Sfântul Proroc Ilie

,,Şi adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie, în Israel, când s-a închis cerul trei ani şi şase luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul. Şi la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă“ (Luca IV, 25).
 
Au trecut 3000 de ani, de când ,,Omul lui Dumnezeu” - Prorocul Ilie a strigat către popor să se întoarcă la Dumnezeu. Citiţi din Sf. Scripturi (Cartea II Regi XVII-XXI) şi vedeţi cum au primit semne din cer, au îngenuncheat şi văzând  minunea s-au rugat: ,,Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă. Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului” (Psalmul 117).

Profetul Ilie era din Teba Galadului şi provenea din seminţia lui Aron, iar tatăl se numea Sadoc.
Cartea Sfântă ne spune că la naşterea lui patru bărbaţi îmbrăcaţi în veşminte albe l-au înfăşurat în scutece de foc, iar tatăl speriat a alergat la Templul din Ierusalim ca să povestească cele întâmplate.
,,Nu te teme, omule, că vedenia pe care ai văzut-o pentru pruncul tău este spre slava lui Dumnezeu, căci acest prunc va fi locaş al luminii darului lui Dumnezeu şi cuvîntul lui va fi ca focul de puternic şi lucrător".
Doar Sf. Ilie mai are curajul şi puterea de a înfrunta nelegiuiţi ca regele Ahav şi soţia sa Izabela: ,,Şi a ridicat un jertfelnic în templul lui Baal, pe care îl zidise în Samaria.
A făcut Ahab şi o Aşeră (stâlp făcut din lemn, sfinţit în cinstea zeiţei Astarte), încât Ahab, mai mult decât toţi regii lui Israel, a săvârşit fărădelegi, prin care a mâniat pe Domnul Dumnezeu şi şi-a pierdut sufletul său”.
Cerul sticlea ca arama, iar pământul se uscase şi era tare ca fierul.
,,Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel înaintea Căruia slujesc eu; în aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie, decît numai cînd voi zice eu! “
Au secat izvoarele şi numai la pârâul Cherit profetul era hrănit de corbi, şi s-a adăpostit în Sarepta Sidonului în casa unei văduve, unde uleiul şi făina acum prisoseau, dar fiul acesteia deja murise.
,,Apoi a strigat Ilie către Domnul şi a zis: Doamne Dumnezeul meu, să se întoarcă sufletul acestui copil în el! Şi suflând de trei ori peste copil l-a înviat şi l-a dat mamei sale, zicând: Iată, copilul tău este viu!”
Vorbeşte cu Dumnezeu pe muntele Horeb, ca într-o adiere de vânt. Mânia reginei îl urmărea peste tot căutând să-i ia  viaţa, pentru că a îndrăznit să apere proprietatea şi via luată lui Nabot. Văzând Domnul că suferă poporul şi dobitoacele din cauza unor nelegiuiţi care încalcă jurământul înaintaşilor, l-a trimis din nou pe Ilie, ca să le spună că vor plăti cu viaţa dacă nu vor asculta. Învârtoşarea le-a fost mare şi au sfârşit tragic. 
,,Nu am tulburat eu poporul, ci tu şi casa tatălui tău, pentru că au părăsit poruncile lui Dumnezeu”.

Pentru a se convinge, au adunat 800 de popi idoleşti pe muntele Carmel în faţa unui jertfelnic, pe care au pus un viţel. Atunci s-a apropiat Ilie de tot poporul şi a zis: „Până când veţi şchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmaţi Lui! Apoi voi să chemaţi numele dumnezeului vostru, iar eu voi chema numele Domnului Dumnezeului meu. Şi Dumnezeul Care va răspunde cu foc, Acela este Dumnezeu”.
Şi a răspuns tot poporul: "Bine ai grăit!" "Baale, auzi-ne!"
Dar n-a fost nici glas, nici răspuns. Iar pe la amiază, Ilie a început să râdă de ei şi zicea: "Strigaţi mai tare, căci doar este dumnezeu! Poate stă de vorbă cu cineva, sau se îndeletniceşte cu ceva, sau este în călătorie, sau poate doarme; strigaţi tare să se trezească!"
Şi văzând poporul s-a apropiat de Ilie  să vadă dacă pe el, Cerul îl ascultă. Şi a săpat şanţ, a pus 12 pietre şi a turnat apă peste jertfă. ,,Şi a zis Auzi-mă, Doamne, auzi-mă, ca să cunoască poporul acesta că Tu Doamne eşti Dumnezeu şi că Tu le întorci inima la Tine!". 
Şi s-a pogorât foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot şi lemnele şi pietrele şi ţărâna şi toată apa care era în şanţ. Popii mincinoşi au fost pedepsiţi  şi tot poporul a căzut cu faţa la pământ şi a zis: ,,Domnul este Dumnezeu!"
S-au întâlnit pe muntele Carmel două lumi antagoniste reprezentând, Adevărul şi minciuna. Numai pe adevăratul slujitor Dumnezeu îl ascultă, iar Sf. Ilie înfruntă nelegiuirea venită din palatul care aducea suferinţă poporului. Creştinii au înţeles că Altarul lui Ilie este Altar de jertfă, iar pietrele sunt cele 12 seminţii. Lemnele sunt  mucenicii aruncaţi în foc pentru credinţă, iar apa turnată prevestea revărsarea Duhului Sfânt peste lume, şi întemeiază Biserica. 
Cerul s-a descuiat după trei ani şi jumătate şi a început să răcorească pământul şi oamenii. Râvna şi credinţa lui Ilie a înduplecat pe Domnul, care a deschis cerurile.
,,Ai ucis şi vrei încă să intri în moştenire? Aşa zice Domnul: În locul unde au lins câinii sângele lui Nabot, acolo vor linge câinii şi sângele tău!"
Şi a zis Ahab către Ilie: "M-ai aflat, duşmanule, şi aici!"

Iar el a zis: „Te-am aflat, căci te-ai încumetat să săvârşeşti fapte nelegiuite înaintea ochilor Domnului şi să-L minţi. Iată voi aduce peste tine necazuri şi te voi mătura şi voi stârpi din ai lui Ahab”.
Faptele petrecute sunt istorie şi Profeţii rămân oamenii sfinţi, trimişi la timp pentru a salva poporul. Ucenicul său Elisei după ce are încuviinţare de la părinţi, este ales de Domnul, şi Sf. Ilie îl ia ca ucenic.
A văzut minunile şi ridicarea la Cer a profetului: "Părinte, părinte, carul lui Israel şi caii lui!" Şi de atunci omenirea priveşte văzduhurile care se ,,frământă” cu  fulgere, să aducă ploaia cea aşteptată. Şi apoi nu l-a mai văzut.
A luat mantia lui Ilie care căzuse peste el şi a lovit apa Iordanului cu ea, zicând: ,,Unde este Domnul Dumnezeul lui Ilie?" Şi lovind, apa s-a tras la dreapta şi la stânga şi a trecut Elisei. Cererea ucenicului Elisei e minunată: ,,Duhul care este în tine să fie îndoit în mine.”
Kerem-El (Carmel) se traduce ,,Livadă” - frumuseţea lui Dumnezeu. 
Pe urmele prorocului Ilie în Carmel au călcat călugări şi călugăriţe, pustnici şi schivnici care au căutat acolo liniştea sufletescă.
Din 1282 ordinul Carmeliţilor zideşte deasupra Peşterii unde se adăpostea Sfântul, o Biserică. Sub Altar ridică o Cruce, însemnând locul unde corbii aduceau hrană profetului, iar pe Sf. Masă este o statuie a Maici Domnului. Sf. Familie împreună cu dreptul Iosif când se întorc din Egipt (Materich) după prigoana lui Irod, locuiesc în această peşteră: loc cinstit de creştini, evrei şi musulmani.
Pe Tabor, la Schimbarea la Faţă a Domnului, Apostolii îl văd pe Moise şi pe Ilie:,,Ilie, în adevăr va veni şi va aşeza la loc toate“ (Matei XVII, 11)
În viziunea  Apocalipsei din insula Patmos, evanghelistul Ioan povesteşte despre  lupta Sf. Ilie şi a lui Enoh cu antihrist!
Astfel se împlineşte Revelaţia şi credinciosul distinge Binele, adeverind  dumnezeirea creştinismului.
,,După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin prooroci. În zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor a toate şi prin Care a făcut şi veacurile (Evrei I,1-2).
 
Prorocii şi profeţiile
Proorocii au păstrat credinţa monoteistă într-Un singur Dumnezeu, ca să pregătească Calea pentru venirea lui Hristos:,,Prooroc din mijlocul tău şi din fraţii tăi, ca şi mine, îţi va ridica Domnul Dumnezeul tău: pe Acela să-L ascultaţi”. (Deut. cap.18)
Şirul proorocilor începe cu Moise şi se termină cu Ioan Botezătorul, primul profet al Noului Testament. Au răspuns la întrebarea care frământă omenirea; ,,Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu care faci minuni!” (Psalmul 76, 14-15). 
Profeţilor Mari şi Mici din Biblie le datorăm credinţa şi cunoaşterea lui Dumnezeu. Cărţile lor au putere convingătoare şi poartă pecetea dreptăţii şi adevărului care aduce libertatea. Profeţiile sunt stări speciale şi nu confuze, având precizie şi claritate. Sunt deasupra prevederilor omeneşti şi ştiinţifice şi nu pot fi întâmplătoare sau interpretate: precum prezicerea imprecisă, ambiguă a  oracolelor, sau catremelor lui Nostradamus. Profetul nu tălmăceşte după interes sau câştig şi astfel se face şi mai uşor distincţia. Toate profeţiile se împlinesc pe când tot ceea ce este cotrafăcut eşuează, nu are autenticitate, deoarece augurul şi vrăjitorul sunt în tabăra impostorilor imorali şi corupţi. Idealul profetului este slava lui Dumnezeu şi întărirea credinţei, chiar dacă-şi primejduieşte viaţa. Profeţia trece peste veacuri şi milenii, pe când telapatia se transmite ici-colo între persoane, natural şi psihic: nu poate fi harismă şi nici supranaturală. Astrologiea nu este profeţie, ci prevederea probabilă ca apariţie a unor fenomene cereşti.
Ghicitoria, chiromanţia, necromanţia, sau cei căzuţi în transă cataleptică sau hipnotică, se încadrează în ocultism.
Doar profetul este perfect conştient de legătura sa reală cu Dumnezeu.
Cercetaţi profeţiile vechi şi cele Mesianice şi veţi vedea exactiatea lor. Aceştia sunt proorocii pentru lume, iar Biserica îi are în calendare şi sinaxare ca lumea să cunoscă mesajul. 
,,Profeţiile să nu le dispreţuiţi şi Duhul să nu-l stingeţi”
(I Tes.VI,19-20).
Prin puterea dată profetul vede binele, anticipeză dezastrul şi propune pocăinţa ca mijloc de îndreptare. Desfrânaţilor le aminteşte de osânda Sodomei şi Gomorei, iar celor trufaşi le vorbeşte de smerenie. Proorocia este acel dar primit prin care se vede viitorul, desluşind trecutul dar şi prezentul: lămurind faptele. Toate se petrec cu exactitate pentru că proorocia vine din Atotştiinţa Sf.Treimi, iar cel trimis deja este ales. 
,,Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui. Eu sunt Alfa şi Omega, cel dintâi şi cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul" (Apocalipsa XXII,12-13).
Oracolul, augurul, prezicătorul, ghicitorul, fenomenele telepatice au înşelat omenirea, amăgind-o în confuzie, bâjbâind prin negura timpurilor fără viziune şi perspectivă, s-au pus în slujba ,,duhurilor”.
Doar Prorocul şi profeţia aduc lumina adevărurilor, iar ocultismul numai întuneric. ,,Şi mulţi leproşi erau în Israel în zilele proorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curăţat, decât Neeman Sirianul” (Luca IV,25).
India cu trăitorii ei au căutat nemărginirea. China cu înţelepţii ei au învăţat pe popor şi împărat moralitatea. Grecia cu filozofi la umbra Panteonului au gândit armonia sistemelor. Roma cu legiuitori  au dăltuit  în bronz litere cu legile dreptăţii, după care tânjea lumea. Evul Mediu cu misionari a trezit omenirea, vorbind despre Rai şi iad. Poporul ales şi noi avem parte de ei, ca să ne amintească despre Dumnezeul părinţilor, care a făcut Cerul şi pământul.
Neviim - profeţii biblici nu sunt doar bine informaţi, sau nişte iluminaţi care transmit emoţii, ci  sunt oamenii credinţei cu o misiune transcendentă, vorbind pe limba noastră despre  adevărurile divine, ce sunt un dar dumnezeiesc. Nu sunt simpli devotaţi, ci trimişi să spună: ,,Aşa grăieşte Domnul”. Ţinuta şi viaţa sunt pilduitoare, fiind mai mult decât crainicul dreptăţii şi fără sfială ,,rostesc”, nu se ploconesc în faţa celor care fac fărădelegea, aşa că au peste veacuri glas divin. Vorbesc doar în numele lui Dumnezeu, fără teamă şi cu durere în suflet, fiidcă poporul se îndepărta, rătăcind pe cărări străine. Glasul răsună prin cetăţi şi nu ocoleşte regii, poporul şi nici templul. La judecată Dumnezeu îi aminteşte bogatului nemilostiv că: „Au pe Moise și pe proroci. Să asculte de ei!” (Luca XVI,29).
Cu dreptate anunţă pedeapsă, dacă lumea nu se pocăieşte. Cuvântul este precis, direct şi timpul nu-l alterează, iar profeţia se împlineşte cu exactitate. Este omul ales de Domnul, având harismă specială şi anunţă evenimentele viitoare.
Profeţilor Mari şi Mici din Biblie le datorăm credinţa şi cunoaşterea. Au răspuns la întrebarea care frământă omenirea; ,,Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu care faci minuni!” (Psalmul 76, 14-15). 
Cărţile lor au putere convingătoare şi poartă pecetea dreptăţii şi adevărului - libertatea. În Capela Sixtină, Michelangelo îl înfăţişează pe profet în preajma lui Dumnezeu, nu ca legiuitor, ci prorocul care prin virtutea sa aduce morala poporului, pentru a schimba ,,mersul” istoriei spre Bine, chiar dacă se răscolesc conştiinţele. 
,,Le aminteşte trădătorilor jurămintele celor răi mila, celor desfrânaţi curăţenia celor cruzi îndurarea, regilor dreptatea, răsvrătiţilor ascultarea, păcătoşilor osânda trufaşilor umilinţa. Celor săraci alinarea, celor îndureraţi răsplata celor betegi sănătatea plebei robite eliberarea, norodului umilit venirea Învingătorului” (G.Papini).
- Bucură-te, Ilie, mărite prooroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos! (acatist)
 
Sursa foto: Basilica.ro