Vindecarea slugii sutaşului

 "O, galateni fără de minte, cine v-a ademenit pe voi, să nu vă încredeţi adevărului, - pe voi, în ochii cărora a fost zugrăvit Iisus Hristos...?” (epistola Galateni III,1).

Sutaşul din Evanghelia care s-a citit în Duminica a IV-a după Rusalii (Matei VIII,5-13) la Sfânta Liturghie, făcea parte din Legiunile romane care aveau garnizoana instalată în Capernaum.
Era de neam păgân, dar cunoscut şi respectat pentru că ridicase poporului o sinagogă: ,,Căci iubeşte neamul nostru şi el ne-a zidit sinagoga (Luca VII,5). 



Auzise de Iisus Hristos, dar nu ştia cum să ajungă la El, şi îi rugase pe bătrânii  iudei ca să-i spună despre necazul din casa lui: ,,Iar ei, venind la Iisus, L-au rugat stăruitor, zicând: Vrednic este să-i faci lui aceasta (Luca VII,4). 
Când a auzit că Mântuitorul se îndreaptă spre oraş, trimite câţiva prieteni ca să-I spună, dar îşi asumă gestul, consecinţele şi Îl întâmpină pe Iisus, rugându-L. 
Numai cel ce crede are parte de minuni: ,,Şi oricine va chema numele Domnului se va izbăvi” (Ioil III,5). 

Avea în casa o slugă bolnavă şi negăsindu-i leac se grăbeşte ca să nu-l piardă, cautând toate posibilităţile. 
Îşi riscă nu doar cariera militară, apelând la Hristos pentru un biet slujitor!
Ce suflet avea acest centurion, încât îi pasă de cel de lângă el?
,,Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi” (Ioan XV,13). 

Iisus i-a promis că va veni, dar sutaşul ştiindu-şi nimicnicia nu mai stă pe gânduri, fiindcă acum era clipa. Dialogul arată insistenţa acestuia şi credinţa lui fierbinte în puterea Învăţătorului.
Deşi nu auzise despre smerenie, ştia că nu merită ca Domnul să-i treacă pragul casei şi face prima  rugăciune în viaţa lui:

,,Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea”.
Când te încrezi în Dumnezeu caracterul tău este puternic, nu eşti slab la fire şi poţi împlini o faptă bună unind cerul cu pământul.
De unde ştia acest ofiţer că Treimea Sfântă a zidit cerul şi pământul?
A zis  Dumnezeu şi toate s-au făcut! Cine i-a spus că ,,La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul... Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor”! (Ioan I,1,4). 

Cu o logică impecabilă glasul conştiinţei se adresează Atotputernicului. După cum el porunceşte legionarilor săi şi totul se execută, se îndeplineşte... dar Stăpânul! 

,,Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face”. 
Prin aceste vorbe Îi recunoaşte dumnezeirea şi nu se îndoieşte, crede că poate face minunea de la depărtare, că spaţiul şi timpul Îi aparţin.
Cuvântul care zideşte şi vindecă cunoaşte cugetul şi inima fiecăruia, îl dă pe acest sutaş exemplu pentru credinţa lui. ,,Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă, la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă”. 

În sfintele Scripturi este primul ofiţer roman care vine la Hristos, apoi Apostolul Petru va boteza  pe ,,Corneliu sutaş, din cohorta ce se chema Italica” (Faptele Apostolilor cap. X) şi Longhin sutaşul va propovădui Învierea.
Profetic le aminteşte că fii împărăţiei vor fi aruncaţi afară pentru că L-au nesocotit, iar neamurile ,,de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov”.
L-a găsit şi îndrăzneşte, pentru că sănătatea o poate da doar Creatorul. Face efortul, a crezut şi a meritat. Dacă el om fiind împlineşte cele lumeşti, doar Dumnezeu! Un dialog scurt şi profund la care Iisus adaugă calificativul. Aceasta este axioma, îl avea pe Dumnezeu în mintea şi inima sa, astfel idea devine reală şi se poate exprima.
Sutaşul rosteşte ,,Doamne”, ştiind că Mesia îi primeşte pe toţi. Iată, minunea aşteptată! ,,Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela”. 

Încrederea, mulţumirea sufletească  l-a cuprins pe acest sutaş când ajunge acasă, şi constată că sluga era pe picioarele sale.
Mari minuni face credinţa! Cum să nu asculte Dumnezeu rugăciunea unui astfel de om? Şi-a atins scopul, căci cauza este ,,sfântă”, s-a împlinit: ,,Credinţa este încrederea firească a omenirii în dragostea părintească a lui Dumnezeu” (Pestalozzi). 

Nimeni nu te mai poate întoarce din drumul către Împărăţie, atunci când reuşeşti şi vezi că totul se răsplăteşte!
Dragostea şi rugăciunea trec barierele, pentru că toţi aparţinem Tatălui: ,,Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus. Iar dacă voi sunteţi ai lui Hristos, sunteţi deci urmaşii lui Avraam, moştenitori după făgăduinţă (Galateni III, 1,28-2).  

Numai cel ce crede are parte de minuni, iar Credinţa aduce răsplata şi poţi convinge uşor, pentru că te-ai încununat. Era dator slugii şi conştiinţa rodeşte credinţă. Cel care disperă cade în deznădejde... îi lipseşte virtutea credinţei: ,,Pentru că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţa veşnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru “ (Apostolul Duminicii - Romani VI,23). 

Grija pentru cel în suferinţă este preocuparea acestui sutaş şi ne atrage atenţie credinţa lui.
Rămâne o lecţie deschisă pentru umanitate, iar Evanghelia  arată lumii pe Fiul lui Dumnezeu: ,,Acesta neputinţele noastre a luat şi bolile noastre le-a purtat” (Matei XVI, 16-17). 
 
Sursa foto: Arhivă personală Pr. Iulian ZISU