Sfântul Silvestru

Bunătăţile sfinţilor învrednicindu-te a le cunoaşte, Sfinte Ierarhe Silvestru, slujitor al lui Dumnezeu te-ai făcut şi propovăduitor al dreptei credinţe... şi prin tăria iubirii de oameni pe mulţi i-ai întors la Hristos (cântare bisericească-condac).
 
Sfântul Silvestru s-a născut pe vremea Împăratului Constantin cel Mare (306-337) în Cetatea Romei. Este crescut în credința creștinească de mama sa Justa, care a rămas văduvă după moartea soțului, Rufin. Iubitor de Dumnezeu și ajutător al săracilor, Silvestru luminează cu faptele sale o lume idolatră, care se mândrea cu zeitățile de pe cele șapte coline ale Romei.
 
În acest imperiu frământat unde domnea Pax Romana, el rostește Adevărul, vorbind despre Fiul lui Dumnezeu. Lanțurile și chinurile la care a fost supus, nu l-au oprit să propovăduiască Evanghelia, deslușind oamenilor cu înțelepciune Taina Sfintei Treimi. S-a împodobit cu virtuți alese și mărturisea Sfânta Credință, iar casa lui era gazda celor prigoniți. Și-a primejduit viața atunci când l-a adăpostit și tăinuit doi ani de zile pe episcopul Timotei al Antihohiei, care era hăituit pentru credința creștină. Așa a devenit acest loc binecuvântat o Biserică însuflețită, motiv pentru care eparhul Romei l-a pedepsit cu moarte martirică pe episcop. Silvestru il îngroapă pe ascuns, însă pentru credincioșia lui este aruncat în temniță și amenințat că va fi supus la munci grele, dacă nu jertfește idolilor. Văzând Silvestru cum guvernatorul îi primejduiește mântuirea, îl înștiințează creștinește despre ce se va întâmpla, dacă nu-și va schimba gândurile rele.

- ,,Sufletul tău chiar în noaptea aceasta se va cere de la tine, şi tu nu vei putea să-mi faci ceea ce zici”.

Și în noaptea aceea a murit subit eparhul, încât lumea a socotit că pedeapsa a căzut peste el, căci l-a nedreptățit pe alesul lui Dumnezeu, cel care vindeca bolnavii și alunga duhurile necurate.
Atunci înfricoșați l-au scos din carceră și poporul s-a bucurat că Silvestru a luat jugul preoției, fiind în slujba lui Hristos și a oamenilor.

La anul 314 ajunge episcop al Romei, după ce a fost preoțit de bătrânul papă Miltiade. Trecând acesta la cele veșnice, l-au rânduit pe părintele Silvestru episcop în Eterna Romă, unde  a păstorit între anii 314-335.

Și hrăneau locuitorii Romei o vietate monstruoasă spurcată (balaur) cu vieții omenești, crezând că vor scapa de primejdie.
Au postit creștinii împreună cu Sfântul lor trei zile și cu sobor de preoți au făcut slujbă la gura grotei, de unde ieșea fiara.

Speriați de cele ce se întâmplau îl îndemnau pe Silvestru să-i scape și de va omorî șarpele uriaș, negreșit vor crede în adevăratul Dumnezeu.
Și zăvorând ei intrarea, Sfântul a ,,ferecat-o" cu această rugăciune: ,, Uşile acestea să nu se mai deschidă, până în ziua venirii a doua a lui Hristos”.
Păgânii văzând că întârzie și nu se mai aud zgomote, gândeau că au fost înghițiți.
Dar, când au apărut întregi și neatinși de răutate, mulți s-au botezat și în chip minunat sporea numărul creștinilor!
 
Pare o poveste din basmele (narațiune populară) pe care le auzeam în copilărie de la bunicii  și părinții noștri...dar, Mântuitorul  vorbește Sfinților Apostoli și lumii  despre situații ,,extreme”, pe care le vor birui cu credință și cu îndrăzneală: ,,Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma”. (Luca X,19).

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, slujitor al lui Dumnezeu!


Se spune, cum a căzut Împăratul Constantin în boală grea, umplându-se de bube și nimeni nu-i găsea leacul. Au adus vraci, vestale, auguri vestiți din imperiu și au hotărât să-l îmbăieze în sânge de prunci. Mare tulburare și jale a cuprins Cetatea, căci mulți copii nevinovați trebuia să piară.
Sf. Apostoli Petru și Pavel au venit în vis împăratului și i-au cerut să-l caute  pe Sf.Silvestru, dacă vrea să fie sănătos. Și s-a bucurat când l-au găsit pe Sfânt, căruia i-a povestit visul: ,,De nu aş fi crezut că Iisus Hristos este Unul Dumnezeu, atunci niciodată nu te-aş fi chemat la mine”. 
Vrând să se încredințeze că Domnul îi poartă de grijă, a cerut să vadă icoana sfinților Apostoli și îndată i-a recunoscut: ,,Cu adevărat aceştia sunt cei văzuţi de mine”. A lăsat hainele împărătești deoparte și s-a îmbrăcat în sac, iar peste cap a turnat cenușă, postind și rugându-se 7 zile. L-a botezat Sfântul Silvestru în numele Sfintei Treimi și lumină strălucitoare l-a cuprins pe Constantin, și pe loc s-a vindecat: ,,Când m-am cufundat în apă, am simţit o mina de sus, întinzându-se şi atingându-se de mine”.

Iar Constantin cel Mare a promis că îi va apăra pe creștini: ,,Slobod este fiecare să creadă cum îi este voia, şi să nu se prigonească unul pe altul”.
Auzind minunea și că Împăratul este creștin, mulți părăseau zeitățile și se botezau cu bucurie, chiar în Biserica pe care Constantin a ridicat-o în curtea  palatului. Dar vrăjmașii căutau să se împotrivească Evangheliei lui Iisus.
I-a înfruntat Silvestru creștinește cu versetul Scripturilor pe fruntașii iudei care cereau împăratului izgonirea lui, căci mulți credeau în Hristos. Zamvri este rușinat când Sf. Silvestru îi arată în Biblie venirea lui Mesia, pe care ei l-au răstignit și în numele Lui se fac minuni.

- ,,Jur înaintea ta împărate că de voi vedea acest bou înviat, voi primi credinţa lui Silvestru!”
- ,,E vreme, Doamne, să se arate minunile Tale, pentru mântuirea multora!" - adaugă Sfântul.

Și făcând rugăciunea în văzul lumii, toți așteptau să vadă ce se întâmplă, și dacă Dumnezeu îl ascultă pe Silvestru, care s-a apropiat de boul necuvântător, poruncind:,,ridică-te pe picioarele tale şi fii blând”!
Și văzând minunea mulțimea cerea să primească Sf. Botez: „Mare este Dumnezeul propovăduit de Silvestru!”
Invidia era mare și necredincioșii care își simțeau privilegiile amenințate strigau: ,,Împărăteasă, să abaţi pe fiul tău de la o rătăcire ca aceasta, ca nu cumva, supărându-Se Dumnezeu Cel Preaînalt, să se întâmple ceva rău împăratului’’.

Mulțumind lui Dumnezeu pentru toate și această ,,clipă”, Sfânta Elena a pornit cu Silvestru la Ierusalim în căutarea Sfintei Cruci.
Din cauza bătrâneții și a bolii Sfântul nu participă la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), adoptă hotărările statornicite de cei 318 Sf. Părinți și îndătinează Duminica ca Zi de odihnă, în cinstea Învierii Domnului: ,,Se oferea privirii noastre un spectacol prevestit şi dorit de toţi, şi în fiecare oraş erau solemnităţi de dedicare şi consacrare a locurilor de cult ridicate de puţin timp...se puteau vedea pelerini din regiuni îndepărtate şi străine, o iubire reciprocă şi binevoitoare între popoare diferite... era forţa Spiritului divin... aceeaşi înflăcărarea credinţei... cântul tuturor celor care îl preamăreau pe Dumnezeu” (istoricul Eusebiu de Cezareea).

Împăratul  Constantin cel Mare i-a cedat Sf. Silvestru palatul său din Lateran ca drept mulțumire, recunoștință, prietenie și a fost timp de secole locuinţa papilor.
,,Noi care ne-am pus toată speranța în Cristos eram cuprinși de o bucurie de nedescris și pe fețele tuturor strălucea un fel de veselie divină, când vedeam cum reînviau ca după o îndelungă și ucigătoare boală toate lăcașurile care cu puțin mai înainte fuseseră ruinate de impietatea tiranilor...se ridicau din nou, de la pământ până în înaltul cerului, strălucind de curățenie și frumusețe cu mult mai mult decât cele ce au fost dărâmate” (Eusebiu de Cezareea-Historia ecclesiastica X, l-3).

La anul 354 scrierea ,,Deposito episcoporum”, consemnează că Sfântul Silvestru a trecut la cele veșnice pe 31 decembrie, și a fost înmormântat în cimitirul Priscilla (Via Salaria). Numele de Silvester (Silva - pădure) este cunoscut, îndrăgit, cinstit de creștinătatea Catolică și Ortodoxia pentru viața lui plină de sfințenie i-a rânduit zi de slujbă cu pomenire în Calendar și Sinaxar la început de an, 2 ianuarie.
- Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Silvestru, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre (tropar-cântare bisericească).

Fotografie pusa la dispozitie de autor