Accident mortal în Constanţa! Victima - un nevăzător. A trecut prin loc nepermis. Şoferul, condamnat
Accident mortal în Constanţa!: Victima - un nevăzător. A trecut prin loc nepermis. Şoferul, condamnat
11 Jul, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
1577
Marime text
Judecătoria Constanţa a dispus condamnarea, în primă instanţă, a unui bărbat la doi ani de închisoare, cu suspendare, pentru ucidere din culpă. Decizia nu este definitivă, ea fiind atacată la Curtea de Apel Constanţa. Primul termen în apelul cauzei a fost stabilit pentru data de 1 noiembrie.
În actul de sesizare a instanţei, procurorii din Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa arată că, aproape de finele anului 2016, în jurul orei 15,00, inculpatul a condus un autoturism marca Skoda. La un moment dat, conducătorul auto a efectuat o manevră de mers înapoi, moment în care a surprins şi a accidentat un bărbat, care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără să se asigure.
Pietonul era nevăzător, iar la momentul accidentului nu era însoţit. Ulterior evenimentului, victima a decedat la spital.
Conform magistraţilor, pietonul este vinovat pentru că nu s-a asigurat înainte de a traversa drumul. Asta în timp ce şoferul este bănuit că nu a respectat prevederile legale în ceea ce priveşte manevra de mers cu spatele.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii