Tahsin Gemil - turcolog şi istoric de renume mondial (galerie foto)

10 Oct, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
3220
Marime text
Fiu al Medgidiei, s-a născut la 21 septembrie 1943, părinţii săi fiind Tair şi Eriane Gemil. Străbunicul său a fost Abdul Hagi Kerim, primar al Medgidiei în perioada 1878-1886. Despre acest lucru, marele istoric şi ambasador spunea: „Sunt născut în Medgidia. Străbunicul meu, Abdul Hagi Kerim, a fost primarul oraşului. Iubesc Medgidia. Este şi va rămâne pentru mine cel mai frumos oraş din lume”.
A reprezentat etnia tătară în Parlamentul României în perioada 1990-1996, din partea UDTTMR, fiind un reputat istoric, turcolog şi cunoscător al limbii tătare şi turce. A absolvit Şcoala tătară din Medgidia şi Liceul „Nicolae Bălcescu“ din localitate. A obţinut licenţa şi mai apoi doctoratul în istorie în cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, în anul 1976. A fost ambasador al României în Azerbaidjan (1998 - 2003) şi Turkmenistan (2004 - 2008). Membru corespondent al Societăţii Academice de Istorie din Turcia; a obţinut Premiul „Nicolae Iorga“ al Academiei Române şi Premiul „Radu Rosetti“ al Fundaţiei Culturale „Magazin Istoric“ (1993).
Iniţiator al înfiinţării UDTTMR după 1990 şi primul preşedinte al acesteia. A fost membru în CPUN. Activitatea sa didactică a început la Liceul Eforie Sud, Constanţa, unde a fost profesor în perioada 1965-1966. Ulterior, s-a dedicat activităţii de cercetare a istoriei naţionale, în special a relaţiilor Ţărilor Române cu Imperiul Otoman. În perioada 1966-1977 a deţinut funcţia de cercetător ştiinţific, în cadrul Institutului de istorie şi arheologie „A.D. Xenopol” din Iaşi; în perioada 1977-1984, a fost arhivist principal, în cadrul Direcţiei Generale a Arhivelor Statului Bucureşti, iar între anii 1984-1998, a fost cercetător ştiinţific principal, în cadrul prestigiosului Institut de istorie „Nicolae Iorga” din Bucureşti.
În ceea ce priveşte activitatea didactică universitară, în perioada 1991-1995, a fost conferenţiar universitar, iar în perioada 1995-2009, a deţinut funcţia de profesor universitar în cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa. A deţinut şi funcţii administrative precum: şef al Catedrei de istorie veche şi medievală, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa, având şi calitatea de conducător de doctorat în specializarea „Istoria relaţiilor internaţionale”. De asemenea, a deţinut şi funcţia de prorector al Universităţii „Ovidius” Constanţa, în perioada 1991-1998 şi în perioada 2004-2008.
Este fondator şi director al Centrului de Studii Eurasiatice (2005), întemeietor şi redactor-şef al Revistei Române de Studii Eurasiatice, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa.
A publicat mai multe cărţi în calitate de autor unic sau de coautor, 10 volume ca editor, peste o sută de studii ştiinţifice în reviste de specialitate din ţară şi din străinătate, circa 60 recenzii, polemici şi note bibliografice; mai mult de 100 de comunicări ştiinţifice la manifestări ştiinţifice interne şi internaţionale. A publicat câteva sute de articole şi interviuri în ziare româneşti şi străine şi a realizat peste 200 de emisiuni radio şi TV în ţară şi străinătate, însumând mai mult de 60 ore de emisie. În calitate de ambasador român, a elaborat aproximativ 1.500 de documente diplomatice. De altfel, cariera diplomatică a venit să întregească o carieră de excepţie.
Gemil Tahsin este în prezent profesor la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca şi director al Institutului de Turcologie şi Studii Central - Asiatice din cadrul aceleiaşi universităţi, pe care l-a gândit şi creat.
A publicat lucrări precum: „Ţările Române în contextul politic internaţional (1621-1672)”, în 1979; „Relaţiile dintre Ţările Române şi Poarta Otomană în documentele turceşti (1601-1712), în 1984; „Românii şi otomanii în secolele XIV-XVI”, în 1991 ş.a.
În calitate de coordonator, a publicat mai multe volume de studii, printre care: Moştenirea istorică a tătarilor”, I, Editura Lumina Tipo, Bucureşti, 2010, „Moştenirea istorică a tătarilor”, II, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2012 ş.a.
În onoarea sa, la împlinirea vârstei de 70 de ani a fost publicat un volum de studii de către editorii Stoica Lascu şi Melek Fetislem, intitulat „A festschrift in honor of professor Tasin Gemil on the occasion of his 70 th birthday” şi apărut, la Editura Presa Universitară Clujeană, în anul 2013. Volumul a fost lansat la Universitatea „Babeş –Bolyai“ din Cluj-Napoca, la Academia Română, la Constanţa şi la Medgidia.
A primit titlul de cetăţean de onoare al municipiului Medgidia, la data de 25 octombrie 1999, ca o recunoaştere a meritelor sale şi a contribuţiei pe care o are la promovarea imaginii oraşului şi a comunităţilor tătară şi turcă. Reputatul istoric este prezent la toate acţiunile importante ale comunităţii în care s-a născut. În anul 2009, a primit Premiul „Mehmet Niyazi“, iar în anul 2015, a primit şi Premiul de excelenţă din partea Primăriei Municipiului Medgidia, în cadrul Galei premiilor de excelenţă.
Dincolo de toate aceste funcţii ocupate de-a lungul timpului, de premiile şi distincţiile obţinute, profesorul Tahsin Gemil rămâne un om modest, deschis dialogului, un om optimist şi plin de viaţă, un medgidian de la care întotdeauna ai ce învăţa.
Surse bibliografice:
Adrian Ilie, Personalităţi marcante ale Medgidiei, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2017.
Idem, Medgidia. Istoria oraşului de la 1918 până în prezent, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2012.
Interviu realizat cu prof. univ. dr. Tahsin Gemil în 2015.
www.cdep.ro;
www.aos.ro
Surse foto:
www.cdep.ro
www.transilvaniareporter.ro
www.turkology.institute.ubbcluj.ro

Despre Adrian Ilie
Licenţiat şi masterat în istorie - Universitatea „Ovidius” Constanţa, şef de promoţie.
Doctor în istorie şi cursuri postuniversitare - Universitatea din Bucureşti.
Director adj. - Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi” Medgidia.
Metodist, responsabil Cerc pedagogic şi membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanţa).
Autor al mai multor lucrări şi studii despre Medgidia şi Dobrogea.
Autor al unor studii şi cărţi de metodică şi management.
Membru în Comisia Naţională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România.
Membru al Asociaţiei Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor şcolare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie/Istoria minorităţii turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice - Medgidia.
Realizator emisiune istorică - Repere Istorice - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obţinute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman“ pe anul 2017, conferit de Societatea de Ştiinţe Istorice din România.
Citeşte şi:
#citeşteDobrogea Cernavodă - Bogazchioi, aşezarea de la revărsarea Dunării (III)
Inapoi la articolLocalitățile și locuitorii din Dobrogea centrală în „Analele Dobrogei“ și „Arhiva Dobrogei“ (galerie foto)

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii