A fost stabilit termen nou în procesul intentat de Primăria Constanța celor de la Electromontaj Carpați SA
A fost stabilit termen nou în procesul intentat de Primăria Constanța celor de la Electromontaj Carpați SA
03 Apr, 2024 18:03
ZIUA de Constanta
1168
Marime text
Pe rolul Tribunalului Constanța, a fost înregistrat dosarul nr.8714/118/2023, care are ca obiect litigiu privind achiziţiile publice pretenţii.
Dosarul a ajuns pe masa magistraților la data de 22.12.2023, pe secția de contencios administrativ şi fiscal. Obiectul dosarului constă în litigiu privind achiziţiile publice pretenţii, fiind în stadiul de fond.
Părți în dosar sunt Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța și Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța cu sediul ales, în calitate de reclamanți și SC Electromontaj Carpați SA, în calitate de pârât.
Electromontaj Carpați SA este compania care a contestat licitație municipalității pentru proiectarea și construire CET - „Sursă de producție energie utilă termică și electrică prin cogenerare de înaltă eficiență în municipiul Constanța”.
Potrivit Biroului de presă al Primăriei Constanța, prin intermediul dosarului se dorește recuperarea prejudiciului cauzat ca urmare a contestării procedurii de achiziție, contestație respinsă de CNSC.
Potrivit Portalului Instanțelor de Judecată, a fost stabilit termen în dosar data de 03.06.2024.
În ședința din data de 01.04.2024, cauza a fost amânată. Iată soluție pe scurt oferită de magistrați, la acea dată:
Soluția pe scurt: T. - 03.06.2024, ora 08:30, pentru lipsa raportului de expertiză.
Document: Încheiere de şedinţă 01.04.2024.
Despre Electromontaj Carpați SA
Firma are sediul social în Sibiu. În 2022 a raportat o cifră de afaceri de 51,148,504 lei, profit de 1,784,979 lei și 195 de angajați.
Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 45.13%, potrivit www.termene.ro.
Compania a fost înființată în 1992 și are ca obiect principal de activitate „lucrări de construcții a proiectelor utilitare pentru electricitate și telecomunicații”.
Acționarii firmei sunt Romelectro Investment Development SRL cu sediul social în București care deține 70.06% din acțiuni, listă acționari persoane fizice cu 18.67% din acțiuni și listă persoane juridice cu 11.27% acțiuni.
Administratorii companiei care figurează cu 11 contracte directe din achiziții publice sunt: Sorin Stuparu, Dănuț Ungureanu și societatea Teranova Business & Consulting SRL.
Despre Romelectro Investment Development SRL
Înființată în 2012, compania cu sediul social în București se ocupă cu activități de consultanță pentru afaceri și management. Administratorul societății este Dănuț Ungureanu.
Asociați sunt: Multigrup Activ Distribution SRL din București, Valtellina Est Europa SRL din Sibiu și persoanele fizice: Emil Vasile, Ion Șerban Dan Dima, Viorel Burla, Rodica Maria Nițulescu, Mircea Maruseac, Liliana Carmen Șchiopu, Elena Baroean, Aurelian Florin Comănici, Ion Radu Farca și Ionel Lupșă. Comanditar este Viorel Gafița.
Potrivit www.termene.ro, în 2022, compania nu figurează cu niciun angajat iar pierderile au fost de 2.619.969 lei.
Teranova Business & Consulting SRL
Cu sediul social în București, compania înființată în 2013 se ocupă de lucrări de construcții a altor proiecte inginerești n.c.a.
Asociați sunt Florin Lupu, Valentin Răducanu și Dumitru Călin Filipoiu iar administrator este Florin Lupu.
Compania figurează cu 65 de contracte directe din achiziții publice potrivit www.termene.ro.
În 2022 a raportat o cifră de afaceri de 1.114.518 lei, 3 angajați și profit de 628.786 lei, în scădere cu 28% față de anul trecut.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Prejudicii materiale urmare a contestației licitației pentru proiectarea și construirea CET-uluiTermen nou în procesul intentat de Primăria Constanța celor de la Electromontaj Carpați SA
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii