4989/254/2023 Judecătorii din Mangalia decid mâine libertatea lui Matei Vlad Pascu, acuzat de producerea tragedei de la 2 Mai
4989/254/2023: Judecătorii din Mangalia decid mâine libertatea lui Matei Vlad Pascu, acuzat de producerea tragedeiJudecătoria Mangalia va decide joi, 12 octombrie 2023, libertatea lui Matei Vlad Pascu, din București, trimis în judecată pentru accidentul de la 2 Mai, dosar 4989/254/2023.
Mâine, instanța din Mangalia va decide dacă se se impune menținerea în stare de arest preventiv a tânărului bucureștean, sau dacă acesta va fi judecat, în continuare, sub imperiul unei măsuri mai blânde.
Oricare va fi decizia Judecătoriei Mangalia, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
Matei Vlad Pascu este suspectat de pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului prevăzute de art. 192 alin. (1), (2) şi (3), art. 196 alin. (1) şi (4), art. 336 alin. (2) şi art. 338 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal.
PRECIZĂRI:„În sarcina inculpatului, s-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 19.08.2023, a condus, pe drumurile publice, un autovehiculul, sub influenţa substanţelor psihoactive, iar, la intrare în localitatea 2 Mai, a acroşat un grup de persoane care se deplasau pe marginea drumului. În urma impactului, a rezultat decesul numiţilor O.A.S. (21 ani) şi D.R.M. (20 ani), precum şi vătămarea corporală a numiţilor B.D.D. (18 ani), C.V.A. (20 ani) şi I.C.I. (20 ani). De asemenea, se reţine că, după producerea accidentului, inculpatul a părăsit locul accidentului, fiind ulterior depistat pe raza localităţii Vama Veche.
Menţionăm că inculpatul P.M.V. a fost cercetat în stare de arest preventiv, iar, prin rechizitoriu, s-a solicitat menţinerea măsurii preventive dispusă în cauză.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie“, spun procurorii.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Oficial. Doi copii decedați, lângă Mangalia!
Matei Vlad Pascu, din București, a fost trimis în judecată pentru accidentul de la 2 Mai!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp