simţiţi bunătatea de a vă acoperi un coleg sau un şef şi amintiţi-vă că, de cele mai multe ori, cel din urmă nu dă doi bani pe voi. Altfel, s-ar numi lider. Singura dată când mi s-a făcut referat în 20 de ani de muncă în diverse locuri a fost atunci când am ţinut locul unei colege. Nu au contat orele în plus, cândva, atunci, în ziua aia, unui şef i s-a pus pata pe mine. Nu ştiu de ce şi nici nu mă interesează. Uneori, şefii pot fi morocănoşi din diverse motive personale, le-a întors nevasta spatele în pat, amanta nu e mai disponibilă sau unii şefi pot fi pe ciclu. Sunt chestii pe care nu le poţi prevedea. Și oricât de bine ţi-ai face treaba, dacă un şef vrea să-ţi găsească nod în papură, să fii convins/ă că aşa se va întâmplă. Pot suferi de nevroze, anxietăţi, nostalgii sau chiar traume. Da, dar asta nu e o scuză. La fel de bine şi un subaltern poate suferi de toate astea, iar angajaţii nu sunt într-o firmă, companie, ca să facă faţă hachiţelor unor şefi. Din păcate însă, aşa se întâmplă. Nu degeaba se spune: pune un om într-o funcţie de şef şi vei vedea adevăratul lui caracter.
 
Știu că sunt o grămadă de cărţi despre cum să te comporţi cu un şef, când ar trebui să fie la fel de multe şi despre cum să-ţi respecţi subalternii. Se înţelege foarte rar că fără oameni care să te asculte, care să fie motivaţi să lucreze, şeful va fi doar o entitate formală. Din păcate, încă se mai pune atâta preţ pe poziţii, pe scaune, pe funcţii, pe diplome, şi nu pe omul care stă în spatele lor. De-aici şi pomelnicul de linguşeli al unor subalterni slab pregătiţi, care nu vor lua niciodată atitudine atunci când se impune situaţia.
 
În concluzie, trebuie să vă protejaţi interesele, renunţând la frica sau panica de a rămâne fără slujbă. Dacă sunteţi profesionist, nu se va întâmpla asta niciodată. Veţi găsi în altă parte.
În general, ne dorim o viaţă profesională împlinită, tocmai ca să susţinem viaţa noastră personală şi socială, compusă din familie, rude, prieteni. Depinde pe ce punem accentul mai mult. Dacă aveţi un şef dificil, dar restul vieţii dvs. este aşa cum aţi visat, poate că n-ar trebui să faceţi sluj, ci să vă susţineţi munca şi punctul de vedere, iar dacă nu ieşiţi la cap, mai bine căutaţi-vă o altă slujbă. Profesioniştii nu se tem că n-ar găsi ceva pe măsura pregătirii lor, în definitiv, dacă v-aţi pregătit din toată inima pentru un domeniu la care aţi visat de mici, se găseşte şi liderul care să vă aprecieze, dacă nu chiar a venit timpul să fiţi dvs. unul.