Vajnicii oşteni ai literaturii universale

Unii colecţionează femei, alţii respingeri, chestie de alegeri. Fiecare se distrează cum poate… Oricum ar fi, se observă sado-masochismul autorilor de a merge mai departe şi cred că, după un anumit număr de respingeri, deja începe amuzamentul. Trimiţi manuscrisul doar pentru a mai colecţiona un „nu”.
 
Primul roman al lui John Grisham a fost respins de 25 de ori. Celebra „Supă de pui pentru suflet”, apărută la noi la editura Curtea Veche, a înregistrat 134 de respingeri.

Judy Blume, iubită autoare de cărţi pentru copii, cunoscută în lumea întreagă, a primit doi ani la rând numai răspunsuri negative. Gertrude Stein şi-a irosit 22 de ani trimiţându-şi poemele înainte să fie publicate.

Sylvia Plath a primit un răspuns de genul „cu siguranţă nu am văzut niciun fel de talent în poemele dumneavoastră care să fie luat în considerare”.

La Rudyard Kipling a fost şi mai frumos: „Ne pare rău, Mr. Kipling, dar pur şi simplu nu cunoaşteţi limba engleză”.
„Dune”, a lui Frank Herbert, a primit 20 de ejecturi înainte de a fi publicată şi a deveni bestseller clasic.

„Pe aripile vântului” a lui Margaret Mitchell, dacă vă vine să credeţi, a fost respinsă de 38 de ori înainte de publicarea propriu-zisă.
Lui „Carrie” a lui Stephen King i s-a spus „not interested” de 30 de ori, ceea ce l-a făcut pe autorul ei s-o arunce la gunoi. Din fericire, soţia lui King i-a păstrat manuscrisul şi l-a convins să mai încerce. Trăiau într-o rulotă la acea vreme, cu cei doi copii.

John Kennedy Toole, cel care a scris „Conjuraţia imbecililor”, după o respingere a manuscrisului său se deprimă şi se sinucide. Ăsta da vajnic oştean! Manuscrisul apare totuşi, după moartea lui, mulţumită mamei acestuia, şi va primi Premiul Pulitzer.

 
Cel mai respins romancier din istorie se numeşte Dick Wimmer. A murit în 2011, pe 18 mai, la venerabila vârstă de 74 de ani. A primit mai mult de 160 de respingeri de manuscris în 25 de ani de speranţe. Şi-a petrecut un sfert de viaţă colecţionând „nu”-uri. Putea să se oprească după 20 de ani şi 150 de respingeri şi nimeni nu l-ar fi învinovăţit. În sfârşit, romanul său „Irish Wine” a fost publicat în 1989 şi a primit numai recenzii pozitive. Cum au trecut peste acest roman mai mult de 160 de persoane spunând „nu”? Şi ce ne spune acest lucru despre procesul publicării?
 
Poveştile acestor faimoşi scriitori ne demonstrează că mai există şi alte cauze în afara talentului pentru care manuscrisele bune nu văd imediat lumina tiparului. Dar nu este decât o singură cale spre publicare: aceea de a trimite manuscrisul.
 
Sursă foto: medievalfragments.wordpress.com