Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:28 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Achitat după șase luni de închisoare Un vameș din Constanța cere un milion de euro daune! Cât a primit, în primă instanță. Procurorii DNA, nemulțumiți

ro

12 Oct, 2022 00:00 3224 Marime text
  • Este vorba despre dosarul 92/118/2020, în care vameșul Valentin Roșculeț, închis preventiv timp de șase luni și ulterior achitat definitiv de acuzațiile aduse de DNA, a dat în judecată statul, solicitând repararea prejudiciilor ce i-au fost cauzate prin erorile judiciare produse în cazul său.
  • În minuta Hotărârii 1650/2022, se arată că instanța „admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul Roşculeţ Valentin în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice“.
  • Hotărârea Tribunalului, însă, a nemulțumit toate părțile din dosar, decizia fiind atacată în apel atât de către Valentin Roșculeț, cât și de către Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, dar și de către procurorii DNA – Serviciul Teritorial Anticorupție Constanța.
Unul dintre dosarele civile născute din mega-anchetă DNA din anul 2011 cunoscută generic drept „Dosarul Portul“ a ajusn recent pe rolul Curții de Apel Constanța, după ce judecătorii de la Tribunal au dictat daune morale de peste 10.000 de euro, la cursul actual, față de un vameș care a stat în arest preventiv șase luni, pentru a fi achitat definitiv, la finele procesului penal!
 
Este vorba despre dosarul 92/118/2020, în care vameșul Valentin Roșculeț, închis preventiv timp de șase luni și ulterior achitat definitiv de acuzațiile aduse de DNA, a dat în judecată statul, solicitând repararea prejudiciilor ce i-au fost cauzate prin erorile judiciare produse în cazul său.
 
10.000 de euro, dintr-un milion
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, suma totală pe care lucrătorul vamal a solicitat-o în procesul civil se ridică la 1.000.000 de euro, reprezentând „daune morale pentru privarea de libertate a reclamantului în perioada 23.05.2011 — 20.11.2011 (6 luni de zile)“, potrivit Hotărârii nr.1981/2020 a Tribunalului Constanța, citată pe Jurindex.
 
În primă instanță, judecătorii Secției I Civile a Tribunalului Constanța au admis cererea vameșului, însă doar în parte, obligând statul să-i achite daune morale de circa 10.000 de euro pentru cele șase luni în care acesta a stat în arest preventiv, din milionul de euro pe care îl solicită Valentin Roșculeț.
 
În minuta Hotărârii 1650/2022, se arată că instanța „admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul Roşculeţ Valentin în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice“.
 
Totodată, judecătorii „obligă pârâtul către reclamant la plata sumei de 50000 lei reprezentând daune morale pentru privarea de libertate în perioada 23.06.2011-20.11.2011“.
 
Hotărârea Tribunalului, însă, a nemulțumit toate părțile din dosar, decizia fiind atacată în apel atât de către Valentin Roșculeț, cât și de către Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, dar și de către procurorii DNA – Serviciul Teritorial Anticorupție Constanța.

 
Astfel, dosarul a ajuns acum pe rolul Secției I Civile a Curții de Apel Constanța, unde urmează să se stabilească data primei înfățișări în judecarea apelului.
 
Ce solicita vameșul
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, în Hotărârea nr.1981/2020 a Tribunalului Constanța, prin care s-a decis sesizarea Curții Constituționale, document citat pe Jurindex, se arată că fostul lucrător vamal a solicitat „obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 euro (echivalentul sumei de 4.778.900 lei - la data sesizării instanței curs 1 EURO = 4.7789 lei * 1.000.000 euro), reprezentând daune morale pentru privarea de libertate a reclamantului in perioada 23.05.2011 — 20.11.2011 (6 luni de zile)“.
 
Potrivit documentului citat, „arată reclamantul că împotriva sa au fost efectuate cercetări penale în cadrul dosarului de urmărire penală nr.160/P/2010 al DNA — Structura Centrală, iar prin rechizitoriul DNA nr. 160/P/2010 din data de 19.03.2012 s-a dispus trimiterea in judecata a inc. Roșculeț Valentin pentru infracțiunea prev. de art. 7 pct.1 din Legea nr.39/2003 întrucât ar fi aderat și sprijinit un grup infracțional organizat, fiind înregistrat sub nr. (...) pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție (fond)“, conform www.rolii.ro.
 

Astfel, „prin încheierea de ședință nr.759 din data de 25.05.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. (...) a fost dispusă luarea măsurii arestării preventive pe o perioada de 29 de zile, având ca temei art. 148 lit. f Codul de Procedură Penală (pericolul pentru ordinea publică), măsura fiind ulterior prelungita succesiv până in data de 20.11.2011“, conform sursei citate.
 
„Privarea de libertate s-a întins pe o perioada de 180 zile (6 luni de zile), maximul prevăzut de Codul de Procedură Penală în ceea ce privește durata măsurii arestării preventive în cursul urmăririi penale. Ulterior, organul de urmărire penală a dispus luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara“, se mai arată în documentul menționat.
 
Achitat definitiv în 2019
 
În cele din urmă, în 2016, Curtea Supremă a decis achitarea acestuia.
 
În acest sens, se arată că „prin sentința penala nr. 236/22.03.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Secția penala în dosarul nr. (...) s-a dispus: «n temeiul art. 396 alin.5 Codul de Procedură Penală raportat la art.16 alin.1 lit. a Codul de Procedură Penală, achita pe inculpatul Roșculeț Valentin (...) necunoscut cu antecedente penale, la data faptelor lucrător vamal la Biroul Vamal Constanta Sud Agigea, pentru infracțiunea de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 2 Codul Penal, cu aplicarea art. 5 C.pen.“, potrivit www.rolii.ro.
 
Decizia de achitare a rămas definitivă în data de 15 iulie 2019, când Completul de 5 judecători al Curții Supreme a respins apelul declarat de procurorii DNA.
 
În replică, reprezentanții Statului Român prin Ministerului Finanțelor Publice au invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune, excepția inadmisibilității acțiunii, iar, pe fondul cauzei, au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
 
Salarii recâștigate în instanță
 
 Acum, rămâne de văzut care va fi decizia Curții de Apel Constanța cu privire la acest caz.
 
Mai este de precizat faptul că în cursul anului trecut, lucrătorul vamal a câștigat definitiv în instanță, la Curtea de Apel Constanța, dreptul la salariile pierdute în perioada arestului preventiv.
 
Instanța de judectă a decis ca acesta să își primească drepturile salariale și o parte din sporuri pentru perioada în care a stat în arest preventiv, dar și pentru perioada în care s-a desfășurat procesul penal la finele căruia a fost stabilit nevinovat.
 
Sursa documentare: www.rolii.ro
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Important afacerist din Constanța, acțiune pentru repararea prejudiciilor cauzate de erorile judiciare. Tribunalul a pronunțat verdictul
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii