Accident mortal în Mamaia! Autorul, pus în libertate

09 Oct, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
2001
Marime text
Curtea de Apel Constanţa a decis punerea în libertate a unui tânăr de 26 de ani, din Cernavodă, suspectat că a accidentat mortal o femeie care traversa pe o trecere de pietoni din staţiunea Mamaia. Decizia este definitivă.
„Înlocuieşte măsura arestării preventive (…) cu măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile (…) dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestarea preventivă emis de către Judecătoria Constanţa dacă nu este arestat sau reţinut în altă cauză“, potrivit minutei judecătoreşti.
Amintim că tragedia a avut loc pe data de 20 august 2017, în jurul orei 7.00. Ulterior impactului cu femeia, maşina a intrat într-un copac, apoi în peretele unui service şi al unei spălătorii auto. Victima era cameristă la un hotel din Mamaia, avea în jur de 50 de ani şi era din Năvodari.
Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, care l-au acuzat pe inculpat de săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, fapta constând în conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă constând în conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.
Recent, Bogdan Dumitru, judecător în cadrul Secţiei penale din Judecătoria Constanţa, a decis schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de ucidere din culpă (…), conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (…) în infracţiunea de omor şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Pe cale de consecinţă, magistratul a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, a Judecătoriei Constanţa şi a dispus competenţa de soluţionare a prezentului dosar în favoarea Tribunalului Constanţa.
De menţionat că este pentru prima dată când în justiţia din Constanţa se ia o astfel de decizie

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- Alex 09 Oct, 2018 11:03 Banul vorbeste , am fost de fata cand a spulberat o pe saraca femeie in fata sotului ei ... era mort de beat si gonea cu cel putin 100km/h pe bulevard ...imi pare rau ca nu a crapat nenorocitul si in locul acelei femei nu este sotia sau mama judecatorului sau careva din familia avocatului acestui criminal ....criminal care bine mersi scapa de justitie prin diferite portite si destul "cascaval" ... Rusine sa ne fie ce s a ajuns de tara asta si cum banul ne intuneca constiinta si ne lipseste de scrupule... Rusine Judecatoriei si Parchetului de pe langa Judecatoria Constanta !!