Achitare! Povestea unei mămici din Constanța trimisă în judecată pentru nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorilor
Achitare! Povestea unei mămici din Constanța trimisă în judecată pentru nerespectarea măsurilor privind încredințarea
15 May, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
2312
Marime text
Trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța pentru săvârșirea infracțiuni de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorilor, o femeie, de 40 ani, din Constanța, a fost achitată. Judecătorii au ajuns la concluzia că fapta de care a fost acuzată femeia nu este prevăzută de legea penală. Nemulțumit de decizia instanței, fostul soț al femeii a formulat o contestație, aceasta fiind trimisă spre soluționare Curții de Apel Constanța.
În rechizitoriu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța arată că femeia a refuzat să încredințeze minorul (...), în vârsta de 7 ani, tatălui acestuia, nerespectând astfel o decizie civilă a Tribunalului Constanța, prin care locuința minorului s-a stabilit la tată.
Printr-o decizie a Judecătoriei Constanța s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre cei doi, exercitarea autorității părintești a minorului de către ambii părinții și a stabilit locuința minorului la mamă. Ulterior, Tribunalul Constanța a decis în apel schimbarea deciziei judecătoriei, în sensul că a decis stabilirea locuinței minorului la domiciliul tatălui său și obligarea mamei la plata unei pensii de întreținere.
Fiind audiată, femeia a declarat că nu s-a opus niciodată executării deciziei prin care fiului său i-a fost stabilită locuința la tată și că a înțeles să se supună programului de consiliere psihologică a minorului, însă de fiecare dată poziția minorului a rămas aceeași, și anume că nu vrea să meargă să locuiască cu tatăl său.
Mai mult, femeia a declarat că încearcă în fiecare zi să convingă minorul să meargă să locuiască la tată și că este deschisă la comunicare.
În final, în primă instanță, Judecătoria Constanța a decis achitarea mămicii pentru săvârșirea infracțiuni de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorilor. Așa cum arătam și mai sus, judecătorii au ajuns la concluzia că fapta de care a fost acuzată femeia nu este prevăzută de legea penală.
Instanța a apreciat că inculpata nu a împiedicat cu nimic decizia tribunalului, nu l-a reținut pe minor fără consimțământul celuilalt părinte în nici un mod, dimpotrivă, s-a prezentat cu minorul la somațiile executorului judecătoresc și nu poate fi trasă la răspundere penală pentru refuzul minorului de a merge să locuiască la domiciliul tatălui său, refuz exprimat categoric de minor la convocările executorului judecătoresc.
În prezent, dosarul se află pe rolul Curții de Apel Constanța, instanță care va lua o decizie definitivă în prezenta cauză.
Citește și
Copilărie de coșmar! O mamă este judecată pentru că și-a schingiuit copiii. Procesul merge mai departe
Proces cu mare impact emoțional la Tribunalul Constanța! Începe judecata
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii