Vindecarea celor zece leproşi

Suferinţa îl însoţeşte pe om din clipa în care s-a hotărât să-L părăsească pe Dumnezeu. Un tablou înfricoşător cu 10 leproşi care-şi aşteptau sfârşitul la marginea satului, iar boala era molipsitoare.

Evanghelia citită astăzi la Sfânta Liturghie aparţine Evanghelistului Luca, doctorul cel preaiubit. (Luca XVII, 12-19).

Lepra era incurabilă şi sunt prescripţii precise care trebuiau respectate cu rigurozitate, pentru a evita contaminarea. (Levitic XIII-XIV).

Cei diagnosticaţi erau izolaţi şi pentru a primi hrană aveau obligaţia să umble acoperiţi până la ochi şi să strige: necurat, necurat! Schimonosiţi de boală şi desfiguraţi, în lacrimi şi durerere.

Nu şi-au închipuit vreodată că li se poate întâmpla chiar lor. În ce hal a ajuns Creaţia Lui!

Cine era Omul Acesta, care acum se îndrepta spre ei fără nici o teamă? Doar câteva zile de boală şi deja te cuprind grijile, dar ei! Trecătorul ,,curajos” care vine la făptura sa, este Fiul lui Dumnezeu.

Trecea prin ţinutul necredincioşilor, în săraca şi Mica Galileie. Le ştiea disperarea şi necazul, le auzea strigătul: ,,Iisuse, Învăţătorule, miluieşte-ne!


L-au recunoscut numaidecât. Ultima lor şansă; Mesia! Doar Nădejde şi Credinţă. ,,Şi, văzându-i, El le-a zis: Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor”.

Milă divină, vom zice toţi! Dar scena iconografică continuă şi surprinde Minunea! Pe drum  s-au vindecat toţi, însă unul care era de alt neam, s-a întors şi căzând la picioarele lui Iisus i-a mulţumit. Ce caracter!

O întrebare răscolitoare pentru umanitate care vine de Sus în jos, de la Dumnezeu la om; ,,Oare nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam?”

Cuvânt şi vindecarea! Se simţea dator şi nu se putea bucura, dacă nu mulţumea! Dar ceilalţi şi-au luat certificatul de sănătate şi au dispărut în grabă. Iar vindecarea completă se primeşte acum, împreună cu iertarea; mâine poate fi prea târziu.

Ce repede uită omul ajutorul primit! Nu întâmplător credinţa ,,creşte” din fragedă copilărie, ca să ştim cui să ne rugăm. Numai Credinţa face minuni, iar recunoştinţa este o floare rară.


Iată, mulţumirea şi metania! ,,Sărmanul” om nu învaţă nimic din această tragedie a vieţii, crezând că el o să scape. Doar când dă de necaz şi nu are încotro caută divinitatea. Înseamnă că îi mai trebuie  ,,puţină” educaţie şi multă credinţă.

Nu trăi la extreme, ci alege calea de mijloc!

Este Calea Crucii prin care vine şi mântuirea. Trebuie să crezi, ca să te poţi vindeca! Toţi cei zece s-au bucurat, dar numai cel care a mulţumit a primit totul.

Înţelesuri şi sensuri sunt multe, dar viaţa are o singură măsură: Credinţa.

Cât timp omul spune că acestea sunt doar ,,poveşti”, nu poate înţelege cum e cu Mila lui Dumnezeu şi cu Minunile. Totuşi să fugi de Dumnezeu când primeşti Viaţă, este deja prea mult! Trebuie să fii credincios, altfel dispari!

,,Boul îşi cunoaşte stăpânul şi asinul ieslea domnului său, dar... poporul Meu nu Mă pricepe”. (Isaia I, 3).

Se spune că într-o zi Dumnezeu a chemat la sfat toate virtuţile, ca să le întrebe cum se mai descurcă prin lume. Privind bucuros cum povesteau între ele, rămâne surprins că doar două stăteau într-un colţ supărate şi nu se cunoşteau. Ştiţi cine erau? Binefacerea şi recunoştinţa!

Recunoştinţa rămâne exerciţiul natural al unui suflet generos. Să recunoşti că ai fost ajutat este un gest de omenie şi nu te înjoseşti. Nerecunoscătorul  care nu preţuieşte această virtute este sperjur. Are tipologia unui duplicitar, nu-i uituc şi are memorie bună, dar se fofilează. Degeaba faci făgăduinţe, implori divinitatea şi după aceea te întorci la interesele tale păcătoase, şi Îl înjuri! Citeşte povestea cozii de topor, şi apoi fereşte-te!

Dar ce ne facem cu ,,leprele”?

Iată  sensul figurativ şi peiorativ dat de Dicţionarul Explicativ: ,,Om lipsit de conștiință, de caracter. Viciu care macină chipul moral al omului. Om fără scrupule, persoană cu o purtare urâtă. Persoană antipatică. (Arg) Denunțător.”

La suprafaţă ,,fardat” şi uns cu toate ,,alifiile”, dar în interior murdar de răutate şi păcate. Ori de câte ori vei întâlni un asemenea ,,om” trebuie să ai puterea şi curajul de a striga, ca să nu se molipsească cineva de cârdăşia sa. Poţi să-l întâlneşti în orice loc şi împrejurare. Poate să-ţi fie chiar şef sau coleg, rudă şi apropiat.

Pe cine atinge cu vorba mieroasă sau cu ,,sfatul”, îl ademeneşte şi îl compromite. Anturajul de multe ori este select, dar josnic, reuşind să complacă la ,,nivel" pe cei din gaşcă.

Apare ca om ,,serios” şi ,,curat”, dar pe unde trece face prăpăd, lăsând în urmă parfum de ,,firmă” şi lacrimi.

Pe cei vicioşi din fire îi mai poţi ocoli, dar pe cei cu acest tupeu ascuns şi plin de ,,cumsecădenie", eşti obligat să le asculţi discursurile. Vorbeşte şi se poartă întocmai ca o ,,lepră”, dar  suporţi că nu ai altă scăpare.

Sunt şi lepre de ,,gen” sau lux pe care le întâlneşti pe unde nu te aştepţi, în lumea ,,bună."

,,Lepra” are multe feţe, răzbeşte prin ţinută ademenitoare şi nu poate fi ,,izolat” la ,,infirmeria” de contagioase a societăţii, fiindcă zice că-i ,,cuminte "şi nu suferă decât de ,,pofte”.

Dacă-l dai în vileag, se declară mai cinstit decât alţii. Neruşinat fiind îţi propune ,,orice". Pe cel care îl simţi că nu s-a lăsat de ,,patimi” ocoleşte-l, ca nu cumva să cazi şi tu în laţ.

,,Lepra” întruneşte toate caracteristicile negative; desfrânare, minciună, lăcomie, viclenie. Poate fi hoţ, beţiv, tâlhar, perfid... Mai sunt şi unii fac carieră, sau vor să-şi piardă urma.

,,Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici sodomiţii. Nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu”. (Epistola întâia către Corinteni a Sf. Apostol Pavel VI.9-10).

Mereu neruşinarea este în antiteză cu respectul. Şi aşa a început ,,neliniştea" lumii.

Să vieţuim precum ne povăţuieşte Sf.Scriptura, şi ne vom vindeca!

,,Ridică-te şi du-te! Credinţa ta te-a mântuit!”