Sfântul Ierarh Nicolae

Pentru noi creștinii Moș Nicolae nu este doar un personaj lengendar, ci om istoric, Sfântul îndrăgit din povestea copilăriei noastre, înzestrat cu bunătate și dărnicie.

Lumea are parte de sfințenia lui începând cu veacul al IV-lea și creștinătatea crede că Sfinții sunt ,,casnicii"lui Dumnezeu și ai oamenilor credincioși. El rămâne ocrotitor tuturor celor care îl cheamă în rugăciune, mulți îi poartă numele, iar bunătatea sa nu are margini, răsplătind cu binecuvântate daruri. Dipticile Sinodului I Ecumenic de la Niceea 321 și Martirologiul roman din secolul al VI-lea păstrează biografia vieții Sfântului Nicolae, precum și Legenda aurea a lui Iacob de Voragina, (1264). Sfântul Metodie, patriarh al Constantinopolului scrie la mijlocul secolului al IX-lea Viața Sfântului Nicolae și iconograful grec Dionisie din Furna (sec. XVIII-lea) îl pictează: ,,bătrân, pleșuv, cu barba rotundă". Biserica îl sărbătorește încă de pe vremea împăratului bizantin Justinian (521-565).

Ο Άγιος Νικόλαος este ,,învingător-biruitor de popor“, om înțelept, îngăduitor, teolog episcop pragmatic, Sfânt ecumenic apărătorul lui Hristos și Maicii Domnului.

Άγιος Νικόλαος Αρχιεπίσκοπος Μύρων της Λυκίας, ο Θαυματουργός.

Suntem în ținutul Patara din Mira Lichiei o provincie a Imperiului Roman de Răsărit din Asia Mică, pe la anul 280.
Părinții Sfântului Nicolae sunt Teofan și Nona, care l-au crescut și educat creștinește în familie, după aceea l-au dat la școlile timpului ca să agonisească învațăturile cele alese. Rugăciunea, cartea și ajutorarea celor în necazuri a rămas preocuparea lui zilnică în vremuri grele, căci poporul suferea de boli și molimă. Bunătatea și cinstea l-au însoțit pe acest tânăr în toate împrejurările, fiindcă era credincios și avea fiorul credinței sfinte. După trecerea părinților la cele veșnice, împarte averea rămasă și merge la Locurile Sfinte. Aici, ajută pe cei săraci, necăjiți, cum spune Evanghelia și în pustietatea Egiptului trăiește lecția ascezei. Convins că acesta este drumul spre desăvârșire, primește Taina preoției cu jurământ. Păcatele murdăreau lumea, care în dezmățul ei uitase de sfințenie și privea chiorâș la trăirea sfântă a părintelui Nicolae. Creștinii au înțeles că nu întâmplător a fost trimis de Dumnezeu la ei și după moartea episcopului din tinutul lor, acestia îl rânduiesc să le fie episcop: fiindcă multe lucruri minunate se auziseră despre el.

Datorită credinței, râvnei sale duhovnicești și milei creștine pe care o arăta celor disprețuiți, săraci și persecutați, Sfântul Nicolae este întemnițat de împărații persecutori Dioclițian (284-304 d.Hr) și Maximian (286-305 d.Hr). Nu l-au înspăimântat chinurile pe care le-a îndurat și cu răbdare așteaptă Ziua în care creștinii vor ieși, ca să-L vestească lumii pe Hristos. Constantin cel Mare (306-337) ajunge împărat și astfel se așterne libertatea și pacea Bisericii, prin condamnarea ereziei numită arianism. Primul Sinod Ecumenic are loc la Niceea în anul 321 și au participat 318 episcopi împreună cu Sfântul Nicolae, care auzind învățătura rătăcită a lui Arie îl pălmuiește pentru obrăznicie, căci arunca neghina în Sfânta credință. Faptele Bune ale Sfântului au străbătut veacurile, iar minunile sunt cunoscute nu doar în lumea creștină și mărinimia lui nu are margini. A mustrat pe cei nelegiuiți și a apărat pe cei nedreptățiti, iar glasul învățăturii a pătruns în sufletele celor credincioși, încât mila a întărit pe cei care își duceau cu greu traiul. Valurile mărilor și stihiile naturii s-au liniștit la rugăciunea acestuia, seceta se potolește, capiștile Artemidei se surpă, vântul bate în pânzele corăbierilor, întorcând grâul bogaților către pământurile natale ale Orientului, uscate de arșița soarelui. A scăpat fetele unui tată văduv și îndatorat de la o viața desfrânată, aruncând galbenii pe geamul casei sărăcăcioase. Salvează din valurile învolburate pe marinari, iar faptele și minunile au ajuns până în zilele noastre. Era în anul 342, când Sfântul pleacă la Dumnezeu și din cauza invaziei perșilor Moaștele Sfântului Nicolae ajung la Constantinopol (1087 ), după aceea sunt duse de cruciați la Venetia si apoi la Bari, unde sunt și astăzi.

Mâna dreaptă a Sf. Nicolae se află la Biserica Sf. Gheorghe din București, ctitoria domnitorului Sf. Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Este un prinos şi o harismă dată fiinţei umane, care trebuie să se ridice la lumină, un model de sfinţenie care a străbătut secole! Aceasta este credinţa noastră, iar Nicolae este Sfântul minunilor şi binefacerilor, care îşi răsfrânge aura peste istoria noastră! Primele daruri la începutul lunii decembrie le face Moș Nicolae, bucurând pe cei mici, pe părinți și bunici în familiile creștine. Toate probează mărturia sfințeniei și navigatorii  îl au ocrotitor, iar copiii așteaptă darurile Sfântului în ghetuțele lor.

În Transilvania i se spune Sân-Nicoară, iar în Bucovina stă chiar lângă scaunul dumnezeiesc și la masă cu Sf. Vasile și aduc lumină la începutul anului...și atunci cerurile se deschid în numele Sfintei Treimi. Avem slujbă religioasă, acatiste, onomastici, nume de Biserici (hramuri), datini, obiceiuri și folclor. Pe 6 decembrie oamenii pun lângă icoana Sfântului într-un vas cu apa o crenguță de pom fructifer și dacă va înflori inseamnă că Anul Nou este bogat. Poetul George Coșbuc îl aminteste ca străjer al soarelui care speriat de păcatele oamenilor pe acest pământ, ar fugi: ,,sătul de acest drum veșnic dacă nu l-ar păzi sfântul". Prin Bucovina povestea zice, că vreo 38 de ani a stat la poarta iadului ca sa scape oamenii și dracii se temeau. La Ghindărești și în preajma satelor de pe malul Dunării pescarii îl cheamă în ajutor ca să liniștească apele, căci se spune că el a oprit apele potopului.

În părțile Sucevei, Olteniei, Muscelului circulă mai multe legende în relatări diferite...Aflăm că: Unui om sărac i-a murit toată familia și era flămând, pentru că nu avea unde să muncească. Așa își pune zălog ce a mai rămas drag în casa sa, Icoana la care se ruga. A primit de la crâșmarul din sat câteva parale și un colț de pâine tare ca pietroiul, până o va răscumpăra, însă era mulțumit acum că își potolise foamea. Era iarnă și niște copii pe furiș i-au luat icoana și s-au dus cu ea la săniuș. Într-o zi a trecut pe la cârciumă un drumeț, slugă de negustor și văzând joaca copiilor...Sf. Neculai strălucea în icoană. A plătit crâșmarului cât a cerut și a pus Icoana deaupra patului unde dormea. Dar a venit prin acele locuri un moșneag cu părul alb, care a cerut milă și adăpost. Fiind slugă credincioasă l-a primit și omenit, iar din clipa aceea magazinul negustorului unde slujea se umplu de lumea, care cumpăra. Și l-a trimis negustorul pe rob împreună cu moșneagul în alte ținuturi ca să aducă marfă, lucruri din alte părți.


Au ajuns într-o altă împărăție, unde în biserica palatului nu se mai putea ruga familia împăratului, deoarece era bântuită de o matahală drăcească. Și tot ținutul era înspăimântat încât nimeni nu dorea să stea de veghe noaptea, chiar dacă împăratul plătea pentru fiecare seară mulți galbeni. Auzind tânărul că poate scăpa de sărăcie ceru binecuvântarea moșneagului care-l însoțea, pentru ca să stea el în Biserică. Și se ruga ca să nu-l ia somnul și să-l înghită Necuratul și a rezistat vreo două seri. Atunci i-a promis împăratul că-i va da pe una dintre fete dacă va goni dihania, care în ultima noaptea s-a năpustit asupra voinicului când citea din evanghelie, și voia să-l omoare. Au auzit curtenii urletul și zgomotele, au intrat în biserică și s-au crucit la vederea unei stafii: căci povestea spune că fiica era blestemată de o zână. S-au rugat, dar urâțenia stătea lângă voinic, și îndată a apărut moșneagul în Sfântul Altar. Lovește cu toiagul Urâțenia, care îndată a lăsat slobodă o fată frumoasă: era fiica împăratului! Împăratul și-a ținut promisiunea, iar la nuntă când bucuria era în toi, bătrânul i-a chemat pe toți și le-a spus că el este Sf. Nicolae

Deja a devenit tradiție în Europa, ca Sf. Nicolae să treacă pe la casele copiilor cuminți și să le aducă daruri. Cei mici pregătesc ghetuțele și așteaptă cu nerăbdare ca Sfântul să îi răsplătescă cu dulciuri, fructe, jucării, bănuți, căci are un sac mare și o carte în care sunt scrise faptele tuturor. Cei care își lustruiesc  încălțările și le așează pe pervazul ferestrei, primesc fructe, daruri și celor obraznici le pune o nuielușă, cartofi și cărbuni în încălțări.