Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:21 25 08 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accident mortal pe bulevardul Tomis, din Constanța! Se cer daune de peste patru milioane de euro

ro

28 Jan, 2022 00:00 11207 Marime text

 
  • În ceea ce privește latura civilă, instanța a avut în vedere și împrejurarea că părțile civile au luat cunoștință de decesul victimei abia după un an, aspect ce denotă că nu țineau legătura atât de des cu victima și nu erau chiar atât de apropiați precum s-a afirmat.
 
 
Un tânăr din Constanța, trimis în judecată pentru ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe (psihoactive), a fost achitat pentru una dintre infracțiunile săvârșite în sarcina sa, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
 
În dosar, rudele victimei (bărbat, 65 de ani) au solicitat daune de peste patru milioane de euro.
 
Inculpatul (de 35 de ani, din Constanța) a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă constând în conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către persoana aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.
 
Prin actul de sesizare s-a arătat, în esență, că la data de 05 martie 2018, în jurul orelor 19,18, a condus autoutilitara marca Volkswagen, model Caddy, pe banda nr. 1 a bulevardului Tomis din Municipiul Constanța, în timp ce se afla sub influența unei substanțe psiho-active și anume TCH-COOH (cannabis) așa cum rezultă din BAT nr. 84/20.03.2018 emis de INML „Mina Minovici“ București și atunci când a ajuns la un marcaj pietonal și a accidentat victima, bărbat, de 65 de ani, care în calitate de pieton, se angajase în traversarea drumului public pe marcajul pietonal și care a decedat ulterior în cursul aceleiași zile.
 
Așa cum precizam și mai sus, în ceea ce privește latura civilă, se reține că în cursul urmăririi penale, părți civile au solicitat peste patru milioane de euro.
 
Dosarul a fost trimis spre soluționare Judecătoriei Constanța, instanță care a decis achitarea inculpatul sub aspectul infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa substanţelor psihoactive, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
 
Din concluziile buletinului de analiza toxicologică emis de I.N.M.L. „Mina Minovici“ București, a rezultat ca in sângele inculpatului era prezenta substanța psihoactivă THC in concentrație de 0,004ug/ml .THC-OH in concentrație de 0,001 ug/ml, THC-COOH in concentrație de 0,172ug/ml.
 
În cauză s-a emis adresa către Serviciul de Medicina Legală Constanța, aceștia în calitate de specialiști urmând a se pronunța daca valorile de substanță psihoactivă aflate in sângele inculpatului pot influența capacitatea de perceptie-reactie.
 
Din adresa nr. 4587/318/A8 din data de 22.08.2019, Serviciul de Medicina Legală Constanța rezultă că valorile menționate pot influența capacitatea de a conduce autovehicule.
 
Cu toate acestea, din fișa examenului clinic întocmită la 05.03.2018, ora 21:04, medicul examinator a consemnat că nu s-au constatat elemente clinice sugestive consumului recent de substanțe psihoactive, la toate rubricile examinate fiind constate valori normale.
 
În acest context, șoferul a fost achitat sub aspectul infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa substanţelor psihoactive, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
 
Totuși, instanța a decis condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
 
Instanța a respins ca neîntemeiate acţiunile civile exercitate de părţile civile.
 
În ceea ce privește latura civilă, instanța a avut în vedere și împrejurarea că părțile civile au luat cunoștință de decesul victimei abia după un an, aspect ce denotă că nu țineau legătura atât de des cu victima și nu erau chiar atât de apropiați precum s-a afirmat.
 
Instanța a mai ținut cont foarte mult de împrejurarea că părțile civile au aflat abia după un an despre decesul victimei, fiind anunțați de Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei, aspect ce denotă că nu erau chiar atât de apropiați de victimă pe cât au susținut, precum și de împrejurarea că victima a fost înmormântată prin grija Primăriei.
 
Decizia Judecătoriei Constanța nu este definitivă.
 
Sursa foto cu rol ilustrativ: Facebook/ DGPMB
 
Sursa: rolii.ro
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Accident mortal aproape de Mangalia! Se cer daune de peste 2,2 milioane de euro
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii