A atacat în instanţă ordinul de încetare a mandatului de consilier şi excluderea din PSD. Juriştii Prefecturii Constanţa i-au greşit numele. Ordin lovit de nulitate!
A atacat în instanţă ordinul de încetare a mandatului de consilier şi excluderea din PSD. Juriştii Prefecturii
04 Dec, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
2612
Marime text
Nicolae Pescaru, fost membru PSD Costineşti şi consilier local, a înregistrat la instanţa de contencios-administrativ a Tribunalului Constanţa dosarul 7167/118/2018, prin care solicită suspendarea ordinului prefectului judeţului Constanţa privind încetarea mandatului de ales local în cadrul Consiliul Local Costineşti, respectiv decizia Biroului Permanent Judeţean al PSD Constanţa privind excluderea sa din rândurile social-democraţilor.
Nicolae Pescaru spune că vrea să-şi ducă la capăt mandatul de ales local, dar nu mai vrea să activeze în organizaţia PSD, pentru că nu se mai regăseşte în politica făcută de foştii săi colegi.
În plus, fostul şef al Poliţiei Mangalia, actualmente avocat, spune că este dezamăgit că în momentul în care s-a decis mazilirea sa autorităţile au fost depăşite. „M-au tratat ca pe un obiect. Mi-au greşit până şi numele în momentul în care au emis ordinul de încetare a mandatului (n.r. vezi foto). Practic, acum, instanţa nu are decât să constate nulitatea ordinului Prefectului”, spune Pescaru.
În plus, foştii colegi de partid, susţine acesta, i-au încălcat dreptul la apărare. „Nu m-a chemat nimeni, nu m-a audiat nimeni, am fost exclus, refuzându-mi-se un drept constituţional, dreptul la apărare”, a conchis acesta.
Vă reamintim că, la jumătate lunii noiembrie a.c., prefectul judeţului Constanţa a semnat ordinul prin care se constată încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Costineşti al lui Nicolae Pescaru, ales pe listele PSD ale organizaţiei locale Costineşti, în anul 2016.
Ordinul prefectului judeţului Constanţa a fost emis în temeiul prevederilor Legii 393 /2004, privind statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora „calitatea de (…) consilier local încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în cazul pierderii calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărei listă a fost ales” - PSD, în cazul lui Nicolae Pescaru.
Decizia de încetare a mandatului de consilier local a avut la bază sesizarea organizaţiei judeţene PSD Constanţa, susţine Prefectura Constanţa.
Menţionăm că, la momentul excluderii, PSD-iştii i-au reproşat lui Pescaru o apropiere de primarul Traian Cristea, despre care social-democraţii susţin că prin sertare avea proiecte aprobate de Consiliul Local, dar pe care le-a uitat, în timp ce oamenii din Costineşti trăiesc ca acum 20-30 de ani.
Citeşte şi:
Fostul şef al Poliţiei Mangalia, exclus din PSD şi din CL Costineşti pentru indisciplină, spune că decizia partidului îi prinde bine - „Nu mă mai regăsesc în partidul condus de Dragnea!“
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii