Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:42 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adrian Avram, avocat în Baroul Constanţa, condamnat în primă instanţă. Apelul dosarului, la finele lunii

ro

14 Jan, 2020 00:00 5108 Marime text

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României au stabilit cel de-al optulea termen în apelul dosarului în care Adrian Avram, avocat în cadrul Baroului Constanţa, a fost condamnat în primă instanţă la un an şi două luni de închisoare. Cauza se va afla din nou în faţa magistraţilor la finele acestei luni.
 
Adrian Avram, avocat în cadrul Baroului Constanţa, este acuzat că, în perioada 7 decembrie 2016 - 14 februarie 2017, în calitate de avocat şi apărător ales al unui inculpat (fost procuror), „a abordat un alt inculpat din cauză, căruia i-a propus o înţelegere frauduloasă, de natură a determina pronunţarea unei soluţii favorabile ambelor persoane“, potrivit DNA.
 
În luna mai 2018, Curtea de Apel Constanţa a decis condamnarea avocatului Adrian Avram la un an şi două luni de închisoare. Magistraţii au amânat aplicarea pedepsei închisorii pe durata termenului de supraveghere, stabilit în condiţiile art. 84 din Codul Penal, de doi ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a pedepsei. Decizia Curţii de Apel Constanţa a fost contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României atât de avocatul Adrian Avram, cât şi de procurorii DNA.
 
Citește şi:
 
UPDATE. „Consider că este un abuz“
Avocatul Adrian Avram, din Constanţa, a fost pus de DNA sub control judiciar

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii