Sfintele Zile din Săptămâna Patimilor

,,Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână întuneric. Şi dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci n-am venit ca să judec lumea ci ca să mântuiesc lumea” (Ioan XII, 46-47).
Deniile sunt precum privegherile din catacombe unde creştinii cântă: ,,Iată Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednică este cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu...!" (tropar)​ 



Sfinţii Evangheliștii prezenți la drama evenimentelor ne poartă pe aceste urme sfinte, ca să înţelegem de ce Fiul lui Dumnezeu s-a Jertfit pentru a noastră mântuire. Călcând cu credinţă pe Drumul Crucii, toate generaţiile vor găsi răspuns la întrebările timpurilor. Dacă suntem sinceri şi vrem să ne îndreptăm, ne vom regăsi pe această mare scenă ca ,,protagonişti”, de o parte sau de alta a Crucii lui Hristos.
Slujba Deniei nu este doar o rugăciune, ci o meditaţie profundă pe care o aduce mesajul Evangheliilor Patimilor, în această Săptămână Mare. Omul trebuie să rămână lângă El, ca să aibă parte de moştenire!
,,Dacă-Mi slujeşte cineva, să-Mi urmeze, şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu” (Ioan XII,26).
Dacă creştinii nu vor înţelege, că totul s-a făcut pentru noi şi a noastră mântuire, vom avea parte de un creştinism dramatic: ,,Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu” (Marcu XIII,31).
Se împlinesc chiar sub privirea noastră, iar Noul Testament ne spune să fim pregătiţi, deoarece totul se va petrece întocmai profețiilor biblice.
Fiecare Zi din această Săptămână Mare este ca o Zi a Creaţiei, atunci asistau doar îngerii, iar acum şi oamenii.
,,I-a răspuns deci mulţimea: Noi am auzit din Lege că Hristosul rămâne în veac (Ioan XII,34).
Suntem în faţa Sfintei Cruci, indiferent de vârstă sau stare socială, buni şi răi, mincinoşi şi farisei: Domnul este slujitor, deoarece nu toţi suntem ,,curaţi”.
Chiar dacă unii vor să se sustragă, motivaţi ca şi Petru la spălarea picioarelor, ,,zgura” s-a aşezat pe ,,veşmântul” sufletelor noastre ,,Şi voi sunteţi curaţi, însă nu toţi (Ioan XIII,10).
Trădarea lui Iuda va dramatiza istoria, şi conşţiinţa umană nu trebuie să facă compromis cu Adevărul! De ce să ne ascundem şi încotro este fuga noastră dacă El este cu noi, până la sfârşitul veacurilor?

Ne-a ajuns mereu din urmă ca să nu ne scape în iad: ,,pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării” (Ioan XVII, 12).
Conducerea poporului era teocratică după Legile Decalogului, şi totuşi vor striga că-l vor împărat pe Cezarul. Ce blasfemie! De Florii strigau: Osana, Fiul lui David, iar acum nu vor să audă de Dumnezeu!
,,Au orbit ochii lor şi a împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii şi să nu înţeleagă cu inima şi ca nu cumva să se întoarcă şi Eu să-i vindec” (Ioan XII,46).
Se salvează cine a priceput. Nicodim, Iosif din Arimateia, tâlharul care se căieşte: ,,Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta” (Ioan XXIII,42.) 
Din imperiul roman se va alege praful şi sutaşul care mărturiseşte dumnezeirea devine creştin. Iosif pune în mormânt pe Hristos şi astfel mai există o tradiţie iudaică. După atâtea Patimi, Viaţa nu moare şi ar fi fost cumplit dacă nu aveam Duminica Învierii ! Cine-L părăseşte, iese din Împărăţie şi fără sacralitate ,,flămânzeşte”, fiind silit de ,,împrejurări” precum Cirineanul să ,,poarte” Crucea şi să privească la Cel ce L-au răstignit.
Aceste zile ,,YOM” aparţin Creatorului, ca la Începuturi şi Domnul face totul.”
,,Cine Mă nesocoteşte pe Mine şi nu primeşte cuvintele Mele are judecător ca să-l judece: cuvântul pe care l-am spus acela îl va judeca în ziua cea de apoi Tatăl care M-a trimis, Acesta Mi-a dat poruncă ce să spun şi ce să vorbesc. Şi ştiu că porunca Lui este viaţa veşnică” (Ioan XII,48-49).

Sursa foto: Arhiva pr. Iulian Zisu