Sfântul Luca al Crimeei

• Calea lui Dumnezeu este o cruce de zi cu zi și ,,Nimeni, dar, nu s-a suit la cer fără osteneală” (Cuviosul Isaac Sirul).

 
La începutul anilor 1920 un doctor ortodox are curajul să vorbească public despre Dumnezeu, orânduirii tocmite de Vladimir Ilici Lenin (1870-1924) prin Marea Revoluție Socialistă din octombrie  1917, argumentând simbioza dintre religie și știință.
Oamenii materialiști străjuiți de doctrina nihilistă și ajutați de popi racolați la ,,heirupul” propagandistic pentru ,,O Biserică Vie” și aservită, nu l-au intimidat pe medicul savant.
Un Arhiepiscop mărturisitor și tămăduitor, plin de Har, ca un doctor ,,fără -de –arginți” precum odinioară Sfinții din Biserica Primară, un Sfânt contemporan!

În sinaxar și filă de calendar Ortodoxia face pomenirea Sfântului Luca, născut în Crimeea Răsăriteană la 27 aprilie 1877 - pe data de 11 iunie.
Credința și-a înrâurit-o în apropierea Lavrei Peşterilor, iar liceul și Școala Academică Medicală le-a absolvit în Kiev (1903).
Era de o bunătatea covârșită și ajuta pe cei bolnavi și năpăstuiți. Un talentat și iscusit chirurg, profesor universitar care predă lumii o pagină din lecția slujirii lui Dumnezeu și a oamenilor.

„Dumnezeu v-a vindecat cu mâinile mele. Acestuia să vă rugați întotdeauna....Fă-ți inima ta mânăstire! Bate acolo toaca. Sună de priveghere, tămăiază și te roagă”.(1)

Provenea dintr-o familie de farmaciști de viță veche, cu rădăcini strămoșești-princiară, pe nume Felix Voino-Iaseneţki.
Buni creștini care i-au dat o educație aleasă, iar casa lor adăpostea în fiecare lună o maică de la mănăstirea Fiodorovski.
Dedicat studiului și familiei, căsătorit și tată a patru copii, iar pe soția sa o întâlnește în Orientul îndepărtat în timpul războiul ruso-japonez, fiind în slujba Crucii Roșii (1904). Atunci cînd intra in sala de operație făcea rugăciunea înaintea Icoanei Maicii Domnului și îi însemna cu semnul Sfintei Cruci pe cei răniți și mutilați. Bolșevicii au îndepărtat Sf. Icoana pe care nu o sufereau nicicând și i-au intezis rugăciunea, dar medicul Valentin a rămas statornic.
A plâns cu amar când i-a murit soția, dar mai tîrziu a înțeles care era voia Domnului. Biserica avea nevoie de preoți adevărați și doctori sufletești, nu de delatori și năiemiți.

Așa că, Arhiepiscopul Inochentie îl hirotonește ca preot monah pe 2 februarie 1921, cunoscându-i harismele și apologetica... luând numele de Luca: ,,Doctore, trebuie să deveniți preot!”

Nu-și trădează compatrioții de suferință și nu semnează declarații de colaboraționist în schimbul avantajelor, deoarece credea în Iisus Hristos care spune oamenilor că: ,,Nimeni nu poate să slujească la doi domni...lui Dumnezeu şi lui mamona”(Matei VI,24).
Nu și-a vândut sufletul, nu a făcut compromisuri și a împlinit porunca, conștient că doar Adevărul te face liber (Ioan VIII,32).

,,Care este,însă, deosebirea între ei și creștinii adevărați? Creștinii...duc până la sfârșitul vieții crucea lor grea, mergând în urma Domnului...pentru El și pentru Evanghelie”.(2)
Providențial este trimis când credința pravoslavnică era greu încercată și ,,a suferit împreună cu poporul rus zeci de ani de opresiune duhovnicească”.
Venea la cursurile Academiei îmbrăcat în straiele preoțești, vrând să spună sistemului necredincios și îndărătnic că, sovietele nu poate face nimic fără Atotștiința lui Dumnezeu.


-,,Cum este posibil ca dumneavoastră să credeți...L-ați văzut  vreodată pe Dumnezeul dumneavoastră?
-Pe Dumnezeu, într-adevăr, nu L-am văzut niciodată, domnule acuzator public. Dar am făcut operații pe creier și nu am văzut minte acolo înăuntru. Și nici conștiință nu am văzut”(3).

Ateii aveau nevoie de priceperea lui, dar s-au învârtoșat că nu se lasă convins de partid, și-L iubește doar pe Dumnezeu și semenii! Deși făcea Binele, este înfierat de către activiștii sistemului ca „duşman al poporului”, pentru că era dezident  și antipatic autorităților, care propuneau uitarea.
Iar el răspundea: ,,n-am să uit niciodată...adevărata turmă a lui Hristos, nu poate fi vătămată de nici o propagandă”.(4)
L-au arestat îndată ce a primit să fie episcop de Tașchent 1923 și l-au surghiunit 11 ani în ținutul Siberiei și gulaguri înghețate. Deși primise Premiul Stalin pentru medicină este deportat pentru așa-zise „activităţi antirevoluţionare” și „duşmănoase”.
A refuzat să opereze soția unui demnitar PCUS, până când ciracii nu au repus la loc de cinste în sala de urgențe Sf.Icoană.
Om de știință, cu virtuți și calități profesionale în domenii recunoscute, teolog profund și mărturisitor al dreptei credințe, salvează mii de vieți și suflete.... În timpul celui de-al II-lea război mondial opera la spitalul militar cazurile cele mai grele și cu o bunătatea fără de margini făcea adevărate minuni.
,,Erau mulți,,lingăii puterii sovietice” și ,,mistreții” în sutană strecurați de Nichita Hrusciov pentru a ,,termina definitiv cu Biserica”.
Nici nu vă închipuiţi ce viclean este. Nu trebuie să luptăm cu oamenii, ci cu stăpâniile şi puterile, adică duhurile rele. Aveţi grijă! Diavolul.... Aceşti vrăjmaşi nevăzuţi ai lui Dumnezeu au ca singur rost, zi şi noapte, nimicirea noastră. Însă nu vă temeţi, luaţi putere din numele lui Iisus! 
- Curaj, curaj, iubitul meu copil! ,,Bisericile sunt închise una după alta, preoții sunt îndeajuns și numărul lor se împuținează”. (4)
Ajunge episcop într-o Rusie în care au murit creștini pentru Adevărul Evangheliei lui Iisus Hristos.

Și după trecerea sa la cele veșnice, pe 11 iunie 1961, predă lumii o lecție de credință și jertfelnicie.
Nici temnița, nici chinurile,foamea, sărăcia, anchetele înfricoșătoare și torturile nu l-au  despărțit de slava lui Dumnezeu pe care L-a slujit cu dăruire și ascultare toată viața.
,,Nimeni dintre voi să nu fie asemenea acelor necuvântătoare care nu iubesc lumina și trăiesc în întuneric, precum cucuvelele, lliecii și broaștele! Voi știți cine iubește întunericul furii, hoții...Toți oamenii buni și curați iubesc lumina”.(5)
La înmormântarea lui comuniștii au baricadat cortegiul, bruscând și împiedicând pe credincioși să-l conducă la Biserică și cimitir.
Au făcut blocadă... însă porumbei brăzdau văzduhul, pregătindu-i drumul!
Denigratorii din regionala KGB l-au împroșcat cu insulte și în ziua morții sale deoarece, lumea se îmbulzea să-și i-a rămas bun de la păstorul lor și nu au aprobat procesiunea și cortegiul decît pe străzile periferice.... ,,numai să-l ducem mai repede pe tata la cimitir”.
Împuterniciții orășenești trimiși cu ordin special să limiteze procesiunea au fost copleșiți de miile de credincioși.
Un sfânt râmas în conștiința norodului pe care nicicând întunericul nu-l cuprinde. Au vrut să scape de numele lui uitând că Sfinții nu ,,pleacă” niciodată, iar  Lăcașurile cerești aparțin celor iubitori de sfințenie și milostivi. Minunile nu mai privideau și mii de credincioși au fost de față cînd i s-au dezgropat Sf. Moaște înmiresmate și așezate în Biserica Sfintei Treimi, și la propunerea Bisericii Ortodoxe Ucrainiene (1995) este canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă în anul 1996.

Sfinte părticele sunt dăruite mănăstirilor Sagmata și Dovra din Grecia, capelei Spitalului Clinic de Urgență Floreasca și Bisericii Șerban Vodă din București.
Într-un veac în care compromisul este pe agenda zilei și Hristos este acceptat de unii doar ca personaj legendar, omul credincios care vrea mântuirea are ce învăța! ,,Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindca Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor” (6).
Alergătura lui nu a încetat, pentru că și acum vine degrab în ajutorul celor care îi cheamă în necazuri, izbăvindu-i de grele suferințe! A vorbit fără teamă împotriva propagandei antireligioase, îmbărbătându-i pe credincioși și împotrivindu-se popilor lacomi, neascultători, infiltrați în eparhia sa pentru al denigra. De fapt nu l-au reabilitat niciodată, ci dimpotrivă, i-au fabricat calomnii și uneltiri ca să fie înlăturat din scaunul vlădicesc, prin denunțuri murdare, înjositoare: ,,au făcut mari necuviințe care i-au scurtat zilele cu boala orbirii.... Bisericiile sunt închise una după alta, preoți nu sunt îndeajuns și numărul lor se tot împuținează,,, Nu vă tulburați!”(7)

Admirat și respectat, încât  predicile sale „se disting prin simplitate, sinceritate, tonul direct şi originalitate”, încît se va scrie despre el ,,sunt fericit că a fost scris în soarta mea să mă întâlnesc cu acest om uimitor” (I.P.Puzin).

Un samaritean care hrănea și adăpostea pe cei înfometați în anii grei 1946-1948, iar veșmăntul lui era ros și peticit.,,Ce răspuns voi da ân fața lui Dumnezeu pentru voi toți.S-a ordonat să fiu ținut sub obroc toată viața. Aici tot clerul de rang este minunat îmbrăcat-un om atât de remarcabil-este âmbrăcat mai prost decât toți, pur și simplu de apucă supărarea” (8).
Chiar la reședința sa dădea consultații gratuite și oamenii se înghesuiau, știindu-i priceperea. Studenții au învățat ceea ce lipsea: încrederea, datoria, curajul, supraviețuirea, simplitatea, înțelepciunea, modestia, slujirea dezinteresată.
-,,Preşedintele Sovietului care supraveghea Bisericile a răspuns:
,,Dumneavoastră tulburați apele acolo... Bine, tulburați-le, dar în arena internațională nu o să vă lăsăm”.
Pe cât de îngrozitoare a fost dictatura Ciumei Roșii pe atât de strălucitoare a rămas Lumina lui Hristos în sufletele celor care s-au împotrivit ,,încornoratului”.
„Lumea noastră are nevoie de sfinţi de geniu, la fel cum un oraş bântuit de ciumă are nevoie de medici” (Simone Wei).

Pasionat de pictură, literatură, ștințele umaniste, doctor de excepție, este Sfântul care ,,învie credința” într-o lume în care secera și ciocanul retezau ,,spicele” și puneau cătușele celor care se închinau lui Hristos.
,,Oameniii josnici la fiecare pas viclenesc, sunt în stare să-i distrugă pe frații lor doar că să trăiască ei mai bine” (9).
Un om virtuos și încrezător Sfintei Treimi pe care sistemul ateist nu l-a îngenunchiat și a dovedit tuturor că se poate face știință și cu conștiință creștină. 
,,Acești vrăjmași nevăzuți ai lui Dumnezeu au ca singur rost, zi și noapte, nimicirea noastră. Însă nu vă temeți, luați putere din numele lui Iisus!”(10).
Lumea materialistă cu idei năstrușnice ,,socializează” și totuși nu se regăsește, fiindcă și-a pierdut ,,direcția”, a schimbat valorile, sensurile și încă rătăcește, pustiindu-și sufletul.
Se grăbește fără rost, deși lucrează la făurirea ,,omului nou”, caută cu orice preț bogăția și plăcerile, dar nu se mai sinchisește de veșnicie, căci și-a pierdut nădejdea, credința, dragostea.
În creștinism sensul vieții, morții și suferinței se sfârșesc cu Învierea, în care curge timpul și istoria pământenilor!

,,Am iubit pătimirea, fiindcă minunat curăţeşte sufletul” ne spune Sfântul Luca al Crimeii (Op.cit.1-10).

Acestea sunt chipuri luminoase care strălucesc ,,Într-una sfântă, sobornicească și apostolească Biserică”.
-Sfinte Ierarhe mărturisitor, învăţătorule al adevărului şi doctore fără de arginţi, Sfinte Luca....auzi-ne pe noi, păcătoşii... şi du rugăciunea noastră la milostivul şi iubitorul de oameni Dumnezeu, ca unul care stai înaintea Lui dimpreună cu toţi sfinţii (Acatist).

Imaginea a fost pusă la dispoziția redacției de autor