Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:33 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

13 februarie - ziua de care ar putea depinde soarta Colecţiei Dinu şi Sevasta Vintilă, a Muzeului din Topalu

ro

27 Jan, 2020 00:00 2888 Marime text

Moment deosebit de important pentru soarta Colecţiei de artă Dinu şi Sevasta Vintilă, dar şi pentru însăşi existenţa Muzeului de Artă cu acelaşi nume, din Topalu. Subiect al unui proces ce se tot rejudecă de ani de zile din cauza expertizelor efectuate în cauză, tablourile ce compun colecţia vor fi supuse unei noi expertize, aceasta fiind programată să se desfăşoare pe data de 13 februarie. Informaţia ne-a fost furnizată de primarul comunei Topalu, Valentin Stanciu. Expertiza este cu atât mai importantă cu cât obiectivele acesteia au fost indicate chiar de judecătorii Curţii Supreme, după cum vom detalia pe parcursul articolului.


În paralel, însă, până la acest moment, niciun evaluator de artă nu s-a arătat interesat nici măcar de posibilitatea de a inspecta obiectele din colecţie şi de a le estima valoarea, astfel încât acestea să nu mai figureze în inventarul contabil al comunei cu suma de 88 de lei.


Pentru a reveni însă la expertiza programată să se desfăşoare pe data de 13 februarie, este de menţionat că aceasta este de o importanţă crucială pentru întreg procesul, dat fiind că, până la acest moment, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis dosarul înapoi la rejudecare de mai multe ori, tocmai din cauza expertizelor.


Donaţie făcută în 1960, contestată după zeci de ani



Pentru a contextualiza, este de precizat că, aşa cum am arătat în ediţiile anterioare, Colecţia de artă Dinu şi Sevasta Vintilă este subiectul unui proces în care Mario Vintilă cere instanţei revocarea donaţiei făcute de doctorul Gheorghe Vintilă Muzeului din Topalu, în anii 1960. Colecţia Dinu şi Sevasta Vintilă cuprinde peste 200 de opere de artă donate de doctorul Vintilă comunei Topalu şi reprezintă însăşi raţiunea de a exista a muzeului din localitate, ce îi poartă numele.


Procesul dintre Mario Vintilă, pe de o parte, şi Muzeul de Artă Constanţa şi, respectiv, Muzeul Dinu şi Sevasta Vintilă din Topalu, de partea cealaltă, se judecă deja de ani buni, aflându-se, pe rând, pe rolul mai multor instanţe din judeţul Constanţa. După ce dosarul a fost trimis înapoi la rejudecare de cel puţin două ori, în cele din urmă, magistraţii Curţii Supreme a României au decis ca procesul să continue la Curtea de Apel Galaţi, în loc de Constanţa, dând astfel curs cererii de strămutate formulate de Mario Vintilă.
Un aspect deosebit de important este, aşa cum am afirmat mai sus, faptul că motivul pentru care dosarul era trimis înapoi este strâns legat de expertizele efectuate în cauză până în prezent. După cum arătam în ediţiile anterioare, de cel puţin două ori, ajuns în faza de recurs, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul a fost întors pentru rejudecare la Curtea de Apel.



Obiectivele expertizei



Nemulţumiţi de modul în care se desfăşuraseră expertizele în cauză, judecătorii Curţii Supreme chiar au trasat clar obiectivele ce trebuie urmărite. Acestea sunt, astfel cum au fost consemnate în Decizia nr. 5519/2013 a Înaltei Curţi, remisă către ZIUA de Constanţa:
„Să se precizeze de către expert dacă toate lucrările ce au făcut obiectul contractului de donaţie sunt expuse publicului;
- să se determine starea fizică a fiecăreia dintre cele 228 piese ale Colecţiei de Artă Plastică Dinu şi Sevasta Vintilă (colecţia), precum şi dacă acestea au fost întreţinute corespunzător şi dacă le-au fost asigurate condiţiile optime de păstrare, în raport de specificul fiecăreia; - să se stabilească dacă în prezent fiecare piesă a colecţiei este întreţinută corespunzător şi dacă sunt asigurate condiţiile optime de păstrare şi expunere a acestora;
- să se determine dacă imobilul ce aparţine Comunei Topalu şi în care funcţionează muzeul prezintă o stare tehnică adecvată pentru păstrarea şi expunerea în condiţii optime a pieselor Colecţiei, precum şi dacă existenţa igrasiei în respectivul imobil afectează starea fizică a pieselor Colecţiei;
- să se determine dacă imobilul în care funcţionează Muzeul Dinu şi Sevasta Vintilă Topalu a suferit vreo renovare, iar în caz afirmativ să se precizeze data când acestea au fost efectuate;
- să se stabilească dacă în incinta Muzeului Dinu şi Sevastiţa Vintilă există dotări tehnice care să asigure conservarea corespunzătoare a pieselor Colecţiei, inclusiv dacă există aparatura corespunzătoare pentru menţinerea unui microclimat cu temperatura şi umiditatea controlate, precum şi dacă piesele colecţiei sunt protejate cu rame şi geamuri“.



Totuşi, nici după trasarea acestor obiective, expertizele nu s-au desfăşurat conform modului stabilit de judecătorii Curţii Supreme, astfel cum aceştia au consemnat în Decizia nr. 1706/2017. În această hotărâre a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, document remis, de asemenea, cotidianului ZIUA de Constanţa, se arată că, „luând în considerare modalitatea de expertizare, coroborată cu lipsa de preocupare a instanţei de apel (n.r. - Curtea de Apel Constanţa) de a motiva în mod convingător îndeplinirea condiţiilor referitoare la modul de expunere, microclimatul şi siguranţa exponatelor împotriva inundaţiei şi expunerii excesive la sursele de căldură, în incinta Muzeului (...), Înalta Curte apreciază că nu s-a realizat o cercetare completă a fondului cauzei sub aspectul îndeplinirii acestei obligaţii, ceea ce atrage casarea deciziei şi rejudecarea cauzei şi sub acest aspect, prin refacerea raportului de expertiză de către un expert specializat în conservare şi restaurare artă românească, care să răspundă aceloraşi obiective pe care instanţa de recurs le-a stabilit în decizia civilă nr. 5519/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie“.
 

Dosarul, trimis la Galaţi



În urma acestei decizii, dosarul a fost trimis înapoi Curţii de Apel Constanţa, pentru rejudecare, dar în scurt timp a fost înaintat Curţii de Apel Galaţi, ca urmare a admiterii cererii de strămutare formulate de Mario Vintilă.
La Curtea de Apel Galaţi, instanţa de apel a desemnat un nou expert în cauză, prin tragere la sorţi. Astfel, aşa cum arătam în ediţiile anterioare, responsabilitatea i-a revenit expertei Alexandrina Cuţui, din cadrul Muzeului Bucovinei, de profesie expert restaurator pictură.


În aceste condiţii expuse mai sus, iată de ce este atât de importantă ziua de 13 februarie pentru existenţa Muzeului Dinu şi Sevasta Vintilă din Topalu, zi stabilită pentru efectuarea expertizei, potrivit primarului Valentin Stanciu.
 

Lipsă de evaluatori



Pe de altă parte, este de menţionat că, potrivit aceleiaşi surse citate, până la momentul de faţă, niciun evaluator de artă nu s-a arătat dornic să cerceteze Colecţia Dinu şi Sevasta Vintilă în vederea stabilirii unei valori estimative. Primarul Valentin Stanciu ne-a declarat că, deşi a lansat o consultare în Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice cu privire la acest subiect, apelul său a rămas fără răspuns până la acest moment.


„Procedural, am cerut în SEAP ofertă, dar nu am primit niciun răspuns. Eu nici măcar nu îndrăznesc să pronunţ vreo valoare estimativă a acestor opere de artă, dat fiind că nu sunt de specialitate“, ne-a spus primarul. Situaţie este cu atât mai complicată cu cât, potrivit legislaţiei în vigoare, şi operele de artă ce compun Colecţia Dinu şi Sevasta Vintilă trebuie menţionate în inventarul bunurilor Comunei Topalu şi evidenţiate în contabilitate.


În lipsa unei valori stabilite, aşa cum arătaserăm în ediţiile anterioare, bunurile fuseseră trecute în anii anteriori cu suma de 88,10 lei în evidenţele contabile, aspect ce nu trecuse neobservat de Curtea de Conturi. Cu toate acestea, în lipsa unei expertize ori a unei estimări efectuate de o persoană de specialitate, valoarea acestora exactă nu poate fi determinată, aşa încât să fie menţionată în evidenţele contabile, cum cere legea.


Citeşte şi:

De ce se tot (re)judecă procesul pentru Colecţia Dinu şi Sevasta Vintilă. Ultima decizie a instanţei

Apreciată la peste 2,5 milioane de
euro Colecţia Dinu şi Sevasta Vintilă, trecută în evidenţa contabilă cu valoarea de 88,10 lei

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii