Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

Viaţa ta pe pământ bine cârmuind, patimitorule, cu milostenii şi cu neîncetate rugăciuni şi lacrimi, Bisericii te-ai făcut întărire şi creştinilor laudă, loane, pururea pomenite. (din troparul slujbei)
Pe la anul 1300 un tânăr din Anatolia (Trazbon) creştin bun şi iscusit la negoţ, călătoreşte cu mărfuri spre Cetatea Albă de la gurile Nistrului, alături de un negustor veneţian.
S-au dat în vorbă despre credinţa cea adevărată, iar Ioan îi vorbea din Sf. Tradiţie, Sf. Scriptură, din istoria creştinismului şi apoi a povestit câte ceva din viaţa lui; pe care o trăia în poruncile Evangheliei.
L-a înfruntat neştiind că acesta era prieten chiar cu eparhul cetăţii, care era nohai tătar şi căruia îi aducea mărfuri alese, iar populaţia era majoritar românească şi ortodoxă.



Fiind pizmaş l-a pârât, spunând că pe corabie a întâlnit un creştin ortodox doritor să treacă la islam, aşa că la auzul acestor vorbe de îndată a fost chemat la palat.
Mirat de invitaţie Ioan s-a dus, crezând că sunt interesaţi de mărfurile pe care le vindea, dar primit fiind şi de imam a înmărmurit când i s-a propus să se lepede de Hristos.
În zadar s-a chinuit creştinul să-i explice tărăşenia: ,,bine, mergi şi te mai gândeşte”.
Timpul trecea fără rost şi l-au dus la cadiu (judecător), l-au lovit umplându-l de sânge, apoi soldaţii l-au târât pe uliţă, bătându-l.
,,Ghiaur blestemat, tu ne înveţi pe noi?”
Iar creştinii auzind că şi-a apărat credinţa, se rugau pentru el.
După ce l-au momit cu bani şi harem au hotărât să-l dea morţii, pentru că a vrut să-şi bată joc de ei, hulind.
Ca să dea exemplu şi altora care vor mai îndrăzni să facă aşa ceva, l-au legat de coada cailor, şi-l îmbrânceau cu suliţe, iar sângele înroşea pietrele drumului.

Privind la faţa lui senină şi auzind că se ruga, guvernatorul îl leagă de armăsari şi l-au târât încât săreau bucăţi de carne. 
,,Văzându-te, mucenice al lui Hristos, neamul cel rău credincios când erai târât de cal pe străzile lor, unii te luau în batjocură, alţii îşi strâmbau feţele lor şi aruncau în tine cu ce aveau în mână, alţii făceau râs şi lucruri necuviincioase” (acatist). 
Mulţimea s-a îngrozit, dar caii deodată s-au îmblânzit miraculos, iar mucenicul era viu.
Toţi se închinau şi au îngenuncheat, iar minunea se răspândea.
I-au tăiat capul la 2 iunie 1330 lăsându-i trupul neîngropat, însă o lumină puternică l-a luminat, ostaşii au ţintit umbrele cu arcul şi le-au înţepenit mâinile.
Hanul s-a îngrozit şi i-a lăsat pe creştini să-l îngroape în cimitirul Cetăţii.
,,Ritori cu frumoase cuvinte nu pot spune cântările pe care le cântau îngerii împrejurul moaştelor tale, mucenice de trei ori fericite” (icosul al 9-lea). 
Reiz pervers şi hoţ cum era, fiind pe picior de plecare şi aflând de minunile ce se săvârşeau la mormântul sfântului, a vrut să-l dezgroape şi să fure Moaştele.
Dar preotul bisericii a fost înştiinţat în vis şi a anunţat creştinii, care l-au fugărit. Apoi l-au dezgropat şi văzduhul s-a umplut de mireasmă. 

,,Iar dreptul din credinţă va fi viu” (Evrei X. 38)
Creştinii au păstrat Sf. moaşte ca un odor de preţ în Cetatea Albă până la 24 iunie 1402, când Alexandru cel Bun în raclă de argint şi cu procesiune le aduce în Cetatea de scaun a Sucevei, la Biserica Mirăuţilor. Minunile sunt istorisite de Mitropolitul Moldovei Grigore Ţamblac şi Petru Movilă, care pomenesc de izgonirirea miraculoasă a tătarilor ce asediau oraşul, căci la rugăciunile adresate sfântului Ioan, o ploaie îngrozitoare i-a pus pe fugă.
,,Împodobite fiind cu harul de tot felul de minuni cinstitele şi sfintele tale moaşte, mucenice al lui Hristos, vrednicule de laudă, toţi dreptcredincioşii le cinstesc şi le sărută. Pentru aceea tu, având îndrăzneală către Dumnezeu, Stăpânul tuturor, mijloceşte acestora” (condacul al 11-lea).  
Varlaam în Cazania lui, şi Grigore Ureche în Letopiseţ, pomenesc de tradiţia sărbătoriri Sf.Ioan cel Nou de la Suceava.
La anul 1686 spre buna pază a Sf.moaşte, Mitropolitul cărturar Dosoftei le duce la Zolkiew în Polonia, de unde revin în ţară la 13 septembrie 1783 la Suceava, în Biserica Sf. Gheorghe.
Pentru a fi protejate în primul război mondial, N.Iorga şi N.Titulescu le trimit la Viena în Capela ortodoxă română şi sunt aduse la Suceava pe 25 iulie 1918, când România era Întregită. 
Apărătorului şi sprijinitorului creştinătăţii, împotrivitorului şi surpătorului păgânătăţii, mucenicului celui de curând arătat, ostaşului lui Hristos celui adevărat...cu dorire să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ioane, mare mucenice al lui Hristos! (condac).

Sursa foto: arhiva pr. Iulian Zisu