Top 50 de filme anti-stres sau de sărbători
Top 50 de filme anti-stres sau de sărbători
16 Nov, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
5461
Marime text
Există filme care te fac să te simţi bine şi filme care te fac să te simţi mai bine. Ultima categorie este recomandată atunci când eşti într-o stare de spirit dezastruoasă spre deprimare şi vrei ceva la care să te uiţi fără să-ţi baţi capul prea mult. Sunt filmele cu Meg Ryan sau Hugh Grant, filme simpatice, uşurele şi săţioase ca un Happy Meal de la McDonalds. Mai ştim că fast food-ul îngraşă şi nu-ţi aduce nicio vitamină în organism, aşa că nu despre ele vom vorbi în acest articol. Să ne întoarcem la celelalte, care nu te dezamăgesc niciodată, poţi să le revezi de zeci de ori, nu te plictisesc nici la a cincea vizionare, şi, chiar dacă sunt comedii sau drame, au întotdeauna replicile potrivite, în sensul că te fac să auzi exact ce vrei sau ai nevoie să auzi. Iată o listă de 50 de astfel de filme!
50. O Brother, Where Art Thou? (2000)
Chiar din mintea sucită a fraţilor Coen, această odisee a lui Homer, în care Ulysses Everett Mc (George Clooney) este exasperat de atitudinea celorlalţi doi condamnaţi Pete (John Turturro) and Delmar (Tim Blake Nelson), un trio comic, replici faine şi o stare de bună dispoziţie molipsitoare.
49. Braveheart (1995)
Mel Gibson în rolul unui rebel dat dracu'. William Wallace zbiară „Libertate!” chiar şi când e cu sabia deasupra capului şi e jupuit de boaşe ca găina de pene după ce a ieşit din cazanul de apă fiartă. Nu vă speriaţi, e scena finală dintr-un maraton de trei ore în care codul onoarei se îmbină cu drama istorică şi furia scoţienilor oprimaţi de fraţii lor englezi. Avem di tăti: dragoste, dramă, răzbunare, iar dragoste, şi peste toate astea planează ochii de un albastru oţelit ai micului războinic Mel.
48. Shakespeare in Love (1998)
Chiar şi Harold Bloom, criticul care l-a săltat pe Shakespeare deasupra lui Dumnezeu, consideră că această scenografie riguroasă, dar spirituală a reglării de conturi londoneze cu victime colatarale, respectiv doi puşti îndrăgostiţi, este doar „o delicioasă travestire”. Merge, măcar să ştim pentru ce a luat Gwynnie Oscarul.
47. Jean De Florette/Manon Des Sources (1986)
De-a lungul a alte două filme şi patru noi generaţii, morala poveştii lui Claude Berri încă ne mai mângâie ca o rază de soare. Este vorba de un colector de taxe cocoşat, interpretat de Gerard Depardieu (francezul bun la toate) şi vecinii care vor să stoarcă şi ultima fărâmă de omenie din el, atrăgându-l pe coridorul întunecat al naturii umane, dar care reuşeşte să se sustragă tentaţiilor, dând astfel poveştii un sublim sens al răbdării şi justiţiei. Wow, parcă-mi vine să-l văd din nou.
46. Evil Dead 2 (1987)
„Cine râde acum?” zbiară Ash (Bill Campbell), în timp ce-şi ironizează propria mână stângă, pe care tocmai o ciopârţise pentru că era posedată de demoni. O comedie violentă, delirantă, hilară, care te prinde… de mână, era să zic.
45. Bill and Ted’s Excellent Adventure (1988)
Doi călători în timp, cu ţiglele cam sărite de pe casă (Alex Winter and Keanu Reeves), cu o obsesie pentru solourile chitaristului Van Halen, dar fără nicio pasiune pentru învăţare, răpesc câteva personalităţi celebre ca să-i ajute într-un proiect şcolar. Abraham Lincoln punctează foarte bine spiritul filmului când spune la final: „Purtaţi-vă excelent unul cu altul. Şi… faceţi-vă de cap, frate!”
44. True Romance (1993)
„E aşa de romantic ce-ai făcut!”, îi spune Patricia Arquette proaspătului soţ Christian Slater după ce acesta îi chilăreşte protectorul. În lumea prostituatelor s-ar numi „peşte”.
Şi, într-un mod ciudat, Patricia are dreptate. Scenaristul Quentin Tarantino a avut de gând iniţial să-ncheie filmul într-o manieră nefericită, dar regizorului Tony Scott i-au plăcut eroii prea mult, aşa că a hotărât să-i scape de repercusiuni ciudate. Şi el a avut dreptate.
Şi, într-un mod ciudat, Patricia are dreptate. Scenaristul Quentin Tarantino a avut de gând iniţial să-ncheie filmul într-o manieră nefericită, dar regizorului Tony Scott i-au plăcut eroii prea mult, aşa că a hotărât să-i scape de repercusiuni ciudate. Şi el a avut dreptate.
43. Les Parapluies de Cherbourg (1964)
Adică „Umbrelele din Cherbourg”, unde o Catherine Deneuve adolescentă, în perioada ei roz, strălucitoare, se îndrăgosteşte de Nino Castelnuovo, un mecanic ce-o lasă însărcinată, înainte de a pleca la război. Se cântă tot filmul şi se mai şi dansează pe ici, pe colo, dar e OK, franceza sună romantic chiar, sau, mai ales, când e cântată.
42. Cinema Paradiso (1989)
Iubitorii incurabili de cinematografie au tendinţa de a romanticiza întreaga experienţă a poveştii lui Giuseppe Tornatore dintre un proiectant de sate vechi (Philippe Noiret) şi tânărul său asistent (Salvatore Cascio), dar, chiar şi-aşa, filmul îşi păstrează locul în arhivele cinematografice.
41. Field of Dreams (1989)
Kevin Costner construieşte un teren de baseball pentru fantome, bate mingea cu tatăl său decedat şi, în general, creează mai degrabă un teren pentru lacrimi nevărsate de bărbaţi cu probleme paternale. De ce să-l vezi? Pentru că ne plac bărbaţii care plâng.
40. Trading Places (1983)
Condamnatul Eddie Murphy şi insuportabilul agent de bursă Dan Aykroyd îşi schimbă norocul între ei în această satiră crudă, dar tonică. Bonusul filmului este Jamie Lee Curtis, admirabilă într-un rol secundar de prostituată.
39. Say Anything (1989)
Foarte mulţi dintre noi am văzut şi ne-a plăcut blockbusterul lui Cameron Crowe „Jerry Maguire”, film ce ne-a topit inimile precum o ciocolată la soare, dar povestea enervant de plauzibilă din „Spune ceva” e o mică bijuterie a atracţiei erotice dintre doi oameni total opuşi, escrocul John Cusack şi frumoasa academiciană Ione Skye. Filmul ne oferă o plăcere de durată şi un joc strălucitor al actorilor. Tinerii care vor urmări filmul se vor regăsi în personajul lui Cusack în aproape toate aspectele. Pariem?
38. Dazed and Confused (1994)
Muzica, hainele şi accentele sunt specifice Texasului de la jumătatea anilor '70, dar ameţitorul film al lui Richard Linklater are o încărcătură emoţională, plină de nostalgie, eliberare emoţională şi o senzaţie răcoritoare de vacanţă pe care probabil aţi simţit-o şi voi în ultima voastră zi de şcoală.
37. Avanti! (1972)
Un film vechi cu Jack Lemmon, mai suferind ca niciodată, care călătoreşte în Italia ca să recupereze trupul părintelui său şi află că bătrânul lui tată era cunoscut pe plan local drept un amant magnific şi poet, pe deasupra. E un film amuzant şi foarte revigorant, ca un duş de după-amiază, înainte de siestă, încât începe să-ţi pară rău că nu eşti un tenor bine făcut să te apuci de cântat în timpul filmărilor.36. Jamon, Jamon (1992)
Triunghiul amoros dintre moştenitorul unui imperiu de lenjerie intimă (Jordi Molla), fata curvei oraşului (Penelope Cruz) şi muncitorul la măcelăria din oraş (Javier Bardem) este de o spectaculoasă carnalitate. Nu vreau să sune prea crud, dar acest film îl va face chiar şi pe un vegetarian să fie înnebunit după carnea de porc.
35. The Princess Bride (1987)
Nu e nimic de displăcut în această comedie, în care genialul Wallace Shawn se întâlneşte cu personajul răzbunător Inigo Montoya, interpretat de Mandy Pantikin. Aveţi prea multe momente în care veţi zâmbi ca să nu daţi o şansă acestui film de Rob Reiner, după cartea cu acelaşi titlu a lui William Goldwyn.
34. Smoke/Blue in the Face (1995)
Wayne Wang şi romancierul Paul Auster au dat viaţă unui film la superlativ despre legăturile invizibile, dar pozitive, dintre clienţii magazinelor de tabacco. Au improvizat tot felul de scene în care personajele s-au amestecat cu localnicii şi a ieşit un graffiti colorat în care aproape că auzi pe toată lumea cum îşi strigă bucuria de a trăi.
33. Die Hard (1988)
Bruce Willis împuşcă o haită de hoţi internaţionali care încearcă să fure Crăciunul, ca nişte nenorociţi ce sunt, şi în timp ce se întâmplă toată nebunia asta, se împacă de-a binelea cu nevastă-sa. În partea a doua e certat iar cu ea, dar nu-i nimic, se împacă iar, după ce omoară alţi nenorociţi. Semn că numai după ce face harcea-parcea nişte răufăcători, căsnicia lui Bruce are şanse de izbândă. Vezi, Demi, cum merg treburile?
32. The Straight Story (1999)
Cele mai multe dintre filmele lui David Lynch sunt ca şi cum ai face parte din nişte coşmaruri după ce ai mâncat prea multă brânză, dar această poveste, semi-adevărată, despre un bătrân care străbate ţara pe o maşină de tuns iarba are forţa şi profunzimea unui cântec de Johnny Cash, care vorbeşte despre lucruri pe care numai vârsta şi timpul le cunosc în detaliu.
31. Midnight Run (1988)
„Dacă mai spui un cuvânt, am să-ţi vâr telefonul ăsta în scăfârlie”. Realizat din astfel de replici care formează un minunat dialog abuziv şi concis, care, în loc să destrame, mai mult îi apropie pe supărăciosul Robert De Niro de inocentul prizonier Charles Grodin, filmul lui Martin Brest este o adevărată capodoperă tragicomică, ce nu trebuie ratată.
30. Local Hero (1983)
Jumătate fantezie, jumătate poveste reală, avem de-a face cu satul scoţian care a fost vândut companiei de petrol a lui Burt Lancaster. Morala: nu toţi afaceriştii sunt răi, nu toţi localnicii sunt nişte martiri ai moştenirii locale şi ai parte de sute de bancuri bune şi detalii subtile, pe jumătate ascunse în poveste. Stai cu antenele întinse şi te vei transforma până la sfârşitul filmului într-un detectiv din seria Maddie şi David!
29. The Fisher King (1991)
Bizara poveste a Terry Gilliam despre un prezentator de radio cu conştiinţa afectată de vinovăţie (interpretat de Jeff Bridges) şi simpaticul schizofrenic, deranjat emoţional de moartea logodnicei (Robin Williams) care se combină pentru a fura sfântul Graal din vila unui miliardar din New York. Există un punct culminant când toată lumea din Grand Central Station începe să danseze vals, dar momentul meu preferat din film este când Jeff şi Robin stau dezbrăcaţi la pielea goală în parc şi se uită la stele. Asta da viaţă de rege!
28. The Big Lebowski(1997)
Şase ani mai târziu, îl regăsim pe amicul Jeff Bridges, cu câteva kilograme în plus şi cu o personalitate sucită, întâlnindu-se cu tot felul de nihilişti şi pornografi din lumea interlopă a Los Angeles-ului. Jeff este, în felul său apatic - aşa cum, desigur, îi cere rolul -, cel mai subversiv personaj din cinematografia ultimilor ani, sugerând în mod tacit o existenţă ideală, în care nu face altceva decât să joace bowling, să bea milkshake-uri, să fumeze canabis şi să vizioneze „The Big Lebowski”.27. Central do Brasil (1998)
Morocănoasa şi cinica Dora, o fostă profesoară (interpretată de Fernanda Montenegro), ajunge să muncească în staţia de metrou Central do Brasil, unde, în schimbul banilor, scrie scrisori pentru clienţi. Îşi urăşte atât de mult clienţii, încât aruncă la gunoi toate scrisorile pe care le redactează. Îl ajută pe simpaticul orfan Vinicius de Oliveira să-şi găsească tatăl, dintr-un sentiment plauzibil de vinovăţie, iar această experienţă îi schimbă profund pe amândoi. În sinopsis, povestea pare evidentă, dar felul în care este ea adusă pe ecran are o forţă extraordinară. Filmul a fost premiat la a 48-a ediţie a Festivalului de Film de la Berlin.
26. Gregory’s Girl (1981)
Dansul pe orizontală, costumul de pinguin al copilului, vagabonzi, ţâţe, fiecare scenă din filmul lui Bill Forsyth este memorabil şi plăcut. Efectul general este cel al unei vacanţe magice de vară, care prinde tot patosul anilor adolescenţei în mrejele sale, ani petrecuţi în Cumbernauld sau oriunde în altă parte vreţi voi.
25. When We Were Kings (1996)
Mohammed Ali este cel ce farmecă obiectivul lui Leon Gast, ca o pasăre Colibri în mijlocul trilurilor sale, în momentul cel mai glorios din viaţa sa - campionatul mondial la categoria grea, Zaire, 1974. Ali împarte pumni şi îndrăzneşte să devină o persoană şi mai interesantă.
24. The Jungle Book (1967)
Cel mai exuberant desen animat al lui Disney, în care ursul Baloo (interpretat de Phil Harris) devine atât de fermecat de ritmul bătăilor regelui Louie (interpretat de Louis Prima) şi de urangutanii dansatori şi jucăuşi, încât este provocat să danseze şi, în agitaţia sa, îşi pierde coada din nucă de cocos, care servea pe post de deghizare. Îi bagă, astfel, în mare bucluc pe prietenii noştri. Ceee, nu l-aţi văzut încă?
23. Down By Law (1986)
DJ Jack (Tom Waits) şi proxenetul Zack (Rod Lurie), doi foşti infractori cuminţiţi acum, de teamă să nu fie încălţaţi cu crime ce nu le-au comis, sunt aruncaţi la mititica, unde-l întâlnesc pe cel mai optimist italian, Roberto Benigni, care nu vorbeşte engleza prea bine, dar are un plan de evadare. O comedie înălţătoare ca vocea unei soprane.
22. Modern Times (1932)
Ultimul film mut al lui Charlie Chaplin, ultimul dans al vagabondului, nu pare a mai fi atât de comic, dar are încă amprenta geniului său - graţia şi umorul unui singur om, folosite ca arme împotriva maşinăriilor, ceasurilor de perete, a slujbelor de opt ore şi chiar împotriva propriei plictiseli.
21. Ikiru (1952)
Un film sumbru, dar care, ciudat sau nu, veţi vedea şi singuri, te poate face să te simţi bine. Uneori, tristeţea e recomandată. Covârşitoarea poveste a lui Akira Kurosawa despre un afacerist pe moarte (Takashi Shimura) care compensează o viaţă neîmplinită de tot felul de rutine zilnice prin construirea unui teren de joacă pentru copilul său este unul dintre puţinele filme care ar putea să te inspire să devii un om mai bun.20. Big Night (1996)
Fraţii Primo (Tony Shalhoub) şi Secondo (Stanley Tucci) gătesc pentru ultima oară o monumentală cină din dragoste şi disperare pentru restaurantul lor în prag de faliment. Filmul în sine este un efort imens şi va plăcea pasionaţilor de artă culinară, dar şi un act de compasiune pentru oameni.
19. Toy Story (1995)
Este o producţie de animaţie clasică, made by Pixar, în care jucăriile din mase plastice au propria lor viaţă, propriile nevroze şi propria structură socială. De ce-o să-ţi placă? Pentru că îţi doreşti cu adevărat ca povestea să fie adevărată, iar personajele aproape te fac să crezi că aşa e. Buzz Lightyear (Tim Allen) este spiritul lui Don Quijote captiv în trupul unui nou Action Man. Cât despre celelalte, rămâne să le descoperi singur.
18. Anand (1970)
Pacientul bolnav de cancer Rajesh Khanna îşi petrece ultimele sale luni râzând de moarte şi de orice altceva îi mai trece prin minte. „Zindagi badi honi chahiye, lambi nahin,” spune el. (Viaţa ar trebui să fie măreaţă, nu lungă), iar această expresie clasică via Bollywood exprimă cu mai multă convingere şi forţă ceea ce se spune în mai toate filmele hollywoodiene.
17. Shaolin Soccer (2001)
Amuzantul blockbuster al lui Stephen Chow realizat în Hong Kong este cel mai comic film din toate timpurile. Numitul Fung (Ng Man Tat) îşi antrenează echipa de fotbalişti amatori folosind puterea şi învăţămintele unui Shaolin Kung Fu. Cupa Finală este de un milion de ori mai interesantă decât un meci real - mingea este lovită atât de tare, încât eliberează unde de şoc atomice. Te pui cu shaolinii?
16. It’s A Wonderful Life (1946)
Frank Capra s-a întors acasă din al Doilea Război Mondial şi a realizat „un film special” - această parabolă simplă şi puternică (de vizionat la nesfârşit) despre importanţa cosmică a vieţii unui om şi a visurilor sale. Inegalabilul Jimmy Stewart are, iniţial, o viziune întunecată asupra lumii, pe care un înger pe nume Clarence (Henry Travers) reuşeşte să i-o schimbe. Bun de văzut în apropierea Crăciunului, când se activează îngerii.
15. Ferris Bueller’s Day Off (1986)
Un răsunător apel de trezire al anilor '80. „Viaţa trece foarte repede. Dacă nu te opreşti să te uiţi în jur din când în când, ai putea s-o ratezi”. Atenţie la Ferris. Închide telefonul, dă perdelele la o parte, cântă Sigue Sigue Sputnik cu voce tare şi fă-ţi planuri de distracţie pentru ziua următoare. Doar faci parte şi tu din maratonul nostru anti-stres.
14. Roman Holiday (1953)
Cine n-a văzut „Vacanţă la Roma”? Prinţesa Audrey Hepburn şi jurnalistul Gregory Peck se întâlnesc întâmplător şi fac o tură sau mai multe cu scuterul în romanticul oraş Italian. Ceea ce ar fi trebuit să fie un subiect de senzaţie se transformă într-o poveste de dragoste, terminată cu nişte chitare în cap. Într-adevăr, de vis!
13. Amélie (2001)
Această viziune alegorică a lui Jean-Pierre Jeunet a Parisului suburban, un fel de univers paralel condus de tot felul de ciudaţi, în care simpatica şi fantastica aeriană (Audrey Tatou) are grijă ca toată lumea să primească ceea ce-şi doreşte în secret. Întregul film se învârte în jurul acestor iluzii, care fac să plutească în aer magia şi praful minunat al zânelor.
12. Together (2000)
Scenaristul şi regizorul suedez Lukas Moodysson iubeşte pe toată lumea din filmul său: pe fondatorii depăşiţi ai unei comune comuniste şi pe copiii lor dubioşi din generaţia disco - iar peste toate acestea radiază aura caldă a comediei umane.
11. Tokyo Story (1953)
Urmărind filmul dureros de dramatic al lui Yasujiro Ozu e ca şi cum ai petrece câteva săptămâni la mare înălţime - suferi puţin la început, dar o faci doar pentru a-ţi testa limitele binelui şi ale suportabilităţii. Încerci marea cu degetul sau nu?
10. The Philadelphia Story (1940)
Adaptarea magistrală a lui George Cukor după farsa antrenantă a lui Philip Barry aduce la fel de mulţi saltimbanci ca în spectacolele de divertisment, dar „Poveste din Philadelphia” are combinaţia minunată a trei actori fermecători: Cary Grant în rolul fostului soţ, Jimmy Stewart în rolul unui demn scriitor şi minunata Katharine Hepburn. Posterele anunţau la acea vreme „Frumoşii din Societatea Îngâmfată care s-au împiedicat şi au căzut trăsniţi de dragoste”. Ceva ce nu trebuie ratat, măcar să ştii despre ce e vorba între ghilimelele astea pretenţioase.
9. Cântând în ploaie sau, mai cunoscut, Singin’ in The Rain (1952)
Jucăuş, fluid, lichid, ameţitor, noroios şi romantic - singurul muzical care merge de minune şi nu-ţi vine să-i iei la pumni pe actori când se lansează în numerele lor de cântat şi dansat. Gene Kelly şi Stanley Donen folosesc studiourile vechi ce le-au fost date ca teren de joacă, le dau un luciu la repezeală, ochesc locurile cele mai propice pentru a-şi lansa coregrafia şi transformă totul în cea mai mare lucrare de pop art, încât după vizionarea filmului îţi vine să ieşi în ploaie şi să sari prin băltoace şi, evident, să cânţi bucuria de a exista sau de-a fi îndrăgostit.
8. Rocky (1976)
Toate filmele despre sport au deja scrise în scenariu dinamicile inspiraţionale ale anonimilor din suburbii care îşi iau inima-n dinţi şi intră în concurs să dea marea lovitură a vieţii, cea schimbătoare de macaz, cu şanse de 1 la un milion, dar niciunul nu are această încăpăţânare imbecilă ca a lui Sylvester Stallone, care-l face să se antreneze într-un congelator cu rânduri uriaşe de carne expusă în cârlige. Întotdeauna m-am întrebat dacă a mâncat cineva apoi carnea aceea. Eh, dacă viaţa ar avea un antrenament atât de dur ca să facem mai târziu faţă stresului şi dacă ne-am antrena cu toţii pe „Gonna Fly Now” a lui Bill Conti… dacă, dacă şi iar dacă…
7. Raiders of the Lost Ark (1981)
Personajul lui Harrison Ford, charismaticul, morocănosul, dar foarte hotărâtul arheolog Indiana Jones e în stare să pună la pământ toată şleahta celui de-al Treilea Reich în încercarea sa de a proteja rămăşiţele celor Zece Porunci pentru muzeul din oraşul său, dar închide ochii cu prudenţă în faţa mâniei lui Dumnezeu. Şi să nu uităm linia melodică „Raider`s March” a lui John Williams, numai ascultând-o simt cum mi se topesc kilogramele în plus.
6. Spirited Away (2001)
Avem aici o minunată şi foarte colorată viziune a lui Hayao Miyazaki despre lumea spiritelor, ceva ce poţi experimenta numai în visele tale cele mai ciudate, dar şi cele mai frumoase, în timp ce se aude un gong, într-o pagodă, într-o grădină sau chiar în moalele capului tău. OK, recunosc, nu e cea mai bună metodă anti-stres, dar încearc-o. La mine a mers.
5. Raising Arizona (1987)
Fraţii Coen au mai făcut-o lată cu o comedie plină de primejdii la tot pasul, emoţionantă şi cu răpiri de copii, mai nebunească şi cu o acţiune mai rapidă decât cele mai clasice filme de la Hollywood, punându-i în rolurile principale pe Nicolas Cage - un tâlhar cam dus cu capul, şi pe Holly Hunter - o nevastă poliţistă şi mai dusă cu capul, într-o bătălie isterică între bine şi rău şi împotriva îngerului iadului (Randall Tex Cobb). „Iată ce este bine şi ce este drept, şi niciodată noţiunile astea nu se întâlnesc,” spune Cage. Nu te chinui să înţelegi fără să vezi filmul.
4. The Shawshank Redemption (1994)
Ca toate filmele despre închisori, are şi acesta câteva clişee, printre care şi parabola martirului. Este adaptarea cinematografică a lui Frank Darabont după un roman de-al lui Stephen King. Tim Robbins suferă, suferă, suferă, dar până la urmă scapă dintr-o închisoare în care era pe nedrept înghesuit. Un subiect care ne transmite de fiecare dată cu putere credinţa şi speranţa că nici gratiile nu mai sunt ce-au fost.
3. Groundhog Day (1993)
Personajul lui Bill Murray, un prezentator de vreme egocentric şi ursuz, găseşte o nouă cale spre iluminare - trăieşte aceeaşi zi stupidă, în acelaşi loc stupid, cu aceleaşi întâmplări, încât cinismul devine atât de plictisitor, că nu-ţi mai rămâne decât o alternativă să te bucuri de viaţă. Mulţi dintre noi aşteaptă mult şi bine să trecem prin această schimbare, însă Ziua Cârtiţei te face chiar să ţi-o doreşti.
2. The Ladykillers (1955)
Voit obraznică, dar destul de moralizatoare, aşa cum ar trebui să fie o comedie adevărată, capodopera de la Ealing Studios despre o gaşcă ineficientă de infractori (incluzându-i pe Alec Guinness şi Peter Sellers) manipulată involuntar de o bătrânică (Katie Johnson) face apel cu stăruinţă la credinţa ta în bine, arătându-ţi cu o meticuloasă hilaritate cum poţi reuşi să fii mai bun fără măcar să încerci.
1. Some Like It Hot (1959)
Nimic nu te face să te simţi mai bine decât sexul. Sexul, şi în teorie, şi în practică, nu e niciodată un subiect plictisitor. Şi cum nemaipomenita comedie a lui Billy Wilder are toate ingredientele necesare pentru cea mai plăcută activitate a oamenilor, „Unora le place jazzul” nu ne va plictisi niciodată. Tony Curtis, Jack Lemmon şi Marilyn Monroe, toţi trei purtând haine de femeie (dar numai Monroe arătând bine în ele), îşi dau unul altuia replicile atât de natural, imprevizibil şi sunt atât de necruţători unul cu celălalt, încât cred că scenariştii au scris dialogul la foc aprins, creând astfel o bucurie autentică provenită dintr-o vulgaritate subtilă, dar elegantă. Filmul ăsta este ca o briză uşoară peste câteva ore de stat în caniculă, ca un pahar de apă rece într-un deşert fierbinte ca iadul.
Sursă foto: mala-hierba.com
Sursă foto: mala-hierba.com
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii