Sfânta Eufrosina

,,Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu VIII, 34).

Pe vremea împăratului bizantin Teodosie al II-lea (408-450), era în cetatea Alexandriei o familie de neam bun, creştini osârduitori, gospodari înstăriţi, credincioşi lui Dumnezeu şi milostivi cu semenii. Respectaţi de lume, faptele lor ajungeau şi la cei săraci şi neputincioşi. Aşa s-a făcut cunoscut Pafnutie şi femeia lui în tot ţinutul şi se învredniceau să meargă la sfintele slujbele din Biserică.

Nu duceau lipsă de nimic, dar aveau o mâhnire socotită de ei o neîmplinire, fiindcă nu aveau copii şi se gândeau că la bătrâneţe nu are cine să-i îngrijească şi să le moştenească agoniseala de o viaţă. Nu  deznădăjduiau, deoarece ştiau că adevărata credinţă se răsplăteşte cândva, mai ales că Dumnezeu le-a dat şi bogăţie. Nu lipsea din casa lor postul, rugăciunea, mila şi mergeau la o mănăstire din apropiere care avea mulţi vieţuitor şi slujba nu înceta.

Aşa a aflat egumenul despre dorinţa lor şi se ruga pentru ei obştea. A venit şi clipa aşteptată, când bucuria a umplut sufletul acestei familii credincioase şi au făcut rugăciune de mulţumire cu prinos, că nu au fost ocoliţi nici de această dată de darul Sfintei Treimi. Copilul născut a primit numele de botez Eufrosina şi bucuria lor au împărţit-o cu toţi cunoscuţii care ştiau credinţa şi bunătatea lui Pafnutie. Au trecut doar 12 ani de la naşterea copilei, dar mama ei trece la cele veşnice, îndoliind pe toţi cei din jur. Nădejdea nu l-a părăsit pe acest om aflat în mare necaz şi a educat fata care avea 12 anişori după Legea creştinească. Citea Cărţile sfinte pentru a găsi liniştea şi puterea în această tulburare. Crescută cu demnitate şi în credinţa adevărată Eufrosina s-a distins prin înţelepciune, curăţenie, smerenie, frumuseţe şi toţi ştiau că venea dintr-o familie respectată.
Au poposit într-o bună zi la mănăstire, unde au rămas 3 zile ca să fie în atmosfera slujbelor sfinte, iar tânăra s-a impresionat de asemenea rânduială şi vieţuire.
Cei 352 de călugări erau ca fraţii în ascultare şi duhovnicie cu post şi rugăciune continuu, încât a exclamat:,,Fericiţi sunt oamenii aceştia că şi aici ca îngerii vieţuiesc, şi după această viaţă se vor sălăşlui cu îngerii în cer”! Au plecat la casa lor şi egumenul a binecuvântat-o pe fată zicând:,,Dumnezeule, Cel ce ştii pe om mai înainte de naşterea lui, Tu însuţi să Te îngrijeşti de această roabă a Ta, ca să se învrednicească părţii şi petrecerii împreună cu toţi cei ce bine Ţi-au plăcut Ţie".

Era obiceiul ca în fiecare an mănăstirea să săvârşească parastas pentru ctitori şi astfel a trimis un călugăr cu înştiinţare şi la casa lui Pafnutie. Slugile au anunţat-o pe Eufrosina de venirea acestuia, iar tânăra în taină întrebându-l despre viaţa mănăstirească i-a spus:,,Aş fi vrut şi eu să duc astfel de viaţă, dar mă tem a supăra pe tatăl meu, care...”

Avea vârsta de 19 ani şi tatăl o logodise cu un tânăr de familie aleasă, fără să bănuiască barem o clipă ce va urma. A venit şi vremea praznicului aşteptat, iar fecioara  a găsit clipa să-şi mărturisească dorinţa ei de suflet stareţului, care i-a vorbit despre urmarea lui Hristos şi ce înseamnă lepădarea de lume şi această cruce! ,,Cu ajutorul lui Dumnezeu... cred că mă voi putea osteni pentru sufletul meu...” a răspuns Eufrosina! Atunci a binecuvântat-o, tunzându-i părul capului şi a citit ruguciunea de intrare în monahism (schima) şi a zis:,,Dumnezeu, Cel ce mântuieşte pe toţi sfinţii Săi, acela să te păzească pe tine de tot răul!"


Şi a numit-o Smarald! A doua zi, cu ştirea lui Dumnezeu şi-a schimbat hainele femeieşti cu straie bărbăteşti şi ca o piatră scumpă, dându-se famen fugit din palatul împărătesc a bătut la poarta mănăstirii, cerând să fie primit... Egumenul l-a dat în chilie cu un frate desăvărşit ca să-i fie ucenic şi să deprindă cu uşurinţă slujbele şi rânduielile vieţi obşteşti. Atunci Smaragd îngenunchind a lăsat câţiva galbeni şi face această făgăduinţă ,,Primeşte acestea, părinte, iar de voi începe a vieţui aici, atunci şi cealaltă avere a mea, care a rămas în cetate, se va aduce aici".

Şi când a văzut Pafnutie că fiica lui este de negăsit, a dat veste în tot ţinutul, ca să fie adusă acasă, căci toţi se tânguiau de această pierdere. Şi posteau, făcând rugăciuni la Biserică şi mănăstire ca Domnul s-o găsească, iar lacrimile tatălui nu mai conteneau. Şi ne spun sinaxarele că au trecut destui ani, dar a venit şi momentul....

Cu o viaţă de sfânt Smaragd minuna obştea, mulţumită că are în mijlocul lor un monah îmbunătăţit, pildă de urmat. Pafnutie nu mai cunoştea decât calea mănăstiri, neînţelegând de ce i s-a întâmplat! Văzându-l că nu-i poate aduce liniştea, stareţul s-a gândit că i-ar fi de mare folos sfinţenia monahului, Smaralgd care avea cuvinde drese şi potrivite pentru toţi!  Dar, întrând în chilie, l-a găsit pe monah bolnav în pat şi îngenunchind a povestit necazul vieţii sale.
Nu şi-a închipuit vreodată că este ascultat printre lacrimi, chiar de scumpa lui fiică,  Eufosina. Şi l-a rugat să mai zăbovească căteva zile la mănăstire, că îşi va găsi mângâierea. Şi rugându-se Cuvioasa la Dumnezeu ca să-i dea şi această putere, l-a chemat a treia zi pe tatăl, Pafnutie: ,,Eu sunt Eufrosina, fiica ta, şi tu eşti tatăl meu. Eu sunt cea pe care tu o cauţi. Eu, pentru dragostea lui Dumnezeu te-am lăsat pe tine, tatăl meu”. Şi în braţele lui şi-a dat sufletul, plecând la Domnul! Mare frământare, zbucium şi lacrimi de bucurie, iar cei care au auzit de cele petrecute s-au înspăimântat! Au îngropat-o în icinta mănăstirii cu tot soborul, iar un frate orb atingându-se de Cuvioasă şi-a căpătat vederea îndată.

-Sfântă pomenirea ta sfinţeşte astăzi pe credincioşi, izvorând luminare de sfinţenie. Întru care ne rugăm ţie ca unei mirese alese a lui Hristos, Sfântă Eufrosina, prin rugăciunile tale miluieşte pe cei ce te cinstesc pe tine (canon de rugăciune).
Pafnutie a împărţit averea  celor săraci şi mănăstirii precum a fost făgăduinţa Sfintei Eufrosina şi s-a călugărit. A mai trăit 10 ani de zile chiar în chilia ei şi aplecat împăcat la Ceruri, înmormântându-l aproape de Sf.Eufrosina, pe care  o pomenim în calendarul ortodox în 25 septembrie.

„Căci voia lui Dumnezeu aceasta este: sfinţirea voastră" (1Tes IV,3).

Viaţă împodobită cu virtuţi alese şi lucrătoare păstrează veşnicia, căci înfrânarea aduce mereu răsplata atunci când îţi doreşti Raiul. Ascultarea de Dumnezeu depăşeşte de multe ori înţelegerea oamenilor şi desăvărşirea  este o treaptă pe care trebuie să urcăm, fiindcă timpul dăruit ca să dobândim sfinţenie trece repede. Acest sentiment se accentuează şi mai mult atunci când nu ai încotro şi pleci... Dacă nu te ,,încununezi” ai muncit, alergat degeaba şi ai piedut. Mereu avem alte priorităţi, de aceea câştigă doar cel care pricepe îndeajuns! Sfinţii au mers pe Cale, fără să ceară răsplată şi au primit totul. Sunt şi au rămas modele de urmat în creştinism, casnicii lui Dumnezeu. Chipuri senine, convinşi de Adevăr, şi vor judeca lumea pentru că au biruit păcatul. Curăţenia, asceza, postul, rugăciunea, modestia, smerenia, conştiinţa în stare de veghe alungă ispitele şi credinţa aduce folos! Nu i-au încântat bogăţiile lumii şi au schimbat traiul de acasă cu Împărăţia, fiindcă le-a fost dor să-L vadă pe Iisus. ,,Şi de am aduna la un loc comorile lumii, ele nu preţuiesc atât cât strădania virtuţilor lor” (Sf. Grigorie de Nyssa). Când eşti credincios te apropii de Dumnezeu, iar Sfântul deja este Acolo! Societatea contemporană deşi este intelectuală, nu reuşeşte să se dezbare de minciună şi compromis, fiindcă socoteşte fenomenul religios al moralei creştine doar teorie, sau argument estetic. Să ne îmbunătăţim, căutând duhovnicia, chiar dacă unii nu înţeleg această stare!
Sfinţii şi-au lăsat viaţa lor în mâinile lui Dumnezeu şi ne-au învăţat să rostim; ,,Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!" (Isaia VI,3).

Sursa foto: arhiva personala Pr. Iulian ZISU