Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:48 30 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accident mortal pe strada Tractorului din Năvodari. Polițist local, trimis în judecată! (DOCUMENT)

ro

27 Jun, 2024 13:52 878 Marime text
  • Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa l-au trimis în judecată pe bărbatul care ar fi produs un accident mortal în orașul Năvodari, pe 25 aprilie 2021.
 
Conform rechizitoriului, la acea vreme, inculpatul în vârstă de 35 de ani deținea funcția de polițist local în cadrul Poliției Locale din Năvodari. Acesta este cercetat, în stare de libertate, pentru ucidere din culpă.
 
În actul de sesizare a instanței a fost consemnat faptul că V.A.R. a condus autoturismul Audi pe strada Corbului din oraşul Năvodari cu o viteză de peste 100 km/h, iar la intersecţia dintre strada Corbului şi strada Tractorului, l-a surprins şi accidentat pe A.P., care s-a angajat în traversarea străzii Tractorului pentru a nu fi acroşat. În urma impactului A.P. a fost proiectat pe partea carosabilă iar la data de 01.05.2021 a decedat în timp ce se afla internat la Spitalul Judeţean Constanţa.

În secțiunea Documente puteți consulta rechizitoriul în integralitate.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
UPDATE Accident rutier mortal pe Autostrada A2 București-Constanța. Traficul, restricționat în zonă
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii