Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul

Învierea Domnului este temeiul învăţăturii creştine, pe care Sfinţii Apostoli o propovăduiesc şi o lasă Moştenire Bisericii.
,,Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele” (Matei XXVIII,18-20). 



La Şcoala dumnezeiescului Învăţător, mandatul apostolatului este propovăduirea Învierii, care cuprinde toată lucrarea mesianică a lui Iisus Hristos. Deşi au ascultat învăţături cereşti şi au văzut atâtea minuni, doar calitatea de martori ai Învierii îi va determina să mărturisească Sf. Evanghelie. Convingerea dobândită pe calea simţurilor face din pescari Apostoli şi din păgâni mucenici, deoarece Învierea este darul pe care Dumnezeu l-a făcut Lumii şi nimeni nu o poate opri: ,,Cărora S-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre împărăţia lui Dumnezeu... Noi nu putem să nu vorbim cele ce am văzut şi auzit, S-a înfăţişat Viu după Patima Sa, cu multe semne doveditoare după Învierea Lui, arătându-se lor timp de 40 de zile.
Pe Acesta, fiind dat, după sfatul cel rânduit şi după ştiinţa cea dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi luat şi, pironindu-L, prin mâinile celor fără de lege, L-aţi omorât, Pe Care Dumnezeu L-a înviat, dezlegând durerile morţii, întrucât nu era cu putinţă ca El să fie ţinut de ea”. (Faptele Apostolilor I, 3-4 II, 23-24). 
Azi 8 mai calendarul ortodox face pomenirea Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan, cel mai tânăr dintre Apostoli: ,,Şi stăteau, lângă crucea lui Iisus, mama Lui.
Deci Iisus, văzând pe mama Sa şi pe ucenicul pe care Îl iubea stând alături...a zis ucenicului: Iată mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine” (Ioan XIX, 25-27). 
Nu întâmplător Dumnezeu hotărăşte ca să trăiască cel mai mult dintre Sf. Apostoli pe acest pământ: ,,Dar întorcându-se, Petru a văzut venind după el pe ucenicul pe care-l iubea Iisus, acela care la Cină s-a rezemat de pieptul Lui Pe acesta deci, văzându-l, Petru a zis lui Iisus: Doamne, dar cu acesta ce se va întâmpla? Zis-a Iisus lui: Dacă voiesc ca acesta să rămână....?” (Ioan XXI,20-22). 
Ioan era fratele lui Iacov, a lui Zevedeu şi Salomia, care făcea parte din grupul Purtătoarelor de Mir, fiind la început ucenicii Sf.Ioan Botezătorul.
Ioan ne spune: ,,La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu... Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har” (Ioan I1,4,16).
Îl vom întâlni în grupul restrâns al Apostolilor; la învierea fiicei lui Iair, la Schimbarea la Faţă, în Ghetsimani. Soseşte primul la Mormântul Învierii şi pe ţărmul lacului Ghenizaret recunoaşte pe Domnul.
Împreună cu fratele său sunt numiţi ,,fiii tunetului”, datorită curajului şi firii lor dornice de Adevăr, cerând locuri sigure în Împărăţia de Sus.
Este prezent la Pogorârea Sfântului Duh, la alegerea diaconilor, la Sinodul Apostolic (49-50 d. Hr.), bătut, închis şi eliberat miraculos de înger.

Propovăduieşte tocmai în Samaria, în timp ce fratele său Iacov, episcop al Ierusalimului, este martirizat la anul 44. Din cauza persecuţiilor lui Nero (54-68) ajunge în Efes, dar se întoarce după ce a trecut primejdia, fiind de faţă la Adormirea Maicii Domnului, cu puţin înainte de distrugerea Ierusalimului (70.d.Hr.).
 Ultima parte a vieţii o trăieşte în Asia Mică, întemeind Comunităţi creştine şi înduhovnicind Sfinţi Părinţi: Papia, Iustin, Ignatie, iar cu Sf. Policarp al Smirnei prăznuia Paştele.
Este întâiul teolog care vorbeşte oamenilor că Dumnezeu este iubire, iar Simbolul Evangheliei lui este vulturul.
Scrie şi trei epistole soborniceşti ca Bucuria noastră să fie deplină: ,,Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii”. (Întâia epistolă sobornicească a Sf. Apostol Ioan I,1). 
S-a împotrivit zeităţilor lui Diocliţian al Romei (81-96) şi a fost exilat în insula Patmos, după multe chinuri.
Se întoarce sub Nerva (96-98) în Efes, conducând Bisericile de aici pe timpul domniei lui Traian (96-117), care auzind despre răspândirea creştinismului în această parte a imperiului îi cere o situaţie reală guvernatorului.
Plinul cel Tânăr răspunde: ,,Creştinii sunt numeroşi în Asia, paşnici şi ascultători, nu se închină zeilor, ci preaslăvesc pe Hristos cel Înviat.
Se adună în prima zi a săptămânii, înainte de răsăritul soarelui şi cântă imne-dar nu sunt periculoşi”.
Cartea cea Sfântă numită Apocalipsa este scrisă de Evanghelistul Ioan, care prin Revelaţie dumnezeiască ne vorbeşte profetic...vremurile ce vor urma: ,,Vino, Doamne Iisuse!” (Apocalipsa XXII,20). 

Tot cu Sf. Ioan la anul 101 se încheie şi perioada socotită Apostolică, a Creştinismului Primar.
Adoarme Întru Domnul la Efes, locul este aproape de Peştera Fecioarei şi în secolul al VI-lea împăratul Justinian (527-561) va înălţa o Catedrală cu hramul Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul, pe care Biserica îl sărbătoreşte şi în data de 26 septembrie.
Locurile au fost devastate de perşi, urmând cucerirea musulmană şi căderea Constantinopolului (1453).
În Turcia modernă a lui Atatürk, ruinele şi monumentele sunt redescoperite, refăcându-se chiar cripta unde cândva au fost Moaştele Sf. Ioan.
Cei care citesc paginile Noului Testament, sau vor fi pelerini în Efes şi insula Patmos aud mereu cuvintele lui: ,,Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh, şi Aceşti trei Una sunt” (Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan V,7).
 
Sursa foto: Arhiva pr. Iulian Zisu