#citeșteDobrogea Urbea Constanței de altădată

I: Edilitare (1920-1923)
 
Constanța noastră – anticul greco-roman Tomis/Constantia, apoi otomanul Küstendjé – a cunoscut dela data nascerii sale românești moderne, 23 Noiembrie 1878 (zi ce ar trebui să fie adoptată, cum am mai făcit vorbire în anii trecuți, oficial, de către edili și cetățeni drept adevărata Zi a Constanței – eventual și sub genericul, propus de asemenea mai de mult, de Ziua Recunoștinței Constănțenilor) o evoluție ascendentă.

În plan edilitar, devenirea sa ca urbe modernă a avut loc în cele trei decenii de dinaintea Primului Război Mondial, imagine consolidată în următoarele două decenii, interbelice, și spectaculos redimensionată în deceniile constructive ale perioadei socialiste.

Constănțenii de astăzi – chiar și cei „supărați” (și  nu sunt puțini) – trebuie a cunoasce, spre a fi mai în cunosciință de cauză cu cerințele reclamate edililor de azi, fapte și aprecieri de epocă relativ la starea localității; articole din presa vremii, anchete și reportagii, atitudini ale unor personalități, interviuri cu primari ai urbei pot recompune o imagine a municipiului de eri.
_________________
         
 
Murdăria din Constanţa
O scrisoare edificatoare
 
În numele unei colectivităţi de cetăţeni paşnici şi dezinteresaţi, a căror răbdare de fier a trebuit să iacă o explozie printr’o indignare de mult timp inevitabilă vă rog d-le Director să daţi publicităţii această plângere în coloanele apreciatului d-v. ziar, dat fiind şi în deajuns cunoscut înaltul spirit de dreptate şi sentrimentele ce le nutriţi:

 

 
Dorind a împărtăşi cititorilor noştri ştiri exacte asupra înfiinţărei tramvaiului electric în Constanţa şi a studiului în care se găseşte această chestiune, am rugat pe d. Inginer al uzinei noastre d. Alex. Păiuş să ne dea lămuriri precise îm această privinţă.

D. Inginer Alexandru Păiuş ne-a declarat că oferta pentru înfiinţarea unei uzini electrice mari care să ilumineze întregul oraş şi să deservească şi un tramway electric, a fost făcută primăriei de Constanţa de către d. inginer Buşilă ca reprezentant al soc. electrice din Bucureşti şi d. inginer Tiberiu Eremia ca reprezentant al Creditului technic din Bucureşti, oferta aceasta fiind aprobată de consiliul nostru comunal a fost trimisă consiliului technic superios, care, introducând câteva modificări a dat aprobarea cuvenită după care obţinându-se şi aprobarea ministerului de interne, zilele acestea consiliul de miniştri va avea să se pronunţe şi în urmă lucrările vor începe imediat.

Vom transcrie dar aci, declaraţiile d. inginer Al. Păiuş, rezervându-ne dreptul ca în unul din numerile viitoare ale ziarului nostru, să ne supunem şi noi cuvântul.

Uzina va fi instalată pe lângă lacul Sut-Ghiol în care scop comuna a oferit societăţei un teren de cinci hectare: uzina va avea o putere de 7000 cai şi va fi formată din turbine de vapori.

Societatea se obligă de a lumina întregul viitor oraş cu lumină electrică şi oferă comunei în mod cu totul gratuit iluminatul tuturor străzilor din oraş precum şi al instituţiilor şi localurilor dependinte de comună, adică o putere electrică de 150Kw. sau 1500 – 2000 Kilovatzi oră pe zi.

Iluminatul străzilor va fi efectuat de 300 lămpi a 1000 lumânări, pe când în timp normal (înainte de război) acest iluminat era efectuat numai de 150 lămpi a 1000 lumânări, prin urmare, vom avea un iluminat dublu al străzilor.

Pentru particulari, costul iluminatului va fi acela ce se plăteşte la Bucureşti, majorat cu 50 la sută aşa că de unde acum Kw. se plăteşte cu 3 lei 50 mâine, când societatea va lua asupra’şi iluminatul, se va plăti cu 4 şi 50 bani Kw. plus 50 bani pentru stat.

Pentru industrie, probabil Kw., de forţă va fi mai eftin.

Lucrările de uzină vor începe chiar în orimăvara aceasta, uzina va trebui să fie gata în doi ani de zile; iar actuala uzină electrică va fi transformată într’o substiaţie, de distribuţie a curentului.

Chiar de acum iluminatul electric va trece la societate care va fi obligată de a întreţine iluminatul oraşului în stare bună, de a repara şi de a complecta motoarele din uzină pe spesele ei, comuna ne mai având nici un amestec.

Cât priveşte tramvaiul electric acesta va trebui să fie dat în circulaţie în primii trei ani în oraş pe o lungime de 6-7  chilometri, iar restul în ultimi doi ani şi anume:

Vor fi trei linii:
1. Începând de la staţia de petrol pe şoseaua ce vine de acolo va sui coasta, va merge pe strada D.A. Sturza, Piaţa Basarabiei, str. Carol pe toată lungimea ei până la Anadalchioi.
2. Linia ce duce la Mamaia va parcurge actuala linie ferată ce duce la Mamaia.
3. Linia ce duce la Techirghiol şi Movilă va parcurge Bulevardul Ferdinand, viile vechi şi va merge până la Techirghiol şi Techirghiol – Movilă.

Primele două linii vor trebui să fie gata în primii trei ani, iar linia 3-a după alţi doi ani.

Tramvaiul va merge cu o viteză de ca 40 km, pe oră, aşa că, până la Techirghiol drumul va dura cam 15-20 minute, iar până la Mamaia cam 10 m.

Preţul unei curse va fi de 75 bani, iar de la staţia de Petrol până la Anadalchioi va costa un leu de persoană.

Pentru Mamaia şi Techirghiol, taxarea se va face pe kilometri anume: la clasa I-iu 45 bani, iar la clasa II-a 35 bani pe kilometru.

Societatea aceasta de tramvae va fi o societate pe acţiuni – capitalul iniţial va fi de 20 milioane, putând a fi mărit până la 40-50 milioane lei, atât cât se crede că va costa toate lucrările.

Comuna intră ca cointeresată cu suma de două milioane lei pentru aportul pe care-l aduce în societate, cu actuala instalaţie electrică, străzile şi terenul pe care’l concede societăţei pentru uzină şi tramvai, ea având dreptul de a avea doi membri în consiliul de administraţie al societăţei de tramvai şi un cenzor.

Dacă beneficiul rezultat va depăşi 12 la sută asupra capitalului, surplusul se va împărţi în două, jumătate îl va lua comuna şi jumătate îl va lua societatea.

Concesia se dă pe 45 ani, la termen fondul de rezervă se împarte în două, jumătate îl ia comună şi jumătate îl ia societatea iar întreaga instalaţie rămâne în mod gratuit în proprietatea comunei.

În fine societatea rezervă constănţenilor acţiuni în sumă de opt milioane.

Acestea fiind lămuririle date nouă de D-l Inginer Păins, vom căuta a le complecta şi a reveni chiar în numărul nostru viitor asupra acestei chestiuni foarte importante.

 

 
Astă-zi la ora 10 dimineaţa are loc, înaugurarea noului palat comunal din piaţa Independenţei.

Profităm de acest prilej spre a relata câte-va note cu privire la această clădire, care constitue una din cele mai de seamă lucrări arhitectonice ale oraşului nostru.

Sub Primariatul d-lui Titus Cănănău [1910-1912], în primăvara anului 1912, s’a luat hotărârea de a se clădi un palat comunal, întru-cât localul ocupat de atunci devenise neîncăpător. Rămăsese de discutat o chestiune, şi anume acea a locului unde să fie aşezat, întru-cât comuna nu dispunea atunci de un teren propriu pentru o astfel de construcţiune.

Mai târziu, expropriindu-se câte-va proprietăţi particulare, se începe construirea în chiar anul 1912, sub supravegherea d-lui Inginer Vasilescu, după planurile executate de către d-l Architect Ştefănescu, unul din cei mai reputaţi architecţi din ţară.

Lucrarea înaintează, se înalţă pe zi ce trece, dar intervin evenimentele din 1915, cari înlătură ori ce posibilitate de terminare.

Anul trecut se pune din nou în Comisiunea Interimară chestiunea insuficienţei localului din str. Roşiori, şi, după ce d-l dr. Em. Sachelarie – pe atunci preşedinte al Comisiunei Interimare face o largă expunere a necesităţei şi foloaselor pe cari le-ar aduce terminarea acestei lucrări, întregul Consiliu Comunal aprobă darea în atrepriză a lucrărilor necesare pentru terminarea palatului comunal. La licitaţie, lucrarea se adjudecă asupra d-lor M. Eftimie şi Madel, cari au făcut ofertă pe un preţ ce era cu 37 la sută sub deviz.

Odată cu reluarea lucrărilor s’a pus capăt furturilor ce se făceau în dauna comunei, întru-cât zilnic se furau din palatul comunal, materiale, calorifere, uşi, ferestre şi altele, cari erau lăsate în părăsire şi fără nici o pază.

Astăzi, graţie iniţiativei repauzatului Titus Canănău, urmată de colaborarea d-lor Virgil Andronescu [primar: iunie-noiembrie 1910; 1913-1916], Traian Constantinescu [primar: aprilie-iunie 1921] şi mai cu deosebire datorită d-lui dr. Emil Sachelarie, în Palatul Comunal se inaugurează etajul întâiu al clădirei unde s’au instalat următoarele servicii: Casieria, Registratura, Arhiva, Contenciosul, Contabilitatea, Serviciul Technic, Starea Civilă, Serviciul de constatare, Percepţia comunală, Serviciul apelor şi canalizărei, Biroul populaţiei ş.a.

Prin centralizarea serviciilor comunale într’un local propriu afară de avantagiile practice cari se realizează, se adaugă şi cele materiale, întru’cât Primăria scapă de multe chirii pe cari le plătea particularilor şi încasează la rândul ei 100 mii lei anual, închiriând parterul în aripile din dreapta şi din stânga clădirei.

Această monumentală clădire costă până astăzi cca 3200000 lei, la care cifră intră exproprierile de teren, şi 7-800. 000 lei ultimele reparaţiuni.

Clădirea este construită masiv, în stil românesc, cu fundaţiuni de 16 metri adâncime, temeliile fiind aşezate direct pe stâncă de granit.

Pentru oraşul Constanţa, solemnitatea de astăzi prezintă o deosebită însemnătate şi ne-ar fi plăcut, ca în curând, să avem fericitul prilej de a anunţa cititorilor noştri că Palatul Comunal a fost complect terminat, luându-şi aspectul normal.

Dar asupra acestei clădiri s’ar putea spune multe şi mult mai mult decât se cuprinde în rândurile de mai sus, însă lipsa de spaţiu ne împiedică a o face.
I.N. Duployen /1921/ 

           
După cum am anunţat duminică 16 cor. ora 10 a. m. s’a făcut inaugurarea Palatului Comunal.

La această  inaugurare au luat parte autorităţile militare reprezentate prin D-nii generali Pătraşcu, Ionescu şi Tomescu, precum şi autorităţile civile în frunte cu D-l Berea prefectul judeţului Constanţa [1920-1921]. Au mai participat foştii primari, D-l Virgil Andronescu şi D-l Ioan Gheroghiu, precum şi D-l G. Georgescu preşed. Camerei de Comerţ, I.N. Roman [primar: noiembrie-decembrie 1910], profesor C. Brătescu, şi un număr mare de cetăţeni.

După terminarea serviciului divin, oficiat de preoţii Rădulescu, Paveliu şi Roşculeţ, D-l Preşedinte al Comisiei Interimare Tr. Constantinescu [aprilie-iunie 1921], aduce mulţumiri foştilor edili precum şi cetăţenilor cari au contribuit la ridicarea acestui frumos palat.

D-sa face un scurt istoric al clădirei palatului şi propune că în sala de festivitate, să se ridice prin subscripţie publică busturite decedaţilor I. Bănescu [primar: ianuarie-iunie 1900; 1905-1907] şi T. Cananău, foşti primari.

D-l avocat Chirescu, prin câteva cuvinte, în numele Societ. Demobilizaţilor şi al cetăţenilor, urează că în acest palat să intre edili cu dragoste de dreptate şi muncă pentru binele obştesc; D-sa doreşte actualului preşedinte al Comis. Interimare să meargă înainte pe drumul început, lucrând pentru îndeplinirea marilor nevoi ale oraşului; apa, lumina şi salubritatea.

După ce s’a vizitat localul, a avut loc în sala de ceremonii, gustarea oferită de Primărie.

Cel  dintâi vorbeşte D-l general Pătraşcu, care închină pentru Rege şi familia Regală; aduce elogiul acelor ce au contribuit la ridicarea clădirei, model de artă naţională. D-sa face urări pentru oraşul Constanţa, şi pentru cetăţeni cari trebue atunci când vor fi chemaţi să trimită în capul Comunei, oameni pricepuţi, gospodari şi cinstiţi.

D-sa termină strigând: Trăiască România Mare.

D-l G. Gerogescu preşedintele Camerei de Comerţ din Constanţa, vorbeşte în numele comerţului dobrogean. D-sa aduce mulţumiri şi elogii oştirei române, care prin bravura ei, ne-a readus în această provincie românească atât de importantă, prin interesul economic şi comercial ce prezintă pentru întreaga Românie Mare. Arată importanţa oraşului Constanţa şi al podului de peste Dunăre, precum şi rolul ce vor juca aceste două mari lucrări, în interesul comerţului românesc.

D-sa felicită pe toţi acei ce au contribuind la ridicarea palatului comunal, care face cinste nu numai oraşului Constanţa, ci întregei ţări, de oarece portul nostru formează legătura Orientului cu Europa întreagă. Urează că acest palat să însemneze o eră nouă în administraţie, schimbându-se vechile moravuri şi întronându-se cinste şi muncă pentru binele public.

D-l Georgescu termină asigurând că elementul industrial şi comercial va fi întotdeauna alături de acei ce vor lucra pentru binele public.

Cel din urmă vorbeşte D-l prefect G. Berea, care în câteva cuvinte toastează pentru edili precum şi pentru prosperitatea oraşului. În urmă autorităţile şi cetăţenii participanţi s’au fotografiat în grup, la intrarea principală a Palatului.

În tot timpul solemnităţei, muzica militară a cântat în faţa palatului.
I.B. /1921/
 

- Statul să preia datoriile oraşului -
 
Într’un remarcabil articol confratele nostru d-l Al. Gherghel arată nevoile Constanţei, şi face justa observaţiune că, indiferent de persoanele ce s’ar perinda la primărie, nimic bun nu se va putea întreprinde pentru refacerea oraşului, dacă Statul nu va interveni cu ajutoarele grabnice şi efective.

E într’adevăr imposibilă situaţia în care ne aflăm. Cu uzina electrică incendiată, cu instalaţiile pentru apă distruse, cu pavagiile măcinate şi cu străzi întregi ce se surpă, Constanţa nu mai poate răspunde nevoilor unui oraş modern. Nu se poate ca starea de astăzi să mai dăinuiască, fără ca prestigiul întregii noastre ţări să nu fie ştirbit. Să ne gândim numai la penibila impresie cu care rămân atâţia streini, cari n’au prilejul să cunoască ţara românească, decât portul şi oraşul Constanţa.

Toate aceste rele, îşi au cauza iniţială în războiu, căci în timpul şi din cauza răsboiului, Constanţa a devenit ceiace este astăzi: un oraş distrus. Dar, după cum statului, care reprezintă întreaga naţiune, îi incumbă îngrijirea răniţilor şi sprijinul invalizilor de pe câmpul de luptă, tot astfel statul e dator să se îngrijească de comunităţile ce au suferit mai mult din cauza răsboiului. Exemplul a fost dat cu oraşele Panciu, Odobeşti etc., a căror restaurare a fost declarată operă de solidaritate naţională. Nu vedem pentru ce s’ar refuza oraşului nostru, care a trecut atât de demn prin suferinţele răsboiului, cinstea pe deplin câştigată de a fi pus în rândul localităţilor de mai sus citate.

Odată înţeleşi asupra punctului că restaurarea şi modernizarea Constanţei e de o urgentă necesitate naţională, să vedem care ar fi mijloacele ce ne-ar conduce la înfăptuirea acestei opere.

Comuna Constanţa are datorii cari se cifrează la aproximativ 18 milioane datorie publică şi flotantă.

În această situaţie, este aproape imposibil ca să se poată găsi cineva care să ne mai împrumute enormele sume de bani de care avem nevoe pentru marile lucrări ce sunt de executat. Şi atunci, n’are oare statul datoria de a interveni şi a da sprijinul său unei comune ca a noastră, ruinată de război cu atât mai mult, cu cât aci ar trebui să se oglindească tot ce cultura românească are mai de preţ? Desigur că da.

Şi cum ar putea statul să-şi exercite acest sprijin? Nimic mai simplu: să preia toată datoria Constanţei. Să nu se crează că cerem ceva extraordinar.

Fapte de acest fel s’au mai întâmplat. De curând, ca să nu cităm decât lucruri recente, Statul a acordat 20 milioane lei comunei Iaşi, pentru reparatul pavagiilor şi aducerea apei în oraş.

Dar nu numai acest precedent vine în favoarea noastră. Mai e şi o consideraţiune de ordin mai înalt, care cere ca Statul să nu părtinească nici o clasă de oameni, ci solicitudinea sa să se exercite în mod egal asupra tuturor locuitorilor săi. Statul, în primul rând, trebue să dea dovadă de nepărtinitoare.

Observatu-s’a această elementară regulă în ultimul timp? Hotărât, nu. Pe când locuitorilor de la ţară li s’au dat pământ, vite, credit şi fel de fel de ajutoare, orăşenii au fost cu totul lăsaţi pradă uitării. Negreşit, nu contestăm că populaţiunea de la ţară are deplină nevoe nu numai de ajutoarele ce i s’au dat, ba chiar şi de mult mai multe altele ce nu i s’a acordat: dar, credem că nici interesele oraşelor nu pot fi neglijate fără a se produce acel desechilibru între ţară şi oraş, care poate fi fatal pentru armonia socială.

Aşa dar, statul are prilejul să se reabiliteze în faţa locuitorilor de la oraş. Să preia statul datoriile comunei Constanţa, şi odată liberaţi de ele, vom putea găsi cu uşurinţă credit la ce ne trebuesc pentru începerea şi ducerea la bun sfârşit a lucrărilor de interes general ce sunt de mult proectate.

Ştiu că în direcţia aceasta s’a lucrat şi până în prezent. Şi administraţia comunală actuală şi cea anterioară ei, au intervenit în acest sens, la Bucureşti. Dar se pare că rezultatele n’au fost îmbucurătoare. Statul, care risipeşte atâtea sute de milioane, se codeşte să ne vie în ajutor cu o sumă mare pentru noi, dar aproape neglijeabilă pentru el.

Acum, avem informaţiuni care ne pot da bune speranţe. Actualul prefect, d-l Pariano [1904-1905; 1911-1912; 1921-1922], a făcut la Bucureşti, stăruitoare intervenţii pentru trecerea la stat a datoriei publice a comunei, arătând situaţia îngrijorătoare a oraşului şi finanţele lui. Îi urăm deplin succes în excelenta-i întreprindere.
A.B. Plopul /1921/
 
 

Oraşul, un focar de murdărie. - Pavajele sunt impracticabile
- Cum e organizat serviciul salubrităţei -Nevoile lui
- Singura soluţie: Concesiunea
 
Mai este oare nevoe să mai descriu starea deplorabilă în care se găseşte oraşul nostru din punctul de vedere al salubrităţei?

Totuşi, pentru că în rândurile de mai jps voi discuta chestiunea curăţeniei oraşului pe baza unor informaţiuni luate la faţa locului, mă văd obligat a împrospăta memoria ce tăţenilor mei şi a le pune sub ochi un trist tablou sinpotic şi voi începe să iau oraşul în lungul lui, începând de la miază-zi.
 
Curăţenia străzilor
Treceţi pe strada D.A. Sturza din centrul oraşului şi vă veţi da seama de halul de murdărie ce pare că vrea să înghită strada.

Cu ocazia timpului noroios de eri şi alaltăeri zăpada topindu-se s’a amestecat cu murdăria pe care o acoperise alba mantie a ernei, producând o pastă noroioasă în care ghiaţa ţi-se afundă cu scârbă.

Piaţa Independenţei nu se prezintă nici ea mai bine. Strada Carol şi o parte din str. Ştefan cel Mare la fel.

Strada Scarlat Vârnav din centrul oraşului, precum şi cele-l’alte străzi laterale, sunt într’un hal nedescriptibil. Noroiul ajunge până la glezne.

De străzile din cartier nici nu mai pomenesc căci ori cât de blajine aşi vrea să-mi fie expresiunile; nu aş putea să mi înăbuş revolta faţă de indolenţa celor zece comisiuni interimare care s’au perindat pe la Primăria oraşului nostru, fără a lua cele mai elementare măsuri în această direcţiune.
 
Pavajele
Mai pot oare vorbi de pavajele din Constanţa când ele sunt aproape inexistente? Nu cunosc strada care să aibă măcar o porţiune de 10 metri cu pavajul în bună stare.

De la începutul războiului nu s’a mai făcut nici o reparaţie serioasă afară de micele cârpeli făcute anul trecut de antreprenorul Buzdugan.
 
Canalurile
De câte ori s’au astupat, de câte ori au plesnit şi de câte ori au debordat nici nu mai ţin minte, şi acestea toate din cauza lipsei de apă.

Ba de pe urma lor Primăria a mai plătit şi daune nenumărate pentru stricăciunile pricinuite clădirilor prin spargerea tuburilor.

Şi când te gândeşti că bugetul comunei se iroseşte pe sinecuri în loc să se întrebuinţeze pe lucrări serioase.

Serviciul salubrităţii
Instalat la un loc cu Pompieria, are un personal compus după buget din 85 de inşi şi anume: un şef în persoana d-lui Trandaburu, 4 supraveghetori, un ferar, un ajutor, un lemnar, un ajutor, 1 curelar, 3 vizitii, un şofeur, un intendent şi 70 măturători şi furgonari.

Dacă acest personal funcţionează în mod real, nu am putut afla, dar ceia ce este sigur e că în buget contează.

Ce nu s’ar putea face cu această armată de muncitori dacă ar fi bine organizaţi şi pregătiţi?

Cu toate acestea pentru întreţinerea unui oraş ca al nostru – vorbesc de o întreţinere exemplară – personalul acesta este insuficient, adică ar mai fi nevoe de măturători şi furgonari.

Maşinile şi materialele se prezintă astfel: 5 furgoane cu atelajul lor cari şi catâri şi 12 furgoane cu boi. Tomberouri sunt numai 17 care contează la cele 17 posturi de fixe.

Măturătoare mecanice sunt 5 din care numai una este în funcţiune, două sunt ireparabile.  

Stropitori nu sunt de cât una care serveşte şi la serviciul de incendiu ca saca.

Mai are salubritatea un autocamion defect şi nu automobil Fiat în aceiaşi stare.

Cele-l’alte materiale de mână ca lopeţi, perii, târnuri, târnăcoape, etc. sunt şi insuficiente şi degradate, astfel că nu corespund nevoilor.

Penturu complectarea nevoilor şi conform circulărei Ministerului de Interne s’a elaborat o listă de maşini de care ar mai avea nevoe şi care s’ar putea cumpăra din Germania şi Austria în contul despăgubilor de rezboi.

Iată şi lista acestor maşini:
            2 auto-camioane pentru stropit stradele, cu saca de capacitate 1500-2000 litri de 25-35 H. P.
            4 auto-camioane pentru măturat mecanică şi cu saca de 1000-1500 litri cu putere de 25 – 35 H. P.
            4 auto-camioane cu caruserie pentru căratul gunoaelor capacitatea de 5 tone cu remarcă de 3 jum, a 4 tone cu putere de 45-60 H. P.
            2 camioane model Fiat pentru transportul personalului pentru serviciul apelor şi serviciul de poduri şi şosele de 35 H. P.
            2 automobile de turism caroseria deschisă pentru inspecţiuni cu 4 sau 6 locuri putere 35 H. P.
            Pentru serviciul de poduri şi şosele: Un cilindru compresor de 10-12 ore.
 
Buba cea mare
Buba cea mare nu este lipsa de maşini ci alta, insuficienţa salariilor şi lipsa de organizaţie.

Atunci când se va rectifica bugetul comunei şi când conducerea serviciului va fi dată pe mâna altora, adică atunci când şi salubritatea oraşului va fi dată în concesiune, atunci de sigur că oraşul nostru va fi curat, nu ca astăzi, în mijlocul oraşului să înoţi în noroi.
 
I.N. Duployen /1922/

Încă dinainte de război era proectat înfiinţarea unui tramvai în Constanţa.

Această mare operă avea să dea oraşul nostru posibilitatea a se întinde cât mai mult spre Anadochioi, I.C. Brătianu, Vii şi spre Mamaia.     

A trebuit însă să vină războiul ca această măreaţă operă a d-lui V. Andronescu actualul primar să fie abandonată.

După reinstalarea autorităţilor în Dobrogea, s’au reînceput tentativele de înfăptuire a tramvaiului. Foştii edili, în frunte cu d. dr. Sechelarie reluaseră atunci tratativele cu o societate din Bucureşti, care se obligă să instaleze în Constanţa liniile necesare tramvaiului precum şi o mare uzină electrică, de unde era să se alimenteze întreg oraşul. Oferta acelei societăţi a fost primită în principiu de către fostul Consiliu Comunal, dar care la rândul său căutând a trage foloase personale din această afacere, s’au luat la ceartă, s’au denunţat unii pe alţii şi marea operă nu a putut să se realizeze.

Din această cauză, azi, oraşul are mult de suferit din lipsa unui mijloc de locomoţiune, iar mare parte din cartiere zac în întuneric, întrucât actuala uzină a comunei, din lipsă de motoare nu poate satisface toate nevoile.

Sesizaţi de această stare de lucruri, gospodarii noştri de astăzi, în frunte cărora stă d. Virgil Andronescu primarul oraşului, au reluat acele tratative pentru concesionarea tramvaiului  şi după cât am putut afla, tratativele sunt înaintate şi lucrările vor începe chiar în primăvară.    ♣

Dar, de la înfiinţarea acestui tramvai depinde şi un lucru mai de seamă în înprejurările actuale. E vorba de locuinţe eftine, atât de simţite, locuinţe ce nu se pot construi de cât la periferia oraşului, unde fără tramvai nimeni nu îndrăsneşte a construi astăzi, căci ar risca să rămână cu ele ne închiriate.

Pe lângă această înfrumuseţare ce s’ar aduce oraşul apoi, terenurile pe cari au fost împroprietăriţi demobilizaţii, văduvele, orfani de răsboi şi

Deci, necesităţile de desvoltare şi întindere a razei oraşului, nu vor putea fi realizabile de cât atunci când chestia tramvaiului ar deveni o realitate.

Iată pentru ce credem că tratativele pentru concesionarea tramvaiului trebuesc cât mai repede terminate.

Înlesnirile şi beneficiile ce le va avea populaţia de pe urma acestei mari opere, vor fi nepreţuit de mari faţă de oricare sacrificiu l’ar face comune.
Prosus /1923/

Sursa foto: CTBUS