Zidurile Cetăţii Callatis au rezistat unui asediu care a durat mai mult de trei ani (galerie foto)

Cetatea Callatis a fost întemeiată, conform izvoarelor istorice scrise, la sfârşitul secolului al VI-lea a.Chr., de coloniştii dorieni veniţi din Heracleea Pontică. Ei au fondat cetatea la porunca Oracolului din Delphi, pe o aşezare getică ce apare în izvoarele arheologice cu denumirile de Acervetis şi Cerbatis. Pentru a proteja oraşul de atacurile venite din afară, în secolul al IV-lea a.Chr. a fost ridicat şi zidul de apărare al cetăţii Callatis.

Istoricul cercetărilor

Zidul cetăţii a atras atenţia arheologilor începând cu primii ani ai secolului al XX-lea. În anul 1901, Pamfil Polonic a înregistrat zidul de incintă, care se vedea, pe alocuri, la suprafaţă. În anul 1913, Vasile Pârvan solicita autorităţilor statului român cercetarea întregului perimetru al cetăţii şi punerea în valoare a oraşului antic. În anul 1915, D.M. Teodorescu a descoperit, în nord-estul cetăţii, edificii datate în perioada romano-bizantină. În anul 1924, O. Tafrali şi Th. Sauciuc-Săveanu au realizat sondaje în interiorul cetăţii, ultimul dintre cercetători continuând săpăturile până în anul 1942. Zidul de apărare al Cetăţii Callatis a fost cercetat, în anii 1930 şi 1931, de Radu Vulpe şi Vladimir Dumitrescu.
 
În perioada anilor 1949-1950, Emil Condurachi a condus cercetările, realizate de către un colectiv de specialişti al Academiei Române, la zidul de apărare al cetăţii. În perioada 1959-1967, cercetătorii Institutului de Arheologie al Academiei R.S.R. au supravegheat lucrările de sistematizare şi reconstrucţie ale oraşului Mangalia. Cercetarea completă a edificiului roman târziu (palatul episcopal şi bazilica de tip sirian), din colţul de nord-est al cetăţii, a constituit un bun prilej pentru cercetarea şi punerea în valoare a laturii de nord a incintei cetăţii, după cum se menţionează în articolul publicat de C. Preda, E. Popescu şi P. Diaconu, în anul 1962, în revista ştiinţifică Materiale şi cercetări arheologice.
 
Cu prilejul unor lucrări edilitare efectuate la începutul anilor ’60, zidul roman de apărare al Cetăţii Callatis a apărut şi în zona Casei de Cultură din Mangalia. Astfel, au fost identificate urme ale laturilor de vest şi de sud ale incintei callatiene. Pe latura de sud au apărut şi ruinele uneia dintre porţile de acces în cetate. Tot aici au fost identificate şi urmele incintei greceşti.
 
În anul 1965, după cum menţionează Constantin Preda, în zona de sud a Mangaliei s-a descoperit, pe o distanţă de 100 de metri, o parte dintr-un alt zid de apărare al oraşului Callatis, datat în epoca elenistică. Orientat pe direcţia est-vest, având o lăţime de 3,75 metri, zidul se pierdea în apa Mării Negre. Pe laturile exterioare, zidul era construit din blocuri mari de piatră, iar la mijloc era umplut cu piatră sfărâmată şi pământ (amestec numit emplecton). Fiind o zonă mlăştinoasă, blocurile de piatră au fost aşezate pe o reţea de bârne din lemn, cu dimensiunile de 14/18 centimetri la capete, care s-au conservat destul de bine.
 
Valeriu Georgescu aminteşte că zidul incintei elenistice, cu o grosime de 4,50 metri, a fost cercetat şi în anul 1982, la intersecţia străzii Vasile Pârvan cu şoseaua Constanţei. În anul 1984, o porţiune din zidul elenistic a fost salvată în zona blocului M5. Dimensiunile blocurilor de piatră, din care a fost construit zidul, sunt de 130/150 centimetri, respectiv 35/95 centimetri. Emplectonul era alcătuit din piatră măruntă, amestecată cu argilă. O nouă cercetare arheologică, desfăşurată în anul 1993, în perimetrul Bisericii Catolice, a evidenţiat şanţul de apărare al incintei elenistice, care are o lăţime de 13 metri, iar după alţi 13 metri, spre sud, a fost cercetat un alt şanţ, cu o lăţime de 5,60 metri. În anul 1978, latura de vest a cetăţii greceşti a fost cercetată la intersecţia străzii Sirenei cu bulevardul 1 Decembrie 1918.
 
Noi cercetări arheologice de salvare s-au desfăşurat în anii 1993-1994, moment în care s-a constatat că lucrările de construire a hotelului Scala au afectat latura de sud a incintei callatiene. Cercetările au evidenţiat latura de sud a cetăţii, dar şi un turn de apărare de formă rectangulară, cu o lăţime a zidurilor de 3,05 metri. Talpa fundaţiei turnului a apărut la adâncimea de 4,75 metri.

Zidurile cetăţii, de-a lungul veacurilor

În cartea intitulată Callatis, apărută în anul 1968, Constantin Preda precizează că cetatea a avut, pe parcursul existenţei sale, trei incinte, care au păstrat acelaşi traseu. Prima incintă, cea elenistică, a fost construită în secolul al IV-lea a.Chr., iar, în prezent, se mai pot observa doar părţi din temelie şi puţine urme din partea sa superioară. Zidul fusese construit de greci, din blocuri mari de piatră de calcar, de forme paralelipipedice, atent cioplite. Blocurile de piatră aveau dimensiuni cuprinse între 70/115 şi 40/45 centimetri. Între blocurile de piatră, aflate la exterior şi interior, zidul era umplut cu pământ şi pietre necioplite, iar la nivelul de călcare antic se păstrează mici canale prin care se scurgea apa pluvială. Pe latura de vest a cetăţii se păstrează temelia şi două rânduri de blocuri de piatră, în timp ce pe latura de nord se mai poate observa doar un rând sau două de blocuri de piatră.
 
În anul 313 a.Chr., cetăţile greceşti din vestul Pontului Euxin s-au răsculat împotriva stăpânirii macedonene, dar acestea au fost înfrânte de satrapul Lysimach, viitorul rege al Traciei. Trebuie subliniat faptul că la conducerea acestei revolte s-a aflat oraşul Callatis. Între anii 310-309 a.Chr., Cetatea Callatis s-a aflat, din nou, în fruntea unei noi şi puternice răscoale împotriva lui Lysimach, iar cetăţenii callatieni au fost supuşi unui lung asediu. Cu acest prilej, zidurile de apărare ale cetăţii şi-au demonstrat, pe deplin, rolul pentru care au fost construite. Istoricul antic Diodor din Sicilia menţionează că Cetatea Callatis a rămas singură în lupta cu armatele lui Lysimach, iar în anul 306 a.Chr. callatienii încă rezistau asediului. Astfel, zidurile Cetăţii Callatis au rezistat unui asediu care a durat mai mult de trei ani.
 
În anii 72-71 a.Chr., oraşele greceşti au fost cucerite de Imperiul Roman, dar, după un deceniu, stăpânirea romană a fost înlăturată. În anii 29-28 a.Chr., romanii au recucerit zona de astăzi a Dobrogei şi au rămas aici până la începutul secolului al VII-lea p.Chr. Cetatea Callatis a fost refăcută de romani cu un nou zid de apărare, care se suprapune peste cel grecesc. Latura de nord a fost cercetată pe o lungime de 370 de metri, latura de vest s-a stabilit că a avut o lungime de 420 de metri, iar latura de sud, 120 de metri. Spre deosebire de zidul grecesc, cel roman are blocurile de piatră legate cu mortar de var. Partea exterioară este mult mai atent lucrată, cu blocuri de piatră cu dimensiuni cuprinse între 70 şi 100 de centimetri. Pe partea interioară au fost utilizate blocuri de piatră mai mici şi neuniformizate.

 
Zidul roman are lăţimea cuprinsă între 3,10 şi 3,40 metri, iar dacă în momentul construirii lui avea o înălţime de 8-9 metri, în prezent se mai păstrează cel mult 2 metri. Laturile incintei (de nord, de vest şi de sud) erau prevăzute cu turnuri de apărare. Pe latura de vest a fost cercetată o poartă de acces în cetate, flancată de două turnuri de apărare. O altă poartă, de dimensiuni mai mici, fusese construită pe latura de sud a cetăţii.
 
O nouă refacere a zidurilor de apărare a avut loc în secolul al II p.Chr., după invazia costobocilor în Dobrogea, din anul 170. Distrugerile provocate de costoboci l-au determinat pe guvernatorul roman Marcus Valerius Bradua să instituie un impozit special pentru refacerea zidurilor de apărare ale Cetăţii Callatis. În lucrarea antică intitulată „Historia Augusta“ se precizează că împăratul Gallienus a trimis doi arhitecţi din Bizanţ, care aveau ca misiune refacerea fortificaţiilor cetăţilor din zona Dobrogei de astăzi.
 
Zidul, construit, se pare, pe traseul incintei elenistice, a protejat oraşul până la începutul secolului al VII-lea, când, în urma atacurilor avarilor şi slavilor, cetatea a fost definitiv distrusă. Constantin Preda menţionează că, de-a lungul laturii de vest a zidului de apărare, se afla un şanţ cu val de apărare, cu adâncimea de aproximativ 5-6 metri, fortificaţie vizibilă în prima jumătate a secolului al XX-lea.
 
Pe latura de nord a incintei au fost cercetate două turnuri de apărare, de formă rectangulară. Turnul dinspre est are laturile dinspre nord şi sud de 7,80 metri, iar cele dinspre est şi vest, de 6,15 metri. Turnul dinspre vest, aflat la 34,50 metri de primul, are laturile dinspre nord şi sud de 7,30 metri, iar cele dinspre est şi vest, de 7,45 metri. În colţul de nord-vest al cetăţii a fost cercetat un alt turn de apărare, patrulater. Valeriu Georgescu susţine că în apropierea colţului de nord-vest se afla şi o poartă mai mică de acces în cetate.

Concluzii

Aşadar, printre monumentele arheologice deosebit de importante din Mangalia cercetate pe parcursul secolului al XX-lea sunt şi zidurile de apărare ale Cetăţii Callatis. Oraşul, la fel ca toate cetăţile antice, era înconjurat de ziduri care îl protejau de atacurile venite din exterior. Zidurile apărau, în special, principalele construcţii ale oraşului: temple, bazilici, gimnazii, băi publice, pieţe şi diverse alte edificii publice şi private. În afara zidurilor de apărare se aflau şi alte cartiere (extra-muros), unde locuiau cei mai puţin avuţi, care, în caz de pericol, se refugiau între zidurile cetăţii.
 

Ca urmare a celor prezentate, pot afirma că atât grecii, cât şi romanii au fost foarte preocupaţi de sistemul defensiv al oraşului Callatis. În urma cercetărilor, s-a constatat că, la Callatis, au fost ridicate două incinte: prima - construită la sfârşitul secolului al IV-lea a.Chr., iar cea de-a doua - în secolul al II-lea p.Chr. O opinie aparte, prezentată mai sus, o are Constantin Preda, care susţine că au existat trei faze de construcţie. Cert este faptul că zidurile de apărare ale oraşului au avut un rol deosebit de important, pe parcursul existenţei cetăţii, din secolul al IV-lea a.Chr., când au fost construite, şi până la începutul secolului al VII-lea p.Chr., când Cetatea Callatis a fost definitiv distrusă de popoarele migratoare.

Despre Sorin Marcel Colesniuc 

Cercetător ştiinţific dr. Sorin Marcel Colesniuc, şeful Muzeului de Arheologie „Callatis“ din cadrul Complexului Cultural „Callatis“ Mangalia, a absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii „Ovidius“ din Constanţa şi a obţinut titlul de doctor în istorie la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu. De asemenea, a absolvit un master în Ştiinţe Politice la SNSPA Bucureşti, specializarea Securitate şi Diplomaţie.
 
Citeşte şi:
 
Colaborare ZIUA de Constanţa
Sorin Marcel Colesniuc propune o nouă serie de articole pentru pasionaţii de istorie
 
Statuetele de tip Tanagra de la Callatis