Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:05 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Afaceri penale cu certificate de vaccinare. Două asistente și doi registratori, reținuți de procurorii DNA

ro

17 Nov, 2021 10:12 1637 Marime text
Două asistente medicale și doi registratori de la Centrul de Vaccinare Petea, județul Satu Mare au fost reținuți de procurorii DNA fiind acuzați că au eliberat mai multe certificate de vaccinare fictive. 

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 16 noiembrie 2021, a suspecților
 
HOBLEA DANIELA-IOANA, asistentă medicală în cadrul Centrului de vaccinare Petea, județul Satu Mare,  pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, fals intelectual și fals informatic, toate în formă continuată
 
ILIEȘ MARC și BURICEANU HOREA, registratori în cadrul Centrului de vaccinare Petea, județul Satu Mare, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, fals intelectual și fals informatic, toate în formă continuată
 
SIM VOICHIȚA-CAMELIA, asistent medical în cadrul Direcției de Sănătate Bihor și o persoană fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită, complicitate la fals intelectual și complicitate la fals informatic, toate în formă continuată.
 
Din investigațiile efectuate s-a stabilit că, în cursul anului 2021, suspecții Hoblea Daniela, asistentă medicală,  Ilieș Marc și Buriceanu Horea, registratori medicali, ar fi pretins și primit, în mod repetat,  sume de bani cuprinse între 250 și 300 euro, de la persoanele care doreau să obțină adeverințe de vaccinare și certificat digital european Covid, fără să le fi fost administrate efectiv dozele de vaccin.

Conform DNA, persoanele interesate ar fi apelat la suspecții menționați, de obicei prin intermediul unor persoane de încredere ale acestora din urmă.  Între persoanele care ar fi intermediat legătura dintre cei patru suspecți din centrul de vaccinare Petea și cei interesați de obținerea certificatelor false ar fi fost Sim Voichița-Camelia, asistent medical la  Direcția de Sănătate Bihor. În schimbul banilor, suspecții ar fi încărcat în Registrul Electronic Național de Vaccinare (RENV) datele persoanelor care în realitate nu primiseră doza de vaccin, fiindu-le apoi eliberată adeverința de vaccinare și, pe baza acesteia, certificatul digital european Covid.
         

2Mijloacele de probă au relevat existența a două moduri de acțiune: Unul este acela în care persoana interesată s-ar fi prezentat efectiv la centrul de vaccinare,  însă doza de vaccin nu îi era administrată efectiv, iar cel de-al doilea (mai frecvent utilizat) este acela în care persoana interesată nici nu se prezenta la centrul de vaccinare, primind doar adeverința de vaccinare în schimbul sumei de bani solicitate. În această a doua situație persoanele interesate comunicau persoanei intermediare, cu ajutorul unor aplicații telefonice ce permit transmiterea de fișiere media, poze ale actelor de identitate, acestea fiind retransmise suspecților Hoblea Daniela, Ilieș Marc și Buriceanu Horea, în vederea introducerii datelor în RENV și a generării adeverinței de vaccinare. Apoi, adeverințele de vaccinare erau remise persoanei intermediare care, la momentul predării acestora către persoanele interesate, încasa și sumele de bani cu titlu de mită. Ulterior, intermediarii s-ar fi întâlnit periodic cu suspecții  Hoblea Daniela,  Ilieș Marc și Buriceanu Horea pentru remiterea sumelor de bani primite de la persoanele fals vaccinate. Cu această ocazie, o parte din suma de bani ar fi fost remisă persoanelor intermediare pentru „serviciile” lor“ - au precizat procurorii DNA.

Astfel de adeverințe de vaccinare nu ar fi fost generate de suspecți decât în anumite ture în care restul personalului acceptau comportamentul acestora sau nu acordau atenție activității lor.
 

„La perchezițiile desfășurate în cursul zilei de 16 noiembrie 2021 au fost găsite sume de bani totalizând 127.000 de euro, 75.000 de lei și 1.000 de lire sterline.


În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
 Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“ - au precizat anchetatorii.

PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Sursa foto cu rol ilustrativ: FACebook/DNA
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii