Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie

,,Arătatu-te-ai, înțeleptule Haralambie, ca un stâlp neclintit al Bisericii lui Hristos, și ca un sfeșnic pururea luminos al lumii, strălucit-ai în lume prin mucenicie, fericite, și ai risipit întunecimea idolilor. Drept aceea, roagă-te lui Hristos cu îndrăzneală, să ne mântuiască pe noi” (tropar).
 
Suntem în Asia Mică (Turcia) pe vremea împăratului roman Lucius Septimius Severus (193-211), când episcop al ţinutului Magnesiei era Sfântul Haralambie (89 d. Hr. - 10 februarie 202 d. Hr.).
 
Creştinismul care deja încolţise în imperiu se lupta cu idolii şi zeităţile de pe Capitoliu.

 

Sfântul Haralambie propovăduia pe Hristos şi învăţătura sa, învinuind deseori pe omorâtorul creştinilor.

,,Sever, împăratul vostru, a născocit cumplite prigoniri, ca să se aducă jertfe idolilor celor neînsufleţiţi şi să dea sufletele la moarte. Iar Iisus Hristos, Împăratul meu, prin prooroci şi prin apostoli ne-a trimis cuvintele vieţii cereşti” (sinaxar).
 
Pârât şi prins, este adus la judecată şi sfătuit ca să-şi vadă de bătrâneţile sale, căci deja avea 113 ani.
 
Este povăţuit să jertfească zeilor, pentru a nu cunoaşte chinurile pe care nici nu le-a bănuit vreodată. Văzând că se încăpăţânează l-au dezbrăcat de sfintele veşminte, apoi l-au torturat scrijelindu-i pielea şi rupându-i unghiile.

 
,,Mulţumesc fraţilor că mi-aţi înoit duhul".
 
Călăii Porfirie şi Vastos privind cum rănile Sfântului se vindecau au început să aducă slavă lui Dumnezeu, dar ighemonul cel mare le-a tăiat capul pentru neascultare.
 
Un prigonitor pe nume Luchie a luat uneltele de tortură lovindu-i şi mai tare trupul, însă i s-au rupt mâinile  lipindu-i-se de Sfânt şi ţipa după ajutor, iar călăul l-a scuipat în faţă şi pe loc i s-a sucit capul. Atunci cei care priveau la această scenă zguduitoare împreună cu prigonitorii strigau după ajutor: ,,Iartă-ne pe noi, Dumnezeule că ţi-am greşit. Omule a lui Dumnezeu, îngere al Domnului, miluieşte-ne pe noi!''
 
 
Şi tot poporul cetăţii văzând minunea s-a botezat. Ducându-se vorba la împărat, că există un om în adunarea galileienilor care dă sănătate bolnavilor şi necinsteşte zeii, a trimis trei sute de ostaşi ca să-l aducă prins în Antiohia. Dar, ca la 15 stadii de cetate un glas s-a auzit:

,,O, blestemaţilor nu vedeţi Duhul Sfânt şi pe Hristos din omul acesta?”

Dar, diavolul care nu doarme la aţâţat şi mai tare în gând pe Sever şi îi şoptea că omul nu-i Sfânt, ci un mare vrăjitor care întoarce poporul şi pe zei împotriva Romei. Şi târât în faţa împăratului, ostaşii îl chinuiau înfigând ţepusi în el, şi chiar soţia lui Sever i-a turnat spuză fierbinte pe cap: „Mori, bătrânule, mori, că mai bine e să mori, decât să ne sminteşti cu înşelăciunile tale”.

Văzând că nimic nu-l vatămă, l-au dezlegat şi l-au întrebat dacă face minuni. Au adus la el un ,,îndrăcit”, iar diavolul nesuportând sfinţenia a ieşit îndată din om, apoi a înviat un tânăr mort, iar împăratul a exclamat: ,,Cu adevărat mare este Dumnezeul creştinilor!''.

Crisp mai marele Sciţilor l-a hulit pe Haralambie şi Sever l-a batjocorit acuzându-l că nu are curaj să dea faţa cu el, şi mult l-au chinuit. Multe minuni s-au  făcut şi cutremur mare a cuprins ţinutul, iar o boală l-a ,,ţintuit” pe împărat.

Fiica Galini, văzând credinţa Sfântului a devenit creştină şi a distrus idolii împărăţiei. Atunci l-au  dus la locul de osândă pe Sfântul Haralambie, şi era în anul 202 când l-au martirizat.

Deodată Cerurile s-au deschis şi l-a văzut pe Domnul, care i-a zis;,,Vino, Haralambie, prietenul Meu, cel ce ai răbdat multe pentru numele Meu. cere de la Mine ce voieşti şi îţi voi da!

„Mare este Taina aceasta, Doamne! Unde vor pune moaştele mele şi se va cinsti pomenirea mea să nu fie foame. O, Doamne revarsă peste tot darul tău şi izbăveşte-ne de boli!”
 
Şi i-a cuprins spaima pe toţi, căci în clipa aceea sufletul i s-a dus la ceruri. Mare  tulburare s-a făcut în  toată casa împăratului, fiindcă nu au putut-o împiedica pe  creştina Galina (fiica lui Sever) să aşeze trupul Sfântului Haralambie în racla de aur, dând slavă lui Dumnezeu.
 
,,Doamne, Tu ştii că oamenii sunt trup şi sânge, iartă-le lor păcatele şi le dă îmbelşugare din rodurile pământului, ca, cu îndestulare, pentru osteneala lor, să se sature şi să se îndulcească, preamărindu-Te pe Tine, Dumnezeul” (rugăciunea Sf. Haralambie).
 
Iar ortodoxia a păstrat peste veacuri Sfintele sale Moaşte la Meteora în Biserica Sf. Ştefan (στη Μονή Αγίου Στεφάνου Μετεώρων ), în Iraklitsa Nouă, la mânăstirea Mega Spileo (Η Ιερά Μονή Μεγάλου Σπηλαίου - Καλαβρύτων), la Biserica Oţetari (Bucureşti), Biserica Mânăstirii Miclăuşeni ( Iaşi), Catedrala  arhepiscopală din Galaţi, şi părticele din Moaştele sale sfinte sunt la multe Biserici şi mânăstiri din ţară.
 
Chemat în rugăciune a izbăvit pe mulţi de molimă pe vremea domnitorului valah Caragea, când a fost ciumă (1813-1814) şi a scăpat  pe oameni de la foamete, în Moldova prinţului Alexandru Constantin Moruzi (1795).
 
În anul 1943 Sfântul Haralambie în mod minunat salvează de foc localitatea Filiatra din Peloponez, pe timpul ocupaţiei germane.  Era în toiul celui de-al doilea război mondial, când se arată în vis generalul german  Kontau aflat la Tripolis, care retrage ,,miraculos” ordinul de distrugere (din Istoria oraşelului Filiatra).
 
Sfântul Haralambie (Ο Άγιος Χαράλαμπος ), aşa cum i se traduce şi numele rămâne pentru creştini, Bucurie şi Strălucire!
 
,,Copile, îmi zise mama, Sfântul Haralambie a fost acela care a venit şi te-a vindecat! Să-ţi aduci aminte pururea de ziua de azi” (Din viaţa părintele Iacov Tsalikis, stareţul mânăstirii Cuviosul David din Evvia).

Luminează-mi cugetul și dă putere graiurilor noastre ca întru bucurie să-ți cântăm ție: Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie! (acatist)