Sfântul Mucenic Sava de la Buzău

„Astăzi, duhovnicește prăznuiește Biserica dreptcredincioșilor români și cu bucurie strigă: Veniți, iubitorilor de mucenici, să serbăm pomenirea cea de peste an a luptelor Mucenicului Sava! Că acesta dintre noi cu voia lui Dumnezeu răsărind, a înflorit minunat, aducând Stăpânului rod bogat și bine primit, prin mucenicie. Iar acum se roagă neîncetat în ceruri, să se mântuiască sufletele noastre” (tropar).

 

 
Pe la jumătatea secolului al III-lea peste populaţia daco-romană s-au aşezat goţii migratori, pe care episcopul lor Ulfila s-a străduit timp de peste 40 de ani să-i încreştineze, chiar traducându-le Biblia pe limba lor. Documentele spun că la anul 348 d. Hr. conducătorii fiind păgâni, i-au persecutat atât pe ei cât şi pe supuşii lor, creştinii. 
Regele Atanaric (?-381) în luptă cu imperiul roman a lui Flavius Julius Valens (328-378) şi-a  prigonit popriul popor prin anul 372, acuzându-l că ţine strânse legături cu creştinii din provincia vecină Sciţia Minor, adică Dobrogea noastră. Aici era o viaţă religioasă organizată, având episcop pe Bretanion de la Tomis, iar guvernator fiind chiar ruda Sfântului Vasile cel Mare, pe nume Iunius Soranus. 
Din Dacia Carpatină era tânărul Sava aproape de Mousaios (Buzău), născut prin 334 din părinţi creştini, după cum atestă Actele Martirice: „drept în credinţă, cucernic, gata spre toată ascultarea cea în dreptate, simplu la cuvânt, vorbind tuturor în chip paşnic despre adevăr, făcând să tacă pe idolatri, purtându-se cum se cuvine celor smeriţi, negrăbit la cuvânt şi foarte râvnitor la tot lucrul bun". 
 
Nevoindu-se cu asprimea postului prin crăpăturile stâncilor unde erau Lăcaşuri creştine, era apropiat preotului Gutica şi-l avea duhovnic pe preotul Sansala, pe care-l ajuta de multe ori la cântarea slujbelor. Pentru a face dovada că nu sunt creştini ca şi fraţii lor din Romania (Dobrogea), ce uneltesc cu romanii împotriva lor, li se cere condiţia lepădării de Hristos şi să mănânce din carnea jertfelor idoleşti. 
 
Sfântul Sava nu numai că a refuzat, dar în mijlocul adunărilor publice a oprit pe toţi să nu cadă în cursa diavolului, şi cel care va mânca nu mai poate fi creştin. Pentru a scăpa nevătămaţi, câte un reprezentant din fiecare aşezare jura că nu se află acolo nici un creştin. Mulţi persecutori având rude printre ei încercau să-i protejeze, aducându-le carne nespurcată, dar îl alungau pe Sfânt care striga: „pentru mine să nu jure nimeni, că eu sunt creştin". 
Îl îndepărtau deoarece nu avea mai nimic de îmbrăcat şi nu putea să le fie de folos. Văzând cu câtă iuţeală se răspândeşte Evanghelia în Dacia Traiană,  prigonitorii devastau satele, ardeau cele sfinte şi furau obiectele preţioase. În acest timp a fost ascuns tezaurul de la Pietroasele (Cloşca cu puii de aur - descoperit în 1837 ), ca să nu cadă în mâna pustiitorilor. A treia zi de Paşti a anilor 369-372, în timp ce Sfântul Sava era cu preotul Sansala la slujbă, fiul dregătorului Atharid cu o ceată de tâlhari i-a torturat ca să se lepede de credinţă. Văzând că Sfântul rezistă chinurilor, i-au legat un lemn după gât şi l-au înecat în apa Buzăului, afundându-l cu suliţele. 
 
Două zile a stat trupul Sfântului pe malul râului, dar sălbăticiunile nu l-au atins. Atunci  creştinii l-au luat şi l-au îngropat cu cinste, iar după un timp Sf.Moaşte le-au trimis fraţilor creştini din Dobrogea; „Urcând astăzi de pe pământ la cele cerești, sfințite nevoitorule, de la Hristos te-ai încununat și îngerii cu bucurie te-au primit, iar noi, acum, cu laude te cinstim că mijlocești de-a pururea, Sfinte Sava, pentru țara și poporul tău” (condac).
 
Din epistola 164 trimisă de episcopul Tomisului în anul 374 Sf. Vasile cel Mare al Capadociei, reiese că acesta a primit Moaştele Sfântului Sava;” ca un odor de preţ dintr-o ţară îndepărtată, de dincolo de Dunăre...", unde „ a văzut cu ochii minţii împrejurările şi locurile unde s-au petrecut cele scrise". 

 
Fiu al acestui pământ, mucenicia lui ne aduce aminte de trecutul îndepărtat al acestor meleaguri, şi de moşii şi strămoşii noştri care s-au rugat şi au slujit Mântuitorului Hristos. La 20 iunie 1992, Biserica Ortodoxă Română face Canonizarea  Sfântului Sava de la Buzău, pe care îl sărbătorim cu slujbă în calendar şi sinaxar  în această  zi de 12 aprilie.
 
„Sfinte Mucenice al lui Iisus Hristos, care din pruncie ai slăvit pe Dumnezeu prin a ta viață îngerească trăită pe pământul țării noastre,
Cu credință și cu dragoste îți cântăm așa:
Bucură-te, Sfinte mucenice Sava, apărător al dreptei credințe!” (acatist).
 
Sursa foto: Arhiva pr. Iulian Zisu