Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:39 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

2012. Referendum pentru demiterea preşedintelui României. Decizia judecătorilor din Constanța

ro

06 Feb, 2021 00:00 1977 Marime text
  • Prin rezoluţia de începere a urmăririi penale, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt: cu ocazia desfăşurării referendumului naţional din data de 29.07.2012, învinuiţii au introdus în urnă un număr suplimentar de buletine de vot, corespunzător unui număr de persoane care nu s-au prezentat la urne şi a căror semnătură a fost executată în fals, denaturând, în acest mod, realitatea datelor înscrise în documentele întocmite la nivelul biroului electoral.

Judecătoria Constanţa a anunțat ieri prima decizie în dosarul în care trei constănțeni au fost deferiți justiției de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cauza vizând referendumul naţional organizat în iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui României.
 
Potrivit portalului instanțelor de judecată, inculpații cauzei sunt Georgiana Andronic, Razvan Alexandru Covaliuc și Mariana Puscasu.
 
Ieri, magistrații au renunţat la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul Covaliuc, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale (...) și a aplicat inculpatului un avertisment ce urmează a-i fi comunicat la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. De asemenea, judecătorii au renunţat la aplicarea pedepsei și faţă de inculpata Puscasu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale și a aplicat inculpatei un avertisment ce urmează a-i fi comunicat la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
 
Totuși, în sarcina Georgianei Andronic, Judecătoria Constanța a stabilit pedeapsa de un an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale. Instanța a amânat aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
 
Pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
 
Decizia Judecătoriei Constanţa poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
Conform actului de sesizare a instanței, doi dintre inculpaţi au fost membri ai unei secţii de votare din localitatea Lumina, iar al treilea a fost membru al unui birou electoral din Ovidiu.
 

„Prin rezoluţia de începere a urmăririi penale, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt: cu ocazia desfăşurării referendumului naţional din data de 29.07.2012, învinuiţii au introdus în urnă un număr suplimentar de buletine de vot, corespunzător unui număr de persoane care nu s-au prezentat la urne şi a căror semnătură a fost executată în fals, denaturând, în acest mod, realitatea datelor înscrise în documentele întocmite la nivelul biroului electoral“, arăta Parchetul General al României în 2012.
 

Alt dosar, același referendum

 
Tot în legătură cu referendumul naţional organizat în iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui României, alte 11 persoane au fost trimise în judecată pentru tipărirea şi utilizarea de buletine de vot false, introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători sau falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale.  
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:
 
„I. Inculpaţii (cinci la număr), în calitate de preşedinte, respectiv, membri ai biroului electoral al Secţiei de votare nr. 489 din localitatea Lumina, judeţul Constanţa, cu ocazia desfăşurării Referendumului naţional din data de 29.07.2012, de comun acord, au recurs la falsificarea unui număr de cel puţin 222 de semnături ale unor persoane înscrise pe listele electorale permanente ale secţiei, urmată de introducerea în urnă, în mod fraudulos, a unui număr de tot atâtea buletine de vot, şi au întocmit în fals procesul verbal privind rezultatele referendumului.
 
II. Inculpata (...), în calitate de preşedinte al biroului electoral din cadrul Secţiei nr. 490 - localitatea Lumina, judeţul Constanţa, a permis denaturarea rezultatului procesului electoral prin semnarea în fals pe listele permanente a unui număr de 45 de votanţi.

 
III. Inculpaţii (cinci la număr), în calitate de preşedinte, respectiv, membri ai biroului electoral al Secţiei de votare nr. 488 din localitatea Lumina, judeţul Constanţa, cu ocazia procesului electoral desfăşurat la data de 29.07.2012, au recurs la falsificarea unui număr de cel puţin 180 de semnături ale unor persoane înscrise pe listele electorale permanente ale secţiei, urmată de introducerea în urnă, în mod fraudulos, a unui număr de cel puţin 135 buletine de vot, corespunzător parţial semnăturilor executate în fals, semnând apoi procesul-verbal privind rezultatele referendumului în care erau consemnate date nereale. Sintetizând, din rechizitoriul procurorilor reiese că au fost fraudate un număr de  402 voturi din totalul de 2842 alegători.
 
Citește și
 
„Alegerea este totul. Ori eu, ori PSD”
Klaus Iohannis, ultimul discurs de campanie electorală


Președintele Klaus Iohannis, de Ziua Constituției României
„Orice demers de revizuire a Constituției va trebui realizat cu maximă responsabilitate”


 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii