Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:45 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Specia umana va disparea. Planeta, nu

ro

05 Oct, 2009 07:00 2320 Marime text

polul-nord.jpgÎncălzirea globală şi consumul excesiv al resurselor va însemna, o spun toate vocile avizate, dispariţia speciei umane în câteva sute de ani. Terra are însă o istorie geologică suficient de zbuciumată pentru a trece cu bine peste calamitatea umană şi a se regenera în câteva milioane de ani.

Antropocenul, era geologică pe care tot mai multă lume o asociază perioadei petrecute de omenire pe suprafaţa Pământului, va fi fără discuţie cea mai scurtă dintre erele de până acum. Perioada de glorie a omului se va sfârşi brutal în câteva sute de ani, o spun numeroase voci. Amprenta puternică pe care o lasă omul asupra planetei va conduce inevitabil la un colaps ecologic şi la o extincţie în masă a speciei umane. Cum va răbda Pământul tot acest calvar este întrebarea la care a încercat să răspundă New Scientist într-un dosar pentru care a stat de vorbă cu o serie de oameni de ştiinţă.

Fără combustibili pentru a susţine agricultura, umanitatea va da de belea. "O mulţime dintre lucrurile din jur vor dispărea, iar multe dintre aceste lucruri înseamnă în primul rând oameni", spune Tony Barnosky, palaeontolog la Universitatea din California. Întrebarea la care trebuie găsit însă un răspuns este dacă planeta va deveni în urma noastră un teritoriu întins şi complet steril.

Pentru un răspuns cât mai puţin fantezist, o privire la trecutul planetei este cea mai bună soluţie, iar cercetătorii ne arată că nici încălzirea globală, nici o extincţie în masă nu au fost străine Terrei de-a lungul timpului. Climatologii se uită cu atenţie la Paleocen-Eocen, o perioadă consumată acum 55 milioane de ani, când temperaturile au crescut cu 9 grade Celsius în doar câţiva mii de ani. E un scenariu pe care cei mai pesimişti îl au în vedere şi pentru ce urmează se se întâmple în vremurile noastre cu Pământul. În ciuda condiţiilor fie ele atmosferice, geologice sau de alt fel, sensibil diferite între cele două perioade comparate, acum 55 de milioane de ani nu s-a ajuns nici pe departe la extincţia în masă a speciilor. Referitor la zilele noastre, biologii mai conservatori sunt convinşi că vom asista însă la cea mai mare extincţie în masă, una care va deraia complet traiectoria evoluţiei. 

Continuarea pe realitatea.net

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii